Asa suna singura replica pe care am auzit-o din trailerul unui film romanesc. Pe imaginea televizorului se vedea o femeie inlacrimata ce statea fata in fata cu un barbat care, cel mai probabil, o ranise in vreun fel sau altul. Misoginul din mine a gandit reflex: „Atat de tipic pentru o femeie”. Incerc de ceva vreme sa-mi testez gandurile reflexe incercand sa-mi adresez intrebarea „Really?” ; uneori reusesc, alteori trec fara sa le observ. Si de data asta gandul involuntar a trecut neobservat dar din fericire masina computationala care fusese antrenata sa-si auto-serveasca din cand in cand cate un „really?” a detectat afirmatia facuta din putul gandirii si m-a deranjat cu o intrebare la un moment dat: „Ce zici de barbatii care-si pun mainile la urechi si tipa ca un copil cand li se spune ca nu e nimic dupa moarte? Si ei ar vrea sa fie mintiti frumos, nu?”
Asa crede philhellenes ca a inceput si religia: ca o minciuna frumoasa.
O minciuna care a evoluat dinspre simplu spre complex. O minciuna pentru care credinciosul plateste caci adevarul e insuportabil. Adevarul este respingator, infricosator sau cel putin neplacut. Daca nu vrem sa fim mintiti ne dorim cel putin ca adevarul sa fie invelit intr-o glazura dulce. Cum a facut-o spre exemplu Carl Sagan in „The Pale Blue Dot”, cand ne-a povestit ca, desi suntem insignifianti, facem parte din ceva minunat. Cu mult inaintea lui Carl Sagan stiam care ne este locul in Univers; dar faimosul om de stiinta ne-a servit pelinul intr-o lingurita cu miere. Si a facut-o atat de bine incat nici nu mai conteaza adevarul, ca suntem insignifianti; important este ca putem sa ne imaginam excursii intergalactice, putem ajunge cu mintea intr-un loc de unde vedem pamantul ca un punct albastru si dragalas, de unde nu mai vedem foametea, injustitia, razboaiele. Si religia face asta; ne trimite undeva departe de realitate, de adevar.
Intr-un alt film romanesc personajul interpretat de Gheorghe Dinica spunea „Mana intinsa care nu spune o poveste, nu primeste nimic”. Adevarul e un cersetor infometat dupa atentia noastra si pe care-l ignoram daca nu stie sa se vanda. Adevarul trebuie sa ne minta putin ca sa-i acordam atentie. Pentru ca adevarul este o povara. Si ignoranta, o binecuvantare.
Logo, eu sunt credincioasă, chiar dacă cel mai probabil orice preot respectabil m-ar eticheta drept eretică şi/ sau blasfemiatoare.
Cred că există un Dumnezeu şi un Plan, fiindcă aleatoriul nu mă satisface câtuşi de puţin. Dar refuz să cred de frică. Refuz să mă comport etic şi moral fiindcă mi-ar fi frică de malusul pe care o să-l primesc după moarte. Prefer să trăiesc şi să iubesc aşa cum cred că trebuie să trăiesc şi să iubesc, să-mi exercit liberul arbitru – că d-aia mi-a fost dat – şi creierul, fiindcă sunt convinsă că dacă nu dorea să gândesc, nu-mi dădea Dumnezeu un creier de peste 1.4 kg. Iar a irosi darurile Lui e o blasfemie la fel de mare ca cea de a Îi măcelări creaţia doar fiindcă nu îţi împărtăşesc părerile.
Cât despre focuri post mortem şi draci sadici, am citit biblia şi în vechiul testament Yahowe e capabil să dea cu fulgerul şi singur. Nu-i place cum gândesc/ gândeşti, cred că stăm suficient de mult pe afară ca să aibă timp şi loc pentru ”an act of God”. N-a făcut-o, atunci nu cumva aprobă?
„fiindcă aleatoriul nu mă satisface câtuşi de puţin”… ca tot vorbeam cat de neplacut e adevarul 🙂 Daca aleatoriul nu te satisface incearca superdeterminismul.
Daca Yehova nu dorea ca Eva sa muste din fruct, nu-l punea acolo. Yehova face multe dintr-alea nefacute asa ca e posibil sa-ti fi dat un creier de 1.4kg si sa-ti ceara sa nu-l folosesti. Mai gandeste-te! 🙂
Cât despre ”pleacă sau minte-mă frumos”, te asigur că nici bărbaţii nu-s prea breji. Câţi bărbaţi preferă să fie minţiţi frumos, că-s potenţi, că-s potenţi financiar, că-s cei mai buni, că sunt cei mai buni la aşternut. Iar dacă nu sunt minţiţi, pleacă, de frică sau fiindcă sunt incapabili să devină cât de puţin mai buni.
corect… 🙂
Ei, de ce nu sunt eu deloc convinsă e că Dumnezeul care a creat Universul şi Yahwe sunt unul şi acelaşi. Yahwe e zeul unui popor mic, bătut de soartă şi de vecini. Aşa că şi-au inventat un zeu personal, care să fie în stare să facă ceea ce ei n-au putut să facă singurei: să-şi distrugă duşmanii. Altminteri e greu de crezut că un Tată poate să-şi distrugă cu atâta frenezie copii.
„Altminteri e greu de crezut că un Tată poate să-şi distrugă cu atâta frenezie copii.” … that’s what she said.
1. Exista un alcoolism mai complicat, insa nu cu alcool, ci cu lucruri mai tangibile precum senzationalismul, faima, banii. Cand aude adevarul crud, atunci bolnavul mai trage o dusca.
2. Exista legamantul — partea criptica — cand l-ai facut, nu te mai poti intoarce.
= niste copii obraznici (violenti), rasfatati, carora li se permite sa continuie.
Tu ai citit sau inteles ce am scris? nu am spus ca nu vreau sa ma contrazic cu tine??si ca poti crede in orice vrei din partea mea??tu tot incerci sa-mi dovedesti ca ai dreptate,nu ma intereseaza! Ce lucururi am spus si nu sunt altceva decat generalitati?adica tu ai dreptul sa vorbesti despre civilizatii cu mult superioare noua,dar eu n-am dreptul sa vorbesc despre Dumnezeu care este cu mult superior noua, si inca am intrat f putin in tema pentru ca nu vreau sa am astfel de conversatii cu tine,sau cu tipul tau de persoana. Eu sincer sa fiu nu vad ca-ti pastrezi vreo ceva pt tine,ai aratat clar care-ti sunt convingerile.