Blog de ‘telectual comunist

Vizitand blogroll-ul site-ului avantgardei comuniste romanesti (despre a carui echipa editorialacenzoriala am scris recent) am descoperit blogul unui intelectual comunist. Cred ca este blogul unui intelectual pentru ca are pe frontispiciu, scris mare, cuvantul „Intelectual”.

Cum nici capitalismul pe care l-am cunoscut eu (ala romanesc facut cu jumatate de masura) nu m-a convins, o voce interioara imi spunea „Mai da-le o sansa! Mai da-le o sansa!”. Am cedat insistentelor enervantei voci si am citit ultimul articol, intitulat „CAPITALISMUL CA RELIGIE”. Era un semn de rau augur, pe care l-am ignorat (ce sa fac, se mai auzea ecoul vocii interioare).

Articolul nu prezinta nici un argument convingator in privinta concluziei ci doar citate din diversi autori (5 la numar). Cam multe „somitati” adunate la un loc sa sustina o concluzie care are nevoie doar de prezentarea unor similitudini intre capitalism si religie. Sa analizam pe rand insa fiecare argument:

„In capitalism se recunoaste o religie, caci el serveste la satisfacerea acelorasi griji, chinuri si nelinisti la care asa zisele religii dadeau odinioara raspunsul”. – Walter Benjamin, filozof german, 1921

Desi economia nu e o stiinta exact cred ca ar fi fost mai potrivit ca un economist sa critice teoria capitalismului si nu un critic literar. Si eu care credeam ca orice teorie politica sau economica serveste la satisfacerea acelorasi nelinisti la care se incearca raspunsuri inca de pe vremea filozofilor antici. Se pare insa ca, orice raspuns la o intrebare suficient de veche nu poate fi decat o… religie. Cel putin asta pare a spune eseistul german.

„Trei sunt trasaturile ce pot fi recunoscute in structura religioasa a capitalismului. El este in primul rand un cult, poate cel mai extrem cult ce a existat. El nu are o dogma, o teologie, ci isi extrage importanta numai din cultul propriu. Utilitarismul capata din acest punct de vedere coloratura sa religioasa. Cea de a doua trasatura este durata permanenta a cultului, caci are loc o celebrare „sans treve et sans merci” (fara incetare si fara indurare) a cultului. Nu exista o „zi obisnuita”, toate sunt zile de sarbatorire fastuoasa si cu pompa a binefacerilor lui. In al treilea rand, capitalismul este poate unicul caz al unui cult ce nu absolveste de pacate, ci se face vinovat de ele.” – idem

Nici acest fragment ales de telectualul nostru nu are caracteristicile unui argument (premise, rationament, concluzie) ci este doar un verdict (si comunistii vechi erau foarte priceputi la dat verdicte). Din toate definitiile cuvantului „cult” doar una („Sentiment exagerat de admiratie, de respect, de veneratie, de adoratie fată de cineva sau de ceva”) s-ar potrivi contextului. Iar definitia asta e prea departata de ceea ce doreste autorul sa obtina, si anume, sa demonstreze caracterul religios al capitalismului. De fapt, chiar criticul literar spune ca nu exista dogma sau teologie in capitalism. Pana acum, Walter Benjamin n-a reusit decat sa spuna ca cei ce cred in capitalism il admira foarte mult. Poate si din cauza faptului ca libertatea si dreptul de proprietate stau la baza capitalismului, iar adeptii lui, probabil, iubesc libertatea si dreptul de proprietate. Durata permanenta a cultului este, se pare, o alta dimensiune religioasa. Din pacate, domnul Benjamin n-a trait in comunism ca sa vada cu exactitate care este alternativa marxista. Walter Benjamin finalizeaza tot cu o bata in balta spunand ca „religia” capitalista nu te absolveste de pacate (un alt ingredient esential al unei religii).

Nici celelalte citate nu aduc nimic in sustinerea afirmatiei „capitalismul este o religie”, dar nu am rabdarea sa le demontez pe toate. Spre exemplu, Wolfgang Palaver considera ca fericirea promisa de reclamele capitaliste sugereaza caracterul religios al acestei capitalismului (indicand subtil ca acest caracter religios este „ceva rau”), desi nu ezita sa se planga de disparitia bisericilor (care, desi, au in mod sigur caracter religios, sunt un lucru bun). E adevarat ca desi in carti marxismul promite fericire, in practica, promite nefericire. Uitandu-ma la crestinismul romanesc (ala care iti cere sa te simti ca ultimul rahat ca sa te simti „bine”) tind sa cred ca marxismul e mai religios decat capitalismul. Ma rog, la cat de diluata a devenit definitia cuvantului „religie” in articolul telectualului, cred ca si bautul apei poate intra lejer la capitolul „ritual religios”.

„Prima dimensiune religioasa a capitalismului se vede in reclama comerciala, ce promite, ca si religia, o viata fericita. Reclama foloseste simboluri ale religiei si bisericii : produse alimentare laudate de calugarite, denumiri sacre de parfumuri ca “Heaven” sau “Eternity”. Locul sfintilor a fost luat de starurile sportive si ale spectacolului. Prin reclama, automobilul a devenit un obiect de cult cotidian. La Wolfsburg, firma Volkswagen a edificat sapte pavilioane de expozitie, concepute ca niste temple, pe care arhitectul lor le justifica astfel : “Ce a mai ramas din religiozitatea noastra din copilarie ? Bisericile au murit, ideologiile si-au pierdut puterea. Dar au ramas firmele, concernele. Pe ele se vor intemeia conceptiile religioase ale viitorului”

L’avantgarde ma acuza pe blogul Avarvarei ca nu prea am citit la viata mea. Se pare ca noii comunisti au citit atat de multe incat n-au mai avut timp sa gandeasca cu creierul din dotare. Ca dovada, telectualul comunist n-a fost nici macar in stare sa selecteze un citat argumentativ, in locul unuia declarativ.