TPL scria recent ca „Amintirile te mint, memoria ta e selectiva„. Creierul uman altereaza memoriile astfel incat viata sa fie mai „suportabila”. Clipele de umilinta sunt bine ascunse, iar micile succese sunt transformate in victorii de mare anvergura. Acum ceva timp am socat un cunoscut cand i-am spus ca prefer adevarul in locul fericirii. Suntem educati (de parinti si societate) si conditionati (de mecanismele evolutive) sa cautam fericirea cu orice pret. Probabil ca asta e motivul pentru care marea majoritate a credinciosilor nu se gandesc profund la conceptul de Rai. E suficient ca e o „stare de fericire absoluta”. Ca nu-si pot imagina fericirea facand mereu acelasi lucru e deja nesemnificativ. Dar sa revenim la oile amintirile noastre…
DebunkingCristianity scria acum ceva timp de „Sfantul Xavier si evolutia miracolelor legendare„. Articolul explica cum a fost posibil ca in decurs de 70 de ani, un personaj care n-a pretins niciodata ca a fost martorul unui miracol sa fie transformat de Biserica Catolica intr-un sfant care a provocat cutremure, a facut apa de mare potabila si a scos un cal dintr-un rau involburat. In 1622, cu ajutorul unor personaje importante ale Bisericii, „miracolele” Sfantului Xavier erau deja documentate.
Lipsa de incredere in memoria individuala si problemele ce pot apare la nivelul comunicarii intre indivizi face ca memoria colectiva sa fie mai putin de incredere. Probabilitatea ca o legenda sa apara in jurul unui personaj real sunt cu atit mai mari cu cat ne deplasam mai mult in timp. Sfantul Xavier a lasat scris ca nu a fost martorul unui vreunui miracol. Degeaba. Isus nu a lasat scris nimic. Cea mai veche scriere care-l mentioneaza este datata la 30-40 de ani dupa presupusa lui moarte si contine doar inregistrarea unei amintirii pastrate de „memoria colectiva”. Prea putin ca sa ma faca sa cred ca „blestematorul de smochini” este fiul unicului zeu omniscient.