Open your eyes, free your mind

Imorala moralitate absoluta

Nu am intalnit oameni dornici de a sustine existenta unei morale absolute fara sa-si bazeze ideea pe existenta unui zeu legiuitor, si mai mult decat atat, pe existenta zeului legiuitor in care cred ei. Nimeni nu spune „eu cred ca exista un legiuitor absolut si sper ca atunci cand ma va judeca va fi multumit de deciziile mele”. Ca o paranteza, Thomas Paine, agnostic si deist, credea intr-un Judecator Suprem fara insa a subscrie la vreuna din religiile lumii, dar nu a sustinut niciodata cu inversunare existenta moralei absolute ci doar a sperat intr-o Justitie finala.

Trebuie de asemenea mentionat ca existenta legilor morale nu necesita si existenta judecatorului care s-o infaptuiasca. Chiar daca acceptam a ucide este gresit in mod absolut asta nu dovedeste existenta unui aparat care va judeca crima si va pedepsi faptuitorul. Judecatorul poate deci sa iasa din ecuatie chiar daca acceptam existenta Legiuitorului. Aceasta „omisiune” a apologetilor moralei absolute arata fie o lipsa de profunzime a rationamentului, fie o intentionata „minciuna cusuta cu ata alba”. Desigur, ca nu ar fi practic (si rational) ca Legiuitorul sa stabileasca legile fara sa stabileasca pedepse pentru nerespectarea acestora si sa asigure aplicarea pedepselor. Dar obligativitatea ca Legiuitorul sa fie si Judecator ar limita capacitatea de manifestare a vointei divine, nu-i asa?

Religiosii si apologetii se reped sa-i acuze pe cei ce contesta existenta moralei absolute de incertitudinea ce planeaza asupra acuratetii deciziilor etice existenta in lipsa unui Legiuitor.  Sa accept de dragul conversatiei ca un astfel de Legiutor exista. Ce stim despre el? Ce stim despre ce considera Legiuitorul ca fiind moral? Stim doar ce ne spune o carte, ce au spus diverse persoane moarte acum multe sute de ani ca scrie in carte (profeti, sfinti parinti, papi etc) si ce spun diversi purtatori de patrafire sau alte vestiminte bisericesti despre ce au spus cei morti inaintea lor. In acest moment bazele unei moralitati absolute sunt

1) existenta unei carti „sacre” (cum ii place lui Plesu sa spuna despre cartile tiparite la tipografia BOR)

2) existenta unor oameni carora li s-a revelat continutul cartii (fie direct, fie prin ghidare telepatica). Revelatia este prin natura ei o experienta personala neverificabila. Pentru un observator extern, in absenta altor criterii de evaluare, nu exista diferenta intre revelatie si delir.

Orice individ care considera aceste criterii suficiente pentru acceptarea unei anumite moralitati absolute trebuie sa permita altor persoane care folosesc aceleasi criterii sa accepte o alta moralitate absoluta. Astfel un crestin sustinator al moralitatii absolute transmise de Isus trebuie sa-i accepte musulmanului dreptul de a sustine/crede in moralitatea absoluta a Coranului (exista si acolo o carte sfanta si profeti) si mormonului dreptul de a crede in moralitatea absoluta a cartii lui Joseph Smith. Istoria ne arata ca niciodata nu s-a intamplat asa. Pentru ca moralitatea ar intra pe taramul absurdului. Fiecare s-ar bate cu pumnul in piept ca detine regulile moralitatii absolute dar ar accepta ca ceilalti sa afirme ca nu le detine. Pus in fata unei astfel de dileme suporterul moralei absolute trebuie fie sa renunte la necesitatea revelatiei si autoritatii pentru cunoasterea adevarului, caz in care trebuie sa prezinte argumente rationale si dovezi verificabile, fie sa refuze celorlalti dreptul de a-si alege propriile surse si metode de cunoastere a adevarului. Evident ca o capitulare atat de rapida a propriilor ipoteze este inadmisibila si optiunea a doua este imbratisata rapid. Ori refuzul de a acorda celorlalti aceleasi drepturi pe care un individ si le aroga este imoral.

Paradoxul sustinatorilor Moralei Absolute este ca, pentru a sustine continutul Moralei Absolute, acestia trebuie sa fie imorali. Este ca si cum un bolnav de gripa porcina ar spune grohaind si horcaind ca are leacul pentru boala de care sufera si ca, mai mult decat atat, acel leac vindeca toate bolile din lume.

Lipsa de sinceritate a sustinatorilor ai moralei absolute poate fi testata foarte usor intrebandu-i: Unde vrei sa traiesti? In Suedia anului 2010, tara majoritar atee, unde moralitatea se stabileste rational si prin dialog sau in Evul Mediu intr-o tara in care majoritatea are o alta credinta si a carei moralitate absoluta spune ca ai doua optiuni „Te convertesti sau mori”? Raspunsul este evident pentru ca moralitatea este un obiect al activitatii umane ce urmareste maximizarea fericirii atat la nivel individual cat si social.

PS: Intr-o carte pretins absoluta din punct de vedere al educatiei morale exista o pilda cu o barna si un pai. Si, paradoxal, pilda respectiva nu se referea la faptul ABSOLUT adevarat ca 2 persoane au ceva in ochi ci la RELATIVITATEA dimensinilor celor 2 obiecte infipte in ochi.

One Response to “Imorala moralitate absoluta”

  1. […] ciclul “imorala moralitate absoluta” teologii ismalisti din Egipt dezbat problema religiei Bahai si vor nici mai mult nici mai […]

  2. unu' spune:

    Moralitatea urmăreşte minimizarea conflictului între indivizi nu maximizarea fericirii.

Lasa un comentariu