Epistemologie intrauterina

Am dat peste un nou argument crestin privind existenta lui Dumnezeu, „argumentum ad uterus”. Luati de priviti.

Este evident pentru fetusi ca exista viata dupa nastere, nu? Pentru ca ei stiu ce-i aia „nastere”, nu? Si stiu ca au si o Mama, evident. Pentru ca stiu ce e aia „mama”, apriori. Imaginea este un exemplu elocvent privind incapacitatea crestinilor de a privi lucrurile din perspectiva celorlalti. Ei se afla intr-un loc de unde se vede clar ca Mamele fac Copii si atunci cred ca numai copii idioti ar putea afirma ca nu au Mama. Nici vorba sa se puna in locul fatului si sa-si puna intrebarea „Cum dracu’ as putea sti ca exista altceva in afara acestei vieti? Si mai mult ca in afara acestui lichid se afla o Mama? Care seamana oarecum cu mine, dar e mai mare. Si n-are putza ci pasarica.”

De asemenea imaginea este elocventa privind lipsa sinceritatii crestinilor in conceperea unor astfel de „argumente”. Cea mai mare critica pe care ateii o aduc credinciosilor nu este ca cred ca au o „Mama” ci ca cred ca acea „Mama” este in acelasi timp si buna, si ii va da cu capul de pereti cand se vor naste daca, pe timpul sarcinii, n-au crezut ca se vor naste desi nu exista nici o dovada in acest sens. Mai mult decat atat, Mama aceea buna are pretentia ca noii-nascuti sa creada ca ea este eterna, ca n-are la randul ei si ea o Mama, si tot felul de alte aberatii teologice.

Cum ar arata un dialog „normal” intre 2 embrioni inteligenti?

E1: Hei, ce zici de zeama asta?
E2: Buna, buna. Daca nu ne-am caca tot aici ar fi si mai buna.
E1: Mi se pare mie sau spatiul asta devine din ce in ce mai mic?
E2: Asa e, tin minte cand eram mic cum faceam roata si triplu axel. Acum abia pot sa ma invart.
E1: Probabil ca vine vremea sa iesim de aici.
E2: Sa iesim unde?
E1: Dincolo.
E2: Dincolo?
E1: Pai, se aude ceva care vine din afara sacului asta? Parca.
E2: Da, dar pe unde iesim?
E1: Eu stiu, poate e vreo gaura in sacul asta.
E2: S-o cautam!
[dupa cateva zile de cautari]
E1: Am gasit eu o zona mai subtire in sacul asta.
E2: Pai hai s-o lovim cu picioarele poate se sparge si iesim de aici.
E1: Hai!

Cum ar arata un dialog „normal” intre 2 embrioni teologi?

E1: Hei, mai avem putin si ne vedem Creatorul
E2: Esti prost, Creatorul e o „ea”
E1: Hai ca esti bovina. Cum sa fie Creatorul o „ea”? E o contradictie in termeni.
E2: Creatorul este o „ea” pentru ca are tzatze.
E1: Pai vezi ca esti prost… cand am zis eu ca Creatorul n-are tzatze? Are tzatze dar e barbat. Ca noi.
E2: Eu cand zic „tzatze” ma refer la niste chestii mari ca niste bidoane de 3 litri.
E1: Aici gresesti, tzatele sunt niste bucati de carne care au niste varfuri maronii. Atat.
E2: Macar atata stim sigur despre Creator, ca are tzatze.
E1: Da, asta stim sigur
E2: 4 tzatze apetisante
E1: 4? Arde-te-ar focu’!
E2: 4, ca sunt 4 puncte cardinale
E1: La ce i-ar trebui Creatorului 4 tzatze cand noi suntem doar 2.
E2: Pai or mai fi fost 2 inaintea noastra.
E1: Au fost pe dracu’! Noi suntem singurii.
E2: Poate trebuie 2 de rezerva.
E1: Blasfemie! Rezerva pentru ce? Creatorul n-are nevoie de tzatze de rezerva pentru ca tzatzele lui nu se strica niciodata
E2: Intr-un fel ai dreptate. Creatorul e perfecta. Deci trebuie sa aibe 4 tzatze.
E1: Bah… te omor daca mai zici ca Creatorul e o ea.
E2: Ba eu te omor daca zici ca Creatorul are 2 tzatze.
E1 si E2 se stranguleaza reciproc cu cordonul ombilical si mor.