Earth of Warcraft

Cine nu a jucat vreodata un joc pe calculator? Warcraft? Starcraft? World of Warcraft? Counter Strike? Diablo? Imi este greu sa cred ca vreun vizitator al acestui blog ar putea sa nu cunoasca conceptul de „computer game”.

Ce e un joc electronic (pe calculator sau consola)? Sa reformulez: este jocul PC un univers? Sigur ca da. Este o lume in toata puterea cuvantului. Are legi. Are obiecte animate (viata). Are obiecte inanimate (materie). Are interactiune intre obiecte. Are inceput. Are sfarsit. Are toate atributele unui univers. Pastrand proportiile evident. Jocurile electronice au si creator(i). Inteleg de ce o persoana, admirand complexitatea vietii si comparand-o cu complexitatea unui joc pe calculator ar putea cadea prada ideii de Creator. In fond, Universul in care traim ar fi joc atat de complex incat personajele ar fi dotate cu inteligenta creatoare si constiinta de sine. Dar in jocurile moderne personajele incep sa devina din ce in ce mai inteligente caci motoarele de Inteligenta Artificiala sunt din ce in ce mai performante. In jocurile de ultima generatie, un personaj „automat”, dotat cu inteligenta artificiala, iti poate auzi pasii (de fapt „pasii” personajului pe care-l „manevrezi”), poate „constientiza” ca se afla langa un obiect dupa care se poate ascunde si poate coordona atacuri cu alti membri dotati cu inteligenta artificiala. Iar de multe ori, aceste personaje se descurca mai bine decat tine, jucatorul.

Cei care cunosc evolutia puterii de calcul a computerelor si a jocurilor pe calculator isi pot imagina cu usurinta o vreme in care un computer cu un procesor de X Thz si memorie de Y Tb ar putea „rula” un joc care incepe cu un Big Bang, cu salturi in „timp”, personaje care evolueaza de la o „supa primordiala” etc. Am avut calculator HC cu 64kb de memorie. Jocurile se incarcau cu ajutorul unui casetofon in timp de 5-10minute iar acestea nu aveau a 3-a dimensiune. Asta se intampla acum… 19 ani. Azi avem acces la jocuri in care peisajele iti taie rasuflarea, sunetul „naturii” este identic cu cel al naturii reale iar senzatiile traite „in-game” depasesc uneori in intensitate senzatiile lumii reale. Este usor sa-ti imaginezi ziua in care jocurile vor putea stimula toate simturile omului intocmai ca in „viata reala” si doar „deconectarea” sa fie modalitatea prin care poti „constientiza” ca ai fost intr-un joc.

Universul dintr-un joc PC exista intr-o cutie (calculatorul). Calculatorul se poate stinge iar jocul poate continua de la „ultima salvare”. Personajele nu stiu asta. Jocul (si deci universul din joc) poate porni oricand de la o alta stare decat cea de „Nimic”. La fel, personajele nu stiu asta. Acelasi lucru se poate afirma si despre noi, oamenii. Nu stim ca universul nu a pornit acum 6000 de ani de la o stare initiala . Asa cum tu nu stii ca universul nu a inceput acum cateva secunde iar acest articol nu si-a inceput „existenta” decat atunci cand tu ai accesat site-ul. Avem iluzia ca nu suntem intr-un joc si ca totul este real. Ca totul este „pe bune”. Dar asta e o credinta. As indrazni sa spun ca e o credinta intemeiata, dar nu asta e scopul articolului.

Repet: analogia cu jocurile PC ma face sa ii inteleg pe cei care, in fata complexitatii universului, cred ca sunt o Creatie. Dar tot analogia cu jocurile PC ma face sa nu-i inteleg pe cei care cred ca exista un singur Creator. De ce trebuie neaparat doar unul? Exista ceva pe lumea asta care sa-mi indice necesitatea unui Creator Unic? Nici macar cartea pe care o invoca unii ca dovada a unui creator unic nu are un singur autor. Exista patru evanghelii. Exista un conciliu bisericesc care a „autorizat” sanctificarea acestor patru evanghelii. Nici in natura nu exista o singura cauza pentru un eveniment. Iar jocurile nu mai sunt de mult opera unui singur individ. Exista oameni care scriu scenariul, unii care fac design-ul personajelor si lumii, unii care se ocupa de animatie, altii de motorul grafic etc. Si mai mult decat atat, exista jucatorul.

Sunt curios daca stii cine sunt creatorii jocurilor pe care le-ai jucat? Sunt aproape convins ca nu cunosti numele nici unuia din cei care au participat la realizarea jocului. Iar acestea sunt informatii publice. Mai sunt convins de un lucru: nu ai incercat niciodata sa-ti dai cu presupusul asupra numarului de oameni care au participat la realizarea unui joc. Sau a profilului lor psihologic. Pentru ca ar fi o prostie. La fel, ar fi o prostie si mai mare ca personajele jocului sa-si dea cu presupusul despre natura programatorilor, desenatorilor, scenaristilor sau jucatorilor care au realizat sau joaca un astfel de joc. Imagineaza-ti un joc in care toate personajele sunt dotate cu inteligenta artificiala complexa si scopul jocului ar fi sa fabuleze despre natura creatorilor jocului. N-ar fi o pierdere inutila de… curent electric?

Statisticile arata ca la fiecare 1000 de credinciosi exista 1 preot (in Romania cred ca sunt mai multi). La fiecare 1000 de personaje din „Jocul Vietii” exista unul care stie cine este Creatorul. Si, mai mult decat atat, cum este acest Creator. World of Warcraft avea anul trecut 10.000.000 de utilizatori. Ce-ai spune daca 10.000 dintre acestia ar spune ca stiu profilul psihologic al fiecaruia din cei care au participat la realizarea jocului? Ai crede ca profilele psihologice corespund realitatii daca toti cei 10.000 ar spune ca au descarcat de la aceeasi adresa un document PDF? Mai ales daca singurele informatii cu privire la creatorii jocului sunt continute in acel document sau disponibile doar celor 10.000 de „jucatori alesi”? Sper ca nu.

Steinhardt, unul din cei 10.000, spunea:

Ipoteza întamplarii apare din ce în ce mai copilaroasa, mai „primara” (cuvantul nefiind luat în sens administrativ).
Alta e teribila problema: cine e Programatorul si ce urmareste?”

In timp ce pot acorda circumstante atenuante primei afirmatii, nu pot sa nu vad in falsa problema de la final o grosolana si nestimtita manevra de manipulare. De ce nu intrebarea „cati Programatori sunt?”. Sau „Programatorii se masturbeaza?”. Pentru ca e o ineptie sa-ti pui astfel de „teribile probleme”.

Exista totusi creatii cu un singur autor. Sunt operele literare (romane, nuvele etc). Dar acolo povestea este controlata de la inceput pana la sfarsit de autor. Nu exista liber arbitru. Daca viitoare, cand cineva incearca sa-ti vorbeasca despre moralitatea si maretia Creatorului spune-i ca Hemingway a fost un betiv sinucigas si ca, Santiago, personajul din „Batranul si Marea”, n-a afirmat niciodata ca Hemingway ar fi fost un sfant. Pentru ca e o prostie ca locuitorul „naturalului” (fie ca acesta este Univers, Carte sau Joc) sa-si dea cu parerea despre „supra-natural” (indiferent ca este „Tatal din Ceruri”, Autorul romanului sau Programatorul jocului).