Ce e moralitatea? Candva am crezut ca moralitatea e obedienta oarba fata de niste cuvinte scrise intr-o carte groasa cu coperti negre. Era doar obedienta. Apoi am crezut ca moralitatea este acel instrument care te ajuta sa distingi binele de rau; esti moral cand faci bine, esti imoral cand faci rau. Bine, bine, dar ce e „binele”? Ceva care maximizeaza placerea si minimizeaza durerea; asta spun cei ce nu cred ca obedienta fata de carti „sacre” e o alternativa acceptabila.
Sam Harris spune ca stiinta ne-a informat cu privire la ce e placerea si durerea si cum putem masura asta cu exactitate folosind aparatura specializata. Daca ar fi sa conectam un individ la aparate am putea vedea, in principiu, ce actiuni sunt morale sau imorale prin efectele acestora asupra diverselor zone ale creierului. Din acest punct de vedere, parintii care nu satisfac capriciile copiilor ar putea fi considerate persoane imorale. Studiile arata ca indivizii care sunt invatati sa-si intarzie placerea („delayed gratification”) au sanse mai mari de reusita in viata. Asta inseamna ca, daca luam in considerare un orizont de timp mai mare, e mai „bine” sa nu satisfaci poftele copiilor. Probabil ca stiintific am putea confirma acest lucru; daca masuram placerea savurarii succesului intre anii 30 si 60 si comparam cu durerea provocata de lipsa caramelelor intre anii 1 si 3 vom vedea ca e mai „bine” sa nu dai caramele copiilor. Dar cum si parintele este un actor in aceasta piesa, in ecuatie ar trebui sa intre si durerea de cap a parintelui care-si aude copilul tipand ore intregi „Vreaaaaau caramaeeeeele!” si durerea de a-si vedea copilul „nerealizat” la maturitate. Si placerea/durerea lui influenteaza, conform acestei abordari, daca o actiune este morala sau imorala. Chiar daca excludem din ecuatie placerea (de dragul simplificarii) si masuram doar durerea, problema acestei abordari ramane.
Michael Jackson a avut o copilarie nefericita dar a ajuns un om adulat de milioane de oameni. Multi ar fi vrut sa fie in locul lui. Si multi spun ca ar fi acceptat sa plateasca pretul; si-ar fi dorit un tata autoritar care sa le distruga copilaria doar de dragul de a ramane in amintirea semenilor si dupa moarte. Inseamna asta ca tatal lui Michael Jackson a facut bine cand isi punea copilul sa repete pana la ore tarzii in noapte? Inseamna ca parintii mei au fost rai ca m-au lasat sa joc fotbal in spatele blocului de atatea ori?
Altii spun ca moralitatea unei actiuni trebuie sa aiba efecte pozitive asupra umanitatii, nu a individului. Atunci faptul ca aleg sa-mi petrec concediul departe de casa in loc sa-mi donez banii copiilor din Africa ar fi un act imoral. O iesire la un cinematograf la care biletul poate asigura mancare pe o saptamana a unei familii indiene ar fi imorala. Cine ar putea sa se duca la Hollywood Multiplex si sa-i admonesteze pe cei ce cumpara bilele „Pentru ca ai ales sa mergi la film un copil va muri in Africa. Sper ca esti multumit de tine.”? Si totusi daca un parinte se duce la crasma din sat in timp ce copilul ii moare de foame am fi convinsi ca rostim adevarul cand spunem ca acel parinte este imoral. Are moralitatea o „arie de acoperire”? O actiune este imorala pentru ca are efecte negative asupra unei persoane aflate la 10 metri de tine dar nu si la 10.000 de kilometri? Ma indoiesc ca cineva poate argumenta rational aceasta pozitie. Si totusi de ce ar avea cineva din Bucuresti obligatii morale fata de copii din Sudan? Un raspuns pe care l-am primit la aceasta problema a fost ca mersul la cinematograf e o decizie amorala. Caz in care nu vad de ce moralitatea unei actiuni mai poate fi determinata de efectele asupra umanitatii.
Problema moralitatii este ca ea ar trebui sa ne spuna ce trebuie sa facem ca sa fie bine, dar binele nu poate fi masurat decat in viitor. Parafrazandu-l pe Steve Jobs, „you can only connect the morality dots looking backward”. Poti spune cu certitudine relativ mare ca o actiune A FOST morala avut efecte „bune”, dar nu poti spune cu aceeasi certitudine ca o actiune VA FI buna pentru ca nu poti anticipa efectele. Presupunand ca mama lui Boc a luat in considerare sa faca un avort, i-as putea spune acum ca n-a facut „bine” luand decizia de a nu face avortul. Dar ar fi absurd sa-i spun ca a fost imorala pentru ca nu-i pot pretinde sa vada atat de departe in viitor.
Unii spun ca moralitatea tine de intentie, ca trebuie sa-ti doresti sa faci bine. Drumul spre iad e pavat cu intentii bune. Ce conteaza pentru victima unui accident rutier ca cel ce l-a accidentat se grabea sa-si duca sotia gravida la spital? Probabil ca si Hitler a dorit sa faca bine poporului german cand a inceput exterminarea evreilor. Poate si Bush a dorit sa faca bine poporului american cand a decis sa atace Afganistanul. Dar rezultatele acestor actiuni nu le califica drept „bune”.
Regula de aur spune sa nu faci altora ce n-ai vrea sa ti se faca. Sa nu furi pentru ca nici tu nu vrei sa fii furat, sa nu omori pentru ca nici tu nu vrei sa fii omorat. Furtul si crima sunt insa instrumentele prin care socitatea umana a ajuns la nivelul actual. Fara razboaie intre triburi nu s-ar fi ajuns la aliante care sa conduca la aparitia regatelor si imperiilor. Fara sclavi care sa construiasca piramide nu le-am fi avut. Fara oameni carora li se fura o parte din munca pentru ca regii sa aibe resurse care sa hraneasca intelectualitatea sa abordere probleme complexe n-am fi avut azi probabil nici macar teorema lui Pitagora. 7 miliarde de oameni traiesc astazi pe planeta tocmai pentru ca acum cateva zeci de mii de ani un grup de cativa zeci indivizi a decis sa atace un alt grup, sa le fure corturile, sa omoare barbatii si sa le inrobeasca femeile. Si daca n-ar fi venit criza financiara am fi crezut ca civilizatia umana, cu zborurile spatiale, descoperirile stiintifice, arta si constructiile, e magnifica. Iar asta e „bine”. Alternativa la civilizatia actuala, in lipsa furtului, crimei si violului este o planeta populata cu triburi mici si pasnice.
Issac Newton spunea: „Am vazut atat de departe pentru ca am stat pe umerii unor giganti„. Parafrazand as spune ca suntem fiinte cu pretentii de moralitate ce stam pe umerii unor violatori, hoti si criminali.
PS: Faptul ca am pierdut definitia unei notiuni nu inseamna ca de maine voi iesi pe strazi inarmat cu Uzi si voi ucide tot ce-mi trece prin cale. Puteti iesi linistiti din case.
Fr. Nietzsche
H Heine – „O natiune nu pote fi regenerata daca regimul ei nu dovedeste o inalta forta morala. Aceasta forta regenereaza.”
J Renard „Morala e in fapte nu in sentimente.
In arta sa nu faci nimic, niciodata, ca altii; in morala fii ca toata lumea. „
In sfarsit cineva incearca un raspuns. Asta e moralitatea descriptiva; aia care-ti spune ce e acceptabil din punct de vedere social. Pe asta n-am pierdut-o 🙂
Ma interesa moralitatea prescriptiva, care ne spune ce trebuie sa facem „ca sa fie bine si sa nu fie rau”. Acum stau si ma gandesc daca pe asta nu am pierdut-o de fapt pentru ca n-am avut-o niciodata.
Ai amintit moralitatea formulata de Kant „sa nu faci altora ce n-ai vrea sa ti se faca”, care circula ca vorba inteleapta in societatea romanesaca, si „moralitatea unei actiuni trebuie sa aiba efecte pozitive asupra umanitatii, nu a individului”.
Cred ca trebuie privit prin prisma efectelor sociale si persoanale.
Morala este ceva relativ, nu se stie cand trebuie sa ai in vedere interesul propriu sau pe cel social, pentru ca de multe ori sunt in contradictie.
Este ca la piata cand la un anumit pret nu cumperi considerand ca nu merita, dar la un pret mai mic sa accepti sa cumperi produsul.
Poate nu merita sa obti un avantaj personal imediat, daca el are ca efect deteriorarea relatilor tale sociale pe termen lung.
Pentru unii poate relatile sociale sunt mai putin importante decat avantajul, deci si moralitatea este relativa de la individ la individ.
Moralitate înseamnă regulile pe care toți oamenii ar trebui să le respecte tot timpul.
În mod interesant definiția asta nu ia în calcul rezultatele acțiunilor (sau non-acțiunilor), dar are ca și consecință ”poruncile” pe care în general le considerăm valide:
– ”să nu omori” – pentru că cel pe care l-ai omorî nu poate să omoare și el la rândul lui; și oricum nu ai putea să omori încontinuu toată viața, mai trebuie și să mănânci, să dormi.
– ”să nu furi”, ”să nu agresezi”, ”să nu violezi”, etc. – se aplică același raționament.
Îți recomand cu căldură opera lui Stefan Molyneux, de exemplu seria ”An Introduction to Philosophy” de pe YouTube – http://www.youtube.com/watch?v=B_04Povks18&list=PLC1647D7F937DDE7A
Persoanele care cred ca Hitler nu trebuia omorat nu au ce discuta cu mine.
Cred ca nu m-am exprimat suficient de precis. Apărarea e morală, doar inițierea violenței e imorală.
Pai evreii, francezii, englezii, rusii erau singurii „indreptatiti” sa se apere. Faptul ca a intrat SUA in razboi e imoral, nu?
Care este „apararea potrivita” pentru situatia in care un inspector de la garda financiara iti trece usa avand in vedere ca, el reprezinta doar varful unui intreg aparat ce are in dotare arme, elicoptere, tancuri?
– Se poate considera apărare și atunci când aperi o terță persoană.
Oricum dacă se ajunge la război e care pe care, e un pic cam târziu ca moralitatea să salveze ceva. Gândește-te cum ar fi fost dacă soldații germani ar fi fost morali. Ar fi fost Hitler altceva decât un rahat cu ochi? Nu.
– Apărarea individuală față de agresiunea statului nu pare foarte potrivită, pentru că majoritatea oamenilor preferă să nu fie împușcați și nici încarcerați. În cazul unei revoluții se mai echilibrează lucrurile, pentru că statului îi e mai greu să pretindă că reprezintă voința poporului.
Deocamdată avem ceva libertate de exprimare, așa că ce putem face relativ ușor este să răspândim gândirea raţională şi concluzia că statul e imoral.
De asemenea foarte important e să ne creștem copiii raţional şi fără violență. În felul ăsta nu vor mai accepta nici ei violența „aparatului”. E mai puțin spectaculos, dar pe termen mediu și lung ar trebui sa aibă efectele corecte.