Ipoteza Dumnezeu este nula

Aristotel a trait intr-o societate politeista in care anumite evenimente inexplicabile erau justificate prin apelul la interventia zeilor. Cu toate astea, filozofia naturalista a lui Aristotel a pornit cu eliminarea „ipotezei Dumnezeu” din procesul de analiza si contemplare a lumii inconjuratoare. Acest mic pas pentru Aristotel a devenit un pas imens pentru omenire. De aici a pornit procesul care ne-a adus „briciul lui Occam” si principiile stiintei moderne.

Laplace a scris o lucrare despre sistemul solar fara sa includa nimic despre Dumnezeu. Intrebat de Napoleon, de ce nu a facut referire la Dumnezeu a raspuns: „Nu am avut nevoie de aceasta ipoteza”.

Toate descoperirile stiintifice au in comun aceeasi „indrazneala” de a desconsidera „ipoteza Dumnezeu”. Gravitatia, relativitatea, termodinamica sunt teorii care nu contin „avand in vedere ca Dumnezeu exista si ca… atunci…”. Electricitatea, radioul, vaccinurile, internetul, centralele atomoelectrice sunt produsele acelorasi teorii indraznete.

In tot acest timp singurul domeniu al activitatii umane care utilizeaza „ipoteza Dumnezeu”, religia, a produs generatii intregi de oameni care nu se mai pot ridica din genunchi, care se roaga la bunastarea celor care-i batjocoresc, oameni care asteapta cu nerabdare sa scape de suferinta (uneori inchipuita) acestei vieti pentru a-i vedea pe altii suferind pentru eternitate, hoarde intregi de agenti de vanzari ai „adevarului” care castiga milioane din vanzarea de iluzii, miracole individuale si tragedii in masa.

Cineva spunea ca pomul se cunoaste dupa rod. Iar cele mai multe roade le-am obtinut cand n-am udat pomul cunoasterii cu „ipoteza dumnezeu” si galeti intregi de teologie ci cand am constestat status-quo-ul si am folosit din belsug fertilizatorul numit „scepticism”.