Sfantul Arsenie Boca Tortionarul

In primul rand trebuie sa prezint inca de la inceput definitia „tortionarului”. In sens general, tortionarul este persoana care aplica supune pe altcineva la chinuri fizice sau psihice, care schingiueste pe altii. Avand in vedere, trecutul relativ recent al Romaniei, dictatura comunista mai precis, tortionarul este unealta prin care dictatorul isi impune vointa discretionara. Din acest punct de vedere tortionarul este fie un sadic caruia ii place sa aplice directivele dictatorului, fie un individ indiferent la suferinta celorlalti, fie, in cel mai fericit caz, un individ inspaimantat de puterea dictatorului care ar putea sa-i faca rau inzecit tortionarului neascultator.

In al doilea rand, trebuie sa precizez, pentru cine nu a auzit pana acum de Arsenie Boca, cine este acesta. Arsenie Boca (1910-1989) este considerat drept unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai monahismului crestin ortodox, multi considerandu-l nici mai mult nici mai putin decat un sfant. „Sfantul Ardealului” cum este supranumit de adeptii sai nu a fost canonizat de BOR, desi exista o lucrare (n-o mai gasesc acum, cred ca se numeste „In cautarea unui sfant”) ce contine pledoaria pentru canonizarea acestuia, in cuprinsul careia gasim minunile din timpul vietii dar, si mai important, minunile facute de dincolo. „Părintele Arsenie nu are asemănare cu nici un duhovnic din România şi Europa, în ziua de azi.” ( păr. Petru Vanvulescu)

In al treilea rand se cuvine sa-i multumesc lui Arsenie Boca pentru faptul ca a contribuit la transformarea mea dintr-o leguma credincioasa intr-un om liber cugetator. Pe vremea cand eram credincios, mama a venit de la o slujba cu o brosura despre viata lui Arsenie Boca. Care continea, pe langa date biografice, si anectode numai bune de impresionat mintea naivilor. Arsenie Boca era renumit pentru capacitatea lui de a vedea trecutul si viitorul iar anectodele sunt pline de astfel de exemplu. Unul din ele, care m-a trezit din somnul ratiunii a fost urmatorul:

Era în război. O femeie din Sibiu, Cătălina, a aflat că soţul ei a murit. A luat în braţe copilul şi fugea cu el prin Sibiu. În pântece avea alt copil. La un moment dat a văzut că era plină de sânge. O schijă îi omorâse şi copilul din braţe. Deznădăjduită şi descumpănită s-a dus şi a avortat copilul din pântece. Auzind apoi de Părintele Arsenie s-a dus şi ea la Mănăstirea Sâmbăta. După Sf. Liturghie Părintele a ieşit şi a strigat: „Cătălină, Cătălină, ce-ai făcut! Ştiu că ţi-a murit soţul şi copilul. Ai fost încercată. Dar dacă-l lăsai pe cel din pântece… Ai omorât un copil cu care Dumnezeu avea un plan mare!”. ( pr. Petru Vanvulescu )

Apelul la realitate s-a facut cu intrebari rapide:

  • Evident acea femeie a suferit. Ce rost avea s-o faca de ras pe femeie strigand la ea?
  • Moise a supravietuit voiajului pe Nil pentru ca Dumnezeu avea un plan cu el. Copilul Isus a fost protejat pentru ca Dumnezeu avea un plan cu el. Iona a supravietuit 3 zile in burta unui peste pentru ca Dumnezeu avea un plan cu el. Cum a putut o femeie sa incurce planurile lui Dumnezeu?
  • Cei care au avut grija de copii pentru care Dumnezeu avea planuri au fost ajutati in demersul lor (Moise, Isus). De ce acestei femei i-au fost omorat sotul si copilul?

Cum insa nu se cuvine ca crestinii de rand sa conteste actiunile purtatorilor de sutana, m-am intrebat mai tarziu: „Tu ce-ai fi facut daca ai fi primit de la Dumnezeu revelatia asta?”. (caci prin revelatii primea Arsenie Boca astfel de informatii). Avand in minte suferinta femeii care si-a pierdut copilul in drum spre locul in care era corpul sotului ei, mi-am raspuns:

L-as fi luat de guler pe Dumnezeu si i-as fi spus: „Cand ai avut planuri pentru altii ai avut grija sa fie duse la bun sfarsit. Testul pe care l-ai dat acestei femei este incalificabil. Poti sa-ti iei planurile si sa ti le bagi in cur. Eu nu sunt partas la asa ceva.”

Desigur, aceasta atitudine as fi avut-o DACA Dumnezeu ar fi fost cel cu care vorbea Arsenie Boca. Gaseam ca e imposibil ca creatorul universului sa fie atat de inapt sau rau intentionat. Astfel, povestea lui Arsenie Boca, cea care-i face pe multi crestini sa se afunde si mai mult in propria credinta, a fost unul din multele suturi in fund care m-au facut „sa pun mana pe carte” si sa-l caut pe Dumnezeul cel adevarat, nu pe cel pe care-l prezinta Biserica prin tortionarii sai. Caci daca Dumnezeu era dictatorul de care asculta Arsenie Boca, acesta nu putea fi, logic, decat un tortionar.

Alte torturi aplicate de Arsenie Boca

Desi orice crestin stie ca masturbarea este un pacat si ca aceasta conceptie provoaca traume psihice tortionarul Arseni Boca a gasit de cuvinta sa mai provoace o suferinta psihica unei familii, in care adolescentul cel cuminte era chinuit de hormonii specifici varstei.

O mamă s-a dus cu fiul ei, care avea în jur de 18 ani, la Părintele Arsenie. Când femeia s-a aflat în dreptul Părintelui, a început să-şi laude copilul şi a zis: „Părinte, am un băiat cuminte, nu bea, nu fumează, nu are treabă cu fetele. Este un băiat foarte cuminte! Părintele, privindu-l, a zis cu un glas domol, zâmbind: “Da mă, îi cuminte”, apoi a adăugat să audă toată lumea: „Mă, nu mai preacurvi cu mâna, mă!”, lăsând-o blocată pe biata femeie şi pe copilul ei.

Minim trei-patru copii. Minim am spus

Arsenie Boca a fost, asa cum ii sade bine unui ortodox fundamentalist, un nationalist care credea ca natiunea romana va dispare ca urmare a cresterii natalitatii tiganilor. Avea grija sa le reaminteasca enoriasilor ca o femeie trebuie sa faca minim 4 copii.

Părintele ne spunea tuturor că, pentru sănătatea femeii, e bine să avem 3 – 4 copii. Dacă nu naştem câţi vin, păcatul cade pe cei care sunt în viaţă. ( Emilia Şpan )

Un coleg de serviciu, Radu C., s-a dus la Părintele Arsenie pentru că avea mari probleme cu soţia lui, fiind foarte nervoasă. Şi i-a spus Părintelui Arsenie că nu ştie ce să mai facă cu ea. Părintele îi spune: „Mă, câţi copii aveţi?”. Colegul îi spune: „Unu Părinte, că viaţa îi grea şi nu am cu ce să-l cresc”. Părintele i-a spus imediat: „Mă, nu unu-doi, ci patru-cinci copii să ai mă, ai înţeles?!”. Omul a plecat supărat fără să spună un cuvânt, şi când a ajuns în dreptul uşii bisericii să dea afară, Părintele i-a strigat tare: „Mă, lasă mă copiii să vină, nu unu-doi, ci patru-cinci mă, că dacă nu va înnebuni, mă. Să ţii minte ce ţi-am spus!”. Desigur că acest avertisment l-a îngrozit. Ajuns acasă, i-a spus nevestei ce i-a spus Părintele. Astăzi, au cinci copii, iar soţia lui este cât se poate de liniştită, de calmă, se înţeleg foarte bine şi au şi cu ce să îi hrănească pe copii. Au tot ce le trebuie. ( Bogdan Juncu )

Odată, Părintele era în biserica de la Drăgănescu şi vorbea cu lumea. Îl chema pe fiecare aproape de dânsul şi îi zicea păcatele în auzul tuturor. L-a întrebat pe un bărbat de 46 de ani, cu femeia bolnavă: „Câţi copii aveţi, măi?”. Omul a zis că are 3 copii. „Şi ceilalţi unde-s, măi? Ori i-aţi aruncat pe gârlă?”. Omul i-a spus că n-a aruncat nici un copil pe gârlă. „Şi atunci – zice Părintele – atunci unde sunt ceilalţi? Ştiu că nu i-aţi înecat în gârlă, dar i-aţi „aruncat” aşa cum faceţi voi. Uite, ce-ţi spun. Du-te şi lămureşte-ţi femeia să mai facă încă un copil şi nu va mai fi bolnavă. Dacă va mai da naştere încă unui copil, vă va ierta Dumnezeu o parte din păcate, dar să ştiţi că vă mai rămân multe păcate. Ai înţeles, măi?”. „Am înţeles Părinte” – a zis omul. ( Biliboacă Matei )

Liberul arbitru e o prostie

Cu toate ca tortionarul Arsenie Boca gasea o oarecare placere din suferinta victimelor sale acesta considera ca nu prea exista liber arbitru. Din exemplul de mai jos rezulta ca cei doi soti n-ar fi putut sa se impace mai devreme de 7 ani, adica liberul arbitru nu exista. Cu toate astea tortionarul n-avea nici o problema sa-i acuze pe altii de ceea ce era dincolo de capacitatea lor de decizie.

Doi ingineri, soţ şi soţie din fabrica unde am lucrat şi eu, au divorţat din vina părinţilor lui. Când l-a văzut pe Părintele Arsenie, femeia ( Elena G. ) a început să plângă şi să-i spună de situaţia ei, că a divorţat de soţul ei din vina socrilor şi că are şi o fetiţă şi nu ştie ce să facă. Părintele Arsenie îi spune, zâmbind: „Lasă, mă, nu mai plânge, că după 7 ani vă veţi împăca”. Nu ştiu dacă inginera l-a crezut sau nu pe Părintele Arsenie, pentru că 7 ani nu sunt 7 zile sau 7 săptămâni, sau 7 luni, ci … 7ani. Cert este că exact la 7 ani s-au împăcat, au mai făcut un copil, iar astăzi trăiesc în pace şi bună armonie.

Oricat ar vrea un om sa se casatoreasca (liberul arbitru) uneori nu se poate ca… asa vrea muschii dictatorului.

„În biserică la Drăgănescu, o cetăţeancă îi spune Părintelui: „Părinte, băiatul meu are 38 de ani şi nu se poate însura. Părintele i-a zis: „E şi normal! Doar pe ceilalţi copii i-aţi trimis pe apa sâmbetei, iar acum, familia voastră se stinge. De aceea băiatul nu se poate însura”. ( Silvia Pătrucean )

Nu stiu cum coabitau in mintea tortionarului viziunile de la Dumnezeu cu pacatul originar (si implicit ideea ca liberul arbitru exista). Probabil ca nu dadea importanta acestor probleme fiind mai preocupat de filocalism. Tortionarul Arsenie Boca este considerat unul din cei mai mari ganditori filocalici (whatever that is).

Omnibelevolenta e supra-evaluata

Mă duceam la Părintele împreună cu alţi credincioşi, bărbaţi şi femei, pentru a-i vindeca sau pentru a le rezolva problemele. Odată însă, mi-a zis Părintele: „Să ştii că şi binele are o limită… Sunt lucruri în care nici noi, preoţii, nu ne băgăm”. ( Bica Ioan )

Dictaturofilia

Tortionarului ii placeau dictatorii in general sau cel putin gasea scuze pentru comportamentul acestora… precum in cer asa si pe Pamant

Spunea odată cineva: „Părinte, Ceauşescu strică bisericile”. „Nu el, mă, ci păcatele omenirii” – i-a răspuns Părintele. ( Maria Matronea )

Harry Potter e mic copil

Odată, la Sfânta Liturghie care se făcea la altarul din pădure, Părintele a strigat: „Mărie, din cutare sat, fă-ţi cruce!”; şi Măria: „Nu fac!”. Părintele îi zice a doua oară: „Fă Mărie cruce!”; ea din nou zice: „Nu fac!”. A treia oară strigă Părintele: „Fă Mărie cruce; piei diavole din zidirea lui Dumnezeu!”. Atunci biata Mărie s-a trezit şi a zis: „Fac, Părinte, fac”. Mai târziu, părintele îi zice: „Să vii să te botez, că ţi-ai dat mirul pe apă şi ai curvit cu fiu-tău la secta voastră”. A botezat-o Părintele şi i-a dat canon să umple cu gura o bute cu apă şi apoi să intre în ea şi să facă baie. Şi când a intrat în ea s-a umplut butea cu şerpi. ( Sârbu Elisabeta )

Pentru cine vrea sa afle mai multe despre viata si lucrarea Sfantului Arsenie Boca Tortionarul gasiti aici. E vreo asemanare fizica intre tortionar si Rasputin?

214 comentarii la „Sfantul Arsenie Boca Tortionarul”

  1. Manca-mi-ar nasul si alte cele de popa idiot,futu-l in cur pe ma-sa de nenorocit!Sa fac copii ca sa aiba de unde sa-si ia ei banii,sa iasa o alta generatie de indoctrinati care sa le dea lor bani, baga-mi-as p–a in gura lor de popi,cu toata biserica lor ortodoxa, ca mi-i creste el si cu biserica p–ii ma-si!!Imi da el cu biserica lui de cacat bani sa-i cresc si sa-i tin la scoala!

    1. tu sa nu urmezi sfaturile parintelui Arsenie Boca! SA NU MAI IASA ALTI IDIOTI CA TINE PE PAMANT. Daca exista un numar bine definit de tampiti care trebuie sa se nasca pe pamant, fie ca ei sa nu mai fie in Romania..

      BAGA-TI-AI MINTILE-N cap! Nu ala pe care ti l-ai expus putin mai sus!

      P.S. Observi ca am scris intentionat cap (referindu-ma la chestia aia ce-o porti pe umeri) cu litere mici, pacat ca n-am posibilitatea sa scriu si cu caractere mai mici! Asa microscopice, corespunzator cu IQ-ul” tau

      1. 🙂 Intr-un final sau altul „iubirea” crestineasca iese la iveala. Reactia ta e normala, zeul pe care-l slujesti e un dobitoc sinistru. Ai circumstante atenuante 😉

          1. ce iesea la iveala din boratura de nu i-ai comentat la un asa articol ABJECT?!

            nu doream sa reiasa din comentariul meu „iubirea crestina” pentru ca eu nu iubesc un astfel de IDIOT. N-ai decat sa-l iubesti tu! Cine se aseamana se aduna :))

          2. Iarta de 77 de ori cate 7… stiu ca sunt vorbe goale, dar nu credeam ca sunt si pentru tine.

          1. Asta e, Dumnezeu n-a avut in plan sa inteleg eu… deci nu mi se poate imputa. Probabil ca trebuie sa te simti ca un cacat ca toate comentariile pe care le-ai pus aici sunt dovada ca te impotrivesti vointei divine. Sau esti plin de disonante cognitive 😉

    2. tu sa nu urmezi sfaturile parintelui Arsenie Boca! SA NU MAI IASA ALTI IDIOTI CA TINE PE PAMANT. Daca exista un numar bine definit de tampiti care trebuie sa se nasca pe pamant, fie ca ei sa nu mai fie in Romania..

      BAGA-TI-AI MINTILE-N cap! Nu ala pe care ti l-ai expus putin mai sus!

      P.S. Observi ca am scris intentionat cap (referindu-ma la chestia aia ce-o porti pe umeri) cu litere mici, pacat ca n-am posibilitatea sa scriu si cu caractere mai mici! Asa microscopice, corespunzator cu IQ-ul” tau

    3. daca vii cu aceste cuvinte la adresa Sfantului Parinte Arsenie Boca vei cunoaste in scurt timp pedeapsa vorbelor tale,escroc satanist ce esti sau poate vreun Evreu sectant.adio,vedzi ca mai ai putin si vei plati pentru gandurile tale (si de abia atunci vor pune pe altarul tau jertfa),dar va fi prea tarziu.

    1. pentru boratura de mai sus

      bine faci..sa incerce fara prezervativ doar oamenii inteligenti, corecti, credinciosi.. ceilalti..cu prezervativ

  2. Handicapat mental in ultimul grad. Vezi cum de am „progresat” noi atat spiritual, cit si din alte puncte de vedere? Ca nu am dus niciodata lipsa de gunoaie de-astea. Muie cu kkt cu drag iti trimit, acolo, la 2 metri, unde pula mea esti, psihopatule Arsenic Boca! Valabil si pentru toti cei ca el, vii sau dusi dracu de pe asta lume.

    1. pentru boratura de mai sus

      cand spui „noi” te incluzi si pe tine, nu?! sunteti o gașcă de TAMPITI..
      PAI SI PENTRU TINE AM ACELASI MESAJ CA PENTRU boratura:

      tu sa nu urmezi sfaturile parintelui Arsenie Boca! SA NU MAI IASA ALTI IDIOTI CA TINE PE PAMANT!!! Daca exista un numar bine definit de tampiti care trebuie sa se nasca pe pamant, fie ca ei sa nu mai fie in Romania..

      BAGA-TI-AI MINTILE-N cap! Nu ala pe care ti l-ai expus putin mai sus!

      P.S. Observi ca am scris intentionat cap (referindu-ma la chestia aia ce-o porti pe umeri) cu litere mici, pacat ca n-am posibilitatea sa scriu si cu caractere mai mici! Asa microscopice, corespunzator cu IQ-ul” tau

    2. raspuns pt ´´mary´´ care a postat pe 22 febr 2010 si pentru administratorul logosferei

      Toti satanizatii si redusii mintali, care isi dau ei cu parerea despre sfintenia sau nu a parintelui Arsenie Boca s-au gasit sa ne demonstreze inca o data ca IMBECILITATEA si VULGARITATEA merg mana-n mana. Cred ca v-au iesit porumbeii din gura si acum va incurajati unul pe altul si va inoculati parerea ca nu exista DUMNEZEU, ca parintele Arsenie Boca nu este un sfant ci.. asta asa ca o consolare, o negare daca doriti, pentru protejare mentala. Pentru ca daca ati accepta macar teoretic, daca ati lua in calcul chiar si intr-un procent f. mic varianta ca ar putea exista Dumnezeu, nu v-ati comporta asa.

      1. Am luat in calcul ca Dumnezeu exista si chiar ca ar putea fi prieten cu Arsenie Boca dar concluzia logica (stii ce e aia?) ar fi ca Dumnezeu e dobitoc. Poate data viitoare vii si cu argumente, nu doar cu spume la gura.

          1. Ti se pare ca a facut spume la gura? Mie mie se pare o parere pertinenta si expusa COERENT!! Asta asa ca sa nu va blocati de tot.

  3. Daca nu dai numele exact al cartii in care ai gasit astea este egal cu 0 acest articolul. Intr-o brosura nu pot fi scrise atatea comentatii „sau intamplari din viata parintelui caci nu avea 2 metrii brosura”. Si daca nu stii Parintele a fost un luptator impotriva comunismului, asa ca ne sta in caracter sa ne persiflam valorile…

  4. Normal ca este egal cu zero daca nu dau si sursa. Sunt convins insa nu ai aceleasi criterii privind adevarul cand e vorba de Biblia ta cea draga.

    Uite aici cate pot incape in cateva slide-uri de powerpoint: http://www.scribd.com/doc/24982781/Parintele-Arsenie-Boca

    Asa ne sta la unii in caracter… sa nu stie cat text poate fi intr-o brosura, sa confunde o brosura cu un flyer, sau sa creada ca este detinatorul adevarului absolut in ceea ce priveste numarul corect de pagini care poate fi inclus intr-o brosura etc. La sfarsitul articolul am dat link spre alte ineptii ale tortionarului (ex: cele 800 de ganduri de tortionar).

    Si pentru ca Tortionarul a slujit unui Dictator care era la cutite cu alt Dictator noi trebuie sa-l ridicam in slavi sau cum? Ca nu inteleg.
    Are voie un poet de geniu sa fie pedofil? Are voie un pictor extraordinar sa fie violator? De ce ar avea anticomunistul Arsenie Boca voie sa fie tortionar? Poate te lamuresti si pe tine, ca pe mine m-ai lamurit.

    1. Acuma îmi dau seama cu-adevărat ce CRETIN și IDIOT poți fi ! Păi măi gunoiule, tu toată viața ta nu faci altceva decât te ocupi cu satanisme de-astea, căcatule ! Cauți articole, pagini, informații și le modifici după placul tău satanist de doi bani ! Sincer nu credeam, că ți-ai ocupat atât de mult din timpul tău ca să încerci (în zadar bineînțeles) să-l faci de minune și pe Sfântul Arsenie, la care noi nu ne ridicăm nici măcar până la vârful unghiei de la degetul mic al piciorului, blasfemător nenorocit ce ești !!! Nu ți-e RUȘINE, gunoiule? Desigur că nu, ptr că n-ai cunoscut niciodată acest sentiment ! Prea-slăvitul tău Satana cel Idiot nu te învață la așa-ceva !
      Și văd că și majoritatea celor care-ți vin și comentează sunt la fel de cretini (puțin-spus), care n-au alte treburi decât să se ocupe de aceste idioțenii, tâmpenii, blasfemii și să nu încape de preoți și sfinți, de parcă voi ați fi mai presus ! Da, ÎN OCHII IDIOTULUI DE SATANA INTR-ADEVĂR SUNTEȚI MAI PRESUS ! Nu pot să vă zic, decât „cinste vouă” cu asemenea articole inimaginabile, și comentarii pe măsură !
      O să aibe grijă Dumnezeu, și o să țină seama de păcatele fiecăruia la Judecata ce se apropie ! Inclusiv ale mele că ați reușit să mă enervați cu cretinitățile voastre, dar să nu nu uitați nici unul de-aici care-și lasă comentarii pe măsură, că blasfemia, hula și disprețul față de sfinți și de Sfânta Treime este cel mai grav păcat din lume!!!….păcat de neiertat, considerat împotriva Duhului Sfânt ! Chiar dacă nu vă pasă ce scriu ! SĂ LUAȚI AMINTE în loc de atâtea idioțenii ! Voi chiar n-aveți cu ce să umpleți timpul?? Mă întreb cât mai rezistă acest site idiot de doi bani?
      P.S. Și îmcă ceva: – De-acum poți să-mi scrii orice, NU VOI MAI INTRA AICI ! N-am timp de pierdut ptr. scârboșeniile tale și ale comentatorilor tăi, „prieteni la cataramă” ! Se vede ! Cine se aseamănă, SE ADUNĂ !
      Pa !……… :-h

      1. Blasfemia e singura acuza care mi-o aduci. Contraargumente logice n-ai. Bravos, soldat al armatei domnului! Ce zici, zeul tau se bucura ca ostenii lui sunt idioti?

  5. Sa-ti dau cateva exemple din Biblie si te rog sa le contrazici logic, sa vezi ca nu este o simpla carte, caci aceasta care care-mi este mai mult decat draga cuprinde-n ea cuvinte de necontestat, mai ales exemplul 2 – pentru ca se-ntampla in zilele noastre- : Pildele lui Solomon cap. 8 versetu 31 „Dezmierdându-mă pe rotundul pământului Lui şi găsindu-mi plăcerea printre fiii oamenilor.” Deci s-a spus cu mii de ani inainte de a decoperi Ferdinand Magellan ca pamantul e rotund. Aici vorbind Intelepciunea lui Dumnezeu este normal sa stie ca pamantul e rotund asa ca… Intr-o alta parte se spune ca pamantul este suspendat si nu se sestine pe nimic. Si in Apocalipsa de unde stia cel ce a scris-o „Sfantul Ioan Teologul” ca odata o sa se ceara oamenilor sa isi puna ceva in manile lor-cipul-. Argumentare logica. Daca acelea-s cuvintele Intelepciunii lui Dumnezeu atunci era normal ca Intelepciunea (care Hristos) sa stie ca pamantu-i rotund, si Sfantul Ioan Teologul nu avea de unde sa stie ca oamenii vor fi nevoiti sa iti puna ceva-n mana decat daca i-a fost revelat. Si iti mai pot da cateva. Nu poti arunca cu noroi intr-un om care nu iti impartaseste ideile. Toate cele bune!

    1. Biblia a fost modificata de mii de ori, dar de unde sa stii tu dinastea… exact de aia a fost modificata, ca sa va prosteasca ca pe copii

  6. „Nu poti arunca cu noroi intr-un om care nu iti impartaseste ideile.”
    Nu poti arunca cu noroi in Hitler? Nici in Stalin? Nici intr-un musulman care se detoneaza in piata publica ca sa ajunga mai repede la 72 de virgine? Nu poti arunca cu noroi in politicienii corupti sau retardati?

    Ah, cred ca fraza asta se aplica doar cui crezi tu ca trebuie sa fie tratat cu lipsa de respect, nu-i asa?

    Pana sa ajung la Solomon, n-am lamurit problema pacatului originar. http://www.logosfera.ro/2009/11/crestinismul-pentru-toti/
    Daca ai in fata o gramada dintr-o substanta necunoscuta si prima lingurita are gust de rahat, maninci si restul ca sa fii sigur ca gramada e din rahat?

  7. Te rog spune-mi ce a facut parintele Arsenie. A furat cat fura politicienii, a omorat cati oameni au omorat Hitler si Stalin, a detonat o bomba? Ce a facut sa fie bagat in aceeasi oala cu toti acestia? Am sa citesc articolul cu pacatul originar si am sa revin cu un comentariu.

  8. Mariuse, eu cred ca articolul postat este mai mult decat explicit, astfel ca intrebarile tale sunt de-a dreptul inutile. Dar venind din partea unuia ca tine, nu e de mirare totusi.

  9. @Marius
    E interesant insa ca in nici unul din comentariile tale nu este atacat fondul problemei: Arsenie Boca a torturat psihic persoane, le-a mutilat sufleteste.
    Tot ce ai comentat e pe langa subiect: ba a fost luptator anticomunist, ba nu a provocat durere pe cat a facut-o Hitler etc.

    Sunt convins insa ca nu esti de acord cu fondul problemei si poate ar trebui sa-ti pui problema daca inabilitatea ta de a depista cu adevarat fondul problemei nu ti-a afectat judecata si in alte probleme. Cum ar fi si „decizia” de a fi crestin.

  10. Stiam eu ca „vorbesc” la pereti… Te complici prea mult la faza asta: „poate ar trebui sa-ti pui problema daca inabilitatea ta de a depista cu adevarat fondul problemei nu ti-a afectat judecata si in alte probleme”. E chiar o ofensa as putea spune. Sunt atee si mindra de asta, in nici un caz crestinopata/crestinoida, astfel incat mintea sau capacitatea mea de a discerne sa fie afectata de ceva din acest pdv. Continua sa crezi in prieteni imaginari, esti pe calea cea dreapta, spre deosebire de mine. Get fuckin lost!

  11. Nu am sustinut, nu sustin si nu voi sustine ca sunt infailibil, pentru ca „Stiu ca nimic nu stiu” spunea Socrate, si impartasesc total aceasta idee. Daca m-as crede infailibil as fi un prost „pentru ca oricand poate cineva sa-mi spuna ceva si sa nu am replica”, si cred ca e cel mai dureros sa te crezi destept dar spunandu-ti cineva un cuvant sa nu-i poti da replica si sa vezi cat esti de limitat. Faptul ca nu am observat ceea ce vrei tu sa arati „ceea ce recunosc si arata ca infailibilitatea pe care tu mi-o atibui este noninfailibilitate daca pot sa spun asa”. Faptul ca sunt crestin am argumente puternice prin care sa demonstrez ca exista persoane supranaturale „nu spun forte pentru ca fortele nu au ratiune si nu stiu cum sa reactioneze in diferite situatii, cum poate sa faca o vrajitoare pe om sa vomite mercur -argintul viu- daca nu lucreaza cu o fiinta supranaturala, si temeiuri scripturistice si multe altele argumentate logice pentru ca logica pentru mine este cheia tuturor adevarurilor”.Acum o sa citesc mai atent articolul si voi reveni.

  12. Am citit mare parte din articol si lasa-ma ca cred ca este un articol subiectiv pana in „maduva oaselor”. Im primul rand ca am citit multe carti de parintele Arsienie si nu vorbea cu „ma” si nu am auzit vreodata sa spuna pacatele unuia in public…Pentru a te absolvi de aceasta neincredete te rog sa faci un scan acelei brosuri caci daca nu o mai ai si ai citit din ce ti-ai adus aminte este subiectivism. Daca esti subiectiv nu vei avea credibilitate. Iarta-ma, nu vreau sa te superi dar chiar vreau sa vad acea brosura sa cred ceea ce scri. Si sa-ti spun un cuvant „ateii spun nu exista Dumnezeu” doar unei persoane pe care esti suparat ii poti spune „pentru mine nu mai existi, sau pentru mine acea persoana nu mai exista”, deci ateismul este doar o suparati pe Dumnezeu.

  13. Tot n-ai argumente, nu? Stii ce sunt alea? Insuiri de rationamente care pleaca de la ipoteze la concluzie. „Lasa-ma sa cred”… eu te las dar cine urmareste ce scrii o sa vada acelasi lucru. O sa-i lasi si pe ei sa creada ca esti prost, nu? Atentie, tu nu esti motanul din Shrek iar eu nu sunt aici sa am grija de sensibilitatile unora si altora

    Ca sa-ti imbunatatesti raspunsurile iti propun sa aplici urmatoarea tehnica: inainte sa scrii vreo propozitie despre Dumnezeu inlocuieste in continutul ei cuvantul „Dumnezeu” cu „Zeus” si imagineaza-ti ca este o replica spusa de un politeist grec acum 2000 de ani. Daca fraza are puterere de convingere, trimite-o!

    Spre exemplu imagineaza-ti ca un zeusian ti-ar spune:

    Si sa-ti spun un cuvant „crestinii spun nu exista Zeus” doar unei persoane pe care esti suparat ii poti spune „pentru mine nu mai existi, sau pentru mine acea persoana nu mai exista”, deci crestinul este doar suparat pe Zeus.

    Nu-i asa ca e o fraza luata din manualul „Cum sa pari retardat in 7 pasi”?

    Intrebare de final: trebuie sa fii infailibil ca sa intelegi esenta unui mesaj simplu? Eu cred ca exista multe grade intermediare intre prostie si infailibilitate, nu crezi?

    „Stiu ca nu stiu nimic”… nu conteaza. Importat e ce „crezi ca stii”. Spre exemplu nu stii ca acest blog nu e o doar o plasmuire a imaginatiei tale, dar crezi ca nu este doar in imaginatia ta. De fapt tu nici nu stii ca lumea exista dar totusi crezi ca stii ca exista, nu?

  14. Raman la concluzia ca argumentarea logica este cea mai buna solutie de aflare a adevarului si ajung la concluzia ca oricat de ateu ai fi nu poti nega realitatea pentru ca in articol ai spus „le-a mutilat sufleteste”, avend constiinta ca sufletul exista. Logic, daca admiti ca exista suflet exista si o Persoana care l-a creat! LOGIC!Trebuie sa vezi dincolo de subiectivism. Si aceea nu este o fraza spusa la intamplare ci este logic faptul ca nu poti nega existenta unei persoane decat daca esti suparat pe ea.

  15. Trebuie sa intelegi ca ceea ce inteleg eu prin cuvantul „suflet” nu este ceea ce intelegi tu prin cuvantul suflet. Daca ar fi sa fac la fel ca tine, adica sa cred ca pentru tine „sufletul” este exact ceea ce este pentru mine, atunci ar trebui sa cred ca esti ateu, nu? Dar eu nu sunt nesimtit. Eu nu te tratez cu alta masura decat vreau sa fiu tratat la randul meu.

    Esti suparat pe Zeus, sa inteleg? Sau tii neaparat sa arati ca esti prost?

  16. Da-mi argumente sa sustii faptul ca vreau sa arat ca-s prost, pana acum cu ce am arata ca sunt prost, demonstrandu-ti logic ca exista fiinte supranaturale „exemplul cu vrajitoarele, si iti mai pot da 1000”, eu nu te-am jignit, din cate comentarii am avut nu te-am jugnit,tu da „sau daca nu pe mine Biserica, dar eu nu am jignit ateii sau conceptiile lor fundamentale” si ai spus „Eu nu te tratez cu alta masura decat vreau sa fiu tratat la randul meu.” deci nu cred ca vrei sa fi jignit, „si prin faptul ca ai spus -Sau tii neaparat sa arati ca esti prost?- m-ai jignit” vad ca te deranjeaza exemplele pe care nu le poti combate si recurgi la jigniri. Eu iti spun la modul cel mai sincer, imi face placere sa vb cu tine „doresc sa vorbesc cu un ateu la modul cel mai serios, dezbatand problemele care ma intereseaza, caci chiar ma intereseaza”, si cred ca esti o persoana care stie sa vorbeasca cu un adversar de idei, dar iti mai scapa cate una :D, ce sa-i faci :P!

  17. Marius, cred ca ai probleme de atentie.
    Ti-am spus asa „Esti suparat pe Zeus, sa inteleg? Sau tii neaparat sa arati ca esti prost?” Deci A (esti suparat pe zeus) sau B (vrei sa arati ca esti prost). Tu spui ca B iese din discutie si ca e o jignire. Deci A. Dar sunt singur ca nu esti de acord cu ea, desi este chiar concluzia „logica” a rationamentului tau.

    Exemplul cu vrajitoarele = dovada fiintelor supranaturale. LOL. Esti sigura ca stii ce e aia o dovada?

    Cat despre jignire sunt multe feluri in care poti jigni un om. Spre exemplu faptul ca ma faci sa-mi pierd timp cu ineptiile tale, faptul ca aplici niste rationamente doar pentru mine dar nu si pentru tine (asa este dubla masura de care vorbeam) e o jignire.

    Uite cum facem: eu voi considera ca nu esti atat de prost pe cat arata comentariile tale. Deci, logic, nu poti fi decat un troll. Asa ca nu-ti voi mai raspunde la comentarii.

    Bafta!

  18. Am observat ca e ajunge foarte des si foarte usor la jigniri, pe site-urile care discuta problemele de acest fel; intr-un fel e de inteles, e vorba despre niste lucruri importante pentru fiecare…Sigur ca pentru un crestin e dureros atacul la adresa unei persoane pe care o considera sfanta si poate ca si articolul Logosferei a fost un pic cam dur, dar…e important ca lucrurile acestea sa fie cunoscute si judecate si cu un ochi un pic mai critic decat acela al credintei. Daca exista sau nu dumnezeu si daca parintele Arsenie a facut greseli sau nu, sunt lucruri diferite. Chiar acceptand existenta lui Dumnezeu, daca istorioarele descrise in articol sunt adevarate, atunci ele reflecta atitudinea unei persoane care nu poate servi ca si model de „pastor” al comunitatii…In alta ordine de idei, sigur ca nu pot fi de acord cu faptul ca existenta lui dumnezeu poate fi, in vreun fel, argumentata logic.

  19. Banuiesc ca articolul a fost scris nu doar pentru comentarii ale ateilor dar… caci atunci nu inteleg care ar mai fi rostul lui… Si poate o ultima remarca la acest articol „daca Arsenie a mutilat suflete, de ce ai dat exemple ale unor oameni care au omorat in masa?”, fie, toate cele bune!

  20. @marius
    Ai dreptate, ar fi fost zadarnic un articol scris numai pentru comentariile ateilor. Atata doar ca eu personal nu vad legatura dintre cele spuse despre parintele Arsenie si alte teme pe care le-ai abordat- de exemplu, existenta lui dumnezeu sau cei care au omorat in masa. Autorul articolului, cred eu, incerca sa demoleze o anumita imagine pozitiva pe care o are parintele, aratand, cu exemple, ca acesta a facut niste greseli grave, greseli care poate au produs traume psihologice anumitor persoane- de aici termenul de „tortionar”, folosit in sens mai mult sau mai putin propriu. Articolul in sine, dincolo de opiniile personale ale autorului, nu este unul anti-teist- arata mai mult consecintele unei perspective morale dogmatice- oricat de bine intentionata ar fi ea. Si orice crestin care il citeste este invitat sa isi puna anumite intrebari- nu neaparat referitoare la existenta lui dumnezeu, dar cel putin referitoare la autoritatea unui preot si la consecintele acesteia, sau la modul in care te poti raporta la anumite modele.
    Uite, eu , de exemplu, desi sunt agnostica, nu ma indoiesc de faptul ca parintele Arsenie a facut o multime de lucruri bune si a ajutat o multime de oameni. Cred ca eticheta de „tortionar” i se poate aplica doar la modul figurat si doar in anumite situatii specifice. Nu trebuie sa generalizam, dar…nici sa trecem cu vederea anumite lucruri numai pentru ca ele reprezinta un rau ceva mai mic decat omorul in masa.

  21. @onebluebutterfly
    Intr-adevar m-am abatut de la subiect din pricina urmatoarelor comentarii :
    1. „Sunt convins insa nu ai aceleasi criterii privind adevarul cand e vorba de Biblia ta cea draga.” Am demonstrat logic cu cateva argumente interne ca nu este doar o colectie de povestiri.
    2. Si pe langa aceste argumente am incercat sa dau si unul extern, care sa arate ca nu suntem singuri in aceasta lume, ci exista si supranaturalul.
    Dorec parteneri de dicutie, dar nu accept decat argumente logice, si ceea ce este logic imi impropriez iar ceea ce-i ilogic nu ma intereseaza. Iti multumesc pentru comentarii! Multumesc mult! Toate cele bune!

  22. Si sa clarific o chestie „Marius, cred ca ai probleme de atentie.Ti-am spus asa “Esti suparat pe Zeus, sa inteleg? Sau tii neaparat sa arati ca esti prost?” Deci A (esti suparat pe zeus) sau B (vrei sa arati ca esti prost). Tu spui ca B iese din discutie si ca e o jignire. Deci A. Dar sunt singur ca nu esti de acord cu ea, desi este chiar concluzia “logica” a rationamentului tau.” Eu nu m-am contrazis, am spus ca dor cei care sunt suparati pe El spun ca nu exista, iar eu nu am spus ca nu exista! si jignirile contunia „partea 2”.

  23. @Marius

    Salut! cred ca ceea ce voia Logosfera sa arate era faptul ca putem respinge existenta unui zeu si daca nu suntem suparati pe el. Spre exemplu la intrebarea „esti suparat pe zeus?”, cred ca cei mai multi dintre noi am raspunde ca NU. Totusi, nu credem in el…de ce? pentru ca nu avem nici unfel de dovezi pentru existenta lui. Rezulta de aici ca putem respinge existenta unui zeu pur si simplu pentru ca nu exista nimic care sa o demonstreze, nu avem nevoie sa fim suprati pe el pentru asta…Este posibil, asadar, ca si noi, cei care „mergem cu un zeu mai departe”, cum spune dawkins, sa respingem existenta lui Iahve pur si simplu pentru ca nu avem motive sa o acceptam, fara sa fim in vreun fel suparati pe el…

  24. Si in stiinta sunt mai multe teorii cu privire la un „fenomen -daca pot spune asa-„, asa si-n religie trebuie sa fie doar credinta adevarata!Si te rog sa nu te superi dar prin exemplul cu Iahve vad ca nu prea cunosti teologie, pentru ca in Vechiul Testament Dumnezeu nu S-a revelat complet si sunt multe exemple care arata ca este Sfanta Treime dar nu este revelata, si nu poti combate ceva ce nu cunosti bine. Exista multe dovezi care arata existenta unei Persoane supranaturale „unuii spun energii, dar cum am mai spus, o simpla energie nu are ratiune, si daca spun fiinta se poate subintelege”, vrajitoria, starile de extaz ale yoginilor si altele „pot da multe dovezi, sunt multe dovezi si in Biblie” dar sa le luam in parte. Dupa cum am spus este ceva de necrezut cum o „baba cloanta” il afce pe om sa vomite „argintu viu”. Am citit odata marturiile unui mare yoghin dar nu le-am dat importanta atunci, dar apoi am vb cu un tip care a plecat de la MISA si povestea starile de extaz in care ajungea si vedeniile pe care le avea, spunea ca a stat o saptamana fara sa mancce si a bea doar cum meditatie, si acum logic:
    1. Nimeni nu vorbeste „pot spune in temeni laudativi, dar cu chilimelele de rigoara LAUDATIVI” despre un lucru care nu-ti mai e pe plac „ma refer ca era ceva extraordinar sa nu manacaci o saptamana -sa ai o asemenea forta- cat timp spui -nu-i adevarul aici- caci acest lucru poate sminti pe multi si pot ajunge-n ratacirea din care abia ai iesit”. Si sa nu imi dai explul celor care fac greva foamei, caci ei nu stiu de unde-si iau puterea de a merge, yoghinii si-o iau din meditatie.
    2. Un alt lucru inexplicabil, cum dupa ce pleci de la yoga nu mai ai acele viziuni, extaz etc…
    Poti spune urmatorul lucru „Pai si calugarii spun ca au fost rapiti la cer etc…” Da dar spunea omul acesta ca in 2 ani la yoga poti ajunge la masuri inalte, pe cand in ortodoxie dupa multe lupte ajungi la masuri inalte. In 2 ani abia daca faci 2-3 pasi in viata duhovniceasca. Iti propun un exercitiu -Incearca sa nu te gandesti la ceva ce-ti vine frecvent in minte sa vezi cat timp poti sa nu te gandesti, ceva care-i ca o patina- sa vezi ce inseamna lupta cu gandurile si sa vezi de ce unii monahi ajung la masuri inalte si de ce unii cad „yoga-i o lucrere diavoleasca -caci gandindu-ne la o forma de yoga ‘tantra ‘nu cred ca poti ajunge la divin cu asa ceva-„. Si inca o ultima chestie legata de viziuni, multi spun ca Moise a fost epileptic, bine, bine, dar tot poporul evreu sa fi fost epileptic?? Caci se spune in Deuteronom 1:33 „Care a mers inaintea voastra in calatorie, ca sa va caute loc unde sa popositi; si mergea noaptea in foc, ca sa va arate calea pe care sa mergeti, iar ziua in nor.” Si in Iesire se mai vorbeste… Daca poporul a vazut norul si focul inseamna ca nu se poate ca Moise sa fi fost epileptic…Stiinta se bazeasa pe lucruri „palpabile” dar oare a fost cineva acolo cand s-a produs Bing-Bang sa stie ca a fost asa? Si altele. Toate cele bune !

  25. @Marius
    Ce drag mi-e de astia care stiu „ceva despre oarece” – vezi ca ala s-a chemat „BIG Bang”, nu Bing-Bang – si asa cum nimeni n-a fost acolo sa-l vada cind s-a produs, cine spune ca „poporul a vazut norul si focul” …de-adevaratelea? Scrie la carte si de-aia e adevarat??? Adica ti se pare mai „palpabil” decit chestiile pe care zici tu ca s-ar baza stiinta? Big Bang este o teorie, un model propus de stiinta – nu ti-l baga nimeni pe git insotit de „crede si nu cerceta”…
    In privinta lui Arsenie Boca – ma ingrozeste ideea ca sint prea multi cei care chiar il privesc ca pe un sfint, ii tiparesc „cartile” si il citeaza in draci, cind de fapt omul n-a fost nimic altceva decit un bolnav psihic. Daca pui cap la cap delirul religios (i s-au aratat toti, si Fecioara Maria, si Isus, si nu stiu mai care), cu mania grandorii si preocuparea desantata pentru sexualitate – obtii modelul schizoid-paranoid clasic!

  26. In primul rand ca am fost sarcastic asemenea cum imi place sa afirm ca omul sa trage din maimuta cu trompa. Nu ai argumnete sa sustii ceea ce afirmi, da-mi sursa afirmatiei „mania grandorii si preocuparea desantata pentru sexualitate”! Si cat timp aceste teorii nu au fundamente veritabile sunt 0.

  27. Prietene esti pierdut….Sfantul Arsenie Boca era si este un om al Lui Dumnezeu prin care Dumnezeu a intors la credinta o gramada de oameni,dar nu am cum sa-ti explic tie pt ca asa trebuie sa se intample…cum spunea si Sfantul Arsenie Boca intr-o zi va trebuii sa ma aparati de oameni.sa ajuns la cuvintele marelui Antonie:”Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”.
    Traiti doar pt lumea asta si intunericul din sufletul vostru nu va lasa sa vedeti Lumina.Fie ca Domnul nostru Iisus Hristos sa va lumineze.Nu judeca sa nu fii judecat a zis Domnul

  28. @Razvan
    Ce-ai zice daca ai auzi de la cineva urmatoarele?

    Prietene esti pierdut….Mohammed era si este un om al Lui Allah prin care Allah a intors la credinta o gramada de oameni,dar nu am cum sa-ti explic tie pt ca asa trebuie sa se intample…cum spunea si Mohamed intr-o zi va trebuii sa ma aparati de oameni.sa ajuns la cuvintele marelui Mohamed:”[inseareaza aici orice profetie islmaica]”.
    Traiti doar pt lumea asta si intunericul din sufletul vostru nu va lasa sa vedeti Lumina.Fie ca Domnul nostru Allah sa va lumineze.Nu judeca sa nu fii judecat a zis Allah

    Ai crede ca omul care a vomitat asta e idiot, nu?

  29. (privat)se vede cu ochiul liber ca ai suferit un soc in viata, o nenorocire ceva si ai cedat ,l-ai lasat pe drac sa preia controlul tau , si acu dansezi cum iti canta el …cat mai ai timp si ratiune intoarce-te la Dumnezeu caci cu cat trece timpul ,dracul te „leaga” mai mult …nu-l lasa sa te castige .

  30. @flying
    Nu ar fi o tampenie absoluta sa primesti de la un musulman mesajul asta:

    (privat)se vede cu ochiul liber ca ai suferit un soc in viata, o nenorocire ceva si ai cedat ,l-ai lasat pe drac sa preia controlul tau , si acu dansezi cum iti canta el …cat mai ai timp si ratiune intoarce-te la Allah caci cu cat trece timpul ,dracul te “leaga” mai mult …nu-l lasa sa te castige .

    Acum explica-mi te rog de ce mesajul tau nu e o tampenie la fel de mare? Dup-aia discutam.

  31. pentru ca Hristosul meu spune(in Scriptura):”iubiti pe vrajmasii vostri !”
    iar Mahomed spune(in Coran):” Ucideti pe toti cei care nu sunt mahomedani->Ucideţi pe necredincioşi, unde îi veţi întâlni; lu­aţi-i robi şi observaţi pe unde trec, pentru ca să le întindeţi curse”.
    sau
    „Prindeti-i si omorati-i,oriunde ii gasiti” (Sura 4:91)
    „Frangeti-le gatul si taiati-le degetele! (Sura 8:12)
    „Infruntati-i,Allah ii va pedepsi prin mana voastra ” (Sura9:14)
    „Nu voi i-ati ucis ,Allah i-a ucis ! Nu tu ai tras ,ci Allah a tras ” (Sura 8:17!”

    alege ! care Dumnezeu e Cel adevarat?

  32. Ce legatura are realitatea cu placerea sau repulsia care ne-o provoaca? Adevarul exista indiferent ca ne place noua sau nu. Dumnezeu poate fi ala din Coran, chiar daca tie ti se pare respingator (apropos, poate citesti vechiul testament… sa vezi acolo ce zeu bun si milostiv e tata lu’ Jesus).
    Adevarul unui musulman e intr-o carte (ca tie nu-ti place e problema ta). Adevarul tau e intr-o carte. Daca ar fi o tampenie ca musulmanul sa-ti dea citate din cartea lui sfanta ca sa te convinga de „adevarul” lui, nu se cheama tot tampenie sa-mi dai citate din biblie ca sa ma convingi de „adevarul” tau??

  33. pai… realitatea are mare legatura cu placerea si durerea caci aceste 2 elemente sunt” motoarele „omenirii ,adica toata lumea FUGE DE DURERE SI DORESTE PLACEREA ,DAR doreste placerea TOT TIMPUL SI AR FACE ORICE SA O PRIMEASCA CHIAR DACA INCALCA ORICE REGULA SI ATAT TIMP CAT O PRIMESTE (CHIAR DACA NU O MERITA) E TOTUL OK ! DAR DUMNEZEU STABILESTE O ORDINE LOGICA FAPTA-RASPLATA ,PE CARE DACA O CALCI NU MAI AI ACCES LA PLACERE(boli ,imprejurari pe care nu le vrei SI NU MAI POTI PACATUI ) ,SAU AI ACCES(imprejurari in care ESTI LASAT SA alegi liber IMPOTRIVA LUI DUMNEZEU CA SA NU MAI AI CUVANT DE DEZVINOVATIRE) ,DAR ILEGAL > URMEAZA ORI O RECUNOASTERE DE VOIE A LEGILOR LUI DUMNEZEU ORI O AUTODISTRUGERE (NERECUNOASTERE A AUTORITATII LUI DUMNEZEU) ;

    SI TOTI AVEM ACEST ACEASTA „ANTENA” INCORPORATA IN NOI CA SA-L RECEPTIONAM PE DUMNEZEU ! bunul simt e punctul de plecare…
    tu spui ca fiecare are adevarul lui? al tau care este in acest moment ?tu din ce carte iti citezi „dumnezeul”? PROBABIL CA NU EXISTA DUMNEZEU?

    singurul Dumnezeu este Iisus Hristos !

  34. n-ai inteles intrebarea…
    mi-ai prezentat un citat din Biblie care-ti place si citate din Coran care nu-ti plac DREPT DOVADA ca zeul din Biblie e ADEVARAT.
    E ca si cum ai spune ca pisica exista pentru ca e jucausa, dar crocodilul nu exista pentru ca e agresiv. Adevarul nu tine cont de dorintele tale sau ale mele.
    Citeste povestea pacatului originar ca sa vezi cat de bun e zeul in care crezi http://www.logosfera.ro/2009/11/crestinismul-pentru-toti/
    Ah… ca tot esti la capitolul „citate din carti sfinte care arata ca zeul respectiv e un monstru sadic” poti sa citesti si asta: http://www.logosfera.ro/2009/06/atrocitati-divine/

  35. 1.TU SPUI:”Adevarul nu tine cont de dorintele tale sau ale mele!”
    2.AI UN SITE PRIN CARE RASPANDESTI „adevarul” tau!

    INTREBARE: DE CE TE CONTRAZICI PE TINE INSUTI SI FACI LUCRURI ILOGICE SI IRATIONALE? DACA ADEVARUL NU TINE CONT DE DORINTELE TALE DE CE RASPANDESTI „adevarul” tau CACI ,ADEVARUL ORICUM NU VA TINE CONT DE DORINTELE TALE SI DE CE DORESTI TU ! ADEVARUL E ADEVAR INDIFERENT DE DORINTELE ORICUI ,INCLUSIV ALE TALE ,NU? DECI TU ITI PIERZI TIMPUL DEGEABA FACAND CEVA CE TU INSUTI SPUI CA NU CONTEAZA CACI AFIRMI CLAR: „DORINTELE TALE SAU ALE MELE NU CONTEAZA”.

    DIN 1 SI 2 REZULTA CA TU ESTI ILOGIC SI TE CONTRAZICI PE FATA FARA SA TE CONTRAZICA ALTCINEVA
    INTREBARE: AI PRETENTIA SA FII BAGAT IN SEAMA DE CINEVA INTR-O DISCUTIE RATIONALA, TU FIIND IRATIONAL?

    NICIODATA SA NU MAI VORBESTI DE LOGICA !

  36. @flying
    Nu-i de mirare ca esti crestin la cum iti functioneaza mintea. Am spus ca in ceea ce priveste adevarul, dorintele mele nu conteaza. iar tu, nesimtit din fire, cum sta bine unui bun crestin, scoti din contest si afirmi ca eu am spus „ca dorintele tale sau ale mele nu conteaza.

    Bafta in continuare… eu nu am ce discuta cu nesimtiti.
    Apropos din 1 si 2 nu rezulta nimic. Ai auzit de non-sequitur, nesimtitule?

  37. DAR DE CE MA FACI NESIMTIT ? ADEVARUL MEU NU CORESPUNDE DORINTELOR TALE ILOGICE? STAI LINISTIT ADEVARUL NU TINE CONT NICI DE CONCLUZIILE MELE SAU …POATE TINE CONT? DAR DACA TU CREZI CA NU TINE AR TREBUI SA FII LINISTIT SI SA NU TE TULBURI.

    AS PUTEA SA-TI DEMONTEZ SURUBEL CU SURUBEL TOATE CONCLUZIILE POSTARILOR TALE DE PE SITE SI SA-TI ARAT CU ARGUMENTE CA TE CONTRAZICI PE TINE INSUTI SI NU AI LOGICA DAR …MI-E LENE ,E PREA MULTA MACULATURA!

    SINGURUL EXEMPLU: CU FEMEIA DIN SIBIU PE CARE PARINTELE A „TORTURAT-O ” : PARINTELE STIA FOARTE BINE CA NU SE MAI PUTEA FACE NIMIC IN PRIVINTA COPILULUI ,DAR EL N-A VRUT S-O FACA SA SUFERE PE FEMEIE CI A FOLOSIT O SFANTA „STRATAGEMA” A VRUT S-0 FACA SA CONSTIENTIZEZE GRESEALA MARE PE CARE A FACUT-O SI SA SE POCAIASCA,ASTFEL POCAINDU-SE DUMENZEU II VA IERTA PACATUL SI SE VA MANTUI . AR FI FACUT RAU DACA II SPUNEA BRAVO FEMEIO AI FACUT BINE SA MAI FACI SI ALTA DATA. PARINTELE NU SE GANDEA CUM SA NU RANEASCA SENTIMENTELE CUIVA CI CUM S-O MANTUIASCA ARATANDU-I GRESEALA SI FACAND-O SA INTELEAGA GROZAVIA PE CARE A FACUT-O FIIND SUB SOC PSIHIC IAR DIAVOLUL ATAT ASTEAPTA SA INTRI IN TULBURARE …SI AL LUI ESTI!

  38. Tu d’aia esti al lui Satan? Ai cedat psihic cand ai citit Biblia? Sa nu uitam… singurul Dumnezeu adevarat e Allah si, pentru ca tu esti crestin, esti automat curva lui Satan. Aliluia, nesimtitule!

  39. Ai fost vreodata la mormantul parintelui Arsenie Boca de la manastirea Prislop?
    Daca esti o persoana inteligenta si cu bun simt, mergi acolo si vezi ce ti se intampla.
    Dupa aceea ne poti impartasi o realitate, nu idei preconcepute!

  40. @Someone: Ai fost la Mecca, de-ti permiti sa nu crezi in Allah? Ai fost in Tibet de-ti permiti sa nu crezi in Buddha? Ah… lasa-ma sa ghicesc… esti un crestin ipocrit si imoral.

    Am fost in camera in care a locuit Cleopa si nu am simtit nimic. Desigur, ca un crestin ce te respecti, vei gasi o explicatie pentru aceasta „nesimtire” a mea.

  41. Evident ca raspunsul era nu. Oricum ce simte un om este irelevant cu privire la adevarul unor afirmatii. Asa cum pentru tine ceea ce simte un musulman cand se roaga nu te face sa devii musulman.

    Te-am judecat pe baza propriilor afirmatii. Esti ipocrit si imoral pentru ca le ceri altora sa se comporte (asa cum mi-ai cerut mie sa ma duc la mormantul lui Boca inainte sa-mi dau cu parerea) altfel decat te comporti tu (ai fost cumva la Mecca inainte sa-ti dai cu parerea in privinta inexistentei lui Allah?).

  42. Daca nu ai iubit niciodata, nu poti sa dai lectii despre dragoste :).
    Allah = Dumnezeu, asa ca nu inteleg de ce trebuie sa fac un drum la Mecca pentru asta?
    Fa un drum pana la mormantul parintelui Arsenie Boca si dupa aceea poti sa il judeci in cunostinta de cauza.
    Nu te ghida dupa ce spun altii, incearca si vezi.
    Poate iti este teama si atunci este alta poveste :).

  43. „Daca nu ai iubit niciodata, nu poti sa dai lectii despre dragoste :).” Ete fleosc…

    Daca ar fi sa ma duc la toate mormintele unor idioti doar pentru ca unii ii considera sfinti mi-ar trebui foarte multi bani. Sau poate vrei sa-mi sponsorizezi deplasarea si atunci e alta poveste.

  44. „Allah = Dumnezeu, asa ca nu inteleg de ce trebuie sa fac un drum la Mecca pentru asta?”
    Dar Allah nu este Yehova si tu nu crezi in Allah.

  45. nu vi rusine porcilor ,ne-a dat .DUMNEZEU un sfint in tara noastra,care n-a facut altceva decit bine omenirii si acel nu este altul decit sf. parinte ARSENE ,care a rabdat pentru noi batai si torturari din partea comunistilor, va deranjeaza ca v-a spus pacatele in fata, va era rusine ,dar cind le faceati nu va era rusine.Nu va este frica ca o sa va arda sf. parinte Arsene cu foc si pe lumea aceeasta si pe cealalta,nenorocitilor,sunt cea mai fericita ca l-am cunoscut personal pe sf. parinte , nu credeam niciodata ca sunt asemenea oameni,sau mai bine zis nu oameni stiti voi ce sunteti de fapt, dupa ce a facut atit de bine poporului roman,iadul sa va manince.

    1. (continuare)”2. Pentru aceea, cel ce se eempotriveşte stăpe2nirii se eempotriveşte re2nduielii lui Dumnezeu. Iar cei ce se eempotrivesc eeşi vor lua ose2ndă. 3. Căci dregătorii nu sunt frică pnretu fapta bună, ci pnretu cea rea. Voieşti, deci, să nu-ţi fie frică de stăpe2nire? Fă binele şi vei avea laudă de la ea. 4. Căci ea este slujitoare a lui Dumnezeu spre binele tău. Iar dacă faci rău, teme-te; căci nu een zadar poartă sabia; pnretu că ea este slujitoare a lui Dumnezeu şi răzbunătoare a me2niei Lui, asupra celui ce săve2rşeşte răul. 5. De aceea este nevoie să vă supuneţi, nu numai pnretu me2nie, ci şi pnretu conştiinţă. 6. Că pnretu aceasta plătiţi şi dări. Căci (dregătorii) sunt slujitorii lui Dumnezeu, stăruind een această slujire neeencetat”. Deci, subliniez: „căci nu een zadar poartă sabia; pnretu că ea este slujitoare a lui Dumnezeu şi răzbunătoare a me2niei Lui, asupra celui ce săve2rşeşte răul”.Asa ca „parerea” acestui Sfant nu este dogma dar … nici impotriva dogmei ! Si este adevarata si nu numai pe jumatate, pnretu ca estedirect din Noul Testament.Vi se pare ca lumea in ziua de azi este mai buna ca atunci, si ca aceste „pareri” aplicate aproape doua mii de ani de toate bisericile crestine nu mai sunt de actualitate ?Sau credeti ca tot Bizantul, dar nu numai el, si mult dupa aceea , Biserica lui Hristos (ortodoxa) s-a abatut de la dogma ?Stiu ca nu credeti asta si mai stiu ce puteti si ce … nu puteti sa spuneti ;-)Va inteleg perfect, asa cum nadajduiesc ca ma intelegeti si dvs.Dar sa vedem filmul si sa speram ca dl. Iliesiu nu-i va condamna pe autori ca s-au dat cu … adeverasrii :-), si din aceasta cauza ei au reusit si dansul nu.Si nici ca fostii detinuti filmati de Iliesiu nu vor zice despre fratii lor de suferinta filmati de ceilalti ca sunt …altfel.Crestinul adevarat este smerit si se gandeste la cum poate face sa nu-si supere aproapele nici macar cu banuiala despre gestul lui.Nu il compar nici pe dl.Tismaneanu cu dl. Neamtu. Acesta din urma cred ca mai are o sansa.Celalalt cred ca ar trebui sa se dea un pas inapoi. Atat !Dar cred ca „smerit” cum e, o sa-si ia mai degraba o luminare in mana si o sa mearga cu Tataia la biserica.Si o sa ne vorbeasca „politic corect” despre evreul Steinhardt.Si o sa fie de acord si cu Cristoiu cand acesta spune ca Stefan cel Mare era normal sa fie atacat de turci atunci cand a incercat sa schimbe domnitorul in Tara Romaneasca !Totul este „normal” pnretu dl. Tismaneanu. Si nuantat.Iar ortodoxia un obicei al locului, care ne-a lasat inapoiati cum zice Djuvara ca un „gentelman”, pnretu ca putea s-o spuna mai direct ca romanul Razvan Theodorescu :”nu suntem capabili genetic sa ne conducem”.Apropos, unde erau d-nii Liiceanu, Plesu, etc., cand academicianul debita aceste idei din „putzul gandirii”?Sau erau de acord, mai stii? Ca ei singurii „e dreapta” cum zisera si cum se si vede.Multumesc pnretu rabdare si poate ne anuntati unde sau cum putem vedea filmul.Doamne ajuta !G’CousinP.S. Asa ca numai cu onoare, eleganta si demnitate …

  46. @mioara
    Daca parintele Arsenie a rabdat torturile comunistilor si eu voi rabda torturile Tortionarului Arsenie Boca (asta fac in general tortionarii, folosesc tot felul de unelte pentru a provoca durere). Eu stiam ca in Rai toata ziulica il slavesti pe Dumnezeu si doar in Iad te ocupi tu torturatul altora. Crezi ca Arsenie Boca e un drac in Iad acum daca crezi ca ne va arde cu foc pe lumea cealalta sau asta e o alta disonanta cognitiva specifica crestinismului?

    Nu stiu cat de mult bine a facut Tortionarul Arsenie Boca avand in vedere ca te-a umplut cu venin. A umplut cu ura o groaza de oameni in timp ce altora le-a rupt spiritul. Stiu ca voi, crestinii, aveti niste concepte mai ciudat cu privire la ce e bine si ce e rau, asa ca nu ma mira.

    Apropos… iadul nu exista… este doar un loc imaginar creat pentru ca psihopatii asemanatori tie (si lui Arsenie Boca) sa-si refuleze fanteziile sadice.

  47. Reiau si repun mesajul initial cu corectiile si nuantele clarificatoere necesare.

    Referitor la Catalina, crezi ca bazandu-te pe logica bunului simt, automat ai dreptate. Pe acelasi principiu megand, deoarece mult oamani il vorbesc de bine (si nu prea am auzit de rau de la cei ce l-au cunoscut in direct dar sunt citati in cartile despre viata lui Arsenie Boca), putem concluziona ca Arsenie Boca prin darurile ce le avea, stia mai mult decat un om obisnuit ce face. Vorbele lui, puteau avea efectul celor doua palme date unui histrionic pentru al trezi din criza, principalul suport al unei asemena reactii fiind renumele sau. Mesajul vorbelor sale putea fi “ iata ce inseamna sa nu ai incredere in ceeace ti s-a dat. Acum ai dublat pierderea”. De asemenea gestul lui putea fi o pilda nu numai pentru ea, ci si pentru ceilalti multi asemenea ei aflati in pragul pierderii nadejdii, in acele moment si aflati la un pas de a-si lasa ratiunea dominata de un puternica stare emotional. Nimeni nu spune ca femeia a nebunit mai rau dupa aceea si nu poti acuza fara dovezi ca sa nu spun ca nu poti aplica cum ar fi correct, principiul de drept asculta si cealata parte. Ba dimpotriva avand atestari scrise ce-l vorbesc de bine, presupui fara macar a te baza tot macar pe dovezi dovezi scrise, raul. Daca cele spuse mai sus nu ar fi avut efectul scontat spuse de un om obisnuit, spuse de el, sigur au avut darul de a o trezi si pune pe ganduri mai tarziu, de cate ori ar mai avut tendinta de a proceda la fel. Intr-o communicare 80% din mesaj se transmite prin limbajul mult al gesturilor si intronatiei vocii, care putea fi sincer bineintentionata si dojenitoare in sensul celor spusul bun al cuvantului si nu pentru a o face de ras, caci ce era de ras in acea situatie ? Reise de undeva revolta martorilor de acolo exprimata in sensul ca, patintele a fost rau intrentionat si ca persoana in cauza a fost facuta de ras ?
    Acelasi raspuns si legat de masturbare. Daca vrei ca un sfat sincer sa aiba efect, leaga-l de un afect puternic, altfel este inutil chiar daca ai dreptate. Acea observatie spusa cu voce tare, nu crezi ca de fapt a fost de fapt un semnal de alarma indirect adresat de fapt multor barbati si femei de acolo, care in mod singur au tras concluziile… ?
    Daca actul ti se pare normal la un copil chinuit de hormoni, de ce sa nu fie atunci la fel de normal sa-ti spui parerea cu franchete, daca toti care veneau la el de fapt asta spuneau ca isi doresc ?
    Este bine stiut ca femeile cu mai multi copii sunt mult mai sanatoase clinic deci care este problema ? A obligat pe cineva sa faca ceva impotriva liberului arbitru spunanadu-i adevarul ?
    Referitor la temporalitatea evenimentelor. S-au impacat dupa 7 ani, nu crezi ca este gru de dorit de cineva, ca udpace a acceptat sa mearga la proces cu martori pro si contra, cu partaj si eventual copii despartiti, sa se si “sucecasca” recasatorindu-se foarte usor. Ce obraz ar mai fi avut in fata parintilor, rudelor pe care i-au implicat ca martori ? … Nu crezi ca trebuie sa treaca un timp pt ca sa poti uita ce nu ti-a placut lacelalalt si pana ce viata sa-ti te arate ca de fapt nu ai luat o hotarare corecta si iata ca nu umbla cainii cu covrigi in coda special pentru tine, cum poate credeai ? Confirmarea acestor acte in timp nu arata ca cineva a “votat” impotriva liberului lor arbitru in viata, nici ca le-a dorit raul, ci nu face decat sa confirme calitatile deosebite de care dispunea parintele in cunoasterea realitatilor vietii acelor oameni si darulile sale neobisnuite fata de un om de rand.
    Da binele trebuie sa aiba o limita ca si adevarul in privinta faptului de a fi difuzate oricui. Nu poti spune adevarul, doar de dragul de a spune adevarului, fiind constient ca, persoanele rau intentionate il pot folosi pentru a face rau oamenilor. Ti s-ar parea normal ca ascunzandu-te de un criminal ce te urmareaste, prietenul tau cel mai bun sa-I arate locul unde te-ai ascuns, datorita faptului ca el s-a hotarat sa spuna intotdeauna adevarul ?

    Da, nu Ceausescu strica bisericile, ci oameni care timp de 20 de ani, lingusindu-l, l-au facut sa creada ca este un geniu, un ataoatecunoscator bineintentionat si un atotputernic, insa nu uita ca de fapt, cele mai multe biserici au fost pur si simplu mutate pe sine….. Ce au gandit cei din jurul sau, asta au sadit, asta au crescut si in finalul au obtinut rezultatul pe care-l meritau.
    Referitor la paranormal, de ce ii atribui parintelui ceeeace de fapt nu-I apartinea lui ci Mariei ? Daca tu crezi ca sunt doar povesti paranormale, bate pe net “Parintele Paisie” si citeste despre experienta de viata a unui psiholog grec, ce a stabatut intreaga Indie in cautarea unui maestru spiritual.
    De fapt in psihologie se spune ca proiectam asupra celorlalti propriile noastre aspectatii. Si de aici idea vehiculata in stiintele esoteric cum ca cei care ne inconjoara, sunt propriile noastre “oglinzi”. Altfel spus afectele trezite in noi de anumite teme, subiecte sau persoane, sunt propriile noastre probleme sufletesti, iar reactia lor in cazul persoanelor, este raspunsul lor inconstient de multe ori, la ceeace noi am proiectat in afara catre ei Referitor la poze s-a dovetit ca din punct de vedere psihologic nici macar gemenii univitelini nu sunt identici, vezi dovezile aduse de psihologia genetica. De ce cauti atunci sa sugerezi vreo asemanare spirituala doar pe baza unor imagini, cand este vorba in primul rand de personalitatea si sufletul oamenilor si care de fapt nu pot fi vazute cu ochiul liber ? Cunosti diferentele dintre doctrina religiosa proovaduita de Rasputin si traditia ortodoxa crestina rusa ?

  48. @mar

    Pe acelasi principiu megand, deoarece mult oamani il vorbesc de bine (si nu prea am auzit de rau de la cei ce l-au cunoscut in direct dar sunt citati in cartile despre viata lui Arsenie Boca), putem concluziona ca Arsenie Boca prin darurile ce le avea, stia mai mult decat un om obisnuit ce face.

    Nu, nu putem concluziona asta. Apelul la popularitate (sunt multi care cred ceva) nu e un argument. Apelul la ignoranta (nu stim noi ce stie Arsenie Boca si putem presupune ca Arsenie Boca are dreptate) nu e un argument.

    De asemenea gestul lui putea fi o pilda nu numai pentru ea, ci si pentru ceilalti multi asemenea ei aflati in pragul pierderii nadejdii, in acele moment si aflati la un pas de a-si lasa ratiunea dominata de un puternica stare emotional.

    Daca Arsenie Boca ar pune atat de multa baza de ratiune si nu pe emotie nu ar fi ales o meserie care se ocupa cu manipularea emotionala a oamenilor. Probabil crezi ca Arsenie Boca e un ipocrit care cere oamenilor sa fie cand rationali, cand emotionali dupa cum vrea muschii lui?

    Scuze, dar nu am timp sa-ti analizez si restul mesajului. 2 idei, 2 erori de logica. Stiu ca nu e un esantion reprezentativ, dar imi asum riscul 🙂

    PS: analogia cu Rasputin este facuta… la misto. Pentru mine amandoi au fost niste viermi in sutana. Restul sunt detalii.

  49. Va dau un sfat dragi cititori ai acestui blog: daca doriti sa aflati cine a fost Printele Arsenie Boca mergeti si vizitati Manastirea Prislop ctitorita de dansul. Cat despre acest articol este terefiant ce scrie aici.Daca sub nicio forma nu puteti crede in Dumnezeu, cel putin vedeti-va de viata voastra si nu va blestemati si mai rau prin astfel de cuvinte.”Iarta-i Doamne ca nu stiu ce fac”

  50. Ma cretinule ce cacat de creier ai …? cum poti sa scri asemea articol? te faci de ras ma.. tu crezi ca cu articolu asta convertesti oameni de la credinta? crezi ca reusesti? esti un frustrat, un om fara speranta .. traiesti degeaba.. inventezi idei apuca-te ma de munca!

  51. „tu crezi ca cu articolu asta convertesti oameni de la credinta?”
    Da… articolul asta poate converti oameni de la credinta, dar nu si legume.

  52. pana la urma dracul trebuie sa lucreze si o face prin oamenii slabi in credinta.SFANTUL ARSENIE BOCA a schimbat viata multor oameni in bine si o face in continuare ,nu mai rataci ,roaga-te sa te ajute si o va face.

  53. Exista liberul arbitru. Fiecare e liber sa faca ce vrea cu viata lui, dar asta nu inseamna ca tot ce vei face va fi si spre binele si prosperitatea sau sanatatea ta trupeasca si spirituala…

    La sfarsit vietii vei primi ce ti-ai ales inca de aici de pe pamant (si de multe ori inca din viata aceasta) raiul sau iadul. (acesta este liberul arbitru)

    Deci esti liber sa alegi ori cu Dumnezeu ori cu dracu… De cine asculti mai mult de la acela iti iei rasplata, si binefacerile…

    Ai venit la Arsenie Boca ca ai o problema apoi trebuie sa asculti ce iti spune. Nu-ti comvine de el atunci nu ai ce cauta te duci la alt preot sau la patinuar ori altundeva unde ai chef.

    Oricum se vede clar ca tu ai o probleme cu preotii si in general cu ortodocsii…

    De accea esti atat de complexat si cu mintea inpatimita ca asa e cand dracul pune stapanire pe mintea omului numai Dumnezeu il mai poate scapa si asta numai daca omul ii cere ajutorul.

    Cand vei intelege ca numai pentru faptul ca existi esti dator fata de Dumnezeu si ca una este ca cineva sa-ti spuna viitorul pentru ca il cunoaste si ii este revelat si altceva este ca Dumnezeu sa-ti comande tie viata…

    Intre a cunoaste viitorul si a comanda viata cuiva este diferenta ca de la cer la pamant. Insa tu traiesti intr-o alta lume, o lume imaginara, conceputa de mintea ta rebela fara principii sanatoase asa ca nu are rost sa imi bat gura degeaba pe aici.

  54. @Iones
    „Deci esti liber sa alegi ori cu Dumnezeu ori cu dracu… De cine asculti mai mult de la acela iti iei rasplata, si binefacerile…”
    Daca e atat de simplu tu de ce ai ales Iadul? Probabil intrebarea de surprinde insa, cum singurul Dumnezeu adevarat este Allah, iar alegerea este „ori Allah ori dracu”, tu fiind ortodox l-ai ales pe dracu

    „Intre a cunoaste viitorul si a comanda viata cuiva este diferenta ca de la cer la pamant.”
    Hm… deci viitorul este cunoscut dar eu am liber arbitru. Daca am liber arbitru pot face alegeri care sa schimbe viitorul care astfel nu mai poate fi cunoscut. Doar daca nu cumva Yehova ala in care crezi tu face misto de noi si de fapt noi n-avem liber arbitru.

    „nu are rost sa imi bat gura degeaba pe aici”
    Alta dovada de inconsistenta tipic crestina.

    PS: data viitoare poate reusesti sa te abtii sa scrii in timp ce faci spume la gura. evident ca nu ai capacitati de multi-tasking.

  55. @iones.
    Concluzia trebuie sa vina in urma unui argument care porneste de la niste ipoteze acceptate. Altfel, fraza ta nu e decat o stampila. Maimutele pot pune stampile. Retarzii pot pune stampile. Tu esti facut dupa chipul si asemanarea lui Yehova asa ca probabil intri la varianta a 2-a.

    Nu uita sa te stergi la gura. Se vad multe spume.

  56. Dar de parintele Teofil Paraian, care tocmai a murit, ce ziceti? Mergeam la Manastirea Sambata si ma minunam de ce putea sa predice. Ar fi utile niste comentarii la predicile lui – in care sa se sublinieze cu rosu inducerea vinovatiei, cu verde mesajul „fii supus fata de biserica si pampalau si sa nu ai opinie proprie”, etc, cu galben manipularea, cu albastru „doneaza la biserica”, etc. Predicile lui erau compuse din asa ceva, impletite cu unele povestioare frumoase, pe alocuri. Toti cei care ascultau il venerau – mi se parea absolut incredibil.

    Parintele Teofil Paraian a fost discipol al lui Arsenie Boca. M-am spovedit de 2 ori la pr Teofil:

    – Prima data i-am spus ca nu prea cred in Dumnezeu. Raspunsul a fost „Tu esti un prapadit. Sa citesti in fiecare zi cite un verset din biblie. Oxigen, glicogen si cite un verset din biblie, in fiecare zi.”

    Partea cu „oxigen, glicogen” este o imbecilitate preluata de la pr Arsenie Boca, care a fost la citeva cursuri de medicina.

    – A doua oara i-am spus ca m-am certat cu parintii si cu cei dragi, ca am mintit si ca m-am masturbat. Imediat, parintele Teofil m-a intrebat „Cum te-ai masturbat?”.

    In momentul ala s-a rupt filmul. Auzi, mosul pervers, prima lui prioritate era sa afle CUM m-am masturbat. In loc sa ma intrebe, de exemplu, care era sursa neintelegerilor cu cei din jur.

  57. @X
    Nu am auzit de Teofil Paraian dar sunt convins ca atunci cand viermii in sutana vad un model de „succes” incearca sa-l copieze. Nu cred ca toti preotii si calugarii sunt prosti si stiu foarte bine ce fac. Sunt convins ca sunt multi care observa indivizi precum Arsenie Boca si recunosc mecanismele care fac din acestia niste „guru” la care oamenii se uita cu gura cascata. Multi pot chiar replica comportamentele respective si preiau stafeta.
    Problema e ca marea majoritate a purtatorilor de sutana considerati a fi de succes sunt niste jeguri umane.

  58. Imi pare tare rau. Esti prima persoana pe care vad ca „intalnirea” (fizica sau virtuala) cu Parintele Arsenie Boca a transfigurat-o astfel. Imi pare rau si ca nu poti crede cu tarie ca pur si simplu…Dumnezeu ne vrea binele, numai ca noi nu intelegem mereu asta. Eu una nu ma pot trufi asa de tare sa am pretentia ca trebuie sa inteleg in momentul in care vreau eu de ce s-a intamplat ceva. Daca vreau sa inteleg si ma rog pentru asta, sigur o sa inteleg. Fa si tu asta si ti se va revela. Dumnezeu este bun. „Gusta” si vezi. Du-te la Prislop, „infrunta-l” pe Parinte la mormantul lui, du-te la Draganescu, simte-l si intreaba-l pe el: DE CE ai spus cutare si cutare? De ce a facut Dumnezeu asa? Nu judeca inainte de a intelege. Sigur vei intelege. Nu cred sa ai inima atat de impietrita…

  59. Nu sunt prima si nici ultima persoana careia intalnirea cu Arsenie Boca i-a provocat astfel de reactii. In general, daca nu intelegi ceva nu vorbesti despre asta. Asta e o regula de bun simt. In cazul tau, daca nu intelegi ce e acel „bine” pe care ni-l doreste Yehova mai bine nu vorbesti despre el. Mai ales folosind cuvantul „bine”. Pentru ca pentru mine spre exemplu Raiul nu reprezinta un „bine”. Iar daca Yehova imi doreste asta, mai bine lipsa.

    Daca vrei sa intelegi si te rogi la Yehova sa te faca sa intelegi deja ii ordonezi subconstientului sa gaseasca o solutie care sa se incadreze in coordonatele credintei tale. Asta nu este o cautare sincera a adevarului ci doar dorinta de confirmare a prejudecatilor.

    Legat de indemnul de a-l infrunta pe Arsenie Boca iti pot spune ca am fost crestin. Inainte sa devin ateu i-am infruntat pe Yehova si pe Isus. Au pierdut. Crezi cumva ca Arsenie Boca e mai puternic decat Yehova? 😉

    Legat de inima impietrita e posibil sa ai dreptate. Yehova i-a impietrit inima faraonului ca sa-i iasa planurile cum dorea. Cine stie, poate eu sunt o marioneta in mainile lui Yehova care ma manipuleaza sa scriu aceste articole 🙂

  60. Eu il vad pe Dumnezeu ca pe Cel infinit, de necuprins. El nu se limiteaza la solutiile gandite de mintea noastra, nu „incape” acolo. Altfel spus, mi s-a intamplat de multe ori ca solutia pe care am aflat-o rugandu-ma, sa fie una uimitoare, neasteptata, nicidecum rodul autosugestiei mele. De obicei nu caut sa proiectez o finalitate exacta, ci doar „vorbesc” cu El, ii spun ce ma framanta si stiu ca ma asculta si ma ajuta neabatut. Da, o data m-am rugat exact: imi doream un copil. M-am operat, am facut tot ce se putea si verdictul a fost nemilos: nici o sansa, trompele uterine amputate. M-am rugat la Sfantul Nectarie si…am ramas insarcinata, in mod inexplicabil d.p.d.v. medical. O fi fost autosugestie? Fa totusi o plimbare la Prislop, macar pentru peisaj. Iisus si Arsenie Boca au pierdut o lacrima o data cu „descrestinarea” ta, asa este cand iubesti mult. Dar lucrurile nu s-au sfarsit aici. Mai este timp – si minunatele conjuncturi pe care El le presara cu infinita iubire in viata noastra au rolul lor…

  61. Beta tu esti crestina iar zeul tau nu este de necuprins. El este cuprins intr-o carte. Stim foarte multe despre el: a creat pe Adam si Eva, l-a condus pe Moise prin desert, are un fiu etc. Odata ce ai stabilit ca are atat de multe atribute nu este corect sa dai inapoi cand ti se pun intrebari si sa te ascunzi in spatele lui „eu cred in Cel Infinit”. Asuma-ti credinta pana la capat.

    Dupa ce-mi spui ca nu proiectezi o finalitate exacta imi dai un exemplu in care te-ai rugat pentru o finalitate exacta. Te rog sa fii mai coerenta si mai consistenta. Ca fapt divers de ce te-ai rugat la un sfant si nu direct la Yehova? Intreb pentru ca chiar biblia in care crezi spune ca „credinta cat un bob de mustar poate muta muntii din loc”. Daca chiar crezi ca Yehova raspunde rugaciunilor nu vad rostul intermediarilor (gen Nectarie).

    Imi platesti tu plimbarea pana la Prislop? Ai fost in pelerinaj la Mecca inainte sa te hotarasti ca Mahomed n-a fost ultimul profet al lui Dumnezeu? Ai vizitat Tibetul inainte sa spui ca Nirvana si Reincarnarea (asa cum cred budistii ca exista) nu exista? Ma indoiesc. Vezi tu, ceea ce faci tu aici se numeste comportament imoral. Pentru ca mie imi pretinzi sa ma comport intr-un anume fel (sa vizitez un loc sacru pentru unii inainte sa-mi dau cu parerea) in care tu insati nu te-ai comportat (sa vizitezi locuri sacre pentru altii inainte sa-ti dai cu parerea).

    Legat de faptul ca tie ti s-a acordat privilegiul de avea un copil in conditiile in care nu puteai din punct de vedere medical te-ai gandit vreodata ca poate Satan ti-a oferit acest „cadou” pentru ca apoi sa te mandresti pe blogul meu ca nu stiu ce sfant iti asculta tie rugile? In fond drumul spre Iad e pavat cu intentii bune 😉

  62. De la a nu crede in Dumnezeu sau de la a avea o alta confesiune decat cea Crestin-ortodoxa si pana la a-l numi pe Parintele Arsenie un tortionar este o cale destul de lunga. Totusi tu ai reusit sa o strabati pe parcursul unui singur articol. Daca tu nu crezi in nimeni si nimic de ce arunci cu noroi in cei care cred? Este o alegere pur personala este adevarat. La fel ca si blogul tau de altfel, dar daca cineva ar terfeli memoria cuiva drag tie nu ai reactiona? Eu recunosc ca sunt convinsa de minunile facute de Parintele Arsenie, stiu ca le-a facut! Mi se pare foarte trasa de par vehementa ta impotriva acestui Om al lui Dumnezeu si stiu sigur ca ai un motiv alternativ prin aceasta terfelire. Imi pare rau ca inca nu ai gasit tratamentul prin care sa te vindeci de tortura la care ai fost supus, pentru ca sigur ai fost supus la o tortura. Ti-ar prinde bine un duhovnic precum Parintele. Iti doresc numai bine si sa iti fie bine.

    1. 🙂 Alexandra, iti multumesc pentru comentariul tau care arata lumii cat de ilogici sunt aparatorii credintei.
      1. Ce legatura are faptul ca Arsenie Boca a mutilat suflete cu iubirea pe care i-o porti. Si Eva Braun l-a iubit pe Hitler. Nu mai putem spune ca Hitler a fost psihopat pentru ca l-a iubit o proasta?
      2. Nu stii ce motiv alternativ am eu pentru aceasta „terfelire” dar stii sigur ca am unul. Asa cum si cei care il vorbesc de rau pe Hitler au sigur motive alternative nu faptul ca criminalul a ucis milioane intr-un razboi cretin.
      3. Atat timp cat Arsenie Boca este „impecabil” normal ca cel care arunca cu noroi in el este cel cu „sechele”. Multi l-au crezut pe Hitler impecabil si pe cale de consecinta vedeau problemele in curtea celor ce i se impotriveau. E de inteles.
      Ai auzit de „sindromul Stocholm”? Iti doresc sa te scapi de el… asa cum am scapat si eu.

  63. Sunt dezamagita sa vad oameni care incearca sa denigreze o asa mare valoare a neamului nostru. Eu, nu l am vazut niciodata pe parintele Arsenie in realitate, insa doar uitandu ma la poza lui si ascultand cuvintele lui care au un inteles atat de clar, pentru cine vrea sa auda…si sa inteleaga.
    Credinta nu consta in logica si calcule…asta este greseala majoritatii. Exista atatea lucruri care nu pot fi explicate, iar tu acum incerci sa mi explici mie ca nu exista Dumnezeu. Daca esti atat de logic si inteligent atunci poate poti sa ne explici cum a fost creat pamantul??? sunt o gramada de teorii, dar nici una, absolut nici una nu este concreta. Cand spun concret , spun logica, explicatie, calcule, desi nici acestea nu sunt concrete, caci nimeni nu traieste de doua mii de ani sau chiar si mai mult, ca sa ne spuna. Priveste doar universul in maretia lui, si da ti seama cat esti de mic…si cat de neputincioasa e logica ta.

    1. Nu am nevoie sa stiu cine a creat Universul sau Pamantul ca sa stiu ca Yehova nu exista. Eu sunt constient de „nimicnicia” mea. Dar tu poti sa vezi ipocrizia din afirmatia „stiu ca sunt insignifiant dar Creatorul Universului crede ca sunt important”?

      1. P.S. Nu cred ca romanii ciestc mai mult revista „Rost” decat EVZ sau Adevarul, asta daca tot comparam metode cantitative.Si nici nu cred ca Hristos a avut vreo patima cand a pus mana pe bici. Dar mai ales aici „lucreaza” adversarii (asa ati spus, nu ?) :-)Si la „sa nu ucizi” pe care il „amesteca” voit cu sa nu omori chiar dupa o dreapta judecata. Ceea ce este complet fals !Nadajduiesc ca nu o sa doriti trimiteri la cateheza.Orice crestin ortodox adevarat stie ca a omori un criminal, cu judecata de rigoare, este perfect crestineste !Dar unii „bisericosi” de la noi sunt stimulati in a confunda smerenia cu umilinta si dreptatea pamanteasca (atata cata poate fi) cu iertarea tuturor pacatelor indiferent cat de mari ar fi. Si astfel ne transforma pe toti, cel putin in duhovnici, daca nu in dumnezei.Si asa devenim farisei.Asa ca Roncea V, care are voie sa-i dea una in cap lui Puric. Deci vedeti ce bine stie dracu Biblia ?Si astfel il tratam cu blandete pe Tismaneanu si Neamtu si … „ii dam in cap” lui Puric.Oare nu trebuie sa „punem mana pe sabie” asa cum au facut si „ostasii lui Dumnezeu” , doar pentru ca adversarii au pus deja mana pe arme ?Si daca acum ucid cu cuvantul si cu imaginea, noi cu ce arme putem sa ne opunem ?Sa ne nuantam este una si sa ne schimbam culorile toata ziua este cu totul si cu totul altceva.Si daca te spovedesti si ai pacatuit si iti schimbi „culoarea” (si dl. Tismaneanu a pacatuit destul) poate ca ar trebui si un canon si o oprire de la impartasania cu „putere”.Poate il invata dl. Neamtu , macar teorectic.Altfel nu este nicio deosebire, cum bine ziceti, intre dl. Neamtu si dl. Iliescu.Amandoi au suferit …nuantari.Si dl. Iliescu se inchina si aprinde lumanari. De ce l-as crede pe Neamtu mai degraba decat pe Tataia ? Poate ca face si el un film cu aceiasi tema ! Doar stie mult mai multe ! Poate ca ajunge ca Nicu Steinhardt.Cei din film n-au avut parte de astfel de suferinte (de nunate)si nici noi. Sau mai stii ?Dumnezeu stie !Oricum, fara niciun fel de patima , exista in limba romana o gramada de cuvinte care ii caracterizeaza pe acesti domni : nesimtire, tupeu, obraznicie, fariseism, sete de parvenire si de putere, autoadmiratie prin a se propune ca modele, etc.Evident ca vor nega. Un singur lucru nu vor putea sa-l faca.Sa ne convinga pe toti ca sunt de buna credinta. Dumnezeu sa-i ierte !Si cand dl. Neamtu o sa faca un film despre tatal d-lui Tismaneanu (fara patima evident) am sa incep sa il cred ca este un bun crestin.Pana atunci este un tanar care sufera … nuantari.Si daca asa se apara credinta ortodoxa, sa-i dea „bataie” inainte si … poate face un film si cu Iliesiu :-)))

  64. Oamenii sunt atat de perfizi, incat doar atunci cand ajung sa fie bolnavi, incep sa creada in Dumnezeu.
    Daca Dumnezeu s ar arata tuturora, ce ar insemna, ca toti nemernicii s ar mantui?? El nu are nevoie de nemernici..si nu forteaza pe nimeni sa creada…el ne lasa sa alegem! Iar sfintii care se roaga ore in sir, sa nu primeasca nimic? Ei primesc acele puteri..exact cum noi pamantenii primim rasplata materiala pentru o munca atat de nefolositoare, cei mai putini, adica sfintii, pustnicii primesc harul lui Dumnezeu. Sincer, am avut si eu momente de ratacire, insa mi am dat seama ca sunt atat de mica si ca oricat as cauta nu am raspunsuri concrete. Dar stiu, ca exista ceva, acolo, mai puternic decat universul si ca doar credinta in ceva BUN ne poate salva, iar acest ceva BUN, nu este decat Dumnezeu.

    1. Ce ai spune daca un musulman ar spune?

      Dar stiu, ca exista ceva, acolo, mai puternic decat universul si ca doar credinta in ceva BUN ne poate salva, iar acest ceva BUN, nu este decat Allah.

      Ai trece la religia musulmana? Sunt convins sa nu. De ce iti arogi dreptul de a pune egal intre Yehova al tau (un zeu concret inventat de oameni) si Dumnezeu (o entitate vag definita) dar nu ai acorda acelasi drept unui musulman? De ce esti ipocrita?

  65. Pentru cunoscatori… exista si Asociatia Ieromonah Arsenie Boca – Arad (http://www.as-arsenieboca.ro/?cat=9&paged=2) unde gasim cuvintele de „duh” ale lui nenea.

    „“O femeie trecuta de 60 de ani, din Sambata de Jos, se plangea ca fiul ei s-a apucat de baut si o bate cu lantul de cate ori se imbata. Parintele a ascultat-o, privind tinta in ochii sai, apoi l-am auzit cum ridica vocea: <>.””
    WOW!!!

  66. Cita dreptate ai, logosfera! Intr-o lume normala unul ca boca del muerte nu ar fi iesit din sanatoriu, anume din sectia „sociopati periculosi, maxima securitate”. Nu stiu cum se face, dar toti indvizii de teapa lui au niste mutre ipocrite, care cer cu disperare flegma si pumni.
    Rectific: pentru un vierme ca boca, un „full-upgrade” nu ar fi fost suficient. Un „format+fresh-install”, da. Adica sa ii fost stearsa memoria, si implantata alta personalitate (ca aia veche a lui era personUlitate). Daca nu mergea nici asta…era numai bun sa fie facut ingrasamant din el. 😀

    1. Nu stiu daca neaparat boca ar fi meritat la sanatoriu dar macar sa fie motiv de zambete si compasiune. Dar cum nu traim intr-o lume rationala nu pot decat sa-mi fie mila de unii dintre fanii lui.

    1. Lasă stimate „sdsd”, numai are rost, eu m-am convins deja, pe pagina asta atât de întunecată, creată de acest logosferă și susținută de tovarășii lui la cataramă.
      În orice caz frumos exemplu poate să dea el cu tot siteul lui, că ne face „idioți și demni de milă pe toți credincioșii din oastea Domnului” !
      Așa cum spui sdsd: „Oricum veți plăti”…..aș corecta: „Oricum VOM plăti cu toții când va veni (inevitabil) momentul. Nu e o amenințare „stimate” logosferă, e o avertizare cu bune intenții, dacă poți să crezi asta, de la un biet păcătos ca mine, dar care nu e supărat pe nimeni, nici măcar pe tine, chiar dacă (știu că) iarăși mă faci idiot….nu-i nimica, eu ÎȚI DORESC SINCER, ca aceea minune care te-a făcut să devii ateu din credincios, să se întoarcă și să devii din nou credincios…..crede-mă, va fi numai în favoarea ta, în favoarea noastră a tuturor, ca să ne smerim în fața Atotputernicului Nevăzut – DUMNEZEU – (sau Allah, e același lucru, numai în altă limbă), să ne salvăm sufletele de la osânda veșnică (în care din păcate nu crezi, dar e real, și….ne așteaptă), până nu e prea târziu. Și atunci NU vom mai ajunge ca să-i criticăm și să-i batjocorim pe acei (gen Arsenie Boca, Cleopa, Papacioc, Steinhardt, etc), care dealungul vieții lor duhovnicești au întors zeci și sute de mii de suflete la credința în Dumnezeu și mărturisirea în Hristos.
      Doamne ajută-ne pe toți !
      (P.S. Acum aștept să mă faci iarăși în toate felurile….nu mă mai supăr, sunt imun…..de aceea și scriu pe pagina ta….și nu cu intenții rele). 🙂

      1. In primul rand Yehova nu este acelasi lucru cu Allah pentru ca Yehova a avut un fiu care s-a jertfit pentru iertarea pacatelor noastre, iar Allah nu are asa ceva. Pana cand nu vei intelege asta nu pot sa-ti mai scriu altceva pentru ca ar fi o pierdere de vreme… pentru amandoi.

  67. Logosfera, esti un mare idiot!
    Nu-mi imaginam ca,lustruit fiind oarecum cu o abia sesizabila pelicula de inteligenta, poti debita cu atata nonsalanta prostii atat de mari!
    Am reflectat cateva momente daca merita sa scriu pe site-ul tau debordand de o fecunda stupiditate morbida si, sincer sa fiu, trecand rapid peste comentariile gradual nihilisto-schizofrenice ale „colaboratorilor” tai, am parcurs si cateva observatii de bunsimt ce incercau, mai mult sau mai putin, de o maniera cat de cat decenta, sa se erijeze intr-o actiune,comparativ samariteana, de asanare a mlastinei in care sarmanul tau creier se destrabaleaza intr-o feerica cavalcada masochista alaturi de proprii demoni!
    Atentie,achtung! A nu se confunda simptomele gripei porcine cu plutirea pe culmi sublime a adevaratilor intelepti!
    Sau, mai pe scurt, pe romaneste adica,DIXIT, sa nu folosim banalul semn al egalitatii, ca simplu termen comparativ, intre sinuozitatile schizoide prin care-si croiesc vanjos poteci dracusorii din propriu-ti cap, cu mult mai puternicul si indestructibilul daimon ce l-a inspirat pe Socrate.
    Atat deocamdata pentru acuma. Intram in noul an si vreau sa urez cititorilor acestui site LA MULTI ANI!
    Insa, avand grija, ca anii ramasi sa-i parcurga CU FOLOS,cuvantul ascunde o serie intreaga de conotatii trebuie sa recunosc, si nu care cumva sa atarne pe grumazu-le mai greu decat pietrele de moara!
    Sper ca ti-a placut incheierea, nu?
    „Sa nu care cumva…!”
    Baga la cap Logosfera, baga la cap,ca doar cu atata ai mai ramas… si nici acela intreg!

  68. Tu esti doar un „om” care habar nu are ce scrie si ce vorbeste … trist este ca sunt din ce in ce mai multi pierzatori de suflete ca tine mai autorule de „articol” … minti, indici in eroare, habar nu ai nici cum se scrie numele Mantuitorului si mai ai pretentii ca deti adevarul … Adevarul trebuie revelat, asa cum a fost revelat de catre Dumnezeu, ca daca Dumnezeu nu exista, adevarul nici el nu exista pentru ca nu era revelat … asa cum bine a spus Petre Tutea. „logosfera” esti mult prea neinsemnat pentru un Dumnezeu atat de mare … ridica ochii la cer si priveste sus cu sufletul … vezi, acum mai simti ca toate aberatiile, aiurelile de mai sus sunt adevarate?? Raspunsul este evident nu, nu sunt adevarate … citind aberatiile tale imi dau seama din ce in ce mai mult ca se apropie sfarsitul lumii!

    1. Adrian, ma bucur ca cel putin esti de acord cu faptul ca Dumnezeu nu poate fi gasit uitandu-te in Biblie ci uitandu-te la cer. M-am uitat la cer, am vazut cat de vast e Universul si mi-am dat seama ca Dumnezeu, daca exista, nu poate fi acelasi cu Yehova, bolnavul psihic din Biblie. Imagineaza-ti ca un musulman iti spune urmatoarele:

      Adevarul trebuie revelat, asa cum a fost revelat de catre Allah, ca daca Allah nu exista, adevarul nici el nu exista pentru ca nu era revelat … asa cum bine a spus Mohamed.

      Ce i-ai spune tu musulmanului respectiv este exact raspunsul pe care ti-l dau eu tie.

  69. Aruncand cu noroi asupra unui monah asa de respectat cum este parintele Arsenie Boca nu faci altceva decat sa te manjesti pe tine cu „rahat” dar probabil ca tu nu esti altceva decat mancator de „rahat” deci cu si din asta traiesti.

    1. Si Hitler a fost respectat de o gramada de oameni. Asta nu inseamna ca cei care arunca cu rahat in directia lui sunt mancatori de rahat. Argumentul tau este… ilogic. Mai incearca. Data viitoare poate folosesti si argumente. Sau macar sa-mi explici de ce invartitul cutitului in rana nu face parte din arsenalul tortionarilor.
      Daca ai avea curiozitate ai fi gasit pana acum si crestini care-l contesta pe Arsenie Boca. Gen Arsenie Papioc.

  70. Ca sa il compari pe parintele Arsenie Boca cu Hitler trebuie sa fi total deplasat sau bine platit pentru asta deci oricare ar fi motivul te face sa fii un interlocutor total neinteresant pentru mine. In ceea ce priveste parintele Arsenie Boca as fi curios daca ai citit vreo carte scrisa de el sau despre viata lui eu unul ma indoiesc?
    In ceea ce priveste afirmatia ca exista parinti crestini cum ar fi parintele Arsenie Papioc care il contesta pe Arsenie Boca asta este o alta afirmatia deplasata care dovedeste ca vorbesti nedocumentat pentru ca acestia nu il contesta pe parintele Arsenie Boca in totalitatea existentei lui ci exista doar cateva diferente de opinie diintre care cea mai importanta este legata de reincarnare ori un vechi proverb spune ca din diferentele de opinie se naste progresul.
    In ceea ce priveste o alta afirmatia deplasata a ta ca daca cineva intoarce cutitul in rana este tortionar eu unul vad cu totul altfel lucrurile, a critica pe cineva si a îi spune care este calea dreapta nu inseamna a intoarce cutitul in rana.
    Tare as vrea sa te vad pe tine si pe cei ca tine suferind macar 10% din cat au suferit acestia in inchisorile comuniste pentru niste idealuri si principii in care au crezut si probabil dupa aia ai vedea cu totul altfel lucrurile si ai invata ce inseamna respectul si nu te-ai mai lansa in afirmatii nefundamentate sau poate nu ? Intotdeauna au existat oameni asemeni tie (de ex. Iuda) care te ajuta (prin comparatie) sa vezi ce inseamna un om bun, om rau.

    1. Primul paragraf = prima eroare logica: Falsa dihotomie
      Raspuns la prima intrebare: da, am citit. Cand eram crestin eram si eu impresionat de abilitatile sale si nu-l credeam tortionar.
      Al doilea paragraf = a doua eroare de logica: strawman. Nu am spus ca Arsenie Papioc il contesta in totalitate.
      Al treilea paragraf = dovada de ipocrizie + special pleading. Arsenie Boca poate sa faca o femeie cu ou si cu otet in public ca s-o aduca pe „calea cea buna”, eu n-am voie sa zic nimic de rau.
      Al patrulea paragraf = milostenia crestina in toata splendoarea ei. Tortionar la tortionar trage.

      Intotdeauna vor exista oameni asemeni tie care te ajuta, prin comparatie, sa vezi ce inseamna un om care aduce argumente logice si unul care nu aduce argumente logice 😀

  71. Logosfera,ce te-ai face tu daca prostia ar durea sau ar fi letala?

    Esti un biet amarat care cauta atentie cu disperare de la oameni, cu sufletul care urla de durere in tine, un om fara speranta, care vrea sa iasa in evidenta spunand lucruri socante, plasmuirile unei minti aflate in agonie.

    Cum crezi ca un om aflat in intuneric poate vedea lumina?
    Sau un suflet rau poate simti sfintenia?
    Sau un caine turbat poate simti mangaierea si dragostea?

    Nu ai nici-o logica in ceea ce spui. Nici nu stiu de ce s-au ostenit atatia oameni sa te inteleaga, unii la fel de morti sufleteste ca si tine!!!

    „Sa-ti feresti capul de frig si de prostie !”, e o vorba spusa de un Sfant, pe care tu nu-l cunosti, pentru ca tu esti sluga Stapanitorului lumii acesteia. Stii cine e?
    Anumite informatii depasesc cultura dar si capacitatea ta de asimilare. Trezeste-te,vino la lumina, pana nu e mult prea tarziu, suflet chinuit si intunecat!

    „Sa nu credeti ca veti intra in Imparatia in care nu ati trait aici pe pamant!”, spune Sfantul.

    Adica, la fel cum traiesti aici, vei trai vesnic.

    Daca nu iti place viata ta, crezi ca o poti schimba urlandu-le altora mizeria ta si asteptand sa fii tratat ca un caine turbat?
    Atata mangaiere mai ai si tu pe lumea asta, sa atragi atentia oamenilor, nu prin iubire, ca nu poti, ci prin sminteala, dusa la extrema, asa cum sufletul tau, pe care il chinui cu mintea ta imbolnavita, e extrem de disperat acolo in tine.

    1. Non-sequitur, atac la persoana, special pleading, amenintari cu iadul, analiza psihologica in loc de contra-argumente.
      Si eu sunt ala care n-am nici o logica. Esti genial! 😀

  72. Citind comentariile (aproape în întregime :O ) nu am nicio îndoială (da, sunt credincios 🙂 ) că în cazul în care ţara asta s-ar transforma într-o teocraţie ortodoxă vom asista la scene similare inchiziţiei spaniole, vânătorii de vrăjitoare şi necredincioşi.

  73. Dumnezeu si Parintele Arsenie Boca sunt sigur ca iti vor ierta pacatul. Sterge articolul.. Nu esti decat un ateu care mai devreme sau mai tarziu vei ajunge sa-i ceri ajutorul lui Dumnezeu..

    1. Sunt 99% poate chiar 100% persoane care iti contrazic articolul… crezi oare ca toti suntem prosti si tu te-ai gasit singurul destept printre prosti? Sunt sigur ca o sa-mi spui ca da, ca noi suntem manipulati si alte idei pubertine.. Ne-am nascut sa credem intr-un Zeu, iar Zeul nostru este Dumnezeu. Daca Dumnezeu n-ar exista unde ar fi ultima speranta? Sunt sigur ca atunci cand ti-ai irosit si ultima speranta ai spus „Doamne Ajuta-ma”. Faci un mare pacat. Nu te condamn, e parerea si opinia ta stricta, dar eu sunt fericit ca ma rog la Dumnezeu si la Parintele Arsenie Boca si la alti sfinti. Ma bucura gandul ca am o ultima speranta alaturi de credinta in Dumnezeu! Dumnezeu sa te ajute si sa iti lumineze mintea!

      1. 1. Apel la majoritate, ilogic.
        2. Zeul vostru este Yehova. Zeus este si el un alt zeu. In care multi altii s-au nascut sa creada.
        3. Apel la consecinte, ilogic.

        Mai baga o fisa

  74. Şi încă ceva… sunt din ce în ce mai mulţi oameni de ştiinţă care pun sub semnul întrebării teoria evoluţiei, care este, până la urmă, baza ateismului. Argumentele lor sunt logice, şi nu ţin de referinţe din Biblie. La fel, dacă ai timp şi chef, urmăreşte filmul ăsta de mai jos… aici se lansează ideea de „intelligent design”, şi explică de ce este puţin probabil ca omul să fi evoluat de la stadiul de organism unicelular până la ceea ce este în ziua de azi.

    http://www.youtube.com/watch?v=sdpyKShDlcE

    1. Eh, vezi aici ai o problema. Existau atei si in Grecia Antica, deci ai niste probleme grave in privinta intelegerii fenomenului („teoria evoluţiei, care este, până la urmă, baza ateismului”). Nu ai nevoie de teoria evolutiei ca sa fii ateu, nu ai nevoie de teoria big-bang ca sa fii ateu. Daca mai rasfoiai putin blogul ai fi vazut ca am o parere mai proasta despre „design-ul inteligent” decat despre creationism (chiar si cel „al pamantului tanar”).

  75. Înainte de cel cu filmul, am mai scris un comentariu… nu-mi dau seama dacă l-ai primit. Nu-mi apare nici măcar ca fiind în aşteptare.

  76. Ideea era că sunt de acord cu tine în ceea ce-l priveşte pe Arsenie Boca, şi în ceea ce priveşte biserica ortodoxă. Dar, tocmai, ăştia nu reprezintă creştinismul, ci doar declarativ. Ei sunt produsul religiei create de împăratul Constantin, care a amestecat elemente păgâne cu elemente creştine şi a apărut această struţo-cămilă, a cărei urmaşi sunt biserica ortodoxă şi cea catolică. Lucrurile s-au împuţit la vreo 300 de ani după ce Isus a fost crucificat, iar la scara istoriei este un fleac. Dacă tu, din creştin, ai devenit ceea ce eşti din cauza ăstora, caută adevărul în altă parte… dacă ăştia te-au dezamăgit, nu înseamnă automat că nu suntem nişte fiinţe create de o entitate superioară, căreia noi îi spunem Yahweh.

    1. Oh… vechiul nostru prieten „no true-scotsman”… Stai linistit, am devenit ateu dupa mai multe cautari; si am trecut inclusiv prin faza in care credeam ca crestinismul a fost deturnat sau prost inteles de unii. Sper sa treci si tu de faza asta 😉

      1. Cred că mă confunzi. În fine… din păcate, văd că, odată cu studiul, ţi-ai însuşit şi din aroganţa ateilor. Mă aşteptam la o discuţie constructivă, dar experienţa îmi spune că un astfel de „dialog” nu duce nicăieri, aşa că ăsta o să fie ultimul meu comentariu aici. N-am stat să-ţi răsfoiesc tot blogul, am nimerit pe subiectul ăsta din întâmplare, aşa că nu ştiam ce cunoştinţe ai despre „intellingent design” sau teoria evoluţiei, de aia nu am mers chiar până la rădăcini… m-am referit la „ateismul modern”, dacă pot să-i zic aşa. Da, ştiu că e mai vechi decât Darwin, chiar mai vechi decât grecii antici… de altfel teoria lui este un „remake”, îşi are originile în religiile pre-creştine. Dar nu e important (cel puţin pentru mine) la ce nivel se află fiecare, nu pot să-ţi spun decât că voi, ateii, sunteţi doar un instrument şi, cei care vă folosesc o să vă lepede ca pe o măsea stricată la momentul potrivit. Din păcate pentru voi, o să fie cam târziu. Totuşi, nu se ştie niciodată… poate, studiind în continuare, o să-ţi dai seama că eşti pe o alee care se înfundă la un moment dat… sursele în care ai încredere sunt pline de gâlme. Şi ca să încerc şi eu o mică aroganţă… vorba sfântului ortodox din Pipera… am fost şi eu în punctul în care eşti tu, să mă îndoiesc de existenţa unui Creator şi de faptul că suntem un program genetic… dar, studiind în continuare, am ajuns de unde am plecat. O seara bună, numai bine. Cât o să mai fie bine…

        1. „Dar nu e important (cel puţin pentru mine) la ce nivel se află fiecare, nu pot să-ţi spun decât că voi, ateii, sunteţi doar un instrument şi, cei care vă folosesc o să vă lepede ca pe o măsea stricată la momentul potrivit. Din păcate pentru voi, o să fie cam târziu.”

          Si ma acuzi pe mine de aroganta, ha?

          Ca sa lamurim cum sta treaba cu designul inteligent. In cel mai bun caz „designul inteligent” dovedeste ca exista un designer inteligent. Nu demonstreaza ca designerul este inca in viata (poate s-a sinucis intre timp), ca nu e un betiv labagiu sau un adolescent frustrat. Universul dintr-o carte buna este opera unui „designer inteligent”. Dar e plina lumea de autori betivi, curvari, batausi si asa mai departe. Nu am cunoscut insa nici un sustinator al teoriei „designului inteligent” care sa se opreasca acolo unde duce teoria. Nu, taticule, trebuie sa mearga mai departe, sa spuna ca designerul este etern si benevolent, ca ne-a lasat o carte, si fii-su s-a sinucis pentru noi. Asa ca, inainte sa vezi ce instrumente sau masele stricate sunt altii arunca un ochi in oglinda… ma refer la ochiul care nu are ditai barna infipta in el.

  77. Pe Dumnezeu nu il poti vedea dar il poti simti. Marturii legate de existenta lui sunt foarte multe.Fiecare e liber sa creada ce vrea si in cine vrea,nu trebuie sa obligam si pe altii sa fie deacord cu existenta sau inexistenta Tatalui. Iubirea de Dumnezeu trebuie sa vina din propria vointa. Dumnezeu este atemporal, aspatial atotprezent,atotvazator. Dumnezeu este iubire si nimeni nu va fi pururea cu El decat cei care l-au acceptat, l-au cinstit si si-au pus nadejdea in El. Iisus a zis: cum poti
    sa-l iubesti pe Dumnezeu daca pe cel de langa tine pe care-l vezi nu-l iubesti dar pe Dumnezeu care nu-l vezi?

  78. Pe Dumnezeu nu il poti vedea dar il poti simti. Marturii legate de existenta lui sunt foarte multe.Fiecare e liber sa creada ce vrea si in cine vrea,nu trebuie sa obligam si pe altii sa fie deacord cu existenta sau inexistenta Tatalui. Iubirea de Dumnezeu trebuie sa vina din propria vointa. Dumnezeu este atemporal, aspatial atotprezent,atotvazator. Dumnezeu este iubire si nimeni nu va fi pururea cu El decat cei care l-au acceptat, l-au cinstit si si-au pus nadejdea in El. Iisus a zis: cum poti
    sa-l iubesti pe Dumnezeu daca pe cel de langa tine pe care-l vezi nu-l iubesti dar pe Dumnezeu care nu-l vezi?
    Cine isi iubeste aproapele indeplineste cele 10 porunci.
    Lucrurile simple sunt de fapt cele mai grele mai ales pentru unii oameni.

    1. Pe Zeus nu il poti vedea dar il poti simti. Marturii legate de existenta lui sunt foarte multe.Fiecare e liber sa creada ce vrea si in cine vrea,nu trebuie sa obligam si pe altii sa fie deacord cu existenta sau inexistenta zeului zeilor. Iubirea de Zeus trebuie sa vina din propria vointa. Zeus este atemporal, aspatial atotprezent, atotvazator. Zeus este iubire si nimeni…

      Exact atat de convingator e argumentul tau.

  79. Ca de obicei la astfel de articole, cele mai amuzante sunt comentariile crestinopatilor, care parca se dau cu capul de pereti incercand sa demonstreze ca studiile conform carora religiosii sunt mai… hmm… „saraci cu duhul” sunt adevarate 😛

    Nu pot sa inteleg cum acest calugar cu adanci frustrari sexuale poate fi luat in serios de cineva, avand in vedere enormitatile pe care le debita:

    http://unicornulroz.info/2013/07/04/arsenie-boca-si-sexul-in-timpul-sarcinii/

  80. am citit articoul. stiu brosura. sunt cuvinte scrise si-atat. eu am fost acolo, la mormant. nimic altceva nu m-a convins, decat ceea ce am simtit eu acolo si ce s-a intamplat cu copilul meu ulterior. nu detaliez pentru ca oameni ca tine nu inteleg si interpreteaza aiurea. ti-ai pus un semn de egalitate intre a simti si a sti. sau, ca sa ma explic, iti imaginezi ca esti inteligent si logica ta bate cuvantul altora, insa atunci cand vei mai creste vei intelege ca nu este chiar asta/ eu nu-ti doresc decat sa-ti gasesti linistea pe care n-o ai/

    1. nu-ti contest dreptul de a crede ce vrei in urma unor trairi personale. am insa pretentia ca discutia sa urmeze regulile logicii pentru ca, daca as acorda vreo importanta apelului tau la sentimente in aceasta discutie, ar trebui, ca sa nu fiu ipocrit, sa acord aceeasi importanta unui musulman care-mi spune ca a avut nu stiu ce traire cand a ajuns la Mecca. tu ai fi convins(a) ca adevarul Islamului daca un necunoscut pe net ti-ar spune de trairile sale? si pe deasupra ar incerca sa faca si o analiza psihologica? eu cred ca ai considera-o drept o dovada de nesimtire.

      poti sa stai linistit(a), ca si crestin, am avut si eu simtiri specifice si pot sa spun ca nu as da „nelinistea” pe care o am acum pe mii de astfel de trairi.

      PS: daca logica mea (in fapt niste cuvinte care respecta niste reguli) nu bate cuvantul altora (care nu respecta nici o regula), de ce crezi ca cuvantul tau bate cuvantul meu? sa nu-mi spui ca nu crezi ca cuvantul tau bate cuvantul meu pentru ca faptul ca ai postat aici un comentariu arata contrariul.

  81. Pentru cei care cred in Arsenie Boca,numai comentati si dati apa la moara,lasa-ti ateisti sa comenteze singuri!Daca nu sunt bagati in seama,o iau razna!Eu decand il cunosc parinte spiritual…am o alta „viata”.Ce stiu oamenii care sunt cu diavolul.Foarte multa lume s-a dus la mormantul lui si si-au schimbat viata,lasa-ti oamenii diavolului in pace!E normal sa existe si cridici!Cum spune si Arsenie Papacioc ce ne-am face fara drac…?Nu incercati sa fiti inselati de ateisti!El a ajutat multa lume!Cum sa nu cred in el,daca el m-a schimbat si mi-a schimbat viata!?Si nu uitati ca sunt mai multi ateisti decand credinciosi!Daca ar fi oamenii mai credinciosi cu adevarat am fi mai buni si uniti,nu lasi si dusmanosi unul pe celalalt!Daca sunt mai fericit ca inainte de ce sa nu cred in el?Daca un popa sau un politai,doctor este corupt asta nu inseamna ca ma face sa numai cred in ceea ce mi s-a intamplat!Nu inteleg de ce trebuie sa vorbesti despre un sfant prin care nu ai dovezi!Eu cred in el fiindca chiar ma ajutat.De ce as cred un om care judeca pe altu fara dovezi?Daca nu crezi in Parinte sau Dumnezeu asta nu inseamna ca trebuie sa judeci pe altul!Daca tu judeci vei fi si tu judecat la randul tau!Dar tu nu iti dai seama fiindca nu esti tu ci mentalitatea de ateism care o ai in tine….De ce cand cineva iti face rau si tu il ajuti cu bine si se intreaba,dar de ce mi-a facut bine ca el i-am facut rau..?Frati mei credeti in Dumnnezeu cititi mai multe despre el si ve-ti fi mai fericiti!daca va duceti la biserica si v-a dezamagit un preot asta nu inseamna ca trebuie sa te dai la „fund”.Poti avea incredere in Dumnezeu si fara sa te duci la biserica!Exista si diavol in biserica fiindca el este dusmanul lui Dumnezeu.Nu trbuie sa te faca el pe tine fa-l tu pe el!Crede in bine si fericite=Dumnezeu.Nu in diavol ura,dusmanie,tristete=diavol.

    1. „Daca nu crezi in Parinte sau Dumnezeu asta nu inseamna ca trebuie sa judeci pe altul!Daca tu judeci vei fi si tu judecat la randul tau!” zice un individ care m-a judecat inainte sa scrie asta. Curat ipocrizie, coane Fanica!

    1. in caz ca n-ai observat:
      1. nu eu sunt cel care a spus „sa nu judeci”.
      2. eu judec si ma las judecat. din pacate pentru tine, judec cu argumente (ca nu-ti convin tie si nu esti in stare sa le combati logic e alta probleme) si pretind sa fiu judecat cu argumente (iarasi din pacate pentru tine) logice

  82. ti-ar fi forst frica de o confruntare?

    intreb pe moderatorul acestui site/blog/whatever

    Ti-ar fi fost frica de o confruntare cu parintele in timpul vietii sale?! Numai unuia care i-ar fi fost frica ar fi putut sa vada in expunerea pacatelor in public ceva odios. Marturisesc ca si mie mi-ar fi fost frica..

    Si eu la fel m-am gandit ca nu e frumos ca spunea pacatele oamenilor asa pe fata, dar te gandesti ca poate le spunea doar celor care puteau suporta?! Si doar in scopul constientizarii acestui/acestor pacate. Daca nu exista pedepse oamenii nu fac nimic corect.

    Gandeste-te ca si copiii pana ajung sa-si formeze caracterul, trebuie indrumati, uneori si vorba aspre, altori chiar si cu o palma la fund, etc. Daca nu stiu de pedeapsa, fac DOAR ce doresc. Nemtii considerati atat de civilizati nu au fost mereu asa! S-au „educat” prin amenzi.

    Revenind la discutie: daca oamenii aceia ar fi fost singuri fata in fata cu parintele, iar acesta i-ar fi dojenit, poate ca le-ar fi intrat pe o ureche si le-ar fi iesit pe cealalta, dar asa IMPACTUL A FOST MARE. Pacatele cum ar fi avortul, este bine sa nu mai fie repetate, tocmai de aceasta se dorea – mentinerea omului departe de pacatele cele grele. Ca de la celelalte (ura, clevetire, lene) stia ca nu ne poate opri.
    Daca stai si te gandesti o sa vezi ca nu a spus in public nimanui: ma asta sta si leneveste duminica-n pat pana tarziu. Le expunea pe cele mai grele, tocmai ca impactul asupra pacatosului sa fie urias, sa se rusineze si sa incerce sa-l evite.

    Nici eu nu pot sa spun ca se potriveste tuturor oamenilor acest fel de mustrare, dar cred ca parintele stia mai bine.

  83. ti-ar fi forst frica de o confruntare?

    Referitor la femeia careia i-a murit sotul si un copil in brate! Este CUMPLIT ceea ce i s-a intamplat si NU poti judeca pe acea femeie vazand prin ce a trecut. Dar parintele care de obicei era foarte aspru cu pacatele cele grele a fost doar TRIST, NU BADJOCURITOR, nu a certat-o ca pe celelalte femei care faceau avorturi pentru ca se gandeau ca nu au posibilitati materiale, etc.

    tu spui:
    „Evident acea femeie a suferit. Ce rost avea s-o faca de ras pe femeie strigand la ea?” – pur si simplu nu a dorit s-o faca de ras. Insusi parintele a spus ca i-au murit si sotul si copilul, deci orice om cu capul pe umeri care se afla acolo auzind asta o scuza pe acea femeie. Fiecare se cutremura numai gandindu-se prin ce a trecut ea, asa dupa cum si tu bine ai spus, ca i-a fost greu! Deci ai gandit ca toti ceilalti probabil. Cine ar fi putut s-o judece? Gandeste-te ca acolo se aflau oameni care probabil savarsisera pacate cel putin egale cu ale ei, unii mai multe si mai grele!
    mai spui:
    „Moise a supravietuit voiajului pe Nil pentru ca Dumnezeu avea un plan cu el. Copilul Isus a fost protejat pentru ca Dumnezeu avea un plan cu el. Iona a supravietuit 3 zile in burta unui peste pentru ca Dumnezeu avea un plan cu el. Cum a putut o femeie sa incurce planurile lui Dumnezeu?
    Cei care au avut grija de copii pentru care Dumnezeu avea planuri au fost ajutati in demersul lor (Moise, Isus). De ce acestei femei i-au fost omorat sotul si copilul?”

    Acum depinde si de planuri! DUMNEZEU DACA VREA CEVA REALIZEAZA, chiar daca NU MUSAI PRIN COPILUL ACELA! Poate ca s-au schimbat DOAR DATELE: PERSOANA IMPLICATA si TIMPUL, care in opinia noastra inseamna cativa ani! DA, dar oare cum trece timpul pentru DIVINITATE?

    Gandeste-te ca o efmerida traieste aprox 24 h contorizate de noi (timp in care trece prin toate stadiile, ajungand si sa procreeze iar intr-un final se stinge. Timpul ei SE SCURGE ALTFEL DECAT PENTRU NOI. Dar asta nu inseamna ca ea nu si-a trait viata.

    Imi pare rau ca uneori DUMNEZEU este atat de aspru cu noi, sau cel putin asa il simtim. Nu vreau sa gasesc o scuza pentru toate relele care ni se intampla pe pamant, ma rog doar sa nu fim incercati si sa ne ajute DUMNEZEU sa putem distinge adevarul dintre atatea informatii cu care suntem bombardati.

    1. Daca Dumnezeu are in plan ceva realizeaza. Daca Dumnezeu a avut in plan ca copilul aleia sa moara? Atunci Arsenie Boca e un dobitoc. Tu nu stii planul lui Dumnezeu si atunci nu poti sa spui ca Arsenie Boca NU A FOST un dobitoc.

      Zici ca oamenilor din jur care ar fi avut mila de femeia care dupa ce si-a vazut sotul si copilul mort a facut avort. Dumnezeu i-ar fi dat circumstante atenuante? Daca da atunci Arsenie Boca a fost un dobitoc (Dumnezeu i-ar fi dat circumstante atenuante, oamenii i-ar fi dat, dar el d-al dracu ce e nu i-a dat). Daca nu, atunci Dumnezeu e la fel de dobitoc (evident ca n-avea nici un plan pentru copilul ala si de ce rahat i-ar pasa?). Si prin extensie Arsenie Boca este un dobitoc ca asculta de un alt dobitoc. QED.

      1. Nu stiu daca DUMNEZEU i-ar fi dat circumstante atenuante, dar macar nu jignesc daca nu inteleg. Nici macar nu stiu ce are DUMNEZEU in plan! Tu stii?

        Se pare ca inainte de moarte pana si Einstein a „decretat” ca: DUMNEZEU exista. Este prea multa ordine in Univers ca sa se excluda existenta Sa!!!

        Altcineva spunea: Daca DUMNEZEU nu exista si eu am crezut in El, NU PIERD NIMIC.. DAR DACA EL EXISTA si eu nu cred.. ATUNCI AM PIERDUT TOTUL!
        Asa ca citind cele scrise de tine mai sus..MA INFIOR CAND regasesc cuvinte ca idiot ataturi de numele sau..

        1. poate-mi raspunzi si la comentariul anterior

          si poate nu mai lasi toate „boraturile” (vezi primul comentariu) sa INJURE ASA CA LA USA CORTULUI, ce e drept cu cratima pusa la locul ei!

        2. Einstein s-a declarat impotriva oricarui Dumnezeu prezentat de religii. Factul ca credea intr-o entitate creatoare asta nu inseamna ca tu poti sa-ti justifici credinta intr-o prostie doar pentru ca tu ii spui „Dumnezeu”.
          Pariul lui Pascal e demontat de secole. Google it1

          1. tu chiar intelegi ce spui, sau aberezi nativ?!!! :))) Faptul ca Einstein era impotriva unei prezentari sau alteia a anumitei religii nu e relevant. Nici macar nu ma intereseaza CUM si-l IMAGINA einstein. Fiecare o face cum poate. DAR eu sunt uimit de faptul ca DIVINITATEA, sau DUMNEZEU sau cum ii spui tu „om” fara capatai apare in comentariile tale in asociere cu cuvinte urate, jignitoare.

      2. poate-mi raspunzi si la comentariul anterior

        NU cunosc planurile lui DUMNEZEU?! tu le cunosti? Dar nu jignesc pe cineva doar pentru ca nu-l inteleg! Cu atat mai mult cu cat exista posibilitatea sa fie Sfant! Nu oricine are darul „vederii cu duhul”. Aceasta putere nu este data oricui. Exista 2 variante: ori sfintilor (caz in care este DARUL LUI DUMNEZEU), ori oamenilor care umbla cu lucruri necurate (caz in care acesta vine de la nefartache. Si de unde ai tras tu concluzia ca nu i-a dat femeii circumstante atenuante?! LE PRICEPI DIN 9 IN 9.

        Inainte de a muri si Einstein a recunoscut existenta lui DUMNEZEU, si altii ca el asemenea:
        Cineva spunea: ” DACA NU EXISTA DUMNEZEU si eu CRED IN EL, NU pierd nimic, DAR DACA EL EXISTA si eu nu am crezut in EL, pierd TOTUL. De asta ma infior cand vad CUVINTE CA dobitoc langa numele lui DUMNEZEU sau pe langa Sfintii Sai.

        1. Din pacate pentru Arsenie Boca, eu nu pretind ca am „darul vederii cu duhul” asa ca pentru el stacheta e nitel mai sus. Daca Arsenie Boca ar fi fost un boschetar din canalele Garii de Nord evident ca nu mi-as fi batut capul cu el.

  84. ti-ar fi fost frica de o confruntare?!

    dat fiind faptul ca nu mi-ai raspuns la primul comentariu, dar ti-ai gasit timp pentru a raspunde la al II lea, inteleg fie ca nu ti-a convenit ceva din ce am scris in primul, fie NU L-AI VAZUT, motiv pentru care sunt nevoit sa-l mai postez o data cu riscul de a ma repeta:

    intreb pe moderatorul acestui site/blog/whatever

    Ti-ar fi fost frica de o confruntare cu parintele in timpul vietii sale?! Numai unuia care i-ar fi fost frica ar fi putut sa vada in expunerea pacatelor in public ceva odios. Marturisesc ca si mie mi-ar fi fost frica..

    Si eu la fel m-am gandit ca nu e frumos ca spunea pacatele oamenilor asa pe fata, dar te gandesti ca poate le spunea doar celor care puteau suporta?! Si doar in scopul constientizarii acestui/acestor pacate. Daca nu exista pedepse oamenii nu fac nimic corect.

    Gandeste-te ca si copiii pana ajung sa-si formeze caracterul, trebuie indrumati, uneori si vorba aspre, altori chiar si cu o palma la fund, etc. Daca nu stiu de pedeapsa, fac DOAR ce doresc. Nemtii considerati atat de civilizati nu au fost mereu asa! S-au “educat” prin amenzi.

    Revenind la discutie: daca oamenii aceia ar fi fost singuri fata in fata cu parintele, iar acesta i-ar fi dojenit, poate ca le-ar fi intrat pe o ureche si le-ar fi iesit pe cealalta, dar asa IMPACTUL A FOST MARE. Pacatele cum ar fi avortul, este bine sa nu mai fie repetate, tocmai de aceasta se dorea – mentinerea omului departe de pacatele cele grele. Ca de la celelalte (ura, clevetire, lene) stia ca nu ne poate opri.
    Daca stai si te gandesti o sa vezi ca nu a spus in public nimanui: ma asta sta si leneveste duminica-n pat pana tarziu. Le expunea pe cele mai grele, tocmai ca impactul asupra pacatosului sa fie urias, sa se rusineze si sa incerce sa-l evite.

    Nici eu nu pot sa spun ca se potriveste tuturor oamenilor acest fel de mustrare, dar cred ca parintele stia mai bine.

    1. Frica nu e un argument. Chiar daca mi-ar fi fost frica nu vad care e legatura; un om care este dobitoc cand nu ti-e frica de el, nu devine brusc bun cand ti-e frica de el.
      Exemplul tau cu nemtii este interesant; concluzia este ca n-avem nevoie de Dumnezeu ca sa fim morali, doar de pedepsele „potrivite”. O pozitie care contravine apologeticii religioase.
      Daca tu nu stii ca Arsenie Boca stia mai bine atunci ai o parere. Care, poate o sa-ti para surprinzator, e la fel de valida ca a mea. Poate chiar mai putin valida pentru ca eu il tratez pe Arsenie Boca cu aceeasi masura cu care-i tratez pe ceilalti oameni. Daca dai credit nejustificat unei persoane poti sa-l faci inger si pe Hitler (apropos, poate Hitler stia mai bine cand i-a exterminat pe evrei, nu?).

          1. ce intelegi tu din ce am dezbatut pana aici? ca mi-e frica de Alah?! Mare-i gradina ta DOAMNE..si multi „logosferici” sunt in ea

  85. deci recunosti superioritatea?

    „Daca Arsenie Boca ar fi fost un boschetar din canalele Garii de Nord evident ca nu mi-as fi batut capul cu el.”

    Implicit recunosti ca nu e un simplu om. Mi se pare mie ca nu-l intelegi. De multe ori in fata fricii de ceva necunoscut reactionam in diferite feluri:

    -ramanem impietriti, fara reactie
    – dam si fugim (cazul tau)
    – acceptam acel nou.

    1. E un simplu om. Dar exista oameni simpli care sunt dobitoci si oameni simpli care nu sunt dobitoci. Fa o diagrama Venn ca sa te convingi.
      Mai vino pe aici cand accepti Islamul… e mai „nou” decat crestinismul.

      1. nu e vorba neaparat de a accepta ceva nou..nici eu nu accept „noul” tau..ABJECT..daca ai fi fost asa de corect, in momentul in care boratura a scris acel prim mesaj SPURCAT, ai fi luat atitudine, macar pentru a nu citi copiii aceste „cuvinte curate izvorate dintr-o inima nobila”. La comentariul acela ABJECT al lui care sta de cativa ani acolo nu ai mai postat replicile tale cu „iubirea crestina” cum ai facut la comentariul in care eu am luat atitudine. Cred ca oamenii inteligenti si-au dat seama ce fel de „om” administreaza acest..site/blog sau ce-o fi el

        1. 1. Copii sunt in grija parintilor care i-au facut. Daca tot ai vorbit pe aici de „educare” si reponsabilitate personala. Plus ca poate planul lui Dumnezeu este ca unii copii sa ajunga aici si sa citeasca chestii „spurcate”
          2. Repet, fiecare raspunde pentru ce scrie pe blogul asta. Daca tot crezi intr-un Judecator Suprem asta n-ar trebui sa te afecteze cu nimic. Dar cum reiese din comentariile tale tu crezi de frica, si sunt inca in capul tau niste neuroni curajosi care-ti spun „dar daca nu e adevarat?”. Motiv pentru care ajungi sa ai reactii incomptabile cu credinta intr-un Judecator Suprem.

          1. pate planul lui DUMNEZEU este ca eu sa impiedic spurcaciunile ca tine sa ii invete deprinderile voastre 😉

          2. in poruncile sale, dumnezeu a zis asa: sa nu ucizi!

            prin urmare, folosind logica (pe care voi nu o aveti), deducem foarte usor ca omul POATE ucide.

            Nu scrie nicaieri in biblie ca omul NU poate ucide, scrie doar sa NU UCIZI.

            Asadar cam aceeasi logica se aplica si la faptul ca tu poti lasa acele comentarii porcoase pe pagina asta. Mai exact, porunca s-ar transforma cam asa: sa nu lasi comentarii porcoase pe site-ul tau. Din asta nu reseie ca nu ai puterea de a le lasa, ci doar ca ti se impune lucrul asta. TU insa ai puterea de a le lasa sau nu. Dar pentru ca le-ai lasat(ai ucis) vei suporta consecintele.

            De asemenea acest fapt mai incalca o lege: iubeste pe aproapele tau…

            ma rog, de fapt cui stau eu sa-i explic chestiile astea? cred ca mai repede as reusi sa dresez o gaina.

            PS: nu dumnezeu trimite in iad pe oameni, ci ei aleg sa mearga acolo, prin faptele lor

          3. si tu ai ales sa mergi in iad, nu? vorbesc de iadul oricarei alte religii diferite de a ta care slujeste unui dumnezeu la fel de „intelegator” ca dumnezeul religiei tale. nu esti musulman? zdrang, ajungi in iadul lui mohamed. nu esti crestin, du-te-n mortii ma-tii in iadul lui Isus. nu esti evreu? ai pus-o fraiere, yehova te asteapta cu o tortura eterna. si dup-aia tot slujitorii acestor zei dementi vorbesc despre cum nu iubesc eu orice idiot (nu aproape) care-mi trece pragul blogului. ha!

  86. cred ca nu stii sa numeri ..vezi ca apar comentariile intr-o ordine aleatoare, nicidecum in ordine cronologica, si nu in dreptul userilor la care doresc.. sa fie o coincidenta?!!! :)))))

  87. deci administratorul „logosferei” (care fie vorba-ntre noi nu are nimic de-a face cu forma superioara a gândirii umane, sau cu o alta forma de gandire) NU ia atitudine cand un terminat ABJECT si spurcat la gura si la degetele cu care tasteaza INJURA! Lasa comentariul lui de cativa ani buni, pe motiv ca fiecare expune ce considera, dar ia atitudine la mine cand ii dau un sfat sa nu procreeze sa nu mai umple lumea, si mai ales Romania de progenituri asemenea. =)) De ce nu am si eu aceiasi scuza? Ca expun ce consider?! Cred ca cea mai buna atitudine pe care o poate lua un OM (nu neaparat crestin ortodox) in ceea ce va priveste este sa va lase sa „faceti spume la gura..

    1. Arsenie Boca reloaded

      @hmmm … Hmmm? Ma, ai tai au preacurvit in timp ce te educau! Sa tii minte vorbele mele ca peste 7 ani, sapte luni, sapte zile s.a.m.d. pana la dimensiunile constantei lui Plank te vei destepta in duh ca ateu! Amin!

      1. cred ca nici tu nu te intelegi! :))
        Fac pariu ca peste ´´7 ani, sapte luni, sapte zile s.a.m.d. pana la dimensiunile constantei lui Plank ¨ vei evolua intr-o alta forma de viata, net superioara celei la care esti acum..si anume vei deveni..gaina

    2. Ti-a cenzurat cineva comentariul? Expui ce consideri iar eu daca consider ca ai comentat fara logica iti voi raspunde. Nu sunt adeptul formelor fara fond si privesc dincolo de invelisul cuvintelor asa ca nu atac injuraturile doar pentru faptul ca sunt injuraturi? Tinta mea sunt prostiile si argumentele ilogice.

  88. Pacat de tine, pentru ca cred ca nu esti intru-totul pierdut, doar ca incerci sa te ridici pe tine calcand pe altii si asta nu e bine. Nu te-ai gandit sa incerci sa te ridici in ochii tai si in ai celor din jurul tau facand ceva deosebit si nu aruncand cu noroi spre cei care au facut ceva deosebit.
    Sunt convins ca parintele daca ar fi in viata te-ar ierta cum i-a iertat pe toti cei saraci cu duhul asemeni tie.

    1. Comentariul tau are aceeasi valoare pentru mine ca urmatorul comentariu pe care ti l-ar spune un musulman cand afla ca esti crestin.:
      Pacat de tine, pentru ca cred ca nu esti intru-totul pierdut, Daca nu-ti schimbi religia vei arde in focurile iadului.

      De ce as avea nevoie de iertarea unui tortionar mai alec cand seful lui a zi „Fericiti cei saraci cu duhul ca a lor este imparatia…”?

        1. @assad
          exact din acelasi motiv n-o sa ajungi nici tu in rai. pentru ca musulmanii, evreii sau orice alta categorie care slujeste unui zeu diferit de al tau are dreptate. ah, am uitat, ca tie nu ti se aplica acelasi reguli ca altora, tu esti special. pentru ca te-ai nascut intr-un colt de lume unde religia majoritara este crestinismul ortodox de rit balcanic. aha.

  89. Va da-ti seama cata lipsa de ocupatie are acest om care a facut acest site,despre acest parinte?Dar totusi nu inteleg ce are cu el?El nu s-a crezut sfant…noi oamenii l-am facut asa!El nu s-a laudat la nimeni sau mai stiu eu ce…noi am spus ca e trimis de Dumnezeu pe fata pamantului.Prin el a lucrat Dumnezeu si nu este singurul…sunt mai multi ca el,dar trebuie cautati..

    1. Va dati seama cata lipsa de ocupatie are acest om care a lasat acest comentariu? Dar totusi nu inteleg ce are cu proprietarul site-ului? Nu a fortat pe nimeni sa citeasca articolul, oamenii l-au citit. El a prezentat un rationament, nimeni nu prezinta contra-argumente, doar apeluri la frica de iad.

        1. Normal ca se aplica. Daca ai fi avut putina atentie ai fi observat ca am raspuns in „oglinda”; comentariul meu are exact aceeasi (lipsa de) logica tocmai pentru a arata lipsa lui de validitate. Pe care o intuiesti si tu 😉

        1. @assad N-ai inteles nimic. I-am servit exact acelasi argument pe care mi l-a servit el mie. Comentariul meu este praf doar pentru ca este o copie a altui comentariu praf. Cine e praf acum?

    1. Asta e frumusetea argumentarii: poti sa arati unde greseste celalalt. Am facut copy&paste la comentariu si am schimbat termenii. Am pastrat esenta comentariului si am schimbat forma. Daca argumentul ar fi fost valid, noua forma ar avea aceeasi putere de convingere. Nu are dintr-un simplu motiv: prima forma se baza pe cuvinte „magice” (gen „Dumnezeu”) care va blocheaza simtul critic. Eu i-am scos cuvintele magice in asa fel incat simtul critic sa-si faca treaba in continuare.

      Iti recomand sa faci un exercitiu: de fiecare data cand citesti o propozitie in care exista cuvantul „Dumnezeu” inlocuieste-l cu unul care nu are aceeasi putere „magica”, spre exemplu cu „Allah” sau „Zeus”. Apoi imagineaza-ti un musulman sau un grec antic citind aceea propozitie si vezi daca si el ar fi la fel de incantat/dezgustat de acea propozitie ca si tine. Iar incearca sa vezi de ce nu ai aceeasi reactie la auzul propozitiei lipsita de „magie”? Iti dau un exemplu: imagineaza-ti un locuitor al Greciei Antice care aude din gura unui preot „Zeus este iubire” si incearca sa-ti imaginezi ce fel de sentimente il incearca. Apoi intreaba-te de ce tu nu crezi ca „Zeus e iubire”.

        1. „Ba pe-a ma-tii” nu e jocul meu preferat.

          Exista o lista de erori de logica, esti libera sa-mi arati ce erori de logica am facut. Eu iti arat punctual ca umbli cu ocaua mica si tu-mi zici sa gandesc. Esti sigura ca poti sa recunosti gandirea corecta? Pentru dupa cate vad regula ta e simpla: gandesc ca tine, gandesc corect, nu gandesc ca tine, nu gandesc corect.

          1. Ia mai straduieste-te putin..poate pana la urma-ti iese..vrei asa mura-n gurita? las’ ca sterge mami gurita lu’ bebita si mai incearca bb o data. Daca ai fi citit cu atentie tot ce s-a scris si de o parte si de alta si ai fi vazut ce argumente logice au adus unii poate ai fi inteles.

  90. Sa inteleg ca te straduiesti..dar atat iese? Crede-ma ca radem cu lacrimi eu si cativa prieteni care au urmarit in timp postarile tale si mi-au atras atentia asupra sclipirilor tale de inteligenta. Totusi e bine cand faci un om sa zambeasca. Esti ..

  91. …pe bune , zii , nene , !ca…sinceritatea cea de pe urma iarta multe ! Dar sa ma disociez de terfeleala urandu-va , La multi ani cu sanatate !

  92. Am gasit acest articol cautand altceva si titlul mi-a atras atentia si curiozitatea. Am citit cam jumatate din el, fiind de acord cu cele spuse pana acolo, pana sa-mi dau seama ca autorul are o pozitie anti-crestina si/sau anti-ortodoxa. M-am gandit ca ar fi important de precizat, la modul informativ si nu polemic, cateva lucruri, dintr-un punct de vedere crestin ortodox.

    Aceste practici ale pr. Arsenie Boca, mai exact acest show de prost-gust al umilirii unor pelerini in fata multimii, vin in contradictie cu practica Bisericii, care de peste un mileniu si jumatate a renuntat la practica spovedaniei publice si a instituit spovedania asa cum o cunoastem astazi impreuna cu secretul spovedaniei: preotul este dator sa nu divulge ceea ce i-a marturisit credinciosul care s-a spovedit. Inseamna asta oare ca poate sa divulge ceva ce i-a aratat Dumnezeu? Vedem in vietile sfintilor sau in marturiile unor credinciosi ca sfintii care vedeau anumite lucruri cu privire la ucenicii lor sau la persoane care ii vizitau fie le spuneau acestora sfaturile lor intre patru ochi, fie, in fata unui grup, spuneau tuturor un cuvant de invatatura in care cel vizat se recunostea. Daca acesta pe urma recunostea in fata tuturor sau mai tarziu ca la el s-a referit cuvantul, aceasta era alegerea lui; putea la fel de bine sa nu spuna nimic.

    Calitatea de sfant i se atribuie pr. Arsenie Boca sub influenta unui curent de opinie populara care poate fi considerat, cel putin partial, propaganda. Se invoca multimea de revelatii si de minuni omitandu-se ca acestea pot veni nu numai de la Dumnezeu, ci si de la demoni. Fanii lui Boca invoca in favoarea sfinteniei sale argumentul numeroaselor intoarceri la credinta, in timp ce iata ca aici vedem si opusul, adica parasirea credintei. In plus, ortodoxia fanilor lui Boca (cei care sunt membri BOR, pentru ca altii sunt greco-catolici sau chiar New-Age-isti) este tare subreda; ei afirma cu seninatate ca Francisc din Assisi a fost sfant pentru ca asa l-a pictat „sfantul parinte” (tot in urma unei revelatii, cica), si la fel si Wulfila, „apostolul” arian al gotilor. Se promoveaza astfel un relativism care creeaza confuzie chiar si printre ortodocsi asupra a ceea ce inseamna mantuirea si sfintirea. Nu mai dezvolt ca nu e aici locul.

    Niste oameni mai destepti ca mine au argumentat ca Boca, departe de a fi un sfant, a fost de fapt un inselat. Despre fenomenul inselarii se poate citi mai pe larg in cartea Sf. Ier. Ignatie Briancianinov, Despre inselare, usor de gasit online de catre curiosi. Este de asemenea instructiva cartea lui Mihai Urzica Minuni si false minuni, de asemenea disponibila online. Pe scurt, inselatul primeste viziuni de la demoni pe care le crede de la Dumnezeu. Unii inselati sunt usor de depistat, insa altii pot sa-i pacaleasca pe multi (cei care se iau dupa aspecte superficiale, spectaculoase) cu aparenta sfinteniei. Acestia sunt cei numiti in Biblie prooroci mincinosi, care legitimeaza conceptii si credinte care in loc sa-i uneasca pe oameni cu Dumnezeu, ii despart.

    Pe scurt, lasand la o parte problema blasfemiilor din articol (am spus ca n-am intentia sa polemizez) acest punct de vedere extrem de critic la adresa parintelui Arsenie Boca imi intareste convingerea ca acesta n-a fost un sfant, ci un om inselat de diavol. Promovarea lui ca sfant mi se pare gresita pentru ca astfel se pune semnul egal intre ciudateniile acestui personaj (unele dintre ele evidentiate aici) si Traditia ortodoxa autentica. Imi imaginez insa ca pentru alti cititori aceasta nuanta nu conteaza, pentru ei personajul Arsenie Boca fiind un bun prilej pentru a ataca Biserica si credinta ei, iar unii chiar ideea de Dumnezeu.

    1. Ma bucura faptul ca mai sunt si credinciosi care, cel putin declarativ, recunosc faptul ca, in contextul ipotezelor crestine, anumite „revelatii” pot veni de la diavol. Din pacate introducerea acestui parametru in ecuatie nu aduce un avans prea mare. De unde stii care revelatii sunt de la dumnezeu si care sunt de la diavol? Pentru ca alt „invatat” iti spune asta? Si el de unde stie? Are criterii obiective sau i se releva lui „adevarul”? Daca exista criterii obiective inseamna ca „incurcate NU sunt caile Domnului”. Daca i se releva „adevarul” privind revelatia altuia de unde stim care este sursa acesteia?

      Chiar si lasand aceste intrebari la o parte o alta intrebare, mult mai ingrozitoare, se ridica: De ce lasa dumnezeul tau dreptul diavolului sa vorbeasca in numele lui? Asta inseamna o revelatie falsa adusa de diavol, nu? Iar daca dumnezeul tau lasa locul oricui sa vorbeasca in numele lui, nu ne putem indoi chiar si de autenticitatea bibliei?

      Problema pe care am vrut s-o ridic cititorilor a fost urmatoarea: presupunand ca dumnezeu exista si ca Arsenie Boca vorbeste in numele lui, ce parere ai despre acest dumnezeu? Iar tu nu doar ca imi confirmi ca e o intrebare care merita investigata ci chiar o ridici la nivelul urmator: presupunand ca dumnezeu exista si ca diavolul vorbeste in numele lui, ce parere ai despre aceste dumnezeu?

      Problematica revelatiei ca metoda de cunoastere am ridicat-o si aici: http://www.logosfera.ro/2010/06/directori-de-scoala-mandantul/

  93. parintele ne-a inavatat sa multumim lui dumnezeu pentru toate, chiar si pt cele negative, adica chiar si pentru oameni ca voi, pentru ca doar astfel putem sa vedem cat de minutioasa e lucrarea satanei prin astfel de oameni… interesant.

      1. Tot respectul pentru tine logosfera ( o persoana realista cu o minte foarte deschisa). Ma ingrozeste faptul ca atatia oameni se lasa manipulati de existenta acestui mos craciun ( si eu am crezut in el pana la o varsta :)recunosc ) mai ales din cauza fricii pentru ce va fi dincolo de moarte ( un fel de conditionare). Precizez ca din cauza ca sunt ateu m-am certat cu foarte multe persoane apropiate (rude , prietena etc )si am tras o concluzie ……..credinta provoaca suferinta …..si in acest film ateii sunt niste oi ratacite iar cei ce cred in mos craciun …lupi care nu te iarta . Ca o gluma cred ca a-i spune unui credincios sa priveasca realitatea si sa se lase de mos craciun este ca si cum i-ai spune unei pite sa se lase de facebook :). Oameni buni nu va lasati indoctrinati si sa nu va fie frica de IAD…acesta nu exista !!!!!!

  94. Pingback: Unicornul roz si invizibil vs GOD » Archive Arsenie Boca si sex cu animale

  95. Fragment articol presa:

    „Biserica nu recunoaște majoritatea acestor cărți și susține că doar două cărţi sunt cu adevărat scrise de părinte: “Crearea Împărăţiei” şi “Cuvinte Vii”. “Ele reprezintă cuvintele lui în totalitate. Restul conțin relatări subiective despre părintele sau despre învăţăturile lui. Au apărut zeci de titluri în tiraje uimitoare care se vând şi se citesc. Aceste cărţi mai degrabă fac un deserviciu părintelui Boca, îi acoperă chipul real. Este vorba de un mod absolut subiectiv de interpretare fie a predicilor, fie a învăţaturilor sau a unor evenimente. Există poate şi o impostură voluntară sau fără rea voinţă în jurul părintelui”, ne explică părintele Vasile Vlad.

    Și totuși, putem demonstra că zecile de cărți la care se referă profesorul Vasile Vlad sunt tolerate și chiar vândute de către biserică. La magazinul de obiecte bisericești de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, unde Arsenie Boca a fost stareț în anii ’40, există zeci de cărți semnate de părinte, dar și unele despre mărturii și miracole înfăptuite de acesta. Ele sunt vândute de către călugării de la mănăstire, iar numărul pelerinilor care trec pragul magazinului este impresionant mai ales la sfârșit de săptămână.

    Reprezentantul bisericii Vasile Vlad pune la îndoială multe dintre aceste mărturii considerând că sunt oamenii care, pentru a câștiga un ban, adună predici ale părintelui, le mai modifică, le scot din context și le pun în vânzare sub forma unor cărți inducând astfel în eroare sufletele simple şi necunoscătoare.”

    ps;Singurul tortionar esti!
    Cum poti debita o asemenea aberatie,cata mandrie si ura ai in tine,,,mai citeste,Arsenie Boca fost persecutat toata viata sa de securitate,i s-a interzis sa predice, a fost chiar torturat pentru ca a indraznit sa-i spuna lui Ceausescu ca va sfarsi intr-o zi de sarbatoare!
    Cauta neincetat,coboara judecata in inima,fii cumpatat in afirmatii ca lesne altminteri te poate cuvantul tau spurca.
    Stii ce spune scriptura…dupa fiecare cuvant al tau vei fi judecat!

    1. Deci cu toate ca ca biserica tolereaza neadevarul pentru ca aduce bani exista totusi niste chestii pe care le promoveaza biserica, care-i aduc bani, dar care nu sunt neadevarate pentru ca… darius stie 100% ca ele sunt adevarate, nu? Esti haios.

      PS: Stii ce spune coranul? Ca dupa credinta in Allah vei fi judecat. Cum ti se pare aceasta linie de „argumentatie”?

  96. Nu sant de acord cu titlul…
    Voi ati fi de acord ca cineva sa taie copii vostri cu cutitul?Sa va ceara sa-i invelliti in cearsafuri ude atunci cind ei striga ca le este frig?

    Nu.De o mie de ori nu.

    Feriti-va de un asemenea om!
    Alungati-l
    Omorati-l

    Omorati-i pe toti doctorii!!!

    Uneori trebuie aplicat un tratament dur pentru a restabili sanatatea.
    Pai daca-l acceptam pe doctorul trupului sa-l acceptam si pe cel al Sufletului…
    Cel ce este fara de pacat
    Acela sa dea primul cu piatra…
    Sper ca citind printre randuri
    sa intelegeti ….
    Pace,,,,

  97. Nu imi vine sa cred ca in secolul 21 exista gândire din evul mediu….va e atât de frica de moarte,sunteti atat de lasi, incat inventati zei…si viata dupa moarte ,viata vesnică, oare dupa cateva milioane de ani nu o sa va plictisiți sa radeti ca prostii in fata barbosului? Oare fara un anumit echilibru nu o sa pierdeți ideea de bine si de frumos?…traiti-va viata,doar una aveti,dupa aia sunteti țărână. Logosfera jur că esti mai prost ca ei))))….tu esti intr-un spital de nebuni si încerci să convingi retardatul ca el nu e Napoleon (nu ai sorți de izbanda)….

    1. Fiecare are filmul lui!oricum eu cred in viata dupa moarte!Murim doar cu trupul nu si cu sufletul!Avem un scop in viata asta….dar nimeni nu stie care este….nici eu numai cred in ceva ce este inventat de om!!!

      1. Care suflet?..daca iti fac o mica incizie pe creier ,pe o anumita strada între doi neuroni ,ai sa uiti de suflet in secunda doi,in fine nu crezi in mos crăciun dar crezi in viata dupa moarte,tot frumos si las esti(oare ce o sa găsesti in viata dupa moarte?),…scopul vietii ?..sa o trăiesti,atât..va gândiți toata viata ce este dupa moarte si uitați să traiti,plus ca influențați subliminal si persoanele pe care le iubiti,in sens negativ…

  98. Pingback: Arsenie Boca si sex cu animale

  99. The last tzar m-a adus aici, deci da din povestile despre Rasputin s-a inspirat mai mult ca sigur, ca Pornohaci … dar noah, cam asa de mana a doua, ca e Romania.

Dă-i un răspuns lui logosfera Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *