Liberalism si etatism

Toate teoriile politice si economice contin, mai mult sau mai putin explicit, mai mult sau mai putin evident, un set de presupozitii. Autorii teoriilor economice, fie ca sunt capitalisti sau socialist, liberatarieni sau marxisti, incearca sa determine empiric acest set de presupozitii prin observarea mediului inconjurator. Acest set de presupozitii contin judecati de valoare privind structura psihicului uman: intelect, educatie, factori motivationali etc. Problema este ca mediul inconjurator, organizarea curenta a societatilor umane, este deja viciat de teoria economica anterioara care a stat la baza organizarii curente. Astfel, unele teorii merg in profunzime incercand sa analizeze psihicul uman incercand sa inlature factorii perturbatori, iar altele accepta evidenta imediata.

Criza economica actuala a readus pe tapet importanta interventiei statului in economie. In timp ce unii cred ca criza actuala se datoreaza lipsei restrictiilor impuse de stat, altii considera ca suntem pe marginea prapastiei pentru ca statul are o prea mare influenta in jocul economic. In principiu aceste pozitii reprezinta etatismul si liberalismul, desi, ca in orice clasificare, exista diverse subcategorii cu nuante specifice.

Analizand presupozitiile celor 2 curente majore in gandirea economica vom putea vedea dincolo de discursurile demagogice ale politicienilor si vom intelege ce cred policienii despre propriul popor. Nu contest faptul ca multi dintre politicieni nu cunosc aceste presupozitii, pentru ca, asa cum spuneam, unele teorii se bazeaza pe analize profunde iar politicienii au propriile limitari (inteligenta si educatie). De asemenea, e posibil ca unii politicieni sa fie constienti de aceste presupozitii, dar sa le ignore pentru ca pozitia ii obliga (spre exemplu sunt angajati in aparatul de stat).

Care sunt presupozitiile care fac din etatism si liberalism, 2 pozitii contrare? Cred ca exista o singura presupozitie care desparte inca de la inceput etatismul de liberalism: cea legata de potentialul fiintei umane. In timp ce adeptii interventiei statului cred ca omul, in general, nu este capabil sa ia deciziile cele mai bune pentru el insusi si ca este nevoie de o elita care sa-l indrume in directia corecta, adeptii liberalismului cred ca omul este o fiinta suficient de capabila incat sa poata lua singur deciziile cele mai bune. Pentru oricare dintre aceste presupozitii se poate construi o pledoarie care poate utiliza date empirice. Pentru etatism poti arata cu degetul spre un om care-si cheltuie tot salariul pe bautura. Pentru liberalism poti arata cu degetul spre un antreprenor care a „inventat” un produs cu cautare la public. Exemplele sunt multiple si de o parte si de alta, dar ele nu au la baza studii statistice. Asta si pentru ca, asa cum spuneam, acele studii ar fi viciate de starea curenta a organizarii societatii.

Cea mai buna dovada in sprijinul liberalismul este insa… teoria evolutiei. Teoria evolutiei spune ca omul, fiinta care a ajuns la cel mai inalt (cu ghilimelele de rigoare) grad de organizare sociala, are resorturile necesare luarii celor mai bune decizii, resorturi care sunt produsul evolutiei. Sigur ca, in orice grup suficient de mare exista indivizi care nu sunt compatibili cu mediul si astfel sunt sortiti extinctiei, dar asta nu inseamna ca se anuleaza existenta acelor resorturi care ne ajuta sa alegem ce e mai bine pentru noi. Din acest punct de vedere, liberalismul pare crud, aproape inuman. El spune ca, unii vor „muri” (nu neaparat moarte fizica) datorita lipsei unui material genetic compatibil cu mediul inconjurator si ca asta face parte din modul in care e organizata lumea. Chit ca ne place sau nu. Pe acelasi rationament, etatismul va fi invaluit de o aura salvatoare, pentru ca cineva „acolo sus” are grija ca noi, oamenii obisnuiti, sa nu suferim prea mult.

Dar asta e doar in aparenta, pentru ca eu cred ca e mult mai crud sa-i spui unui om, care este produsul a milioane de ani de evolutie, si ai carui stramosi au supravietuit conditiilor vitrege ale naturii, ca e prea prost ca sa fie lasat liber desi traieste intr-o societate moderna care trebuie sa-i asigure un anumit confort material. Da, la baza aparentei griji a statului fata de individ sta ideea ca indivizii sunt niste copii ignoranti care trebuie tinuti de mana la orice pas. Si astfel, odata ce aceasta „mica” presupozitie trece necontestata, incepe efectul bulgarelui de zapada. Statul va lua o prima masura de sustinere a indivizilor neajutorati, apoi va gasi alte domenii in care va considera ca indivizii sunt neajutorati, pentru ca asta va fi rolul statului: sa gaseasca domenii in care indivizii sunt neajutorati si actioneze rapid. Astfel, etatismul devine o profetie auto-implinita.

Sa luam exemplul pensiilor. A existat o vreme in existenta societatilor umane cand sistemul de pensii nu aparuse. Cum supravietuiau batranii atunci? Lasand la o parte faptul ca speranta de viata foarte mica nu prea permitea existenta unei „perioade de pensionare”, in mod cert existau boli si, deci, oameni incapabili sa munceasca. Copii, rudele se ocupau de asta. Statul a hotarat ca exista indivizi care nu au rude si ca trebuie asistati. Asa ca acum totii copii sustin, colectiv, toti batranii. Iar pentru ca oamenii stiu ca vor avea o pensie, nu vor economisi. Pentru ca nu au de unde. Pentru ca statul spune ca economiseste pentru ei, in sistemul de pensii. Ceea ce este fals. Daca statul chiar ar fi economisit acei bani atunci oricine s-ar putea retrage din sistemul de pensii oricand, fara probleme, banii depusi de pensionari in trecut fiind acolo. Aceasta panta alunecoasa pe care se afla acum societatea umana se datoareaza presupozitiei initiale: omul e incapabil sa ia deciziile cele mai bune pentru el. Iar deciziile statului chiar il fac incapabil sa ia decizia cea mai buna pentru ca-l priveaza de o parte din rezultatele muncii sale prin taxe si impozite.

Aceste presupozitii rezoneaza in fiecare om in functie de structura psihica a acestuia. Uneori subconstient pentru ca aceste presupozitii nu sunt explicite. Cei potriviti (cu initiativa, idei si dorinta de afirmare) mediului economic vor sustine liberalismul, ceilalti isi vor dori ca altcineva sa le poarte de grija si sa-i ghideze in jungla economica. Si cum structura psihica nu este inflexibila aceeasi oameni vor rezona diferit in diverse momente ale vietii lor. Astfel vor tinde spre batranete sa sustina masurile care par ca-i ajuta, si deci interventia statului. In caz de boala poate vor prefera un sistem medical gigant care sa se poata ocupa, la modul ipotetic, de toate bolile existente. In cazul in care individul va castiga multi bani va dori sa se foloseasca de o parte cat mai mare din banii castigati si nu va fi de acord cu impozitarea. Si asa mai departe. De aceea cred ca este necesara constientizarea acestor presupozitii si acceptarea lor pentru a fi consecventi cu noi insine. Si pentru a intelege ce cred politicienii cu adevarat despre noi atunci cand propun o anumita masura economica.

Cred ca abordarea etatista se auto-infirma la nivelul individului obisnuit si ca aceasta pozitie nu poate fi sustinuta decat de un birocrat sau de un individ care traieste de pe urma statului. Un individ obisnuit nu poate accepta ideea ca este prea prost pentru a sti ce e mai bine pentru el si sa lase un birocrat ca se ocupe de destinul sau pentru ca asta ar dovedi ca a lasa statul sa-i poarte de grija este cea mai buna decizie pentru el. Daca individul ar lua in mod constient aceasta decizie ar trebui sa conteste chiar ipoteza care l-a impins spre aceasta decizie. De aceea cred ca sustinerea interventiei statului are nevoie de manipulare si propaganda pentru a fi acceptata de oamenii de rand. Cu toate ca acestia sunt prea prosti sa stie ce e mai bine pentru ei.