17 comentarii la „Sistemul de pensii – Caritas guvernamental”
Armand K.
Hm. Înțeleg că ești anti-etatist, dar las pe altă dată „religia” asta care pare tot mai la modă (poate și datorită tarelor lăsate de regimul comunist). Însă ai putea să-ți selectezi mai bine materialele.
Dacă nu ți-e clar de ce spun asta, mai uită-te o dată, la filmuleț, să vezi că, lăsând la o parte demagogia găunoasă („iei de la tineri săraci ca să dai la moși bogați”) și speculațiile numerologice ale individului, ce propune este:
(1) transferarea „caritasului”, cum l-ai numit, de la stat la companii private (care mai au și prostul obicei să dea faliment când ți-e lumea mai dragă);
(2) un model deja testat cu ceva timp în urmă — pe vremea când dacă nu puneai suficienți bani de-o parte mureai de foame la bătrânețe. La propriu. Dacă o apucai.
Hm.
1. „Demagogia gaunoasa” e o realitate la ei (SUA). Cele mai multe datorii sunt creditele pentru studii. Pentru a-si asigura voturile si politicienii lor (aka statul) au promis pensii mari.
2. „Caritasul” privat este ala in care intri de buna voie. Ai mei au pierdut bani la SAFI, i-au bagat acolo de buna voie. Diferenta e ca la stat, e obligatoriu sa intri in SAFI. Daca ai libertate si dreptul de proprietate este respectat atunci cu banii tai poti intra intr-un caritas privat, poti investi in metale pretioase, depune banii la banca care iti asigura doar acoperirea inflatiei (sau ceva pe acolo)
3. legat de faptul ca unii nu-si pun bani de-o parte pentru batranete, nu vad de ce pentru ca unii sunt prosti sau ignoranti sau nu-i intereseaza e ok sa furi de la altii ca sa-i hranesti. pe principiul asta gastile de cartier formate din oameni care n-au terminat liceul si care fura de la oameni au o existenta justificata (saracii n-au primit educatie si nu-si pot castiga existenta). Ideea asta cu aducerea societatii la cel mai mic numitor comun (crearea conditiilor pentru ca si cel mai incapabil/incompetent sa traiasca „acceptabil”) e calea spre idiocratie.
PS: comunismul de stat (intr-o societate libertariana oamenii se pot asocia dupa bunul plac) nu functioneaza decat daca este implementat la nivel mondial. parca marx spunea asta. guvern mondial + idiocratie? nu multumesc.
Traditia cu pensia este ca sa cresti copii capabili sa se descurce in viata, care atunci cand tu ajungi la batranete sa poata sa te ajute.
Restul, sisteme de dividente private sau de stat, nu conteaza, fiind scheme piramidale (functioneaza doar pe o perioada scurta). E o problema mai larga a economiei si nu are rost sa o tratati doar la nivelul de pensii. Stabilitatea. Orice forma de avere abstracta este poate sa „vaporizeze”, iar orice forma de avere reala atrage pericole din partea celor saraci.
Sunt de acord cu Logosfera la treaba cu pensiile de stat. Faptul ca e obligatoriu este o mare problema, nu numai fiindca e numarul foarte mare de pensionari, in timp ce numarul de muncitori tot scade (mai ales ca pleaca din tara, cum planuiesc si eu 😀 ), dar si fiindca statul si-a bagat labele, de 20 de ani, in fondul de pensii, inghitindu-l si consumandu-l dupa bunul plac al cacanarilor de la putere, astfel ca pensiile nu mai au o baza reala de lichiditate, ci functioneaza prin regim „fiat”, adica dupa calculele guvernantilor, la fel ca alocatiile pentru copii si handicapati sau ajutoarele de somaj – folosind bugetul national.
Aceasta a fost o mare crima inteleasa de foarte putina lume, si nu are legatura cu comunismul ci cu coruptia de stat… banii au ajuns la baietii destepti. Tocmai de aceea si imprumutul de la FMI/BE a ajuns in pensii, printre altele, desi aceste organizatii interzic folosirea banilor pentru pensii si salarii de stat.
Oricum urmeaza un nou varf in criza financiara, si vor scutura bine si fondurile de pensii private; de Romania nici nu mai zic…
@dumnezero
Offtopic, daca urmeaza un nou varf de criza financiara (asa cum cred si eu) iti recomand sa te mai gandesti la faza cu plecatul. http://blog.flavian.ro/2009/12/fermele-si-capsunarii.html
Si eu am dat cancel la planurile de plecare, inainte sa citesc articolul e adevarat, poate doar ma amagesc ca am luat decizia corecta 😀
Nu am de ce sa aman, vreau sa emigrez total, nu sa lucrez la o ferma ca un demisclav.
In plus, din cate am invatat eu din istorie, dupa razboi, criza si coruptie apar miscari totalitariste formate din extremisti de stanga sau de dreapta, asa ca nu vad un viitor acceptabil in tara asta, ci doar diviziuni puternice sociale si o crestere a miscarilor extremiste (conditii reale de razboi civil; vezi ce au patit vecinii nostri din Sud…).
„Asa cum am mai explicat, metalele pretioase, fermele si combustibilii sunt sugestiile mele pentru cazul in care sistemul financiar va intampina dificultati majore pe viitor. Cine are alternative mai bune este invitat sa le expuna.”
Vesti bune pentru mine, fiindca sunt interesat de afaceri locale – cele care vor fi necesare cand bunurile „internationale” devin prea scumpe. In Romania sunt foarte multi oameni saraci si batrani, asa ca e un potential economic foarte mic. Si daca faci afaceri locale aici, nu ai la cine vinde, nu ai cu cine lucra, administratia locala incearca sa te stoarca de mita, statul taxeaza tot ce poate fi taxat, iar tiganii culeg ce ramane.
Bani de aur fizic nu prea am, si sincer regimul de speculatii cu metale pretioase nu merge prea bine cu caracterul meu, desi il recomand si eu de multi ani celor care doresc sa conservere averea in timp de criza. Aurul va creste aproape fara limita, chiar daca are mici caderi din cand in cand.
Problema la aur fizic este ca trebuie sa-l pazesti bine de tot 🙂 ca politia ajuta este mai mult un MIT cu care se calmeaza cetatenii. Deja, in Romania, politistii intra in greve. Paza pentru asa ceva e foarte greu de realizat (in principal pentru ca nu poti avea incredere paznici… multi dintre ei avand relatii in domeniul criminal).
Nu in ultimul rand, nu ai ce sa faci cand li se scoala guvernantilor sa confiste tot aurul; ceva ce s-a mai intamplat si in Occident.
Ca fapt divers, anul acesta s-a depasit punctul maxim la productiei petroliere mondiale. De acum petrolul devine inevitabil mai scump, si trage in sus preturile pentru toate serviciile dependente de el: agricultura, transport si o groaza de alte chestii. O consecinta va fi cresterea preturilor la importuri, situatie care va favoriza refacerea economiilor locale. Dupa asta ma uit.
Personal mi-as dori sa ne adunam un grup de romani intreprinzatori, inteligenti si cu tendinte ecologiste si sa construim sate noi, producand modele economice-politice utile si usor de replicat, dar habar nu am cum s-ar putea ajunge la asa proiect.
1. “Demagogia gaunoasa” e o realitate la ei (SUA). Cele mai multe datorii sunt creditele pentru studii.
Chiar de-ar fi adevărat că „cele mai multe datorii sunt creditele pentru studii” (și NU este — pentru grosul creditelor „personale” uită-te la piața imobiliară și auto), tot n-ar avea legătură cu cazul de față. Decât dacă vrei să susții că tinerii n-au bani de studii pentru că statul le ia banii (ăia pe care nu-i au dintru început) ca să-i dea la moși bogați.
Pentru a-si asigura voturile si politicienii lor (aka statul) au promis pensii mari.
Eu n-am văzut așa ceva decât în câteva cazuri izolate. Dar poate ai surse de informații mai bune…
2. “Caritasul” privat este ala in care intri de buna voie.
Caritas-ul privat e una, cum funcționează o bancă sau o companie de asigurări e alta, iar administrarea unui buget de stat din nou alta. E interesant că nu vezi diferența. (Sau doar te faci că nu o vezi?)
Pe de-o parte, cum zicea DumneZero, n-are rost să tratezi izolat problema pensiilor. Mai mult, e o stupid să o faci, pentru că pensiile (sau orice alt compartiment de genul ăsta) nu sunt un sistem izolat.
(Și apropo de asta, vezi că superinteligentul din filmuleț făcea niște socoteli ce denotă că habar n-are despre ce vorbește. (1) Costurile reale pentru niște operațiuni financiare nu variază proporțional cu suma tranzacționată, ci cu numărul de operațiuni efectuate. Ca atare, unde numărul de contribuenți rămâne constant, costurile de administrare rămân constante. (2) Salariul funcționarilor și cheltuielile materiale se acoperă din alți bani decât cei încasați ca „contribuție”. Tot „furați”, cum îți place să spui, dar contabilicește altă mâncare de pește. Drept pentru care creșterea exponențială a costurilor pe care a prezentat-o e rahat pe băț.)
[L]egat de faptul ca unii nu-si pun bani de-o parte pentru batranete, nu vad de ce pentru ca unii sunt prosti sau ignoranti sau nu-i intereseaza e ok sa furi de la altii ca sa-i hranesti.
Chestia cealaltă pe care o spunea DZ, că „tradiția cu pensia e să crești copii” e așa, cu curu-n două bărci. A ajuns să fie așa la noi (o altă tară comunistă), dar ideea este să ai din ce trăi liniștit după ce nu mai poți munci ca să-ți câștigi pâinea. Și să o poți face cu decență, să nu fie nevoie să cerșești ca să ai ce pune-n gură. (Că nu e bine administrată toată afacerea, e o problemă de alt tip.)
Într-o societate ideală, populată cu indivizi ideali, n-ar trebui, într-adevăr, să fim obligați să contribuim la nici un fel de pensii, indiferent că sunt de stat sau private. Dar Utopia asta… there ain’t no such animal. (Indiferent ce denumire folosești „locul ăsta de nicăieri” — văd că marșezi pe „libertarianism”, care-i un termen-umbrelă pentru multe idei mergând de la liberalism moderat la anarhie extremă, în funcție de vorbitor.)
În lumea reală (asta în care trăim, societatea umană în ansamblu și în detaliu), însă, nu toți indivizii (și prin „nu toți” înțeleg „cea mai mare parte”!) sunt la fel de conștiincioși în a-și face o asigurare (de-un fel sau altul), de bună voie și nesiliți de nimeni. Nu toți sunt educați s-o facă, educați să calculeze consecințele pe termen lung. Nu toți își pot permite s-o facă — cu atât mai puțin să depună bani la bancă regulat (sau să cumpere aur, cum s-a sugerat cu multă inocență mai sus). Iar să spui „ce mă fute pe mine grija” fără să ții cont că psihologia umană funcționează cum funcționează (adică eratic și mult suboptimal, dominată de instincte și preocupări imediate) este pur și simplu o formă de egoism și indiferență față de restul societății, ale cărei rezultate le-am văzut deja — sunt poate mai cunoscute cu apelativul de „capitalism sălbatic”.
În lumea reală, societățile de asigurări (și băncile) mai au și prostul obicei de a da faliment; nu întotdeauna din vina lor, și indiferent de mărimea lor (AIG de exemplu este de mult timp cea mai mare companie de asigurări din lume, și cu criza de anul trecut ar fi luat-o in freză fără ajutor din partea… hm… statului. Asta imediat după și parțial din cauza falimentului Lehman Brothers, un alt gigant.)
[G]uvern mondial + idiocratie? nu multumesc.
Asta-i chiar off-topic, dar mi se pare amuzant. Idiocrația, cum e descrisă în filmul omonim, este exact la polul opus față de comunismul mondial sau 1984. În caz că l-ai văzut, you missed the point. Dacă nu l-ai văzut, n-ai pierdut mare lucru; e destul de „subțire”.
Aurul va creste aproape fara limita, chiar daca are mici caderi din cand in cand.
Problema la aur fizic este ca trebuie sa-l pazesti bine de tot […]
Că tot veni și răsveni vorba de aur. Aurul este o soluție doar pe termen scurt. Pe termen lung, chiar dacă prețul nominal al aurului este în creștere, valoarea lui este în scădere. Fenomenul nu e foarte aparent dacă te uiți la prețul aurului, care e constant în creștere pe termen lung; dacă ajustezi însă graficele în funcție de inflație, vezi că se duce în jos.
Dealtfel e și logic să fie așa: se extrage încontinuu aur, ceea ce inevitabil îi diminuează valoarea. Băncile (cele centrale în speță) mai dreg ciorba stocându-l, dar și asta e evident o soluție artificială și provizorie.
Cu combustibilii… dacă nu găsim alternative viabile cât de curând, pot să ne joace arabii și rușii pe degete cum au chef; pentru un timp. La ora asta Europa, la capitolul „petrol și gaze naturale”, e dependentă de ei; ce mai bortelesc unii prin Marea Nordului etc. sunt mărunțișuri… Chiar făcând abstracție de cealaltă mare (și, aș zice, mai urgentă) problemă a hidrocarburilor — poluarea.
Pe de-o parte, cum zicea DumneZero, n-are rost să tratezi izolat problema pensiilor. Mai mult, e o stupid să o faci, pentru că pensiile (sau orice alt compartiment de genul ăsta) nu sunt un sistem izolat.
(Și apropo de asta, vezi că superinteligentul din filmuleț făcea niște socoteli ce denotă că habar n-are despre ce vorbește. (1) Costurile reale pentru niște operațiuni financiare nu variază proporțional cu suma tranzacționată, ci cu numărul de operațiuni efectuate. Ca atare, unde numărul de contribuenți rămâne constant, costurile de administrare rămân constante. (2) Salariul funcționarilor și cheltuielile materiale se acoperă din alți bani decât cei încasați ca „contribuție”. Tot „furați”, cum îți place să spui, dar contabilicește altă mâncare de pește. Drept pentru care creșterea exponențială a costurilor pe care a prezentat-o e rahat pe băț.)
Din ce vad eu aici imi cer sa nu tratez sistemul de pensii izolat, dupa care tu il izolezi din punct de vedere contabil. Adica scoti banii pentru administrarea sistemului in afara lui. Pentru functionarea sistemului tot contribuabilul plateste, in total sistemul inghite banii de pensii + banii de functionare.
Legat de faptul ca cheltuielile de administrare nu cresc proportional cu suma cheltuita, e o explicatie pentru faptul ca sistemul nu a colapsat atat de repede pe cat arata calculele respective. Ele cresc in progresie geometrica oricum.
Legat de lipsa de atentie fata de psihologia individului este vina care poate fi atribuita in cea mai mare masura comunismului (pregatesc un post despre asta).
Iar legat de falimentul unor institutii private cred ca nu ai citit suficient ca sa intelegi cauzele crizei in care ne zbatem. Iti spun pe scurt: un stat bagat pana la gat in economie pe fondul inexistentei legaturii intre cifra scrisa pe bancnote si valoarea obiectiva a acestora.
PS: Libertarianismul este o umbrela care include pentru mine deocamdata doar respectarea dreptului de proprietate. Pe cale de consecinta, dreptul de a dispune dupa bunul plac de salariu, indiferent daca as merita mai mult sau nu in conditiile unei normari a muncii, este „sfant”.
Treaba cu creditele pentru studii in SUA este foarte serioasa, nu numai pentru ca e vorba tot de un balon de credit foarte mare, ci si pentru ca legislatia este puternic impotriva studentilor. Odata contractat un credit pentru studii universitare, nu se poate scapa de el; optiunea falimentului personal nu exista… banca are dreptul sa-ti ia orice venit si orice proprietate pana se stinge datoria. Este singurul domeniu bancar unde exista astfel de legislatie „draconica”.
A ajuns să fie așa la noi (o altă tară comunistă), dar ideea este să ai din ce trăi liniștit după ce nu mai poți munci ca să-ți câștigi pâinea. Și să o poți face cu decență, să nu fie nevoie să cerșești ca să ai ce pune-n gură. (Că nu e bine administrată toată afacerea, e o problemă de alt tip.)
Eu doar faceam referinta la familie ca asigurare de viata pentru a nuanta faptul ca sistemele de pensii si asigurari sunt inventii destul de noi si netestate.
Normal ca oamenii au acea nevoie pentru certitudine, insa nu e o viziune compatibila cu realitatea – care este cuprinsa de entropie, de haos. Doar pentru ca au existat cateva generatii care au avut pensie nu inseamna ca este un sistem functional pe termen lung, desi asa pare pentru majoritatea …optimistilor.
Hai sa mai zic o dilema reala, ca sa nu o tot dam in ideologie. Cum poate sa functioneze un sistem de pensii, numarul de contribuitori activi scade constant datorita dezvoltarii tehnologiilor de automatizare? Este un „trend” constant de la inceputul secolului XX: oamenii sunt inlocuiti de masini.
Cine plateste contributia la pensie in acest caz? Robotul de asamblare? 😀 … Practic toata economia mondiala este un balon ce se poate sparge oricand daca nu apar interventii constant. Acum 50 de ani, cultura tehnologica promitea ca in noul mileniu oameni nu vor mai trebui sa lucreze, ci vor putea sta relaxati in timp ce robotii fac toata treaba. In mod ironic, asa ceva se poate intampla doar intr-o forma de socialism, altfel se va ajunge la 99.99% din populatie sa fie saraca si foarte vulnerabila; ce sa mai vorbim de pensii…
Cea mai buna strategie ramane diversificarea, motiv pentru care este o problema mare atitudinea monopolista a unor institutii, fie ele de stat sau private.
In legatura cu aurul, chiar daca exista acea inflatie, acest metal ramane o moneda internationala, un avantaj unic pe care doar $ il mai are (si se pare ca-l pierde acum). Faptul ca exista extractie continua este exact fenomenul care ii da o valoare mai reala, fata de monedele reanimate prin lege. De aici vine valoarea aurului. Bancile centrale au interes implicit, vital chiar, in extragerea aurului de pe piata pentru a descuraja renuntarea la banii falsi („fiat”) pe care ii controleaza complet. Adica poate ca aurul scade incet, dar comparativ cu bancnotele din circulatie, este net superior. Fenomen vizibil cand o moneda de cativa bani este mai valoroasa ca metal topit decat ca mijloc direct de plata. Ce sa mai compari niste fasii de plastic sau hartie cu numarele oficiale care sunt scrise pe ele…
Treaba cu creditele pentru studii in SUA este foarte serioasa, nu numai pentru ca e vorba tot de un balon de credit foarte mare, ci si pentru ca legislatia este puternic impotriva studentilor. Odata contractat un credit pentru studii universitare, nu se poate scapa de el; optiunea falimentului personal nu exista…
1. N-am zis că nu este o problemă treaba cu creditele pentru studii, ci că nu creditele pentru studii sunt „grosul” creditelor personale, cum susținea Logosfera.
2. Nu confunda legislația americană cu cea română. „Falimentul personal” e o chestie care există și se aplică la americani; „chapter 7 bankruptcy” este cel mai frecvent tip de bancrută personală, dat fiind că e singurul „de lichidare”, celelalte (11, 13) fiind „de reorganizare”.
E adevărat că creditele pentru studii, al[turi de o serie de alte datorii, nu sunt stinse, din câte știu, prin declararea falimentului (în anumite situații excepționale pot fi, dar e cam complicat de obținut exceptarea), dar asta e o altă problemă decât existența falimentului personal per se.
Iar povestea cu „legislația e puternic împotriva studenților”… Hm… e exact tipul de legislație pe care îl obții când vrei minimizarea cu orice preț a rolului statului. Sau reducerea controlului la un minim absurd, care-ți dă același rezultat (i.e., „capitalism sălbatic”).
banca are dreptul sa-ti ia orice venit si orice proprietate pana se stinge datoria.
Fals. Proprietăți (bunuri mobile, adică) și venituri sunt exceptate sub o anumită limită; pragul variază de la stat la stat, însă. (Asta ar fi una din bubele legislației americane, că ai 50 de rânduri de legi și de coduri… plus moda englezească medievală a precedentelor.)
Eu doar faceam referinta la familie ca asigurare de viata pentru a nuanta faptul ca sistemele de pensii si asigurari sunt inventii destul de noi si netestate.
Nu sunt chiar atât de noi și netestate, dar ăsta-i un detaliu minor.
Ironia este însă că sistemele de pensii au început, în general, ca pensii private — puse la punct la început fie de „breaslă”, fie de societatea angajatoare. Statul a început să se ocupe de ele atunci când organizațiile private respective au refuzat sau n-au mai putut (din varii motive, inclusiv recesiune și falimente) să-și țină „promisiunile”.
Cea mai buna strategie ramane diversificarea, motiv pentru care este o problema mare atitudinea monopolista a unor institutii, fie ele de stat sau private.
Da, de acord. Problema este însă că instituțiile private nu îți oferă nici o garanție. Nimic, nada, zero barat. Contractele alea lungi și scrise mărunt sunt valabile cât timp le merg bine afacerile (chiar și atunci, dacă ai vreo problemă, ajungi în fața judecătorului și pentru „drepturile” care-ți sunt stipulate acolo); devin însă hârtie igienică în momentul în care societatea respectivă intră-n derapaj. Și, ce să vezi, taman când se trezesc cu curu-n baltă e momentul în care și cei mai înrăiți libertarieni și anti-statiști urlă că e datoria statului să rezolve problema, cum s-a întâmplat recent în țara tuturor posibilităților (nu România, ci ailaltă).
Și, ce să vezi, taman când se trezesc cu curu-n baltă e momentul în care și cei mai înrăiți libertarieni și anti-statiști urlă că e datoria statului să rezolve problema, cum s-a întâmplat recent în țara tuturor posibilităților (nu România, ci ailaltă).
Libertarienii din tara tuturor posibilitatilor au fost impotriva bail-out-urilor si au prevenit ca amestecul statului va crea o criza si mai mare.
Vad ca singura sansa de a invata ca statul minimal e solutia e, vorba lui Badea, „sa invatam ca bataia doare”.
„Iar povestea cu „legislația e puternic împotriva studenților”… Hm… e exact tipul de legislație pe care îl obții când vrei minimizarea cu orice preț a rolului statului. Sau reducerea controlului la un minim absurd, care-ți dă același rezultat (i.e., „capitalism sălbatic”).”
Exact, si se poate adauga ca exista si o dorinta perversa a bancilor ca a existat (trecut, hehe…) de a imprastia credite la oameni care efectiv nu au cum sa le plateasca. Multi tineri sunt expusi la oferte si mini-credite (de gust) inca din liceu; ori nu stiu cum niste tineri care sunt cam toata ziua cu gandul la sex (cum e si normal) sa fie considerati cetateni responsabili si capabili sa plateasca rate la credite foarte mari (nici nu am mentionat dobanzile si penalitatile ). In aceste cazuri, de exemplu, statul poate juca un rol foarte bun in a proteja tinerii de… o viata distrusa de datorii.
PS. eu sunt fanul anarhismului si democratiei directe; daca ajuta la ce am zis mai sus (cele doua merg bine doar impreuna).
Din ce vad eu aici imi cer sa nu tratez sistemul de pensii izolat, dupa care tu il izolezi din punct de vedere contabil. Adica scoti banii pentru administrarea sistemului in afara lui. Pentru functionarea sistemului tot contribuabilul plateste, in total sistemul inghite banii de pensii + banii de functionare.
Fondurile de administrat sunt una, cheltuielile de administrare sunt altă chestie. Așa funcționează contabilitatea bugetară: fondul de salarii, fondul de cheltuieli (și ăsta adesea defalcat pe cheltuieli curente, investiții, achiziții etc.) și fondurile de administrat (unde e cazul, bineînțeles) sunt trei capitole separate (adesea și cu ordonatori secundari/terțiari de credite diferiți), pe care nu le amesteci cu făcălețul ca pe moșia lu’ tata-mare.
Așa stau lucrurile: fondul de pensii, în cazul de față, este una, iar administrarea lui este alt capitol de buget. Izolarea din punct de vedere contabil (artificială, ca orice izolare contabilicească) de care te plângi n-am inventat-o eu. Nu poți însă detașa Pensiile de restul bugetului de stat, ca să le tratezi ca entitate separată, pentru că nu sunt.
În fiecare an ai: (1) o sumă de administrat într-un fond; (2) cheltuielile de administrare — alt fond, separat de primul.
Cum cheltuielile de administrare nu depind de suma de administrata, ci de numărul de operațiuni efectuate, rămân constante pentru că numărul de operațiuni rămâne constant. Și cum cheltuielile de administrare sunt plătite din alt fond, n-au treabă cu fondul de administrat, deci nu determină incrementarea lui de la un an la altul nici măcar cu acel 1,3% cât au reprezentat cheltuielile de administrare în bugetul CNPAS pe anul trecut.
Bineînțeles, ăsta e modelul ideal, unde numărul de „asigurați” și operații române constant de la un an la altul, unde n-ai inflație și N-șpe alți factori. Și bineînțeles, bugetul de stat e unul; dar fondurile tot sunt tratate principial ca diferite, și alocate în funcție de cheltuielile prevăzute pentru anul respectiv. Se poate calcula la orice oră cât a contribuit fiecare — e taman punctul la care intervine „izolarea contabilicească”.
Legat de faptul ca cheltuielile de administrare nu cresc proportional cu suma cheltuita, e o explicatie pentru faptul ca sistemul nu a colapsat atat de repede pe cat arata calculele respective. Ele cresc in progresie geometrica oricum.
Nu de aia, ci pentru că calculele erspective, cum am mai spus, nu au nici o bază în realitate. Individul și-a construit un model despre cum își imaginează el că funcționează totul, și a bătut câmpii pe marginea modelului. Dar cred că am vorbit destul despre asta.
Iar legat de falimentul unor institutii private cred ca nu ai citit suficient ca sa intelegi cauzele crizei in care ne zbatem. Iti spun pe scurt: un stat bagat pana la gat in economie pe fondul inexistentei legaturii intre cifra scrisa pe bancnote si valoarea obiectiva a acestora.
Mai frunzărește o dată ziarele de acu’ un an sau doi, ca să vezi că cauza n-a fost „statul” ăsta ultramalefic, cât speculațiile tot mai avântate ale companiilor respective, care promiteau marea cu sarea și ofereau credite tot mai „avantajoase” și tot mai fără acoperire etc. Ce-am simțit noi în Europa a fost mai mult decât orice un ecou al bubelor de la americani.
PS: Libertarianismul este o umbrela care include pentru mine deocamdata doar respectarea dreptului de proprietate. Pe cale de consecinta, dreptul de a dispune dupa bunul plac de salariu, indiferent daca as merita mai mult sau nu in conditiile unei normari a muncii, este “sfant”.
Poate ar trebui să scrii un articol în care să detaliezi exact ce înțelegi prin libertarianism. Și consecințe. Și nu o spun la mișto — e un termen care mă scoate din pepeni în același mod ca „creștin”: fiecare înțelege altceva prin el, și prea puțini fac efortul să definească exact ce înțeleg. (Și când o fac, uneori o fac prin alte noțiuni și mai vagi.)
Poate ar trebui să scrii un articol în care să detaliezi exact ce înțelegi prin libertarianism. Și consecințe. Și nu o spun la mișto — e un termen care mă scoate din pepeni în același mod ca „creștin”: fiecare înțelege altceva prin el, și prea puțini fac efortul să definească exact ce înțeleg.
😀 Azi am fost pe blogul unui comunist care spunea ca America a fost si este un stat socialist. N-am puterea sa-l contrazic pentru ca stiu ce-i acolo, dar parca nu se potriveste cu ce inteleg altii prin „socialism”.
Azi am fost pe blogul unui comunist care spunea ca America a fost si este un stat socialist.
Nu te stresa, în limbajul comunist cuvinte ca „socialist”, „democrat”, „popular” etc., iau cele mai ciudate înțelesuri. E destul să te uiți că o bună parte din dictaturile comunistoide se chemau (cheamă?) Republica Democrată Aia și Republica Populară Ailaltă. Sau, și mai bine, o culme a ironiei: Republica Populară Democrată Coreeană.
Totuși, dacă e să descriem SUA ca stat „socialist”, ce naiba de cuvânt mai folosim pentru, știu și eu… Franța sau Italia?
Hm. Înțeleg că ești anti-etatist, dar las pe altă dată „religia” asta care pare tot mai la modă (poate și datorită tarelor lăsate de regimul comunist). Însă ai putea să-ți selectezi mai bine materialele.
Dacă nu ți-e clar de ce spun asta, mai uită-te o dată, la filmuleț, să vezi că, lăsând la o parte demagogia găunoasă („iei de la tineri săraci ca să dai la moși bogați”) și speculațiile numerologice ale individului, ce propune este:
(1) transferarea „caritasului”, cum l-ai numit, de la stat la companii private (care mai au și prostul obicei să dea faliment când ți-e lumea mai dragă);
(2) un model deja testat cu ceva timp în urmă — pe vremea când dacă nu puneai suficienți bani de-o parte mureai de foame la bătrânețe. La propriu. Dacă o apucai.
Hm.
1. „Demagogia gaunoasa” e o realitate la ei (SUA). Cele mai multe datorii sunt creditele pentru studii. Pentru a-si asigura voturile si politicienii lor (aka statul) au promis pensii mari.
2. „Caritasul” privat este ala in care intri de buna voie. Ai mei au pierdut bani la SAFI, i-au bagat acolo de buna voie. Diferenta e ca la stat, e obligatoriu sa intri in SAFI. Daca ai libertate si dreptul de proprietate este respectat atunci cu banii tai poti intra intr-un caritas privat, poti investi in metale pretioase, depune banii la banca care iti asigura doar acoperirea inflatiei (sau ceva pe acolo)
3. legat de faptul ca unii nu-si pun bani de-o parte pentru batranete, nu vad de ce pentru ca unii sunt prosti sau ignoranti sau nu-i intereseaza e ok sa furi de la altii ca sa-i hranesti. pe principiul asta gastile de cartier formate din oameni care n-au terminat liceul si care fura de la oameni au o existenta justificata (saracii n-au primit educatie si nu-si pot castiga existenta). Ideea asta cu aducerea societatii la cel mai mic numitor comun (crearea conditiilor pentru ca si cel mai incapabil/incompetent sa traiasca „acceptabil”) e calea spre idiocratie.
PS: comunismul de stat (intr-o societate libertariana oamenii se pot asocia dupa bunul plac) nu functioneaza decat daca este implementat la nivel mondial. parca marx spunea asta. guvern mondial + idiocratie? nu multumesc.
Traditia cu pensia este ca sa cresti copii capabili sa se descurce in viata, care atunci cand tu ajungi la batranete sa poata sa te ajute.
Restul, sisteme de dividente private sau de stat, nu conteaza, fiind scheme piramidale (functioneaza doar pe o perioada scurta). E o problema mai larga a economiei si nu are rost sa o tratati doar la nivelul de pensii. Stabilitatea. Orice forma de avere abstracta este poate sa „vaporizeze”, iar orice forma de avere reala atrage pericole din partea celor saraci.
Sunt de acord cu Logosfera la treaba cu pensiile de stat. Faptul ca e obligatoriu este o mare problema, nu numai fiindca e numarul foarte mare de pensionari, in timp ce numarul de muncitori tot scade (mai ales ca pleaca din tara, cum planuiesc si eu 😀 ), dar si fiindca statul si-a bagat labele, de 20 de ani, in fondul de pensii, inghitindu-l si consumandu-l dupa bunul plac al cacanarilor de la putere, astfel ca pensiile nu mai au o baza reala de lichiditate, ci functioneaza prin regim „fiat”, adica dupa calculele guvernantilor, la fel ca alocatiile pentru copii si handicapati sau ajutoarele de somaj – folosind bugetul national.
Aceasta a fost o mare crima inteleasa de foarte putina lume, si nu are legatura cu comunismul ci cu coruptia de stat… banii au ajuns la baietii destepti. Tocmai de aceea si imprumutul de la FMI/BE a ajuns in pensii, printre altele, desi aceste organizatii interzic folosirea banilor pentru pensii si salarii de stat.
Oricum urmeaza un nou varf in criza financiara, si vor scutura bine si fondurile de pensii private; de Romania nici nu mai zic…
@dumnezero
Offtopic, daca urmeaza un nou varf de criza financiara (asa cum cred si eu) iti recomand sa te mai gandesti la faza cu plecatul. http://blog.flavian.ro/2009/12/fermele-si-capsunarii.html
Si eu am dat cancel la planurile de plecare, inainte sa citesc articolul e adevarat, poate doar ma amagesc ca am luat decizia corecta 😀
Nu am de ce sa aman, vreau sa emigrez total, nu sa lucrez la o ferma ca un demisclav.
In plus, din cate am invatat eu din istorie, dupa razboi, criza si coruptie apar miscari totalitariste formate din extremisti de stanga sau de dreapta, asa ca nu vad un viitor acceptabil in tara asta, ci doar diviziuni puternice sociale si o crestere a miscarilor extremiste (conditii reale de razboi civil; vezi ce au patit vecinii nostri din Sud…).
„Asa cum am mai explicat, metalele pretioase, fermele si combustibilii sunt sugestiile mele pentru cazul in care sistemul financiar va intampina dificultati majore pe viitor. Cine are alternative mai bune este invitat sa le expuna.”
Vesti bune pentru mine, fiindca sunt interesat de afaceri locale – cele care vor fi necesare cand bunurile „internationale” devin prea scumpe. In Romania sunt foarte multi oameni saraci si batrani, asa ca e un potential economic foarte mic. Si daca faci afaceri locale aici, nu ai la cine vinde, nu ai cu cine lucra, administratia locala incearca sa te stoarca de mita, statul taxeaza tot ce poate fi taxat, iar tiganii culeg ce ramane.
Bani de aur fizic nu prea am, si sincer regimul de speculatii cu metale pretioase nu merge prea bine cu caracterul meu, desi il recomand si eu de multi ani celor care doresc sa conservere averea in timp de criza. Aurul va creste aproape fara limita, chiar daca are mici caderi din cand in cand.
Problema la aur fizic este ca trebuie sa-l pazesti bine de tot 🙂 ca politia ajuta este mai mult un MIT cu care se calmeaza cetatenii. Deja, in Romania, politistii intra in greve. Paza pentru asa ceva e foarte greu de realizat (in principal pentru ca nu poti avea incredere paznici… multi dintre ei avand relatii in domeniul criminal).
Nu in ultimul rand, nu ai ce sa faci cand li se scoala guvernantilor sa confiste tot aurul; ceva ce s-a mai intamplat si in Occident.
Ca fapt divers, anul acesta s-a depasit punctul maxim la productiei petroliere mondiale. De acum petrolul devine inevitabil mai scump, si trage in sus preturile pentru toate serviciile dependente de el: agricultura, transport si o groaza de alte chestii. O consecinta va fi cresterea preturilor la importuri, situatie care va favoriza refacerea economiilor locale. Dupa asta ma uit.
Personal mi-as dori sa ne adunam un grup de romani intreprinzatori, inteligenti si cu tendinte ecologiste si sa construim sate noi, producand modele economice-politice utile si usor de replicat, dar habar nu am cum s-ar putea ajunge la asa proiect.
1. “Demagogia gaunoasa” e o realitate la ei (SUA). Cele mai multe datorii sunt creditele pentru studii.
Chiar de-ar fi adevărat că „cele mai multe datorii sunt creditele pentru studii” (și NU este — pentru grosul creditelor „personale” uită-te la piața imobiliară și auto), tot n-ar avea legătură cu cazul de față. Decât dacă vrei să susții că tinerii n-au bani de studii pentru că statul le ia banii (ăia pe care nu-i au dintru început) ca să-i dea la moși bogați.
Eu n-am văzut așa ceva decât în câteva cazuri izolate. Dar poate ai surse de informații mai bune…
Caritas-ul privat e una, cum funcționează o bancă sau o companie de asigurări e alta, iar administrarea unui buget de stat din nou alta. E interesant că nu vezi diferența. (Sau doar te faci că nu o vezi?)
Pe de-o parte, cum zicea DumneZero, n-are rost să tratezi izolat problema pensiilor. Mai mult, e o stupid să o faci, pentru că pensiile (sau orice alt compartiment de genul ăsta) nu sunt un sistem izolat.
(Și apropo de asta, vezi că superinteligentul din filmuleț făcea niște socoteli ce denotă că habar n-are despre ce vorbește. (1) Costurile reale pentru niște operațiuni financiare nu variază proporțional cu suma tranzacționată, ci cu numărul de operațiuni efectuate. Ca atare, unde numărul de contribuenți rămâne constant, costurile de administrare rămân constante. (2) Salariul funcționarilor și cheltuielile materiale se acoperă din alți bani decât cei încasați ca „contribuție”. Tot „furați”, cum îți place să spui, dar contabilicește altă mâncare de pește. Drept pentru care creșterea exponențială a costurilor pe care a prezentat-o e rahat pe băț.)
Chestia cealaltă pe care o spunea DZ, că „tradiția cu pensia e să crești copii” e așa, cu curu-n două bărci. A ajuns să fie așa la noi (o altă tară comunistă), dar ideea este să ai din ce trăi liniștit după ce nu mai poți munci ca să-ți câștigi pâinea. Și să o poți face cu decență, să nu fie nevoie să cerșești ca să ai ce pune-n gură. (Că nu e bine administrată toată afacerea, e o problemă de alt tip.)
Într-o societate ideală, populată cu indivizi ideali, n-ar trebui, într-adevăr, să fim obligați să contribuim la nici un fel de pensii, indiferent că sunt de stat sau private. Dar Utopia asta… there ain’t no such animal. (Indiferent ce denumire folosești „locul ăsta de nicăieri” — văd că marșezi pe „libertarianism”, care-i un termen-umbrelă pentru multe idei mergând de la liberalism moderat la anarhie extremă, în funcție de vorbitor.)
În lumea reală (asta în care trăim, societatea umană în ansamblu și în detaliu), însă, nu toți indivizii (și prin „nu toți” înțeleg „cea mai mare parte”!) sunt la fel de conștiincioși în a-și face o asigurare (de-un fel sau altul), de bună voie și nesiliți de nimeni. Nu toți sunt educați s-o facă, educați să calculeze consecințele pe termen lung. Nu toți își pot permite s-o facă — cu atât mai puțin să depună bani la bancă regulat (sau să cumpere aur, cum s-a sugerat cu multă inocență mai sus). Iar să spui „ce mă fute pe mine grija” fără să ții cont că psihologia umană funcționează cum funcționează (adică eratic și mult suboptimal, dominată de instincte și preocupări imediate) este pur și simplu o formă de egoism și indiferență față de restul societății, ale cărei rezultate le-am văzut deja — sunt poate mai cunoscute cu apelativul de „capitalism sălbatic”.
În lumea reală, societățile de asigurări (și băncile) mai au și prostul obicei de a da faliment; nu întotdeauna din vina lor, și indiferent de mărimea lor (AIG de exemplu este de mult timp cea mai mare companie de asigurări din lume, și cu criza de anul trecut ar fi luat-o in freză fără ajutor din partea… hm… statului. Asta imediat după și parțial din cauza falimentului Lehman Brothers, un alt gigant.)
Asta-i chiar off-topic, dar mi se pare amuzant. Idiocrația, cum e descrisă în filmul omonim, este exact la polul opus față de comunismul mondial sau 1984. În caz că l-ai văzut, you missed the point. Dacă nu l-ai văzut, n-ai pierdut mare lucru; e destul de „subțire”.
Că tot veni și răsveni vorba de aur. Aurul este o soluție doar pe termen scurt. Pe termen lung, chiar dacă prețul nominal al aurului este în creștere, valoarea lui este în scădere. Fenomenul nu e foarte aparent dacă te uiți la prețul aurului, care e constant în creștere pe termen lung; dacă ajustezi însă graficele în funcție de inflație, vezi că se duce în jos.
Dealtfel e și logic să fie așa: se extrage încontinuu aur, ceea ce inevitabil îi diminuează valoarea. Băncile (cele centrale în speță) mai dreg ciorba stocându-l, dar și asta e evident o soluție artificială și provizorie.
Cu combustibilii… dacă nu găsim alternative viabile cât de curând, pot să ne joace arabii și rușii pe degete cum au chef; pentru un timp. La ora asta Europa, la capitolul „petrol și gaze naturale”, e dependentă de ei; ce mai bortelesc unii prin Marea Nordului etc. sunt mărunțișuri… Chiar făcând abstracție de cealaltă mare (și, aș zice, mai urgentă) problemă a hidrocarburilor — poluarea.
Din ce vad eu aici imi cer sa nu tratez sistemul de pensii izolat, dupa care tu il izolezi din punct de vedere contabil. Adica scoti banii pentru administrarea sistemului in afara lui. Pentru functionarea sistemului tot contribuabilul plateste, in total sistemul inghite banii de pensii + banii de functionare.
Legat de faptul ca cheltuielile de administrare nu cresc proportional cu suma cheltuita, e o explicatie pentru faptul ca sistemul nu a colapsat atat de repede pe cat arata calculele respective. Ele cresc in progresie geometrica oricum.
Legat de lipsa de atentie fata de psihologia individului este vina care poate fi atribuita in cea mai mare masura comunismului (pregatesc un post despre asta).
Iar legat de falimentul unor institutii private cred ca nu ai citit suficient ca sa intelegi cauzele crizei in care ne zbatem. Iti spun pe scurt: un stat bagat pana la gat in economie pe fondul inexistentei legaturii intre cifra scrisa pe bancnote si valoarea obiectiva a acestora.
PS: Libertarianismul este o umbrela care include pentru mine deocamdata doar respectarea dreptului de proprietate. Pe cale de consecinta, dreptul de a dispune dupa bunul plac de salariu, indiferent daca as merita mai mult sau nu in conditiile unei normari a muncii, este „sfant”.
@Armand K.
Treaba cu creditele pentru studii in SUA este foarte serioasa, nu numai pentru ca e vorba tot de un balon de credit foarte mare, ci si pentru ca legislatia este puternic impotriva studentilor. Odata contractat un credit pentru studii universitare, nu se poate scapa de el; optiunea falimentului personal nu exista… banca are dreptul sa-ti ia orice venit si orice proprietate pana se stinge datoria. Este singurul domeniu bancar unde exista astfel de legislatie „draconica”.
A ajuns să fie așa la noi (o altă tară comunistă), dar ideea este să ai din ce trăi liniștit după ce nu mai poți munci ca să-ți câștigi pâinea. Și să o poți face cu decență, să nu fie nevoie să cerșești ca să ai ce pune-n gură. (Că nu e bine administrată toată afacerea, e o problemă de alt tip.)
Eu doar faceam referinta la familie ca asigurare de viata pentru a nuanta faptul ca sistemele de pensii si asigurari sunt inventii destul de noi si netestate.
Normal ca oamenii au acea nevoie pentru certitudine, insa nu e o viziune compatibila cu realitatea – care este cuprinsa de entropie, de haos. Doar pentru ca au existat cateva generatii care au avut pensie nu inseamna ca este un sistem functional pe termen lung, desi asa pare pentru majoritatea …optimistilor.
Hai sa mai zic o dilema reala, ca sa nu o tot dam in ideologie. Cum poate sa functioneze un sistem de pensii, numarul de contribuitori activi scade constant datorita dezvoltarii tehnologiilor de automatizare? Este un „trend” constant de la inceputul secolului XX: oamenii sunt inlocuiti de masini.
Cine plateste contributia la pensie in acest caz? Robotul de asamblare? 😀 … Practic toata economia mondiala este un balon ce se poate sparge oricand daca nu apar interventii constant. Acum 50 de ani, cultura tehnologica promitea ca in noul mileniu oameni nu vor mai trebui sa lucreze, ci vor putea sta relaxati in timp ce robotii fac toata treaba. In mod ironic, asa ceva se poate intampla doar intr-o forma de socialism, altfel se va ajunge la 99.99% din populatie sa fie saraca si foarte vulnerabila; ce sa mai vorbim de pensii…
Cea mai buna strategie ramane diversificarea, motiv pentru care este o problema mare atitudinea monopolista a unor institutii, fie ele de stat sau private.
In legatura cu aurul, chiar daca exista acea inflatie, acest metal ramane o moneda internationala, un avantaj unic pe care doar $ il mai are (si se pare ca-l pierde acum). Faptul ca exista extractie continua este exact fenomenul care ii da o valoare mai reala, fata de monedele reanimate prin lege. De aici vine valoarea aurului. Bancile centrale au interes implicit, vital chiar, in extragerea aurului de pe piata pentru a descuraja renuntarea la banii falsi („fiat”) pe care ii controleaza complet. Adica poate ca aurul scade incet, dar comparativ cu bancnotele din circulatie, este net superior. Fenomen vizibil cand o moneda de cativa bani este mai valoroasa ca metal topit decat ca mijloc direct de plata. Ce sa mai compari niste fasii de plastic sau hartie cu numarele oficiale care sunt scrise pe ele…
@Dumnezero:
1. N-am zis că nu este o problemă treaba cu creditele pentru studii, ci că nu creditele pentru studii sunt „grosul” creditelor personale, cum susținea Logosfera.
2. Nu confunda legislația americană cu cea română. „Falimentul personal” e o chestie care există și se aplică la americani; „chapter 7 bankruptcy” este cel mai frecvent tip de bancrută personală, dat fiind că e singurul „de lichidare”, celelalte (11, 13) fiind „de reorganizare”.
E adevărat că creditele pentru studii, al[turi de o serie de alte datorii, nu sunt stinse, din câte știu, prin declararea falimentului (în anumite situații excepționale pot fi, dar e cam complicat de obținut exceptarea), dar asta e o altă problemă decât existența falimentului personal per se.
Iar povestea cu „legislația e puternic împotriva studenților”… Hm… e exact tipul de legislație pe care îl obții când vrei minimizarea cu orice preț a rolului statului. Sau reducerea controlului la un minim absurd, care-ți dă același rezultat (i.e., „capitalism sălbatic”).
Fals. Proprietăți (bunuri mobile, adică) și venituri sunt exceptate sub o anumită limită; pragul variază de la stat la stat, însă. (Asta ar fi una din bubele legislației americane, că ai 50 de rânduri de legi și de coduri… plus moda englezească medievală a precedentelor.)
Nu sunt chiar atât de noi și netestate, dar ăsta-i un detaliu minor.
Ironia este însă că sistemele de pensii au început, în general, ca pensii private — puse la punct la început fie de „breaslă”, fie de societatea angajatoare. Statul a început să se ocupe de ele atunci când organizațiile private respective au refuzat sau n-au mai putut (din varii motive, inclusiv recesiune și falimente) să-și țină „promisiunile”.
Da, de acord. Problema este însă că instituțiile private nu îți oferă nici o garanție. Nimic, nada, zero barat. Contractele alea lungi și scrise mărunt sunt valabile cât timp le merg bine afacerile (chiar și atunci, dacă ai vreo problemă, ajungi în fața judecătorului și pentru „drepturile” care-ți sunt stipulate acolo); devin însă hârtie igienică în momentul în care societatea respectivă intră-n derapaj. Și, ce să vezi, taman când se trezesc cu curu-n baltă e momentul în care și cei mai înrăiți libertarieni și anti-statiști urlă că e datoria statului să rezolve problema, cum s-a întâmplat recent în țara tuturor posibilităților (nu România, ci ailaltă).
Libertarienii din tara tuturor posibilitatilor au fost impotriva bail-out-urilor si au prevenit ca amestecul statului va crea o criza si mai mare.
Vad ca singura sansa de a invata ca statul minimal e solutia e, vorba lui Badea, „sa invatam ca bataia doare”.
@Armand K
„Iar povestea cu „legislația e puternic împotriva studenților”… Hm… e exact tipul de legislație pe care îl obții când vrei minimizarea cu orice preț a rolului statului. Sau reducerea controlului la un minim absurd, care-ți dă același rezultat (i.e., „capitalism sălbatic”).”
Exact, si se poate adauga ca exista si o dorinta perversa a bancilor ca a existat (trecut, hehe…) de a imprastia credite la oameni care efectiv nu au cum sa le plateasca. Multi tineri sunt expusi la oferte si mini-credite (de gust) inca din liceu; ori nu stiu cum niste tineri care sunt cam toata ziua cu gandul la sex (cum e si normal) sa fie considerati cetateni responsabili si capabili sa plateasca rate la credite foarte mari (nici nu am mentionat dobanzile si penalitatile ). In aceste cazuri, de exemplu, statul poate juca un rol foarte bun in a proteja tinerii de… o viata distrusa de datorii.
PS. eu sunt fanul anarhismului si democratiei directe; daca ajuta la ce am zis mai sus (cele doua merg bine doar impreuna).
Fondurile de administrat sunt una, cheltuielile de administrare sunt altă chestie. Așa funcționează contabilitatea bugetară: fondul de salarii, fondul de cheltuieli (și ăsta adesea defalcat pe cheltuieli curente, investiții, achiziții etc.) și fondurile de administrat (unde e cazul, bineînțeles) sunt trei capitole separate (adesea și cu ordonatori secundari/terțiari de credite diferiți), pe care nu le amesteci cu făcălețul ca pe moșia lu’ tata-mare.
Așa stau lucrurile: fondul de pensii, în cazul de față, este una, iar administrarea lui este alt capitol de buget. Izolarea din punct de vedere contabil (artificială, ca orice izolare contabilicească) de care te plângi n-am inventat-o eu. Nu poți însă detașa Pensiile de restul bugetului de stat, ca să le tratezi ca entitate separată, pentru că nu sunt.
În fiecare an ai: (1) o sumă de administrat într-un fond; (2) cheltuielile de administrare — alt fond, separat de primul.
Cum cheltuielile de administrare nu depind de suma de administrata, ci de numărul de operațiuni efectuate, rămân constante pentru că numărul de operațiuni rămâne constant. Și cum cheltuielile de administrare sunt plătite din alt fond, n-au treabă cu fondul de administrat, deci nu determină incrementarea lui de la un an la altul nici măcar cu acel 1,3% cât au reprezentat cheltuielile de administrare în bugetul CNPAS pe anul trecut.
Bineînțeles, ăsta e modelul ideal, unde numărul de „asigurați” și operații române constant de la un an la altul, unde n-ai inflație și N-șpe alți factori. Și bineînțeles, bugetul de stat e unul; dar fondurile tot sunt tratate principial ca diferite, și alocate în funcție de cheltuielile prevăzute pentru anul respectiv. Se poate calcula la orice oră cât a contribuit fiecare — e taman punctul la care intervine „izolarea contabilicească”.
😀 Azi am fost pe blogul unui comunist care spunea ca America a fost si este un stat socialist. N-am puterea sa-l contrazic pentru ca stiu ce-i acolo, dar parca nu se potriveste cu ce inteleg altii prin „socialism”.
Nu te stresa, în limbajul comunist cuvinte ca „socialist”, „democrat”, „popular” etc., iau cele mai ciudate înțelesuri. E destul să te uiți că o bună parte din dictaturile comunistoide se chemau (cheamă?) Republica Democrată Aia și Republica Populară Ailaltă. Sau, și mai bine, o culme a ironiei: Republica Populară Democrată Coreeană.
Totuși, dacă e să descriem SUA ca stat „socialist”, ce naiba de cuvânt mai folosim pentru, știu și eu… Franța sau Italia?
Pentru tov. @Armand K.
Lamuriri despre socialism
Tot pentru tov. Armand: libertarianismul este anarhia proprietatii private.