Serviciile secrete: cercul vicios al controlului

Eric Weistein prezinta in episodul 25 al podcastului sau o teorie a conspiratiei responsabila referitoare la Jeffrey Epstein. Clipul este plin de informatii si va recomand sa-l urmariti. La sfarsitul acestui clip sugereaza ca, pentru a rezolva problemele pe care le ridica „dosarul Epstein”, este nevoie ca Congresul American sa reintroduca comitetele de investigatie a serviciilor secrete pe care SUA le-a avut in anii ’70.

Cred ca insa e cam tarziu pentru asta si am sa explic de ce. Serviciile secrete sunt infiintate pentru a pastra integritatea unei ordini sociale care este dorita de cei care o infiinteaza. Ca e vorba de regi, dictatori sau cluburi secrete de bogatasi mai mult sau mai putin benevolenti e irelevant. Acea ordine sociala presupune, printre altele, si executarea de operatiuni directionate impotriva propriei populatii care nu poate si nici nu trebuie sa stie „imaginea de ansamblu”. Am sa descriu mai jos cateva dintre cele la care m-am gandit si modul in care ele deraiaza de la scopul initial.

1. Controlul oamenilor politici

Este usor de imaginat cum oamenii politici poti fi cumparati pentru a servi unor interese straine. Pentru serviciile secrete ale unei tari este foarte dificil sa urmareasca un numar atat de mare de politicieni. Astfel, situatia in care politicienii sunt subordonati serviciilor secrete nationale este mult mai eficienta. Asta se poate realiza destul de usor prin promovarea acelor politicieni care pot fi convinsi sa adopte o anumita politica atunci cand situatia o cere. Exemple: un politician casatorit care are o amanta, un politician care a avut probleme cu legea (suficiente cat sa nu fi facut puscarie dar indeajuns cat sa-i stirbeasca reputatia daca se afla), un politician care a primit bani pentru a vota o anumita lege. Alteori un politician carismatic si ambitios este ajutat cu suportul necesar (media si financiar). Acesti politicieni pot face absolut ce doresc, mai putin atunci cand „interesul national”, prin vocea serviciilor secrete, le-o va cere.

Lucrurile astea pornesc cu o echipa mica de oameni care sunt insarcinati sa gasesca racoleze politicienii potriviti. Si probabil cu bune intentii. Dar ele denatureaza pe masura ce controlul devine din ce in ce mai mare. „Puterea corupe, puterea absoluta corupe absolut”.

O echipa de 10-20 de oameni, poate legifera orice daca controleaza un numar critic de politicieni. Totusi, biciul nu este suficient pentru a conduce un om, este nevoie si de morcov. Trebuie sa le satisfaci tot felul de mofturi: plasarea rudelor in posturi caldute unde nu este nevoie sa faci mare lucru, ajutorul dat unui frate pentru infiintarea unei afaceri, iar aceste persoane pot fi la randul lor inregimentate (vezi punctul 2).

In urma interactiunilor se creaza uneori relatii personale care transced scopul initial al „colaborarii”. Apar, agenti care uita scopul pentru care s-au angajat si care doresc sa beneficieze de pe urma oportunitatilor materiale ce li se perinda prin fata ochilor. Agentii nu sunt masini programate exclusiv pentru a urmari „interesul national”

2. Controlul oamenilor de afaceri

Si in cazul acestora e vorba de un mix de favoruri legislative (cu ajutorul politicienilor deja inregimentati), financiare (bani de la alti oameni de afaceri deja inregimentati) si amenintari. Am auzit de la cineca ca un fost securist i-ar fi spus ca dupa Revolutia din ’89 el si alti colegi au primit ordin sa-si infiinteze firme. Am cunoscut unul care avea prin ’96 un butic non-stop de 3mp la parterul unui bloc, probabil unul din cei care primise acel ordin. Viorel Catarama poate fi altul, sau poate e unul din cei are au actionat din proprie initiativa. Cel mai probabil intentiile din spatele ordinului au fost bune; economia comunista nu putea face fata deschiderii pietelor, cultura antreprenoriala nu era asa ca cineva trebuie sa umple rapid vidul de „putere economica”.

In timp, capitalistii cu potential, cei care au avut nasul fin si au descoperit oportunitati reale de afaceri, au inceput sa acumuleze averi tot mai mari. Iar asta vine la pachet cu influenta mai mare, pe de o parte, si cu obligatii mai mari fata de servicii, pe de alta parte. Hackeri precum Kevin Mitnick pot deschide usi cu o legitmatie falsa si atitudine potrivita. Imagineaza-ti ce usi se pot deschide sau inchide atunci cand ai o legitimatie reala si un ordin emis de un general. Prioritate la acordarea de credite de la Bancorex? Conditii speciale de la Banca Internationala a Religiilor? Foarte posibil.

3. Controlul presei

In cazul Romaniei cred ca asta e domeniul in care securitatea a fost implicata direct, fara intermediari. Puterea de a crea si distruge politicieni si oameni de afaceri este evidenta, nu-ti trebuie un IQ prea mare pentru a vedea asta. In alte democratii consolidate lucrurile, unde presa a fost o afacere profitabila, controlul se poate realiza tratand-o ca o afacere: audituri de la fisc, limitarea accesului la fonduri (de publicitate etc).

Este important de mentionat ca intentia nu este controlul absolut (asupra tuturor si in permanenta) ci un control suficient pentru situatiile de urgenta. Si aici lucrurile incep sa scape de sub control, in mod (ne)paradoxal. Pe de o parte situatiile de urgenta refuza sa apara astfel incat cei controlati nu sunt chemati la raport in mod periodic. In plus, li se permit din ce in ce mai transgresiuni in virtutea faptului ca racolarea este costisitoare. Oamenii de afaceri incep sa cumpere ziare, sa sprijine politicieni fara a cere permisiunea. Oamenii politici din pozitii executive (ex: prefecti) intra in afaceri si-si subordoneaza ziare si televiziuni locale.

Am spus ca unii agenti au propriile dorinte si pot lua decizii in nume personal. Mai cu teama la inceput, dar totusi. Seful serviciului secret din judetul X nu este supravegheat 24/24 de oamenii de la capitala. Ei devin din ce in ce mai influenti in bucata lor de tara si din ce in ce mai greu de inlocuit. Daca situatia nu este critica, daca nu refuza sa execute ordine pentru siguranta nationala este inca un aliat in slujba „interesului national”. Uneori o „mea culpa” sincera poate face minumi.

Ciclul se reia: serviciile incearca sa-i puna la punct pe cei care au abuzat excesiv de privilegiul care li s-a acordat, apare concurenta pentru in anumite domenii economice, legi care schimba lista de domenii prioritare si bugete de subventii, dosare pentru politicieni, apar factiuni in servicii, fiecare luptandu-se pentru o bucata mai mare din placinta dar in asa fel incat sa nu colapseze sistemul, invinsii se retrag sa-si linga ranile, unii in anonimat, altii in tari 10 luni de vara pe an, etc.

In acest punct intreg sistemul pare un castel din carti de joc: afaceristi de carton, politicieni corupti, judecatori aparent incompetenti, institutii de control cu eficienta fluctuanta (in functie de obiectul controlului), televiziuni falimentare dar „functionale”, institutii ale statului capusate de sus pana jos de rudele celor de mai sus. Un reset este necesar dar nu se poate realiza prin simpla bunavointa a partilor implicate in acest joc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *