Intuitie versus revelatie

Revelatia este metoda de cunoastere a adevarului folosita de religie. Cred ca unul din motivele pentru care este o metoda valida de cunoastere a adevarului este faptul ca momentele de revelatie se aseamana cu cele in care au loc „sclipirile de geniu”, intuitiile. Cred ca multi dintre noi, am gasit solutii la probleme la care nu ne gandeam in acel moment. Iar solutiile sunt uneori atat de clare incat iti vine sa crezi ca ai primit informatia de undeva din afara. De aceea, intuitia este considerata o metoda similara revelatiei.

Literatura si folclorul religios abunda de exemple de calugari sau oameni sfinti care descopera adevarul divin in urma unor perioade de post si rugaciune. Din punctul asta de vedere, nu exista diferente semnificative intre un calugar sau ascet care „transpira” pentru aflarea Adevarului si un om de stiinta care „transpira” in cautarea unei solutii. Totusi similitunile se opresc aici. Si mai mult decat atat, similitudinea nu exista. Cel putin in cazul religiilor monoteiste. In budism spre exemplu, meditatia si asceza te pot ajuta sa gasesti Nirvana, dar revelatia ca modalitate de cunoastere a adevarului este respinsa („daca il intalnesti pe Buddha omoara-l”).

Intuitia, ca metoda de „descoperire” a adevarului este cu adevarat rezultatul efortului personal. Nu exista matematicieni care intr-un moment de geniu au compus o simfonie, asa cum nu exista pictori care in momente de inspiratie au revolutionat medicina. Desigur, in trecut varfurile inteligentei umane erau persoane polivalente, insa intuitiile nu vin niciodata in domenii care nu prezinta interes pentru persoana in cauza.

Intr-un studiu facut pentru evaluarea performantelor pompierilor se arata ca cei cu reactiile cele mai rapide, care nu analizeaza foarte in amanunt situatia curenta, lucreaza cu intuitii. S-a constatat ca cei care aveau astfel de „sclipiri” erau cei cu experienta. Oamenii, sunt fiinte care cauta peste tot sabloane care se potrivesc cu evenimentele trecute. Intuitiile reprezinta doar rezultatul unor computatii care au loc in mintea umana, constientizarea acestora facandu-se atunci cand gradul se siguranta al solutiei atinge un anumit nivel.

Eistein avea o modalitate exceptionala pentru valorificarea momentelor de inspiratie. Prin casa, in diverse locuri, avea carnetele de care era prin un creion; cand avea o idee avea la indemana carnetelul pe care scria ideea care-l „traznise”. Periodic aduna toate carnetele din casa si analiza fiecare idee, alegandu-le pe cele cu potential si aruncandu-le la gunoi pe celelalte.

Mai demult am ascultat prelegerile despre istoria ideilor filozofice unui profesor de filozofie de la „The Teaching Company„. Profesorul respectiv spunea ca a fost candva intrebat „Daca ar fi existat un moment in istoria umanitatii in care o civilizatie extraterestra sa declanseze accelerarea cunoasterii (prin inspirarea unei persoane) pentru civilizatia noastra care ar fi acela?”, iar raspunsul pe care l-ar da ar fi „Aristotel”. Acel profesor vedea intuitiile aristoteliene foarte aproape de ceea ce numim revelatie.

Spre deosebire de intuitie, revelatia este „primita” si nu „muncita”. Cineva, acolo sus, decide ca e momentul ca tu sa primesti „adevarul”. Nu conteaza cum esti sau ce faci, daca s-a decis ca trebuie sa primesti revelatia o vei primi. Literatura religioasa este plina de exemple de calugari care au primit revelatii dupa posturi lungi si rugaciuni. Dar sunt si cazuri in care persoanele care au norocul sa primeasca o revelatie sunt criminali, infractori etc. Apostolul Paul era un prigonitor de crestini, Imparatul Constantin era ucigasul propriilor copii, Mohamed era analfabet. Nu e nevoie sa faci nimic pentru a primi o revelatie. Absolut nimic. Doar sa astepti… sa-ti puna Dumnezeu mana in cap si sa-ti provoace telepatic o viziune.