Am aflat ca nu exist. Si ca nici tu, draga cititorule nu existi. De fapt nimic nu exista. Iti pare greu de crezut, nu-i asa. E simplu totusi. Vezi tu, timpul e o iluzie. Niste oameni de stiinta spun ca timpul ar fi o dimensiune pe care se deplaseaza universul, intocmai precum o masina de deplaseaza din orasul X in orasul Y. Dar o noua idee in stiinta spune ca timpul nu e format dintr-o linie continua precum autostrada Bucuresti-Constanta ci e formata din puncte distincte precum cadrele unui film; avem 24 de cadre pe secunda care creaza iluzia unei miscari continue. Adica noi percepem ca miscarea este cursiva, dar de fapt daca am da suficient de mult cu incetinitorul am vedea individual fiecare cadru. Vei spune probabil ca e imposibil pentru ca exista echipamente care filmeaza cu sute de cadre pe secunda si ca, la fel ca si camerele ce filmeaza la 24 de secunde arata ca exista ceva ce poate fi numit timp. Dar vorba lu’ Matache Macelaru, „pai vezi ca nu se potriveste… ehe… stiinta asta nu-i asa simpla pe cat cred unii”.
Nu-s familiar cu fineturile ultimelor idei ce aspira la stadiul de teorii stiintifice, asa ca presupunem ca rationamentul din articol este valid; nu exista timp ci doar universuri distincte pe care creierul uman, in infinita-i limitare, le asambleaza pe o iluzorie axa numita timp. Totusi timpul nu-i decat una din cele 4 dimensiuni pe care le percepem. Ma rog, pe care pretindem ca le percepem. De ce n-am putea spune ca, spatiul nu exista, ca, dupa acelasi rationament, spatiul tridimensional nu exista ci ca exista o multime de fotografii foarte subtiri asezate una in spatele celeilalte care creaza iluzia spatiului tri-dimensional. Si de ce putem merge mai departe folosind aceeasi logica si sa afirmam ca fiecare linie din fiecare fotografie (plan) nu e continua ci formata dintr-o multime de puncte individuale frumos incolonate unul in spatele celuilalt. Puncte fara dimensiune. Care sunt si ele doar o iluzie… a creierului nostru care este incapabil sa admita ca nu exista.
As vrea sa-i transmit un mesaj domnului Barbour dar, inainte de asta, trebuie sa spun un banc. Intr-o seara de iarna, intr-o cabana de munte 3 vanatori povesteau situatiile extraordinare cu care s-au confruntat. Unul din ei spune:
– Eram in padure, cand in fata mea 3 ursi grizzly. Mai aveam un singur glont si ma gandeam ca daca incerc sa impusc unul din ursi ceilalti 2 ma vor ataca. Dar, stiti cum sunt, nu pot lasa prada sa-mi scape asa ca am tras spre unul din ursi, ceilalti doi au venit sa ma atace, am scos cutitul si i-am omorat pe ceilalti 2.
– Bravo, felicitari! Cat sange rece, ii spun ceilalti doi. Dupa care altul incepe:
– Eram in padure si deodata isi fac aparitia 2 vulpi. Voaim sa le prind pe toate evident dar aveam o pusca cu o singura teava. Am pus tinta pe una din vulpi, am tras, am incarcat repede al 2-lea glong si am tras in a 2-a vulpe.
– Bravo, felicitari! Cata rapiditate, spun ceilalti 2. Al treilea incepe:
– Eram la marginea unei paduri si vad 2 iepuri. Aveam pusca cu un singur glont si voiam sa-i impusc pe amandoi. Ridic pusca, pun tinta intre cei doi iepuri si trag. Repede scot cutitul si-l arunc, cutitul taie in aer glontul in 2 si cele 2 jumatati de iepure nimeresc cei 2 iepuri.
– Foarte tare! zice unul din vanatori. Esti idolul meu in ale vanatorii. Pot sa te ating?
– Desigur zice vanatorul de iepuri.
Celalalt vanatorul impingandu-l usor cu palma pe umar ii zice … „Hai mai du-te-n pula mea”.
Domnule Barbour, sunteti idolul meu. Pot sa va ating?
Superb banc si interesant ce le mai trece unor oameni de stiinta prin cap. Oare cat o fi costat studiul stiintific(fantastic)?
Răspunde
Pai tocmai ca nu prea le trece. Exista un univers in care individul respectiv a emis teoria, dar, primo, noi nu traim acum in el, secundo, nici chiar el nu mai gandeste asta „acum” (orice ar insemna asta in conditiile astea)
Răspunde
De fapt exista teorii care spun ca si spatiul ar fi granular (discontinuu) de la un anumit nivel. Dovada ar fi particulele subatomice care aparent nu au o miscare continua intre doua puncte ci dispar din punctul initial si apar in spatiul imediat vecin si tot asa pana la destinatie.
Bineinteles, cifra 24 este data ca si exemplu, daca timpul ar fi granular, ar trebui ca intr-o secunda sa fie un numar cu cateva zeci de zerouri de cadre, dat fiind numarul mare de evenimente ce pot avea loc. Un lucru insa este foarte clar: nu se stie 🙂
Răspunde
N-as depune atata zel in apararea perceptiei umane.
O simpla deductie bazata pe teoria relativitatii te poate face sa-ti pui intrebari serioase cu privire la natura timpului.
Spatiul-timp este o continuitte inseparabila. Deci daca eu aflandu-ma in punctul A pot spune ca punctul B exista fara sa am nicio perceptie asupra lui de ce n-as spune ca desi eu ma aflu in punctul temporal t1 punctul t1-1 exista de asemenea, chiar daca nu am nicio perceptie asupra lui. Adica, tehnic vorbind, este incorect sa spui ca Descartes sau Napoleon nu mai exista. Nu inseamna asta ca timpul este o iluzie ?
Răspunde
Daca nu poti sa spui ca Descartes nu mai exista atunci nici nu poti sa spui ca nu esti in Afganistan. Asta incercam sa spun… ca daca timpul este o iluzie, atunci si spatiul este.
Răspunde
In primul rand „timpul este o iluzie” nu inseamna neaparat ca timpul nu exista, ci ca perceptia noastra asupa lui este eronata.
Si asta nu inseamna ca in cazul asta este necesara si o perceptie deformata a spatiului. Poate ca pur si simplu suntem niste creaturi cu o afinitate spre latura spatiala a universului; dar deja o dau pe SF. Cee ce vreau eu sa zic e ca ideea respectiva nu e atat de banala si nefondata incat sa poata fi respinsa cu o analogie si un banc.
In al doilea rand, desi nu pot sa spun ca Descartes nu mai exista, pot sa spun ca ii foarte probabil ca eu sa nu fiu in Afganistan si asta pentru ca nu am fost niciodata acolo si probabil ca nici nu voi fi. In schimb putem fi siguri ca Descartes isi are locul pe „axa timpului”.
Răspunde
Ai spus ca „nu putem spune ca Descartes nu mai exista”, acum spui ca „putem fi siguri ca decartes are un loc pe axa timpului”.
Daca tot ne dedam la SF-uri putem spune ca, avand in vedere miscare de rotatie a Pamantului a fost sigur in Afganistan caci multimea punctelor SPATIALE ocupate de Romania in timpul miscari de rotatie se intersecteaza cu multimea punctelor SPATIALE prin care trece Afganistan. Avand in vedere ca te deplasezi cu o viteza de 1674km/ora pot spune ca ai scris comentariul asta de pe undeva din Krasnodar
Răspunde
„Ai spus ca “nu putem spune ca Descartes nu mai exista”, acum spui ca “putem fi siguri ca decartes are un loc pe axa timpului”.”
Asa…atat? Daca vezi o contradictie aici inseamna ca avem o problema de limbaj; eu spunc eva, tu inelegi altceva si probabil si viceversa.
„Daca tot ne dedam la SF-uri putem spune ca, avand in vedere miscare de rotatie a Pamantului a fost sigur in Afganistan”
Niciodata. Cu miscareade revolutie ce facem, cu cea de precesie, sau cu cea a sistemului solar in jurul centrului galactic ?:))
Răspunde
Pai eu nu contestam faptul ca „Descartes are un loc pe axa timpului” ci ca faptul ca „nu putem spune ca Descartes NU mai exista”. Daca are un loc pe axa timpului, adica nu ocupa toata axa timpului, atunci exista momente in care putem spune ca Descartes nu mai exista. Iar acest moment poate fi unul din ele. Deci putem spune ca Descartes nu mai exista.
Răspunde
„Niciodata. Cu miscareade revolutie ce facem, cu cea de precesie, sau cu cea a sistemului solar in jurul centrului galactic ?:))”
Deci mai degraba ai fost in centrul Pamantului decat in Afganistan 🙂
Răspunde
„Daca are un loc pe axa timpului, adica nu ocupa toata axa timpului, atunci exista momente in care putem spune ca Descartes nu mai exista.
Asta doar in cazul in care sistemul de referinta o sa fie perceptia umana. Tocmai asta incercam io sa spun, sa nu idealizam perceptia umana.
Acuma daca incerc sa exemplific afirmatia asta risc sa o dau iar pa SF sau sa intru in idei stiintifice pe care nu le inteleg foarte bine. Totusi, o sa incerc.
Inchipuie-ti o entitate bidimenionala. Cum percepea ea una tridimensionala care trece prin mediul ei ? O sa perceapa, rand pe rand, sectiuni bidimensionale ale entitati respective. O sfera o sa o perceapa intai ca un punct, apoi ca un cerc care devine din ce in ce mai mare si care apoi redevine un punct inainte sa dispara.
La fel si noi, entitati tridimensionale percepem sectiuni tridimensionale din a 4-a dimensiune. Dar la fel cum intreaga sfera exista, desi entitatea bidimensionala percepe doar o sectiune din ea, la fel ar trebui sa existe si „axa timpului” in intregeime, dintr-un sistem de referinta superior, nu doar sectiuni ale ei.
„Deci mai degraba ai fost in centrul Pamantului decat in Afganistan :)”
Nici, de fiecare data intr-un spatiu virgin :).
Răspunde
Vorbesti de chestia asta cu spatiul bidimensional? http://www.youtube.com/watch?v=BWyTxCsIXE4
Care de fapt nu este bidimensional, e tridimensional (ca mai e si timpul in ecuatie), dar treaca de la mine 🙂
Elementul bidimensional nu va percepe nici un cerc… va vedea doar o linie, mai mare sau mai mica. Elementul bidimensional nici macar nu percepe unghiurile sub care potentialele linii sunt inclinate.
Cum spuneam, elementul ala bidimensional ca sa poata percepe ceva trebuie sa existe PE AXA TIMPULUI. Daca spatiul ar fi cu adevarat bidimensional atunci acel obiect nu ar putea sa vada ca linia (ce reprezinta degetul demiurgului) se mareste, pur si simplu acea entitate nu ar avea perceptie.
Am vazut si eu teoria cu cele 11 dimensiuni dar acolo, in momentul in care timpul exista ca punct (si nu ca axa) s-a terminat cu perceptia. Nu poti sa percepti tot timpul ca un punct tot in acelasi fel in care nu poti sa-ti imaginezi continutul unui film intreg intr-o poza. Pixelii suprapusi pixeli ti-ar da ceva negru, orice film transformat intr-o poza ar fi egal cu orice film transformat intr-o poza. La fel, orice entitate care ar percepe timpul ca un punct ar vedea orice timp la fel. 2 universuri cu 4 dimensiuni alaturate si „vazute” din a 5-a dimensiune vor avea timpii la fel. Intocmai precum pentru noi, cei ce traim in 4 dimensiuni. Un Ferari si un Logan compresate intr-un punct arata la fel.
Sa nu idealizam perceptia umana, dar s-o idealizam pe a ta, sau cum? 🙂
Răspunde
„Elementul bidimensional nu va percepe nici un cerc”
Evident ca nu, era doar o analogie.
„Nu poti sa percepti tot timpul ca un punct tot in acelasi fel in care nu poti sa-ti imaginezi continutul unui film intreg intr-o poza.”
In continuare te raportezi tot la perceptia umana cand faci afirmatiile astea. Da, pentru noi e imposibil sa concepem timpul ca pe un punct, dar din moment ce timpul nu e absolut nu vad de ce nicio perceptie n-ar putea sa faca asta.
Nu zic ca o face, io zic doar sa ne pastram indoiala, chiar si cand subiectul e perceptia umana.
„Sa nu idealizam perceptia umana, dar s-o idealizam pe a ta, sau cum?”
:))
Răspunde
Exact ca in clipul cu Dr.Quantum, explicatiile sunt fara sens, si singurul mod in care un obiect bidimensional este facut sa vada realitatea (3D) este sa fie adus in acea dimensiune. Putem sa pastram indoiala, dar pana cand nu calatorim in a 5-a dimensiune totul e masturbare intelectuala.
Pe de alta parte stim ca o linie concentrata intr-un punct este un… punct. Caz in care toate liniile vor arata la fel. Daca planul e redus la dimensiunea unui punct face ca toate planurile sa arate la fel. Daca un cubul e redus la un punct, toate obiectele tridimensionale vor arata la fel. Cred ca putem extrapola, cu oarecare incredere, ca timpul redus la un punct face ca toti timpi sa arate la fel. Cineva care „traieste” in a 5-a dimensiune va „vedea” viata lui Socrate la fel ca viata lui Hitler. Si cica perceptia noastra ar fi gresita 😀
Răspunde
„Putem sa pastram indoiala”
Pai hai sa o pastram atunci !
„Caz in care toate liniile vor arata la fel.”
Si daca nu le reduci la un punct prin ce altceva difera decat lungimea ? Deci 1000 ani in universul x = 1000 ani in universul y ?
Nu inteleg de ce tot insisti pe faptul ca perceperea dimnesiunii timp ca un intreg e echivalenta cu perceperea unui punct. Nu vad nicio necesitate.
Răspunde
Atunci prezinta cazul in care poti vedea o linie ca un tot unitar fara s-o comprimi intr-un punct. Imi plac SF-urile dar ce spui tu acolo e doar „perceptia umana are bube”. E ca si cum un scriitor SF ar fi scris in anul 500 ca omul va putea sta sub apa zile intregi iar cineva l-ar fi intrebat cum si ar fi raspuns „nu stiu cum dar se va putea”.
– „Pai omul are nevoie de oxigen ca sa traiasca, probabil ca va sa intr-o cutie care e plina cu aer”.
– „Nu inteleg de ce are omul nevoie de aer ca sa stea sub apa”.
– „Atunci spune tu cum va sta sub apa fara aer”
– „Pastreaza-ti indoiala ca cunostintele noastre sunt prea limitate acum ca sa stim asta”
Răspunde
Voi discutati pe ipoteze neverificate experimental, iar daca unele au fost verificate (cum ar fi exemplul meu de spatiu granular, si de ce nu, si timp granular), la un moment dat se va face o alta descoperire care va rasturna tot ce se stia pana atunci. Oricum experimentele de genul asta, tin foarte mult de observator. Nu cred ca vom afla mare lucru, pentru ca ne vom autodistruge (sau reset al omenirii) pana sa ajungem sa intelegem macar partial universul.
Răspunde