Astazi la TVR in cadrul emisiunii „Universul Credintei” la rubrica „Sfaturi duhovnicesti” prezentatoarea anunta ca Arsenie Papioc urmeaza sa spuna oamenilor sfaturi care sa-i apropie de ‘mnezeu, sa-i faca sa se roage mai bine (?!).
20 de secunde mai tarziu Arsenie Papioc vorbea de atacurile care se poarta impotriva lui Hristos si ca, avand in vedere vigoarea acestora, sigur e mana care conduce toata „revolta”. Ma intreb ce-o fi fost in mintea realizatorului emisiunii, care a fost dialogul interior
– Hm… ce punem la rubrica „Sfaturi duhovnicesti”
– E postul Craciunului, oamenii tin post… sa bagam ceva de postit
– Ceva despre rugaciune ca-i o parte importanta
– Si sa fie spus de Arsenie Papioc ca el era un mare duhovnic
– Gata, am gasit, bagam secventa aia cu atacurile asupra crestinismului… se potriveste perfect.
Emisiunea ar trebui sa se numeasca „Universul Indoctrinarii”
Bună ziua şi bine te-am găsit prietene.
Eu mi-s Belle, mă declar credincioasă (creştină fiindcă aşa m-au botezat ai mei) dar nu necesar practicantă.
Te-am citit cu multă plăcere, un zâmbet şi mult interes. Merci pentru cadoul făcut.
N-aş zice că empatizez 1001% cu cele pe care le spui tu, dar nici prea departe nu bat.
Am ales să comentez aici, fiind ultimul tău post şi deci cel mai probabil să vezi comentariul meu, chiar dacă se va referi la mai multe dintre articole.
Aş începe nevinovat, cu aspirina. În calitatea mea de credincios, afirm că nimic dintre cele din Univers nu s-au făcut fără aprobarea Domnului. Aici, intră şi aspirina şi evoluţionismul darwinist (care explică genial ce se întâmplă după apariţia speciei, dar nu motivele apariţiei speciei). Tatăl cel plin de generozitate are însă mai mulţi copii, nu doar pe mine, aşa că pentru urgenţe minore, apelez nu la duşman, aşa cum consideri tu, ci la cecuri pe sume mici, care nu au în mod necesar nevoie de contra-semnătura Tatălui pentru a fi onorate. La Tătuca mă duc mai mult să-I mulţumesc pentru cele care mi s-au întâmplat, şi bune şi rele, fiindcă sunt suma tuturor experienţelor şi organelor mele.
Când te duci la un amic/ părinte să ceri ceva şi primeşti, îi mulţumeşti. Uneori mulţumeşti şi dacă nu primeşti. Nu conteneşte să mă mire faptul că o multitudine de credincioşi cer şi cer şi cer dar uită sistematic să mulţumească. Pentru mine rugăciunile de seară nu-s în mod necesar o cerere ci o mulţumire pentru darurile primite. Iar dacă iei fiecare lecţie în parte, mai ales cele negative, vei găsi ceva de învăţat şi de asimilat.
Nu pot crede faptul că Dumnezeu e un torţionar, un sadic şi un retardat. Frumuseţea din jurul meu mă împiedică să pot crede asta. Doar că tu uiţi că toate textele sacre nu s-au păstrat în varianta originală ci au fost transmise, multă vreme pe cale orală. Iar de aici iaca beleaua. Ca să demonstreze fie Dumnezeul meu e mai tare ca Dumnezeul tău şi îl bate la cur în orice zi a săptămânii, unii au modificat după puterile şi mintea lor originalul. (A se vedea puştile ajunse în arsenalul lui Făt Frumos). Bibliile au texte diferite de la secol la secol. În plus Biblia a fost tunsă, rasă şi frezată de sf. Ieronim, cel care a stabilit care dintre Evanghelii sunt cele canonice şi care nu sunt. Şi care a decis că o parte din conţinutul lor e de natură să smintească pre creştinul de rând, aşa că e mai bine să fie scoase, să nu cumva să existe tentaţia.
Fix pe aceleaşi baze am ajuns la concluzia că modalitatea de descriere a scenei izgonirii din rai trebuie să fie modificată. Acceptând premisa iubirii Divine necondiţionate, îmi e imposibil să-i vizualizez pe ai mei părinţi imperfecţi pedepsindu-mă a priori pt ceva ce urma să fac, fără să-mi explice în prealabil.Pun aici accent pe funcţia de îndrumare şi explicare a oricărui părinte, anterioare celor de control şi pedeapsă. Părerea mea e că mitul e atât de vechi încât i s-a pierdut esenţa. Iar esenţa nu e pedeapsa (să îţi naşti copii în chinuri, durere şi privaţiuni, sau să lucri cu sudoarea frunţii ogorul) ci existenţa unui Master Plan Divin care implică omul şi evoluţia lui dar care dacă a fost explicat cândva, au existat minţi luminate care să decidă că e o smintire să laşi această cunoaştere pe mâna oricui.
(App, pentru cei care se declară creştini practicanţi, câţi dintre voi sunteţi ţărani, intenţionaţi să rămâneţi ţărani şi intenţionaţi ca până la finalul veacurilor să aruncaţi anathema asupra urmaşilor dacă îndrăznesc să se lase de arat şi semănat?)
Despre cultul moaştelor, aici am şi eu o maaaare problemă. Se spune în slujba de înmormântare că te vei duce la loc cu odihnă. Iar dintre creştini, sfinţii ar trebui să fie cei mai îndreptăţiţi să stea în grădina verde şi răcoroasă, idealul pentru un popor expus la prea mult cald şi prea puţină apă. (Pt vikingii care aveau parte de mai mult decât de o doză zdravănă de răcoare, raiul era o casă încălzită, unde se beţivănea la greu). Iar în Rai să se bucure şi să se scalde în gloria lui Dumnezeu. Faptul că îi punem să se roage pt noi, că noi suntem mici şi proşti şi nu ştim (ceea ce probabil e adevărat) nu e o contradicţie cu odihna şi dulceaţa vieţii de apoi?
Am observat că îi dedici părintelui Arsenie Boca 2 articole, în care abordezi dintr-un unghi neobişnuit faptele lui. Uiţi însă că pentru mulţi creştini, condiţia de păcătos care li se induce obsesiv de la naştere e complementară uneia de masochist. ”Ca să mi se şteargă păcatul originar, trebuie să sufăr” Iar suferinţa publică e mai bună decât suferinţa privată, fiindcă e încă mai umilitoare, deci se înălbesc mai multe rufe. Tu consideri că a acţionat negativ pe termen lung, eu îţi spun că dacă vei întreba direct şi personal pe oricine care apare într-o astfel de povestire, se va considera ”ales” şi c-o floricică-n plus la pălărie, pentru că relevându-i-se în public păcatul, i-a fost mai lesne iertat. Pe undeva masochism în stare pură.
Eu mă bănuiesc teribil de a avea oarece ascendenţă ţigănească pe linie maternă, deşi dacă află mama, m-a scalpat în secunda 2. Că în secunda 1 mă linşează mama dânsei. Fac această mică paranteză ca urmare a apariţiei problemei ţigăneşti în discursul părintelui Boca şi a altor părinţi investiţi de moralul colectiv cu calităţi ieşite din comun. N-aş zice că dacă-i ţigan e fără de păcat şi că trebuie să i se ierte orice. La fel cum nu aş zice că simt cu ceva c-aş fi o floare delicată din grădina Maicii Domnului, România, prin simplul accident de a fi albă şi de naţionalitate românească. Dar cum rămâne cu iubirea de aproape şi cu toţi suntem egali în faţa lui Dumnezeu, n-am înţeles-o nici eu. (Un discurs rasist am văzut şi la părintele Papacioc, cel care expunea păcatul de a iubi pe cineva de altă rasă.)
Pe curând, prietene
Merci de comentariu. Nu-ti voi raspunde la toate punctele ci doar la unul. Din cate inteleg tu crezi intr-un Dumnezeu care se regaseste intr-o Biblie despre care stii ca e denaturata de oameni mai mult sau mai putin bine intentionati. E ca si cum te-ai uita la un tablo urat dar despre care crezi ca e facut de un pictor genial caruia ii gasesti tot felul de scuze (ba ca e idiot clientul tabloului, ba ca era bolnav cand a facut tabloului, ba ca sub ulei se afla o schita cu adevarat geniala). Si ti-as da dreptate daca am vorbi despre un pictor obisnuit.
Din cate imi aduc aminte nimeni nu vorbeste despre Dumnezeu ca despre Nicolae Grigorescu ci ca despre cineva fata de care Nicolae Grigorescu un mic copil idiot care mazgaleste cu acuarela.
Am zis eu cumva că Dumnezeul în care cred eu se regăseşte în Biblie?
Faptul că e menţionat ”Dumnezeu” în Biblie nu cred în mod necesar că îl descrie pe adevăratul Creator. Dacă nu mă înşel eu, în prima parte e vorba despre Yahve, (căruia arheologii evrei i-au găsit o divinitate soaţă, Sophia acum câteva luni, de-am leşinat de râs). P-ormă trecem abrupt la Dumnezeu, ca să nu se ofilească sentimentele bunilor creştini care nu vor să înţeleagă că mari diferenţe între ei şi evreii mesianici nu-s.
PS: Eu te înţeleg că ai un război personal cu cres(t)inismul ortodox şi cu clerul, nu de alta dar eu însămi am un război cu ambele categorii, dar nu îmi pune cuvinte-n gură/ tastatură.
Mea culpa. Ai folosit sintagma „textele sacre” care m-a facut sa cred ca ai o anumita reverenta fata de acestea si, intr-o oarecare masura, crezi ca acestea au avut candva o legatura cu Adevarul.
Lasă culpa prietene, că nu suntem la DNA! Pulpa, că vin acum sărbătorile şi tre să ne apucăm de friptane!
Reverenţa mea e faţă de Dumnezeu şi cam atât. Am folosit sintagma texte sacre pentru a le diferenţia de texte profane. Dar aici intră şi Biblia şi Cronicile viselor şi Mahabharata şi Papirusul lui Ani.