Ieri am scris despre „Calea maestrului prostiei„, franciza romaneasca a lui Ray Comfort si Kirk Cameron. Ei bine, se pare ca baietii au o retea intreaga de site-uri pentru evanghelizare. Iar acestea sunt surse de umor pentru oamenii care nu-si opresc creierul atunci cand aud cuvantul „Isus”.
Spre exemplu pe site-ul www.wdjd.ro („Whad did Jesus do?”) exista un filmulet introductiv sub forma de test. Inainte de a-ti arata calea salvarii (ei sunt salvarea evident) si a te convinge cat de mult de iubeste Dumnezeu trebuie sa ti se spuna ca esti un vierme care merita strivit. Si ce poate fi mai potrivit decat testul celor zece porunci.
Evident esti avertizat in prealabil ca daca ai incalcat o singura porunca ai picat testul. Asa ca am incercat sa vad ce se intampla daca ma declar „nevinovat” la toate intrebarile. Surpriza! Nu se intampla nimic. Filmul introductiv curge ca si cum ai fi vinovat. Se pare ca sustinatorii argumentului bananei sunt convinsi ca cele 10 porunci nu pot fi respectate. Asta este probabil si motivul pentru care sustinatorii maestrului prostiei cred ca doar credinta, si nu faptele, le asigura Salvarea (nu vorbesc aici de Ambulanta).
Desigur, in acest context restrans, argumentul salvarii prin credinta pare normal. Ca si clipul de mai jos.
PS: pentru cei care vor sa sugereze ca acest clip promoveaza satanismul le recomand sa-si stearga spumele de la gura, sa numere pana la 10 si sa mai urmareasca o data clipul inainte sa comenteze
PS2: evident ca testul il pica toata lumea inca de la prima intrebare „L-ai pus intotdeauna pe Dumnezeu pe primul loc?”. Avand in vedere ca la rugaciune se recurge in general, dupa ce mersul la famacist si doctor, nimeni nu l-a pus pe Dumnezeu pe primul loc INTOTDEAUNA.
tot ce vreau sa va spun este ca orice articol s-ar publica contra crestinismului si a lui Dumnezeu sta in imposibilitatea noastra de a ne defini pe noi si a sti de unde am venit, incotro ne ducem-vesnicele intrebari.raspunsul se afla in noi si apoi in dovezile obiective care l-ea lasat Dumnezeu in lume si care sunt puncte de meditatie ( exclud parerile de veto, care sunt nefondate din lipsa sinceritatii si al necutarii adevarului)
1. sfintele moaste-exista de cand a venit Hristos pe pamant si se gasesc doar in ORTODOXIE si in stransa legatura cu viata duhovniceasca dupa legile si poruncile lui Dumnezeu—-a nu se confunda sf moaste cu trupurile neputrezite din cauza blestemelor sau a pamantului care contine conservanti naturali=in primul caz trupul se dezintegreaza daca e dezlegat de arhiereu si in al doilea caz daca e mutat intr-un pamant fara substante care conserva
2. sfanta Lumina de la Ierusalim care se coboara la fiecare Paste ORTODOX la Biserica Invierii d ela Ierusalim..cercetati cu sinceritate si cea mai siura cale de incredintare e sa fii acolo=ce vei pierde-nimic si vei castiga totul-incredintare, daca ai indoieli
3. insasi dainuirea Bisericii dupa epoca persecutiilor din imperiul roman, dupa uraganul mulsulman si alte suvoaie distrugatoare- va invit sa studiati Istoria-nu mai vb pe vorbe goale sau presupuneri sau rautati
4. constiinta omului- te nasti cu ea , mori cu ea, o acoperi si tot te mustra-e glasul lui Dumnezeu din om
5. sfintele icoane facatoare de minuni
6. agiazma care nu se strici
7. lista continua
Cei care spun ca poruncile sunt grele..aici zambesc..ce e greu in a suporta 2 min pe celalalrt sau a intelege ca celalt are o neputinta ca si noi, aceeasi sau alta, si trebuie sai ingaduim cum altii ne ingaduie.Din faptul sa vedeti greselile oamneilor din Biserica si ca totusi Biserica nu cader, la Sfanta Liturgjie se prefac Sfintele Taine, ca agiazma nu se strica si celelate trebuie sa suspinam cu un filozof( para frazez): ” daca Biserica inca nu a cazut in urma acestor rautati insemana ca exista umnezeu ”
Si apoi credinta adevarat nu e in filmele pe care le vedeti, nu in catolicism-cercetati si va veti convinge-, nu in greselile bisericii catolice-apropo in nici un film nu am vazut vorbindu-se de ortodoxie-ci in Biserica Ortodoxa al carui trup suntem noi cei botezati si drept cap si conducator este Iisus Hristos, d ela care vine Calea Adevarul si Viata. Nu vine de la Papa , un om, cide l Hristos care e viu in noi prin Sfintele Taine: botez, m irungere, impartasanie, maslu, cununie, preotie, spovedanie.
V-am scris doar cateva randuri, si voi reveni, ca sa va spun urmatoarele: cel ce vine in Biserica este un om care are un dor ascuns dupa ceva ce nu-l poate defini si e ceva foarte inalt si sfant. de aceea el nu se lasa pacalit de nimic, nici o placere din lumea asta care are preogativul de a fi ” dumnezeu” sau adevarata libertate ” ateismul”. nu. el simte si e chemat catre ceva ce simte ca e ACASA-adica Dumnzeu. de aceea nu mai judecati ca crestinii ” cred si nu gandesc”-nu stiu exact cine a inventa” crede si nu cerceta” sigur nu apartine ortodoxiei. Sf Apostoli au fugit in timpul rastignirii lui Hristos, dar au revenit si au fost intariti de El prin invierea SA si pogorarea Duhului Sfant la Cincizecime. Ei au cautat Adevarul sincer si l-au primit.
ADEVARUL ESTE O PERSOANA SAU O COMUNIUNE DE PERSOANE MAI EXACT-SFANTA TREIME- adevarul nu e nimic marginit ci e iubirea desavarsita care intrece egoismul nostru: dac ce eu sunt mai prost, da ce sa ma invete altul pe mine, da ce eu vreau sa traiesc liber, etc. Ibirea e Viata Sfintei Treimi, Dumnezeul Nostru si de aceea crestinismul a supravetuit datorita rugaciunii si iubirii sfintilor mucenici pt chinuitori dupa modelul lui Hristos d epe crucre : doamne iarta-i ca nu stiu ce fac”.
Iertati-ma daca nu ma tinut un fir logic dar ma simt obosit la ora asta. voi reveni. dar va invit la un lucru greu: uitativa in voi, si departe de tot ce e mass media, in toiul noptii, pe intuneric, uitai-va la voi, in voi, si faceti cunostinta cu voi insiva, descoperitiva in tacerea gandurilor , uitatiuva pur si simplu la voi si veti descoperi ca de fapt aveti o mare suferinta si lipsa de inteleger iubire implinire pe care le da Hristos care e chiar in voi si se uita din adancul inimii voastre si astepata sa va uitati in voi si sa-L intalniti . faceti asa si cunoscanduva pe voi REAL il veti cunoaste si pe Dumnezeu in voi si veti descoperi ca ce vrea El e doar un simplu gand catre El si aproapele vostru, plin de intelegere, simpatie, iubieca El sa se desopere voua in toata iubirea si adevarul sau.
Sunt multe de vorbit, acceptati insa un duel-cu voi insiva si mai ales cu Dumnezeu, strigati la el, plangeti la el..tot ce aveti impotriva LUI…spunetile lui cu sinceritate si veti primi sigur raspuns.Scuze pt greselile gramaticale.
Doamne Ajuta
– „sfanta lumina” nu exista, e o tzeapa
– apa care nu se strica nu are nici o legatura cu ortodoxia ci cu materialul din care e facut recipientul
Chiar crezi ca aceste dovezi „evidente” ale crestinismului nu m-ar fi convins daca ar fi fost REALE?
DA pentru ca l-eam trait
Atat pot sa iti zic la intrebare , am fost ateu convins destul ca sa stiu ce te astepta.
Si inca ceva, ceea ce tu nu vezi din taine e ceea ce nu te lasa mintea sa intelegi dar Dragostea e eterna .Nu se pune problema sa crezi sau nu asta e doar o stare , un raspuns la firesc, ci de ce?
Astfel delimitam cat e al ratiuni din Adevar, dar aceasta problema se pune doar cand stii rostul cand esti orientat. Pana atunci poti „sa faci” ceea ce poftesti ca sa te adaptezi. E atat de simplu.
Poti fi ateu din diverse motive. Multi sunt doar din dorinta de a fi rebel. Daca nu ai fost un ateu de conjunctura poti sa-mi spui si mie ce te-a facut sa treci la epistemologia autoritariva si supranaturalista? Si ce anume te-a convins s-o alegi pe cea crestina?
Simpla epistemiologie, pursisimplu citind Diogene Laertios si despre Thales si Parmenide am inteles impostura asazisei filosofii germane si restul parelnici pragmatoide de tip fac orice numai sa stiu . Vezi tu exista un Paul Johnston si mai e ceva, un ev mediu occidental plin de tradari si patimi sb obladuirea ereziei latine.
Tu cum poti sa negi sa zicem viata Sf Palama sau un filosof ca Isaac Sirul.Ca sa nu mai zicem de drepti vechiului testament, un timp al razboaielor si al barbatilor ageri si puternici . Da e terifiant dar nu uita suntem o rasa vicleana, dupa noi distrugerea si durerea . Ce te faci fara Iubire ?
Scuza-mi limbajul dar nu-ti pot zice ortografia care sa-ti exprime chiar samburele raspunsului.
Tu cauta asa stiintific la Hristos sa vezi si tu ce maretie e acolo.
Iti mai adaug o parere; filosofia este stiinta suprema despre lumea asta si este deci trecatoare, e scara si abisul cuvintelor exacte prin care ne putem recunoaste dependenti . Sunt admirativ postmodernismului dar stim noi oare sa mirosim finetea ideii ?
Cum ti-am mai zis,sper sa putem fi atenti.
Doamne ajuta .revin pe fuga.si va raspund asemenea.
ce am observat le mine si asa din lume este ca omul sufera de pre multa dorinta de autonomie pe care Dumenzeu ne-o respecta. in leg cu dovezile evidente eu am asa scolareste o mica incursiune in cateva subiecte de mediatat, subiecte care ni se impun ca obiective si nu tin de constituia noastra subiectiva.
in primul rand trebuie sa intelegem ce este religia si mai ales credinta. in primul rand noi vb desprer Biblie ca este REVELATA sau descoperita. asa este si cu credinta, avem doua valente: o cautare interioara a omului dupa tot ce este sublim si vesnic, dorinta transpusa in tot ce a creat omul mai frumos in toate planurile, si 2. Dumnezeu se descopera omului-lucru foarte important, pentru ca si apostolii au cerut lui Hristos sa le sporeasca credinta-CREDINTA este un dar de la Dumnezeu care se da ,asa cum am mai zis , unei inimi care cauta SINCER adevarul, si adevarul este intotdeauna O PERDSOANA SAU COMUNIUNE DE PERSOANE=SFANTA TREIME. De ce? pentru ca doar persoana e capabila sa fie eterna si sati dea mereu noutate….
Al doilea aspect Dumenzeu ne cheama mereu in fiecare secunda dcar care sa fie4 cheia de intrare si gasire a LUI ?! O inima curata sau care doreste sa se curateasca, o inim care din toate puterile sa caute sa se fereasca de a fac erau altora, de ai vb de rau de ai ura etc…Schimbare a vietii ti-l aduce pe Dumenzeu cum nu ai crezut, dar sal cauti.
Al treilea aspect tot ce va spun aici vine de la o inima care toata viata a cautat ceva si care s-a refugiat in muzica ( de toate genurile )literatura, yoga ( ffff putin), paranormal, stiinta…etc..dar acare nu a gasit odihna decat in Dumnezeu…si nu a fost nici un merit din partea mea sa-l gasesc decat ca L-am cauta fara sa stiu in toate cele enumerat emai sus, fara sa stiu ca defapt nemultumirea si chemarea mea catre ceva mereu nou si Adevarul absolut er defat El, in camara inimii de la Sfantul Botez…
Multi se iau dupa sloganul ca Adevarul e relativ..pai daca e relativ ce caut atunci toate ordinea si toate legile care exista in lumea asta, dorinta dupa cata mai multa ordine…( chiar siu cei care urmaresc visul american masini, femei, vile-vor sa aiba ordine in viata lor )..si e mult de vb…nu va aruncati in filozofii si speculatii timp spatiu..etc…s-a dovedit ca si in cel mai mare haos de fapt la scara mare se urmareste acelasi model…deci tot se va repeta..adica exxista o ordine…pe care noi nu o cuprindem….
Filozofia, de cele mai multe ori e glasul omului care cauta un dumnezeu, dar unul dupa placul lui, dupa patimile lui, fie si ele de ordin spiritual, si care refuza sa cerceteze cu ADEVARAT niste lucruri simple pe cxare Dumenzeu le-a lasat in lume…
Cica…cei fara lege din fire fac ale legii si cunosc pe Dumnzeu din fapturi..adica galsul constiintei(…apropo…a scpat sau sa nascut cineva fara de ea ….sau dorme linistit nederanjat de ea..) le dicteaza sa faca binele si sa vad un dumnezeu peste toate…
Deoacamdata atat…si o sa va dau un capitol dintro carte a PR Prof. Dumitru Staniloe despre cunoasterea lui Dumnzeu dupa legile ce le vedem in lume si despre Adevarul vesnic care este El..Sfanta Treime…subiect de meditat cu atentie si fara prejudecatoi si cu multa smerenie…ce e mai greu reveniti cu studiul
1.
EXISTENŢA CONŞTIENTĂ ŞI LIBERĂ, FĂRĂ ÎNCEPUT ŞI FĂRĂ CAUZĂ, ŞI EXISTENŢA ÎNCEPUTĂ ŞI CREATĂ
Nu ne putem închipui că a fost cândva când n- a fost nimic. Sfântul Grigorie de Nazianz o spune aceasta în multe locuri. O dată zice: „Dumnezeu spune: Întregul « este » e al Meu (Ieş. 3, 14) neavând nici început şi neputând nici înceta” 1. De unde ar fi apărut existenţa, dacă n- ar fi fost din eternitate? Existenţa fără de început, sau din eternitate, este un mister inexplicabil. Dar totodată el explică totul. Dar de ea ştim din cele ce experiem ca existenţe cauzate. Căci cum ar exista cele cauzate şi începute, dacă n- ar fi o existenţă fără de început şi fără de cauză?
Se poate deci spune: din cele cauzate, sau cunoscute, ştim despre existenţa sau Dumnezeirea necauzată, sau necunoscută, iar din existenţa necunoscută înţelegem cele cauzate. Există o comunicare reciprocă între cunoaşterea catafatică şi apofatică, apofaticul fiind în parte cunoscut prin catafatic şi catafaticul fiind mai bine cunoscut prin apofatic. Apofaticul nu e cu totul neştiut, iar catafaticul nu e nici el cu totul înţeles având ca origine apofaticul absolut.
Cele cauzate le cunoaştem din legile lor, din dependenţa lor. Dar legile sau dependenţa lor presupune o existenţă necauzată, independentă, „absolută”. Dar necauzabilitatea, independenţa, caracterul ei „absolut”
1 „Cuvântul 31. A cincea cuvântare teologică”, 23, în Cele cinci cuvântări teologice, traducere din limba greacă şi note de Pr. Academician Dumitru Stăniloae, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1993, p. 109.
6
(dezlegat de orice dependenţă), rămâne o mare taină pentru noi. Totuşi, faptul că existenţa nu numai contravine celor cauzate şi dependente, ci este şi ceea ce le explică pe acestea, ne face posibilă şi o anumită cunoaştere a lor, dar o cunoaştere care le lasă în mare parte neînţelese, dat fiind că înţelegerea noastră coincide cu explicarea celor cauzate şi dependente prin legile ce le sunt impuse de o existenţă care nu e supusă acestor legi.
Apofaticul nu e o necunoaştere totală şi catafaticul nu e o cunoaştere deplină. Cauza ultimă are în ea ceva din cele pe care le aflăm în cele cunoscute şi cele cunoscute ne le înţelegem niciodată deplin, pentru că niciodată nu înţelegem niciodată deplin cauza lor ultimă, necauzată. Apofaticul aruncă o lumină asupra catafaticului, dar şi o taină, şi catafaticul, la fel: le cunoaştem pe amândouă, necunoscându- le deplin, şi ne deschid taina lor cunoscându – le. Astfel, ne putem folosi de unele din cele cunoscute în lumea cauzată, pentru a cunoaşte ceva din cauza lor, care în cea mai mare parte rămâne necunoscută.
Ceea ce putem şti despre existenţa eternă necauzată, sau prin sine, folosind negativ cunoaşterea celor cauzate, este că acea existenţă necauzată este de ordin spiritual, căci spiritualul, chiar în forma redusă trăită de noi, este nesupus strict legilor, ci în mare parte e o existenţă liberă. Dar existenţa fără început şi fără sfârşit şi independentă, ca una ce este în întregime prin sine, n- ar putea fi deplin de sine, prin sine, dacă ar avea în sine vreo lege care s- o explice. În acest caz, n- ar fi cu totul prin sine, cu totul independentă, ci
7
ar depinde de o lege pe care ar trebui să o gândească, sau care ar ajuta- o să se gândească şi să se explice. Existenţa respectivă n- ar mai fi o existenţă totală, căci legea de care ar depinde ar trebui cugetată în mod distinct de ea. Şi cum ar putea fi cugetată o lege fără o existenţă, o lege care să nu fie impusă de o altă existenţă? Deci trebuie să fie undeva o existenţă faţă de care nu este o lege superioară, ci este prin ea însăşi legea, prin calitatea ei de suprema calitate, lege şi libertate de la început.
Nu s- ar putea afirma că acea existenţă fără de început a fiinţat din eternitate, silită de o lege să producă cu vremea în ea o conştiinţă de sine şi o libertate, prin care, pe de o parte, face să se producă în mod necesar o conştiinţă care să apară, pe de altă parte, însoţită de libertate. Libertatea ei nu poate fi produsul unei legi care este impusă automat, în mod necesar.
Pe de altă parte, oricând ar fi putut ulterior acea lege, dacă ar fi apărut într- o existenţă fără de început, ar însemna că până la această apariţie a fost necesar să apară şi ar fi trebuit să se parcurgă un timp. Dar cum a putut apărea într-o existenţă fără de început, deci eternă, un timp? Cum ar fi putut apărea în ea un timp, ca o condiţie a unei evoluţii care s- o ducă la apariţia conştiinţei de sine? E de neînţeles cum ar fi putut apărea un „moment” în eternitate, în care ar fi putut începe timpul şi evoluţia. N- ar însemna aceasta că eternitatea a avut totdeauna un caracter temporal? Dar se poate cugeta o eternitate cu caracter temporal? Nu este în această formulă o contradicţie de sens? Nu înseamnă ea, pe
8
de o parte, o existenţă fără de început, pe de alta, temporală, deci cu un început, cu o evoluţie şi cu un sfârşit, deci care a ajuns şi la conştiinţă prin evoluţia în timp? Şi nu înseamnă aceasta o mărginire, o anumită neputinţă în acea existenţă care deci nu poate fi prin sine şi fără început? Şi, atunci, nu e logic să cugetăm o existenţă prin sine din eternitate, nesupusă unei legi şi netrebuind să ajungă supusă unei legi şi, prin aceasta, să o cugetăm fără o conştiinţă în baza unei legi, superioare ei? Nu e absurd să socotim că în această existenţă prin sine a apărut un moment în care s- a ivit din ea în mod necesar o lege – existentă virtual în ea înainte, din eternitate – ca pe baza ei să ajungă la o conştiinţă de sine, sau la o explicare a existenţei sale? Poate apărea într- o existenţă eternă, prin sine, ulterior o lege şi o conştiinţă de sine în baza ei? Nu e absurd să admitem că, într- o existenţă din eternitate, a apărut într- un anumit moment, când n- a voit ea, o lege şi în acest caz acea existenţă prin sine la o existenţă care nu e prin sine, ci adăugită unei legi existentă virtual în ea? Şi până unde am merge în căutarea originii acestei legi?
De fapt, e imposibil să definim pe „este” ca o existenţă cu început prin sine. Dar un lucru trebuie admis: ea nu poate fi fără conştiinţa de sine prin ea însăşi, printr- o lege căreia să- i fie supusă. Ea e deci o existenţă de ordin total spiritual, neavând nevoie de nimic altceva pentru a se explica.
Dar dacă poate apărea acea existenţă prin sine din eternitate, ea nu poate nici sfârşi vreodată. Nu poate apărea în ea vreo lege a evoluţiei care să o poată duce chiar la
9
sfârşit, o dată ce n- a fost o astfel de lege care să- i dea şi un început.
Dar noi constatăm, în noi înşine şi în lumea cu care suntem legaţim nişte legi şi în baza lor avem şi noi, ca oameni, o explicare a noastră în baza unor legi. Dar de unde ar fi apărut aceste legi şi conştiinţa de noi înşine, dacă n- ar fi fost o existenţă eternă, nesupusă legilor, dar capabilă să dea unei forme inferioare de existenţă nişte legi, în calitate de cauză a lor, nişte legi în baza cărora evoluează şi ele spre un sfârşit, dar că nu ar fi acea existenţă care să le şi poată ridica deasupra lor?
De unde ar fi altfel conştiinţa de sine pe care o au atâtea existenţe supuse unor legi fără o existenţă superioară care să le fi dat? Şi de unde ar fi setea lor după o conştiinţă de sine – unită cu o tot mai largă cunoaştere a tuturor? Şi e de remarcat că aceste existenţe dependente, conştiente, nu aspiră numai după o adâncă conştiinţă de sine, unită cu o tot mai largă cunoaştere, ci şi după o relaţie directă cu existenţa absolută, cu existenţa prin sine, în care totul, sau explicarea totului. Omul nu se mulţumeşte numai cu trăirea în relativul său şi al celorlalte existenţe relative, ci vrea o relaţie cu absolutul, pentru ca să primească şi el posibilitatea unei trăiri în absolutul nemărginit şi netrecător. Omul este o existenţă care ştie că în sine nu este deplină şi deci nu poate fi fără început, că în ea nu cuprinde toate cele ce pot exista. Dar, în primul rând, ei trebuie să- i fie proprie conştiinţa de sine. La ce- ar fi, fără să fie conştientă de sine? Dacă nu ştie de unde este, şi primul rând de cel căruia îi
10
aparţine, la ce- ar mai fi? Deci trebuie să fie o existenţă prin sine, care are totul perfect din eternitate, în care nu apare nimic ulterior.
Descartes a produs formula: „Cogito, ergo sum ”. El a legat prin aceasta strâns cugetarea sau conştiinţa de existenţă. Existenţa este condiţia cugetării. Dar oare legătura nu e mai strânsă? Şi cugetarea nu e numai o formă oarecare, ci forma cea mai sigură a existenţei. Conştiinţa e existenta autodeterminată. Dacă existenţa e prin sine o lumină, conştiinţa e lumina întoarsă spre sine. „Cogito, ergo sum ” nu înseamnă „cuget ”, ci cugetarea este faptul cel mai sigur al existenţei mele.
Sunt şi forme de existenţă care nu se manifestă în cugetare, cum sunt pietrele, ierburile, animalele neraţionale. Dar ele sunt pentru a da un conţinut cugetării sau conştiinţei omului. În primul rând îmi cuget existenţa mea, sau existenţa mea se cugetă pe sine. Dr faptul conştiinţei mele e întărit de existenţa conştientă a altora, iar apoi de existenţa inconştientă a celorlalte forme ale lumii. Şi oare nu acesta este rostul principal al existenţei lor?
Existenţa eternă, Care a avut în Sine, virtual, toate formele de existenţă, a avut numai în Sine toate virtualităţile existenţei; ea le poate cugeta pe toate, sau are conştiinţa despre toate. Ea asigură de aceea existenţa tuturor.
Eu am cunoaşterea şi deci şi conştiinţa de ceea ce sunt eu, în mare parte dobândită prin progresul în cunoaşterea mea prin relaţia cu cele deosebite de mine.
11
Socrate a putut afirma: „Ştiu că nu ştiu nimic”, pentru că cunoştea numai în parte existenţa. El ştie de sine, dar ştie de sine ca de cel ce nu ştie nimic deplin despre celelalte.
Setea aceasta de cunoaştere, manifestată în tristeţea sentinţei lui Socrate, nu arată că există undeva o cunoaştere desăvârşită, care să acopere cu toate existenţa? Nu arată ea că omul e făcut pentru a înainta spre cunoaşterea totului şi că deci există undeva o conştiinţă care cunoaşte totul, care nu trebuie să înainteze spre o ţintă mai presus de sine?
A fost o lumină fără de început, care a putut aduce la existenţă lumina creată, prin cuvântul: „Să fie lumină!”. Toată creaţia a primit existenţa pentru a spori lumina sau conştiiţa omului. În fond tot ce „este” este lumină. N- a putut fi din veci un „este” întunecat, care să înainteze spre un „este” luminat de o conştiinţă prin evoluţie.
Din aceasta rezultă concluzia că timpul n- a apărut în existenţa ce fiinţează prin sine din eternitate, ci trebuie să se fi produs, să fi apărut o existenţă temporală deosebită de cea existentă din eternitate, nu ca emanaţie a ei, ci creată de ea. Şi ea nu poate fi decât creaţia existenţei de sine din eternitate. Căci timpul nu s- a putut produce nici prin sine, nici ca emanaţie a existenţei prin sine din eternitate. El trebuie să aibă o altă cauză.
Sunt două planuri ale existenţei: una eternă, existenţa prin sine, şi una temporală, creată de cea care fiinţează din eternitate prin sine şi care are în sine şi puterea de- a o fi creat pe a doua din nimic, nu ca apariţie naturală din ea.
12
Dacă ar fi numai forma divină a existenţei, ea ar fi lipsită de atotputernicie şi de generozitate. Dacă ar fi numai forma lumii, sau panteistă, supusă unor legi care nu duc prin libertate şi altă formă a existenţei la fericire, ar reprezenta iarăşi o formă nedeplină a existenţei.
Ca să revenim încă puţin la unirea între catafatic şi apofatic, mai menţionăm că ea poate fi exprimată ca unire între raţionalitate şi taină. Raţionalul cuprinde în el şi tainicul şi viceversa, atât în Dumnezeu, cât şi în lumea creată. Dar legătura e în fiecare de altă categorie. În lumea creată raţionalul ne duce la taină, la taina creatului care nu e prin sine, ci presupune o existenţă prin sine din eternitate, deci la taina lui Dumnezeu, ca explicare raţională a tainei creaţiunii. Şi raţiunea noastră implică, ca şi explicare a lor (care e taina lor), pe Dumnezeu, ca suprema Raţiune a lor.
După Sfântul Maxim Mărturisitorul, raţiunile lumii ne descoperă taina lui Dumnezeu. Între taina lui Dumnezeu şi raţiunile lumii nu este o contradicţie. Raţiunea noastră este făcută pentru a cunoaşte şi acele raţiuni, care îşi au temeiul în raţiunile lui Dumnezeu Cuvântul: „Raţiunile lucrurilor, întocmite dinainte de veacuri de Dumnezeu, precum Însuşi a ştiut, …se văd prin înţelegere de făpturi. Căci toate făpturile lui Dumnezeu, contemplate de noi prin fire, cu ajutorul cuvenitei ştiinţe şi cunoştinţe, ne vestesc în chip ascuns raţiunile după care au fost făcute şi ne descoperă prin ele scopul aşezat de Dumnezeu în fiecare făptură… Din contemplarea înţeleaptă a creaţiunii, desprindem Raţiunea
13
care ne luminează cu privire la Sfânta Treime, adică Tatăl, la Fiul şi la Duhul Sfânt” 2.
Până la urmă, toată existenţa, începând de la Dumnezeu cel nevăzut şi etern, şi sfârşind cu lumea creată, făcută pentru a trăi în Dumnezeu, este şi raţională şi tainică. Toată existenţa e o taină pe care n- o poate explica omul. Dar toată e şi raţională, având ca izvor şi ţintă bunătatea lui Dumnezeu, sau fericirea în El. Nu poate fi nici un gol total, nici o existenţă fără rost.
Rezumând cele spuse, putem afirma că există o metafizică, identică cu Spiritul suprem, care explică lumea creată, în care trăim noi, ca o lume fenomenală, dependentă de Aceea, apărută nu dintr- o evoluţie a Aceleia, ci prin crearea ei din nimic. Această ordine fenomenologică există însă şi ea pentru a fi ridicată de la starea supusă unor legi de dezvoltare, de care făpturile conştiente trebuie să ţină seama pentru a se ridica şi ele la o unire tot mai strânsă cu existenţa prin sine, care trăieşte binele, sau iubirea prin sine, ca o identitate între cea mai înaltă exprimare şi cea mai deplină bucurie a trăirii în libertate. Chiar şi trupul, alcătuit din materie şi supus în mod accentuat unor legi, va fi ridicat prin înviere deasupra legilor, fiind spiritualizat, sau îndumnezeit; şi, împreună cu el, universul întreg.
Existenţa supremă, în baza faptului că e fără de început, e fericită din veci şi până în veci prin ea însăşi, fără nici o dezvoltare, iar cea creată, spre a ajunge acolo, în unire
2 „Răspunsuri către Talasie”, în Filocalia , vol. III, ediţia I, trad., introd. şi note de Pr. Prof. D. Stăniloae, Sibiu, 1948, p. 45- 46.
14
cu existenţa fără început, are nevoie de un efort al libertăţii. Însă libertatea ce i s- a dat, prin care trebuie să înainteze, urmând legi ca expresie a binelui voit de Dumnezeu, sau a Raţiunii supreme, poate folosi raţiunea ce i s- a dat şi într-un mod contrar Raţiunii supreme a binelui şi a legii lui, cerută făpturii conştiente. Ea poate folosi raţiunea în mod strâmb, pentru a justifica orientarea spre un bine mincinos, sau spre promovarea egoistă. Binele care se voieşte stă în armonia liberă a făpturilor conştiente între ele şi între ele şi Dumnezeu. Dar interesul egoist este contrar acestui bine, deci şi lui Dumnezeu. El desparte de Dumnezeu, de Raţiunea lui Dumnezeu care urmăreşte armonia între toate şi între ele şi Dumnezeu. Aceasta arată din nou că, la unirea cu Dumnezeu prin bine, trebuie să- şi aducă o contribuţie şi creaţia. Dar această contribuţie e ajutată de un Dumnezeu al Treimii, în Care există cea mai perfectă armonie şi iubire, fapt pe care îl arată omenirii şi o ajută să- l împlinească Însuşi Fiul lui Dumnezeu, pe care- L foloseşte Tatăl Său şi ca Raţiune pe seama creaţiei.
Se poate spune de aceea că Dumnezeul Treimii este şi Dumnezeul Raţiunii adevărate, înţeleasă ca forţă a Bunătăţii şi a armoniei, sau a Raţiunii adevărate.
Ideea o vedem dezvoltată tot la Sfântul Maxim Mărturisitorul. Un Dumnezeu monopersonal nu ar arăta creaţiei pilda şi puterea unei armonii. Şi n- ar avea pe Cineva egal cu Sine, Care să se poată apropia şi de oameni, împlinind rolul Mijlocitorului între Dumnezeu şi oameni şi între oamenii înşişi.
15
Sfântul Maxim Mărturisitorul prezintă pe Fiul lui Dumnezeu neîntrupat ca Raţiunea după ale Cărei raţiuni au fost create toate, iar întrupat, ca Cel care restabileşte armonia tuturor cu Dumnezeu şi între ele. Aceasta pentru că Raţiunea adevărată este una cu Iubirea; şi un Dumnezeu monopersonal n- ar avea Iubirea ca Putere a creării lumii şi un scop al acestei creări. Lumea este făcută de Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat, ca să- l primească pe El însuşi în ea. Căci toată iubirea, în toate treptele prin care are să treacă omul, porneşte din El, ca în El să iubească toţi pe Tatăl, deci să se iubească şi între ei.
„Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, ca Ziditor (Creator) al tuturor, a făcut şi legea naturală (legea armoniei naturale, n.n. ). Iar ca Providenţiator şi Dătător al Legii a dat, desigur, atât Legea scrisă în litere, cât şi Legea Duhului, adică a harului (a Evangheliei, , n.n. ). Căci «sfârşitul Legii», adică al Legii scrise, înţeleasă duhovniceşte, «este Hristos» (Rom. 10, 4). Dacă deci în Hristos, ca Ziditor (Creator), ca Providenţiator şi Dătător de Lege şi ca Răscumpărător, se adună şi legea naturală, şi cea scrisă, şi cea a harului, se adevereşte cuvântul dumnezeiescului Apostol că «Dumnezeu va judeca cele ascunse ale oamenilor, după Evanghelia Lui », adică după ceea ce li se binevesteşte” 3 (Rom. 2, 16).
Remarcând condiţionarea reciprocă între taina lui Dumnezeu şi raţionalitatea creaţiei, sau văzând în amândouă atât un conţinut de taină, cât şi unul raţional, am
3 Ibidem , p. 58.
16
putut lăsa impresia că în Raţiunea dumnezeiască, în parte apofatică, nu e un apofatic sau o taină care depăşeşte prea mult raţionalul sau taina creaţiei.
De fapt, Raţiunea divină „mai presus de raţiune”, cum îi spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, are un conţinut apofatic infinit mai adânc decât conţinutul ei raţional transparent în creaţie; apofaticul depăşeşte în Dumnezeu raţionalul, în măsura în care fiinţa Lui depăşeşte raţionalul creaţiei. Nici una din ele nu e uşor de înţeles. Sfântul Grigorie de Nazianz spune: „Şi am străbătut nourul ajungând înlăuntru, departe de materie şi de cele materiale, întorcându- mă şi adâncindu- mă în mine, pe cât mi- a fost cu putinţă. Dar când L-am primit acolo, de abia am văzut «spatele» lui Dumnezeu (Ieş. 33, 22)… Şi aplecându- mă puţin, nu vedeam firea primă şi neamestecată, aşa cum e cunoscută de ea însăşi şi câtă rămâne sub întâia catapeteasmă şi se ascunde de sub Heruvimi, şi câtă ajunge până la noi”. „Spatele” lui Dumnezeu, văzut de el, îl numeşte Sfântul Grigorie de Nazianz „mărirea firii dumnezeieşti în creatură şi cele puse în faţa noastră” 4. Contrar lui Platon, care spunea că Dumnezeu este „greu de înţeles, dar imposibil de exprimat”, „după mine, spune Sfântul Grigorie, a exprima pe Dumnezeu este cu neputinţă, dar a- L înţelege este şi mai imposibil”.
Dar „nu avem nici înţelegerea exactă a creaţiei. Căci… şi acesteia nu- i cunoşti decât umbrele… Dar mult înainte de acestea este firea neînţeleasă şi necuprinsă, care este mai
4 Op. cit., „Cuvântul 28. A doua cuvântare teologică”, 3, p. 23.
17
presus de acestea şi din care sunt toate. Şi spun că nu cunosc nu că este, ci ceea ce este. Căci nu e goală propovăduirea noastră, nici deşartă credinţa noastră (I Cor. 15, 14). …Dar se deosebeşte mult convingerea că este, de cunoştinţa a aceea ce este” 5.
Nu înţelegem perfect nici raţionalul creaţiei, în care se reflectă „spatele lui Dumnezeu”, şi în el un fel de apofatic. Cu atât mai neînţeleasă este firea lui Dumnezeu, al cărei „spate” se reflectă în creaţie. Din acest punct de vedere, Socrate avea dreptate să spună: „Ştiu că nu ştiu nimic”, dacă o traducem prin expresia: „Ştiu că nu ştiu nimic exact”, şi de aceea nu pot afirma că ştiu ceva cum este în realitate.
Dar pentru micimea noastră, atâta cât ştim din măreţia nemăsurată şi de necuprins a lui Dumnezeu e totuşi enorm. Căci e foarte important faptul „că ştim că este”, chiar dacă nu ştim „ce este ”.
A şti că este existenţa Celui cauzat, nespus mai presus de toate cele cauzate şi care explică existenţa tuturor – conştiinţă, persoane, iubire – nu e un fapt infinit de important? A şti de existenţa Celui infinit mai presus de toate cele din lume, şi din acest punct de vedere necuprins şi apofatic, nu e un fapt care aruncă o uriaşă lumină asupra tuturor? Nu e un fapt care mă face să înţeleg că tot binele pe care- l trăiesc şi nădejdea veşniciei mele pline de sens e de la ea şi că mântuirea ce- mi vine în Hristos e de la ea? Nu- mi ajunge aceasta spre mântuirea mea, iar aceasta nu dă un
5 Ibidem , 5, p. 25.
18
sens fericit vieţii mele? Şi nu e această cunoştinţă, pe de altă parte, un ajutor în sporirea cunoaşterii Lui?
Ce fericită cunoaştere a Acelei existenţe mai presus de înţelegerea mea, care ne dă totul, fără ca noi să- i dăm ceva!
Cunosc eu toată taina semenului meu, care mă iubeşte şi- mi face mult bine? Şi totuşi, câtă fericire îmi dă cunoaşterea existenţei lui în mare parte. E o cunoaştere care nu mă lipseşte nici de smerenia prin care îi cunosc adâncimea necuprinsă, nici de mulţumirea pentru ceea ce îmi dăruieşte. Îl văd cu atât mai de necuprins, cu cât îmi face mai mult bine. Mă văd pe mine cu atât mai plin de pretenţia că sunt egal cu el, sau mai mare ca el. Şi cu cât înţeleg mai puţin existenţa lui, cu atât are mai puţin pretenţia să- l servesc, dar mă serveşte el, cel mai mult.
si celelalte religii au rezistat de a lungul timpului si persecutiilor dar totusi sunt oarecum in contradictie intre ele…de ce?… si nimic nu e etern, e doar in continua schimbare… deci poate doar schimbarea e eterna…
@sorin
incearca sa raspunzi la intrebari si sa eviti poezia… stii vorba aia „poezie, poezie, mintea mea e de hartie…”
@andrei
chiar crezi ca un referat facut pentru ora de religie e un comentariu potrivit pentru articolul asta?
Biblia e relevata, Coranul e revelat, Torah e revelata… mii de carti revelate pe care tu le desconsideri fara motiv. motivele pentru care eu resping revelatiile pe care le respingi si tu ma fac sa resping deopotriva biblia. de fapt e un singur motiv: sunt revelate. Asta inseamna ca un „cineva” alege cui sa arate adevarul. Deci daca vrea sa-l cunosc mi-l va arata si mie. Pana atunci n-o sa cred ce spune unul si altul despre ce a spus unul si altul despre ce a spus unul si altul… si tot asa.
sa te ierte Nietszche pentru spurcaciunea aia de raspuns. In locul tau mi-ar fi chiar rusine sa cred asa gogonata.
tot ce scrii e parerea ta
Iti urez minte si succes
N-am timp siasa sunt destul de constient ca daca nu pricepi nai cu ce, da ai inteligenta
te felicit pentru capacitatea pe care o ai de a tine un site .
stii doar ca pana si nemti stiu ce am scris si nu e poezie ci studiu pe branci
da daca ochii tai sunt facuti pentru un singur subiect ,
n-am ce sa comentez
uite fii mai intelectual, vreau sa citesc pe situl tau o analiza pe subiectul revelatiei si a operei autonome asa mai vii acasa
in rest numai de bine.
anacronismul e principalul tau viciu de interpretare. insa istoria te poate modela si cred ca stii destula cat sa recunostii ca intre fatalitate si eternitate nu e despartire numai ca primul termen e etern peritor .
cat despre dezumanizare si societatea contemporana nu stiu cat poti sa suporti din toate astea si nu prea cred ca intelegi cu ce te joci
sa fiu onest am doar o tenta lirica dar in rest e loc si de atentie din partea ta ca nu ti-am scris de dragul vorbelor
repet sper sa putem fi atenti
revin..cu urmatoarele
…asa cum am mai scris…draga @logosfera…ASA CUM AM MAI SCRIS…tot ce am scis e ce traiesc zi de zi din abisul neputintei omului pana la ivirea razelor dumnezeieti care te scot din roata absurdului de zi cu zi…si ASA CUM AM MAI SPUS…DUMNEZEU se descopera omului si omul doar raspunde printr-o cautare infrigurata si sincera..asa cum facem multi
adevarul se impune si nu trebuie demonstrat…cum a zis cineva…parafrazez..cu cel supara sau deranjeaza pe Dumnezeu ca tu nu crezi..El este..atat..
ce facem noi aici nu e impunere a adevarului, ci e vorba de a deschide niste portite de cunoastere si autocunoastere a omului care e prin esenta homo religiosus…
….asta nu e referat.. (si cu ce tear deranja mintea din spatele referatului…eu sau altul..la fel gandim si traim )…te astept la alte referate..bineinteles…tot de mine sustinute 😉
un filozof , Pascal a zis : daca credem in Dumnezeu si Dumnezeu nu exista, nu am pierdut nimic; dara daca nu credem si El exista, am pierdut totul !
ajungerea la descoperirea adevarului, la Dumnezeu se face prin iertare si iubire..
deci raspunde-mi te rog : ce suntem, de unde venim, si incotro ne indreptam….
…si…totusi exista demoni sub forma ingerilor de lumina…cercetati duhurile ne sfatuieste Sf Apostol Pavel…deci care e revelatie adevarat si care nu…deci dute si studiaza..noul testamen, vechiul testament…ascetica si mistica…si inca vreo 100 de carti din biblioteca..eu nu am cum sa dezbat n probelme din teologoia noastra ortodoxa..cheia e la DUHOVNIC
succes si sa ne vedem impreuna dincolo de poarta raiului. Amin. Hristos a Inviat
„adevarul se impune si nu trebuie demonstrat” este un adevar care ti s-a impus, nu-i asa? din pacate adevarul trebuie demonstrat in toate domeniile. pentru ca religia nu detine adevarul trebuie sa vina cu cacaturi de genul celei de mai sus.
holy shit… pariul lui Pascal? daca cineva pe nume Iusuf al Abdul ti-ar fi spus „daca credem in Allah si Allah nu exista, nu am pierdut nimic; dara daca nu credem si El exista, am pierdut totul !” ai crede in Allah?
Spune-mi si mie cate carti de teologie islamica ai citit ca sa-ti permiti sa nu crezi in Allah? Inainte sa-mi dai mie sfaturi d’astea (ce usor e sa-ti ascunzi ignoranta trimitandu-ti interlocutorul sa se spele singur pe creier) nu crezi ca ar trebui sa-l urmezi tu?
Inainte sa citesti carti ce contin revelatii ale adevarului trebuie sa fii convins ca revelatia este o metoda valida de cunoastere a adevarului. Tu esti convins de asta, nu? Deci pe ce baza negi revelatiile lui Mahomed?
drago logosfera eu nu team jignit cu nimic, nu tiam facut „cacaturi” ce ai scris…si asa cum sa nu auzim de la Hristos..” fie voia ta”…pt ca daca adevarul e iubit si cautat nu vom ajunge niciodata la el…
…adevarul de aiai e adevar ca este pur si simplu..fara de minstratii…ca si in matematica…
…am ani de studii in spate si de sudori pt a ajunge unde am ajuns..si sa le faci tu ” cacaturi”…iarta-ma, fara suparare , nu esti o persoana care iubeste adevarul sau macar care are bun simt..
….sa ne lumineze Dumnezeu, Sfanta treime, si Maica Domnului sa iesim din intunericul necunostintei. Amin
pai nu aveai motive (justificare) sa zici ca ce am scris sunt cacaturi. de altfel am spus ca religia vine cu cacaturi. daca tu le preiei trebuie sa ti le asumi (si cu bune si cu rele).
spune-mi un adevar, altul decat din domeniul religios, care nu are nevoie de demonstratii? nu exista, pentru ca religia e singura care va minte ca exista adevaruri nedemonstrabile. si va minte pentru ca nu detine nici un adevar. cand te duci la medic vrei sa-ti arate radiografia? sau rezultatele analizelor? de ce nu te duci la preot sa-ti spuna ce boala ai? daca adevarul e pur si simplu si n-are nevoie de demonstratii nici tu n-ai nevoie de medici. dar tu esti de fapt un ipocrit, nu? care vrea sa primeasca un cec in alb de fiecare data cand spune cuvantul „Dumnezeu”.
Cat despre Sfanta Treime si Maica Domnului mai sunt vreo 6 miliarde de locuitori ai planetei care cred ca aceste concepte nu au nici o legatura cu Dumnezeu.
omule..tot ce spui tu acolo e fara logica…iarta-ma dar chiar ai nevoie de logica…dar un ain adevar..
tot ce mia scris mai sus imi denota ca tu nu iai citit mai nimic din ce am scris la comenturi…si etrit, sau duhul pentru care tu slujestiu nu te lasa sa vezi adevarul..
…sa avem grija carui duh slujim
..eu nu miam asumat nimic gresit daca nu erau adevaruri…pt ca tu nici macar nu ai citit ce am scris si nu esti sincer cu tine..daca i fi sincer..teai birui si teai regasi asa cum trebuie..in adevar..
se spune ca pe omul mandru nu ai cum sal indrepti usor…si asa este…Dumnezeu sa ne lumineze pe fiecare..sieu sunt mandru dar incerc sa ma descotoresc de acest lucru in fiecare zi..cere si tu ..si vei avea odihna..
……
iertare daca team suparat cu ceva referitor la persoana ta…iti doresc numai bine
duhul de care slujesc eu? te-ai gandit vreo secunda care sunt implicatii acceptarii supranaturalului? cred ca nu.
lasand la o parte un presupus duh care nu exista, daca e ceva ilogic in comentariul meu poti sa spui unde e eroare de logica. eu ti-am spus de ce este o ineptie sa spui ca adevarul n-are nevoie de demonstratie. pentru ca are. in toate domeniile, de la aritmetica la zoologie. din pacate un preot te-a pacalit sa crezi ca adevarul religios nu trebuie demonstrat. iti recomand sa-i dai persoanei respective cu Coranul in cap si sa-l intrebi „Boule, uite Adevarul! De ce pentru el ai nevoie de demonstratie?”
cele 10 porunci sunt altele decat cele de pe site-ul ala wdjd.ro … asa de destepti sunt „crestinii” ca habar n-au care sunt cele 10 porunci. cati crestini stiu ca una din porunci e „sa nu fierbi iedul in laptele mamei sale”?!
@mircea
aia nu e o porunca imposibil de respectat 🙂
Cat nonsens in comentariile credinciosilor…
M-a mancat in cur zilele trecute sa intreb un istoric (doctor in istorie) ce parere are despre scheletii de uriasi, machetele de avion din egipt, sferele din africa si coloanele din Delphi, si mi-a dat un raspuns de 15 minute in care tot proslavea pe Isus si maica domnului, sf. Andrei protectorul Romaniei, alti sfinti, ingeri, zane, etc. Cert e ca nu am inteles care e legatura dintre tot ce vorbea el si ce am intrebat eu.