Razboaiele metaforice in vremea Covid19

Intr-o dezbatere pe teme religioase intre Jordan Peterson si Sam Harris, moderatorul Brett Weinstein, a introdus termenul de „adevar metaforic” ca o posibilitate de reconciliere a pozitiilor celor doi. Dezbaterea este foarte interesanta. Aici aveti o explicatie a termenului

Exista concepte/idei care, chiar daca sunt sau pot fi gresite din punct de vedere factual, daca te comporti ca si cum ar fi adevarate iti confera un avantaj iar asta le face adevarate din punct de vedere metaforic.

Brett Weinstein

Un adevar metaforic poate fi cel conform caruia masturbarea duce la orbire. Factual nu este adevarat, dar societatile in care oamenii se comportau ca si cum ar fi fost adevarat, aveau de castigat de pe urma faptului ca barbatii trebuiau sa-si satisfaca nevoile sexuale impreuna cu o femeie. Acestia aveau mai multe sanse sa-si duca genele mai departe, grupul avea mai multe sanse sa se extinda si astfel sa infrunte cu succes pericolele (ex: conflicte armate)

La aparitia unui virus necunoscut este bine sa presupui ce este mai rau despre acel virus („sa pui raul inainte”). „Coronavirus este agresiv” trebuie sa fie un adevar metaforic, la inceput. La fel cum si „statisticile Partidului Comunist Chinez sunt mincinoase” trebuie sa fie adevar metaforic. Spre deosebire de idei precum „exista Dumnezeu” sau „locuim in Matrix”, „Corona virus este mult mai agresiv decat gripa obisnuita” poate fi evaluata si factual. Pe masura ce apar informatii noi privind agresivitatea acestuia, ratele de infectare si ratele de deces, nu doar ca trebuie sa transformam aceasta idee intr-un adevar factual dar sa-l cuantificam astfel incat sa ajungem la idea, stiintific corecta, ca „Covid 19 este de X ori mai virulent decat gripa obisnuita si de Y ori mai letal”.

Din pacate, nu sunt motive sa facem acest pas: coruptia de la nivelul WHO, cifrele care variaza extrem de la o tara la alta, esecurile de comunicare ale clasei politice, cenzura din mass-media. Pur si simplu, pericolul acestei pandemii este inca un „adevar metaforic” si, pana cand acest lucru nu se schimba, este normal sa existe sceptici cu privire la afirmatiile care circula. Acesta este primul razboi metaforic in care ne aflam: o tabara pretinde ca adevarul metaforic „ca sa scapam de corona trebuie sa inchidem economia” este factual corecta, cealalta ca este factual gresita.

Corona-scepticii sunt angrenati intr-un razboi metaforic paralel ce porneste de la ideea ca „cei care ne conduc ne mint si ne fura”. Pentru sceptici adevarul acestei idei este factual, dovezile sunt clare si chiar acceptate de cei care nu sunt corona-sceptici, in viata de zi cu zi. Chiar daca pandemia este un pericol, scepticii considera ca ar trebui sa ne comportam ca si cum „cei care ne conduc ne mint si ne fura” si in perioade de criza, cand toata lumea ar trebui „sa fie unita ca degetele unei singure maini stranse intr-un pumn care sa dea o riposta ferma oricarui agresor de unde ar veni”.

Aceste 2 razboaie metaforice se alimenteaza reciproc. Cei care ne conduc nu vor sa permita expunerea de puncte de vedere contrare naratiunii oficiale pentru a nu creste indoiala in adevarul metaforic „corona e distrugatoare”, hranind astfel neincrederea scepticilor care la randul ei necesita cresterea volumului vocilor ce spun povestea oficiale pentru ca masurile luate sa nu fie incalcate de populatie.

Cum s-ar putea rezolva acest cerc vicios? Dupa mine destul de simplu: sa fie luata in serios ideea ca suntem „impreuna in situatia asta”.

  1. Daca un cetatean poate primi 2000 de lei ca a iesit fara declaratie pe propria raspundere, pentru furtul din bunurile public (buget, paduri etc) pedepsele trebuie sa fie proportionale. Nu trebuie permis nimanui sa abuzeze de situatia actuala ca sa „fure ziua ca hotii”
  2. Daca se afla ca un hotel care cerea 150 de lei/zi de cazare, primeste de la stat 230 de lei/zi dupa transformarea lui in unitate de carantinare, a 2-a zi acel contract trebuie reziliat.
  3. etc etc

Mai pe scurt, pentru a putea crede ca autoritatile ne vor, de data asta, binele trebuie sa se comporte altfel decat au facut-o in ultimii 30 de ani. E pur si simplu jignitor ca milioane de oameni trebuie sa intre in somaj tehnic, zeci de mii de afaceri trebuie inchise doar pentru ca ni se spune „acum pe bune, e nasoala treaba”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *