Partea a 3-a o gasiti aici.
Dumnezeu: Stop!
Tutea: Ce stop?
Dumnezeu: S-au terminat cei 100 de ani de fericire absoluta!
Tutea: Nu se poate. Stiu ca am fost extrem de fericit, asa cum n-am fost niciodata, dar nu au fost 100 de ani. A fost doar o clipa.
Dumnezeu: Stii bine ca nu poti sa dovedesti asta. Ajugem la provocarea initiala, trebuie sa crezi ma crezi pe cuvant.
Tutea: 100 de ani trec altfel, nu se poate ca din 100 de ani sa nu-mi amintesc decat o fractiune de secunda.
Dumnezeu: Daca ai un mar, cate mere trebuie sa adaugi ca sa ai un mar?
Tutea: Zero mere.
Dumnezeu: Daca ai 100 de mere, cate mere trebuie sa scazi ca sa ai 100 de mere?
Tutea: Zero mere.
Dumnezeu: Ce trebuie sa adaugi la fericirea absoluta ca sa obtii fericire absoluta?
Tutea: Aaaah… nimic?
Dumnezeu: Bingo! Acum intelegi?
Tutea: Nu-mi amintesc nimic din cei 100 de ani pentru ca cei 100 de ani au fost la fel. Nimic, dar absolut nimic, nu s-a schimbat in cei 100 de ani.
Dumnezeu: Exact!
Tutea: Si ce legatura are asta cu ce discutam noi?
Dumnezeu: Pai are. Voi crestinii va puneti in genunchi la comanda unor barbosi imbracati in negru doar pentru ca ei va promit ca ajungeti undeva unde veti gasi fericirea absoluta si va veti bucura de ea o eternitate. Ti-am aratat ca fericirea aia eterna e doar o combinatie intre existenta placerii si inexistenta oricarei schimbari. Diferenta dintre fericirea absoluta si inexistenta este aproape zero. Singura modalitate prin care ai putut sa-ti dai seama ca ai simtit fericirea absoluta a fost sa te aduc in aceasta stare de constienta si sa compari acea stare cu cea de acum. Intelegi acum? Atat timp cat nu experimentezi schimbari in tine sau in exteriorul tau, nu existi. De fapt, nu poti pretinde ca existi.
Tutea: Si?
Dumnezeu: Eu nu am existat sau, mai bine zis, nu pot spune ca am existat inainte sa creez lumea. Eram… mort. Lumea m-a adus la viata. Nu eu am spus „Sa se faca lumina” ci lumina s-a facut si eu am vazut ca e buna. Pentru ca pana atunci eram mort iar acum, in prezenta luminii, am aflat ca exist. Gandeam ca lumina exista, deci stiam ca exist. Faptul ca stiam ca exist e mai important decat ca, probabil, inainte de asta, am fost fericit pret de cateva eternitati.
Tutea: Unde bati?
Dumnezeu: Tot ce am creat, universul, Soarele, Pamantul, muntii si oceanele, speciile de plante si animale sunt activitati prin care ma tin ocupat. Ca sa fug de fericirea eterna. Ca sa fug de moarte.
Tutea: Suna deprimant. Pare ca te-ai condamnat sa urmaresti la nesfarsit filme artistice. Ai creat un imens studio cinematografic care iti furnizeaza in permanenta filme. Comedii romantice, drame de razboi, thrillere.
Dumnezeu: E tot ce pot face. Nu-ti imagina ca-s la prima incercare. Primele 3 universuri erau teribil de mecanice. Trebuia sa mut piesele periodic ca sa se intample ceva. Si chiar si atunci rezultatele erau predictibile. Universul asta insa este surprinzator. Am reusit sa implementez un sistem care produce uneori rezultate intamplatoare. Si surprinzatoare. Ca tine, spre exemplu?
Tutea: Ca mine?
Dumnezeu: Da, ca tine. Un om care vorbeste cu Dumnezeu si nu crede, dar crede ca semeni de-ai lui, pe care nu i-a cunoscut niciodata, au facut-o.
Tutea: Asta spui tu. Inca il astept pe adevaratul Dumnezeu.
Dumnezeu: Inca astepti fericirea absoluta?
Tutea: Da!
Dumnezeu: Faca-se voia ta!
Tutea disparu in starea de fericire absoluta. Dumnezeu striga:
– Galilei, Heisenberg, Eistein, Schrodinger in 10 minute, ma duc sa ma uit ce se ma intampla in Universul 6. Veniti si voi?
Heisenberg: Probabil!
Einstein: Desigur!
Schrodinger: Da si nu!
Dumnezeu: Galilei, vii si tu?
…
Dumnezeu: Galilei?
Einstein: S-a plictisit si a cerut „fericirea absoluta”.
Dumnezeu: Mai devreme sau mai tarziu, toti o cer. Chiar si eu o voi cere. Cine stie, poate am mai cerut-o in trecut. Inainte de eternitatea dinaintea existentei mele.