Imposibilitatea omniscientei si linistea personala

Acum aproape un an discutam cu un amic ateu, profesor de filozofie, despre Dumnezeu, religie si agnosticismul care-i albeste unele nopti. Faptul ca nu poate raspunde cu certitudine la intrebarea “Exista Dumnezeu?” sau “Exista mai mult de atit?” justifica intr-o oarecare masura nelinistea amicului meu.

I-am spus amicului meu ca tot ce poate face este sa se impace cu aceasta incertitudine, sa ia o decizie si sa se tina de ea (pina la cand va avea informatii noi de analizat). Numai omniscienta ne poate scapa de incertitudine, iar omniscienta este imposibila. Demonstratia e chiar foarte simpla.

diagrama

diagrama

Conform diagramei de mai sus exista “multimea tuturor lucrurilor care exista” care este formata din doua submultimi “multimea lucrurilor ce pot fi cunoscute” si “multimea lucrurilor ce nu pot fi cunoscute”. Orice entitate dotata cu minte va avea acces la “multimea lucrurilor ce pot fi cunoscute”. Pentru o fiinta omniscienta “multimea lucrurilor ce pot fi cunoscute” ar trebui sa coincida cu “multimea lucrurilor ce exista” iar “multimea lucrurilor ce nu pot fi cunoscute” sa fie vida. O fiinta omniscienta ar trebui sa raspunda la intrebarea “Care sunt lucrurile pe care nu le pot cunoaste?” cu “Nu exista lucruri pe care nu le pot cunoaste”. Intrebarea fireasca este “De unde stie asta?”. Prin definitie DACA exista lucruri ce nu-i pot fi cunoscute acea fiinta potential omniscienta nu le va cunoaste. O entitate care cunoaste toate lucrurile care exista un va putea raspunde cu CERTITUDINE la intrebarea “Care sunt lucrurile care nu-mi pot fi cunoscute?”. Pentru ORICE fiinta cu capacitate de cunoastere multimea lucrurilor ce nu pot fi cunoscute are CEL PUTIN un element si anume raspunsul la intrebarea “Care este continutul multimii lucrurilor care nu-mi pot fi cunoscute?”. Ori acea multime poate fi mult mai mare decat lucurile ce pot fi cunoscute, astfel incat ceea ce stie acea entitate stie poate deveni irelevant cu privire la multimea lucrurilor care exista.

Sunt convins ca prima replica va veni din partea credinciosilor care vor spune ca Dumnezeu, ca sursa a tuturor lucrurilor este omniscient. Pur si simplu este. Din nou, intreb “De unde stie Dumnezeu asta?”. In primul rand nu putem vorbi de cunoastere in absenta unei minti, o minte capabila de a produce GANDURI. Ori gandurile au o succesiune in timp, un putem vorbi in alt fel despre notiunea de gandire decat ca o activitate care are loc in timp, care are un inceput, un mijloc si un sfarsit. Activitatea mentala a lui Dumnezeu are loc in timp si in consecinta exista un “PRIM GAND” al lui Dumnezeu. Acel prim gand a avut loc la un moment dat, cand Dumnezeu a constientizat ca exista. De unde stie Dumnezeu ca inainte de primul sau gand un a existat nimic? De unde certitudinea ca in spatele primului sau gand nu este un CREATOR? Oamenii care se cred facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu vad dovada unui creator intr-o simpla banana. Si totusi creatorul acestui univers nu-si pune problema ca abilitatea sa de a crea universuri arata spre un creator?

Stiu, stiu… Dumnezeu traieste in afara timpului si spatiului. Inca n-am auzit o demonstratie pertinenta privind posibilitatea existentei unui gand in afara timpului. Pina atunci, imposibilitatea atingerii omniscientei imi permite luxul de a lua o hotarire cu privire la sistemul meu de credinte pe baza informatiilor pe care le am si sa fiu impacat cu alegerea mea: Dumnezeu nu exista.

10 comentarii la „Imposibilitatea omniscientei si linistea personala”

  1. Si am mai citit si alte contradictii – ca de exemplu ca omniscient trebuie sa stie cum te simti cand pacatuiesti, iar senzatia asta nu o poate afla decat pacatuind (ce dumnezeu mai e si ala atunci). Totusi aceasta demonstratie presupune ca senzatia nu poate fi citita din capul unui pacatos… si in general foarte multe demonstratii, la fel ca si tezele pe care le combat, nu rezista la un puricat mai atent. Un dicton favorit al meu este ca logica serveste orice stapan (nu mai stiu ce clasic l-a zis, in ce forma, si la urma urmei nici nu conteaza).

    In plus, chiar perfecte fiind, demonstratiile astea impotriva fiintei omnisciente nu imi arata decat ca termenul de „omniscienta” ar fi prost definit 🙂

  2. Total de acord cu ce spui tu, cu o singură excepţie: „Pina atunci, imposibilitatea atingerii omniscientei imi permite luxul de a lua o hotarire cu privire la sistemul meu de credinte pe baza informatiilor pe care le am si sa fiu impacat cu alegerea mea: Dumnezeu nu exista.”

    Nu văd de ce tragi tu concluzia că Dumnezeu nu există din faptul că omniscienţa este imposibilă. Nu cred că asta constituie un argument, fie el şi împotriva unui Dumnezeu teist. Ba chiar mai mult, un astfel de Dumnezeu pare mult mai rezonabil şi scapă teistul de multe probleme. Religia organizată are un talent incredibil de a repeta nonsensuri până când lumea le crede. Dacă s-ar fi spus de la începutul bisericii că Dumnezeu nu e omnipotent, toţi ar fi crezut asta. Totuşi, nu cred să fie nici măcar dpdv biblic vreun motiv să se ţină la această dogmă.

  3. @Radu,
    Sa reformulez: Imposibilitatea omniscientei impreuna cu natura epistemologica a intrebarii „Exista Dumnezeu” imi permite sa aleg oricare din variante si sa fiu impacat cu ea.
    Nu este o concluzie faptul ca Dumnezeu nu exista ci evaluarea intrebarii te duce intr-un punct in care nu-ti poti fundamenta decizia pe ceva anume si atunci ramine la alegerea ta ce alegi sa crezi.
    Articolul nu se vrea un argument impotriva existentei lui Dumnezeu ci este un articol pentru agnosticii care isi aloca foarte mult pierd timp pentru aceasta intrebare si care se consuma la gandul ca nu pot lua o decizie intr-o problema atit de „importanta”.

  4. Aşa cum spui: O entitate care cunoaste toate lucrurile care exista un va putea raspunde cu CERTITUDINE la intrebarea “Care sunt lucrurile care nu-mi pot fi cunoscute?”

    DAR, când afirmi o entitate care cunoaşte toate lucrurile care există nu spui altceva decât că ea cunoaşte inclusiv lucrul acela despre care spui că ar trebui să fie în incertitudine. Deci, dacă cunoaşte toate lucrurile care există, atunci cunoaşte inclusiv şi faptul că nu există lucruri pe care să nu le cunoască. Şi dacă există o fiinţă omniscientă atunci nu pot exista lucruri care nu pot fi cunoscute de către această fiinţă.

  5. In primul rand nu e obligatoriu ca o entitate care cunoaste toate lucrurile care exista sa stie ca cunoaste toate lucrurile care exista.
    Din diagrama facuta acolo rationamentul arata ca exista cel putin o intrebare la care fiinta „cu pretentii” la omniscienta: „Care este continutul multimii lucrurilor ce nu pot fi cunoscute?”

    In al doilea rand afirmatia pe care o contesti este concluzia pe baza diagramei si are inteles intr-un anumit context. „O entitate care cunoaste toate lucrurile care exista un va putea raspunde cu CERTITUDINE la intrebarea “Care sunt lucrurile care nu-mi pot fi cunoscute?”.” inseamna in acest caz „O entitate poate cunoaste toate lucrurile care exista mai putin unul”. Ar fi mai usor sa contesti rationamentul, daca contesti concluzia decat sa contesti ce ai inteles tu ca spune concluzia. Caci astfel arati ca esti de acord cu rationamentul si ai o problema cu forma, si nu esenta, concluziei.

    In concluzie la ce am scris mai sus… rationamentul scris si mai sus este valid.

  6. Pingback: Din nou despre agnosticism - Prin filtrul raţiunii

  7. Salut,
    Interesant blogul tau. Am remarcat 2 afirmatii din articole diferite:

    1) ” Pina atunci, imposibilitatea atingerii omniscientei imi permite luxul de a lua o hotarire cu privire la sistemul meu de credinte pe baza informatiilor pe care le am si sa fiu impacat cu alegerea mea: Dumnezeu nu exista.” (de mai sus) http://www.logosfera.ro/2008/10/imposibilitatea-omniscientei/

    2) „Nici o minte (asa cum intelegem noi ca functioneaza o minte) nu poate demonstra ca ceva ce nu cunoaste nu exista. Punct.” (de aici: http://www.logosfera.ro/2009/04/ateism-biblic-omul-care-l-a-invins-pe-dumnezeu/ )

    1. Prima se refera la om, a doua se refera la Dumnezeu.
      Chiar si asa, faptul ca mintea mea nu poate demonstra ca ceva ce nu cunosc nu exista (banuiesc ca te referi la Dumnezeu) conform punctului 2 asta nu ma obliga pe mine sa cred ca exista (punctul 1).
      Reciproca e la fel de adevarata: presupunand ca exista un creator mental (dotat cu minte) al acestui univers, el are dreptul sa creada ca nu este la randul lui creat (punctul 1) dar nu poate demonstra ca nu este creat (punctul 2).
      Nu vad nici o contradictie.

  8. Vreti concluzia? Dumnezeu NU este o entitate!Punct! Entitatiile care zic ca sunt dumnezei sunt spirite, diavoli sau cum vreti sa ii numiti.Au putere doar in anumite dimensiuni, aici (Dimensiunea 3) si dimensiunea 4a..poate a 5a.

    Dumnezeu este ENERGIA care este pretutindeni si care penetreaza toate Universurile, materia, antimateria, materia oscura si energia oscura (si tot ce inca nu cunoastem:)
    Tesla: Daca vrei sa intelegi Universul gandeste in termeni de Energie, frecventa, si vibratie.
    Dumnezeu NU are constiinta. NOI SUNTEM CONSTIINTA LUI!!!!!! NOI SUNTEM RAUL SI BINELE. Noi lom deciizile. Pot afirma acum tare, NOI SUNTEM DUMNEZEI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *