Dincolo de prostie

Nu am intalnit pana acum o initiativa mai retarda ca cea a „venitului de baza neconditionat„. Am crezut ca initiativa introducerii de cote de management feminim in toate companiile din Europa este „namber uan” dar m-am inselat. O astfel de aberatie este atat de usor demontat incat, pe de o parte, nici nu stiu de unde sa incep, pe de alta parte, imi dau seama ca cei care au aderat deja la idee sunt o cauza pierduta.

In primul rand, celor aproape 9000 de idioti care au dat „like”, trebuie sa le aduc aminte ca, partial, „venitul de baza neconditionat” a fost implementat sub forma alocatiilor pentru copii. Iar asta a avut drept rezultat cresterea numarului de copii facuti tocmai pentru primirea alocatiei. Un venit de baza neconditionat va duce la exacerbarea problemei exponential. Va plangeti acum ca sunt prea multi cersetori la intrarea in Louvru? Pai stai sa vedeti cati vor fi cand vor avea suficienti bani sa traiasca. Probabil ca in prostia lor, sustinatorii ideii cred ca, cu banii primiti toti acesti indivizi se vor retrage undeva in munti sa se bucure in tihna de banii oferiti cu marinimie de creatorii de bunastare. Sunt 100% convins ca nici unul din cei ce au votat petitia nu a fost multumit prea mult timp de salariul pe care-l considera impresionant la angajare. Se cheama „the endowment effect”. Google it!

In al doilea rand, aceasta masura a fost implementata, din nou partial, sub forma salariului minim. Daca salariul minim spune ca „indiferent ce faci la munca nu poti fi platit cu mai putin de X”, aberatia secolului spune ca „chiar daca nu faci nimic primesti Y”. Daca masura salariului minim nu a avut nici un rezultat pozitiv, noua masura va avea efecte zero… in cel mai bun caz.

In al treilea rand, a stat cineva sa-si imagineze mai mult de 10 minute ce se va intampla dupa implementarea unei astfel de abominatii? Cati din cei care muncesc acum pentru ca trebuie, vor inceta sa mai faca asta? Numai cine nu traieste pe lumea asta isi poate imagina ca cineva care primeste acum 500 de lei pentru o luna de munca va continua sa munceasca si cand va primit 500 de lei fara sa faca nimic. Daca multi din cei ce sunt obligati sa lucreze ieftin se retrag de pe piata muncii, ghici ce inseamna asta pentru nenorocitii de patroni care fac profituri uriase? Bingo, vor angaja oameni pe salarii mai mari. Adica vor avea profituri mai mici, care vor ajunge la un moment dat sa nu fie considerate mari si nu vor fi taxate pentru a sustine „venitul de baza neconditionat”. Sunt convins ca in maxim 2 ani de zile sistemul va deveni nefinantabil. Inclusiv daca importurile din China vor fi interzise sau taxate la sange.

In al patrulea rand, in mod sigur pentru a contracara efectele negative ale masurii, birocratii din UE (apropos, se pare ca nu ne-a iesit inca pe nas birocratia, nici cea din comunism, nici cea din „capitalism”) vor fi nevoiti sa impuna si alte masuri. Spre exemplu, oameni vor avea o limita pentru numarul de copii pe care-i pot avea. Ce faci insa cu cineva care face copii pentru alocatie? Ii legi cu forta trompele uterine? Probabil ca da, dar atunci trebuie sa-ti iei sloganul „Liberty meets justice” si sa ti-l bagi adanc in cur.

In al cincilea rand, nu e nevoie de un al cincilea rand.

Sunt de acord cu un singur punct din toata povestea „venitului neconditionat”, si anume ca bunastarea care se produce azi se concentreaza in putine maini. Dar asta, dragii mei se datoreaza exact statului pe care-l pretuiti atat de mult. Atentie, urmeaza o mica lectie de economie!

Sa zicem ca in satul X exista un olar care face obiecte din lut. Un vecin doreste sa achizitioneze contra 5 lei o farfurie de lut, iar olarul este dispus sa dea o farfurie de lut in schimbul a 5 lei. Schimbul se realizeaza si cred ca nimeni nu vede o problema in aceasta situatie. Dupa un timp, alt vecin doreste o farfurie asemanatoare in schimbul a 5 lei. Schimbul se realizeaza din nou si cred ca iar nu exista probleme de etica in aceasta situatie. Exista insa printre noi, niste persoane omnisciente care sunt convinse ca stiu care este momentul in care olarul nostru trebuie sa fie obligat sa vand la mai putin de 5 lei. Ei cred ca e ok sa vinzi o farfurie de lut la 5 lei unei persoane, dar nu la 1000 (un numar ipotetic, doar cei omniscienti stiu exact care este acela). Pur si simplu, daca ai bafta sa faci un produs pe care-l doreste foarte multa lume (iar etatistii sunt singurii care stiu ce inseamna „foarte multa lume”) trebuie sa fii obligat sa vinzi la un anumit pret. Aceste persoane omnisciente insa nu vor sa fie sincere cu olarul si sa-i spuna ca trebuie sa vanda produsul la pretul X. Ar fi prea neplacut sa-si arate tendintele dicatoriale in toata splendoarea lor si sa te sperie si pe tine cu posibilitatea de a-ti fi luat dreptul de proprietate. Plus ca n-ar fi profitabil pentru ei. Asa ca, in loc sa-l forteze pe olar sa vanda farfuriile cu 4 lei (desi uneori fac si asta), il impoziteaza pe olarul proaspat devenig „bogatas asupritor” cu 1 leu si-ti prezinta initiativa drept masura de distributire echitabila a avutiei. Probabil ca-ti va oferi un bonus de 0.8 lei la achizitia de farfurii de lut (remeber „prima rabla” sau „prima casa”), restul pana la 1 leu ramanandu-i „ca sa manance si gura lui”. Ce are lectia de economie cu concetrarea averii in mainile celor putini? Pai are, pentru ca vedeti voi statul sponsorizeaza cea mai mare parte a lucrarilor de infrastructura. Gen strazi, aeroporturi, cai ferate si alte chestii pe care etatistii spun ca nu le-am avea in conditii de piata libera. Asta inseamna ca, surpriza, olarul din povestea noastra poate ajunge foarte rapid in satul vecin sa-si vanda oalele si acolo. Probabil ca tot pe 5 lei.

Daca inlocuim olarul din poveste cu, spre exemplu, Petrom, vom vedea ca Petrom face „profituri nesimtite” si pentru ca statul a binevoit sa construiasca strazi din banii tuturor, nu doar ai celor ce folosesc. Daca sunt strazi exista si cerere mai mare pentru benzina. In lipsa mult iubitului vostru stat, pe langa faptul ca Petrom n-ar fi primit acces la petrol pe sume de nimic dar pe spagi foarte mari, Petrom ar fi fost nevoit sa construiasca singur strazile care sa le asigure clientela pentru benzina. Firma Gillete care a devenit ceea ce este si pentru faptul ca a hotarat sa ofere aparatul de barbierit la un pret mai mic luand in calcul faptul ca oamenii au nevoie de lame ca sa se barbiereasca deci, in punct de vedere economic, constructia de drumuri ar fi o decizie rationala pentru Petrom. Din fericire pentru ei, statul construieste strazile din banii tuturor asa ca ei nu pot decat sa se bucure de niste profituri neasteptat de nesimtite. Tot pe strazile construite pe banii tuturor circula, spre exemplu, si camioanele care transporta marfa catre hypermarketurile pe care etatistii adora sa le urasca. In absenta statului, probabil ca hypermarturile ar trebui sa-si construiasca singur strazi ca sa transporte marfa. Probabil ca ar deveni parteneri cu Petrom. Pana acum sper ca ati prins ideea; in absenta statului, firmele care acum se bucura de profituri nesimtite ar trebui sa creeze singure infrastructura de care acum se bucura la costuri reduse. Profiturile nesimtite reprezinta de fapt rezultatului actiunii statului care face efectiv transfer de bani din buzunarul tau in buzunarul corporatiilor. Evident ca, in absenta statului, probabil ca n-am avea atat de multe drumuri, companiile avand alte mecanisme, in afara „hai sa asfaltam drumul de la A la B pentru ca ies 3 milioane spaga” prin care decid ce drumuri fac si ce drumuri nu fac. In mod sigur insa profiturile companiilor ar fi mult diminuate. Si n-am avea nici atati parlamentari si guvernanti corupti.

Pe langa faptul ca statul finanteaza din banii tuturor infrastructura unora, mai exista o modalitate prin care statul iti ia bani din buzunar ca sa le dea bogatilor: prin intermediul bancilor centrale care tiparesc bani pe care-i arunca pe piata pentru „stimularea economiei”. Daca tiparitul de bani ar fi o solutie (si „venitul neconditionat” este similar din cateva puncte de vedere) si bancile centrale ar dori sa stimuleze economia ar putea face un program prin care acele sume sa se distribuie fiecaruia. Pentru prevenirea inflatiei s-ar putea face un program prin care procesul de distribuire. Spre exemplu pe 1 ianuarie primesc bani cei nascuti pe 1 ianuarie, pe 5 martie cei nascuti in 5 martie si asa mai departe. O astfel de idee ar ataca problema exact la sursa, presupunand ca sursa este „lipsa banilor pentru creare de cerere si repornirea economiei”. Iar tiparitul de bani si „insarcinarea” bancilor cu activitatea de distributie a acestora in economie este exact o miscare dictata de… stat. Sunt zeci de situatii in care statul, sub adapostul „serviciilor sociale”, umfla si mai mult buzunarele bogatilor. Sa ceri ajutorul statului pentru reducerea inechitatilor pare nebunie curata. Dar nu, oamenii cu initiativa „venitului minim neconditionat” vor sa bage in ecuatie statul, acelasi stat care pe de o parte a pus umarul la probleme actuale, iar pe de alta parte isi ia partea leului la orice „opera de binefacere” participa. Ceea ce ma face sa cred ca unii din promotorii ideii sunt persoane bine infipte in varful puterii si care realizeaza ca o astfel de idee va avansa mai mult societatea orweliana la care viseaza. Caci, in timp ce caracatita numita stat va strange de gat pe miliardarul X, rapindu-i o mare parte din profiturile „nemeritate”, restul tentaculelor sale vor strange de gat pe intreprinzatorii mici si mijlocii. Actiunea cu miliardarul X va fi televizata, spre deliciul prostilor ce beneficiaza de „venitul minim neconditionat”. Pentru oamenii care nu fac spume la gura doar pentru ca cineva are 5 milioane de euro in cont, indiferent de modul in care a fost dobandita suma, este clar ca masura orweliana vizeaza a treia patura a societatii. Caci problema nu e ca sunt prea multi saraci si prea putin bogati, ci ca sunt prea multe persoane care nu depind de „bunavointa” statului.

In batalia de la Thermopylae, 7000 de greci au facut fata unei armate de 100.000. Dragi sustinatori ai initiativei „venitul minim neconditionat”, daca vreti sa faceti o lume mai buna puteti sa va organizati si, inarmati cu furci si topoare, sa alergati parlamentari, guvernanti si guvernatori de banci nationale. Lasati-ma sa ghicesc; voi nu sunteti dispusi sa furati pentru o lume „mai buna”, dar vreti sa fure altii pentru voi?