Acum cateva zile am vorbit despre Dumnezeu si religie cu o matusa mai credincioasa din fire, putin habotnica as putea spune. A fost mirata ca nu cred in Isus, nici macar in Dumnezeu (sub orice forma numai sa cred!). La un moment dat a spus lacrimand o fraza care descrie esenta invataturilor crestine si dezvaluie adevaratul efect al acesteia asupra spiritului uman:
Daca Dumnezeu nu ar vrea, nu m-as ridica de pe acest scaun. Numai el imi da putere sa fac ceea ce fac.
Este exact ce ar spune un sclav despre stapanul lui care, la sfarsitul unei zile de munca, ii da suficienta mancare cat sa fie capabil a doua zi sa-l slujeasca din nou. Dar nu mai mult. In fata unei asemenea atitudini iti vine sa arunci cu intrebari: „Dar de ce ar vrea Dumnezeu sa nu te ridici de pe scaun?”, „Cu l-ar coafa pe Creatorul Universului tintuirea ta pe scaun?”, „Deci Dumnezeu i-a dat putere lui Hitler sa omoare 6 milioane de evrei?”, „Dumnezeu le da putere preotilor catolici sa violeze copii?”. Dar aceste intrebari sunt inutile. In fata unui spirit atat de ingenuncheat nu poti decat sa plangi alaturi de el.
De la Metallica citire: „Sad but true”… Cam citi ani-lumina ne va lua pina sa scapam de periculosul morb al religiei?
Apropo de matusi. Am o matusa credincioasa (83ani), care imi spune mereu: Nu stiu daca exista sau nu „Cineva”, dar eu cred ca da. La cine sa ma inchin? La Basescu, la Ceausescu… nu sunt toti oameni, nu mor si ei? Nu mor si cei mai mari profesori, doctori etc.?