Iubire crestina? Nu, multumesc.

DarulIubirii, un fan al lui Arsenie Boca, isi indeamna colegii de credinta la distrugerea site-urilor atee si pedepsirea aspra a blasfemiatorilor. Sunt convins ca nu se uita la ochi buni cand musulmanii cer acelasi lucru.

13 comentarii la „Iubire crestina? Nu, multumesc.”

  1. Dacă aia e moNstră de iubire creştină, să şi-o ţină. Iar eu repet, sunt credincioasă.

    Atitudinea corectă a unui creştin care cu adevărat îl iubeşte pe Dumnezeu nu e să pună mâna pe resteu ca să te înveţe ce înseamnă dragostea creştinească pentru aproape, ci să se roage pentru îndreptarea păcatelor tale, lăsându-i lui Dumnezeu grija de a te corija.

    Deci nu e câtuşi de puţin nici iubitor nici creştin.

    1. Atitudinea corecta nu ar fi sa aduca dovezi concrete si indiscutabile?
      Rugaciunea e metoda prin care sa ai impresia ca ajuti, fara sa faci nimic util. Doar pierzi timpul aiurea.

  2. Ateule vezi tu, ai zis ”lua-v-ar”. Dacă vine acum unul mai deştept decât mine, care-ţi demonstrează că eşi la fel de bigot şi fără s ca mai toţi popii, atunci ar fi bine?

    PS: ce-ţi pasă de soarta celorlalţi? Nu mai bine încercăm măcar să nu facem rău dacă nu putem să facem bine în pătrăţica noastră?

  3. foarte la obiect cele spuse dar ai uitat sau „uitat” ceva IMPORTANT: – ce facem cu MARII TERORISTI : FMI, BANCA MONDIALA, BIDERBERGII, B’NAI-B’RITH, Bis ROMANO-CATOLICA, ISRAELUL si ai sai rabini absolut TURBATI, etc…… PE ASTIA CINE-I „JUDECA/CONDAMNA” ?

    1. Nu e nevoie sa-i judece nimeni pe aia. Daca ai nostri nu mai sunt lasati sa fure pentru ei, in mod sigur n-o sa poata sa fure pentru „marii teroristi”.

  4. Boca a fost legionar. Admirator al lui codreanu si sustinator al dreptei fasciste si al antisemitismului. La fel si iustin parvu. Nu stiu daca un om care considera dreapta uciderea evreilor zi a tiganilor poate fi considerat sfant. Adeptii lui vad ca nu sunt departe de atitudinea ireconcilianta a criminalilor interbelici.Am un singur cuvant pentru ei: RUSINE!

Dă-i un răspuns lui godless1859 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *