Biblia este un excelent suport pentru necredinta. Geneza, Pacatul originar si povestea lui Avraam si fiul sunt pasaje care indeamna la necredinta. Astazi am pregatit povestea lui Iacov, omul care s-a luptat cu Dumnezeu si l-a infrant (ma rog atat timp cat lupta a fost fair-play). La capitolul 32 din Geneza stau scrise urmatoarele:
24. Rămânând Iacov singur, s-a luptat Cineva cu dânsul până la revărsatul zorilor.
25. Văzând însă că nu-l poate răpune Acela, S-a atins de încheietura coapsei lui şi i-a vătămat lui Iacov încheietura coapsei, pe când se lupta cu el.
26. Şi i-a zis: „Lasă-Mă să plec, că s-au ivit zorile!” Iacov I-a răspuns: „Nu Te las până nu mă vei binecuvânta”.
27. Şi l-a întrebat Acela: „Care îţi este numele?” Şi el a zis: „Iacov!”
28. Zisu-i-a Acela: „De acum nu-ţi va mai fi numele Iacov, ci Israel te vei numi, că te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai ieşit biruitor!”
29. Şi a întrebat şi Iacov, zicând: „Spune-mi şi Tu numele Tău!” Iar Acela a zis: „Pentru ce întrebi de numele Meu? El e minunat!” Şi l-a binecuvântat acolo.
30. Şi a pus Iacov locului aceluia numele Peniel, adică faţa lui Dumnezeu, căci şi-a zis: „Am văzut pe Dumnezeu în faţă şi mântuit a fost sufletul meu! ”
31. Iar când răsărea soarele, trecuse de Peniel, dar el şchiopăta din pricina şoldului.
Daca interpretam povestea metaforic si consideram ca Dumnezeul din poveste este o metafora pentru conceptul de Dumnezeu lupta lui Iacob reprezinta scepticismul. Iar conceptul de Dumnezeu poate fi infrant foarte usor de un sceptic. Pentru ca Dumnezeu nu poate dovedi ca el a creat totul si ca in afara lui nu a existat nimic. Nici o minte (asa cum intelegem noi ca functioneaza o minte) nu poate demonstra ca ceva ce nu cunoaste nu exista. Punct. De altfel si argumentele filozofice ale existentei lui Dumnezeu (argumentul ontologic, argumentul transcendentalitatii etc) sunt usor de combatut. Mai mult ele nici nu dovedesc existenta lui Yehova ci a unui Dumnezeu deist, iar faptul ca sunt folosite tocmai de supusii zeului biblic arata lipsa acestora de sinceritate.
La fel ca si povestea biblica, conceptul de Dumnezeu nu invinge decat atunci cand dispare fair-play-ul. Numai in prezenta suferintei fizice si psihice, a intimidarii, a minciunii, a indoctrinarii la varste fragede credinta in Dumnezeu invinge. Cand imparatul ameninta cu exterminarea orice semn de necredinta, conceptul de Dumnezeu poate invinge. Cand preotul ameninta cu Iadul etern, conceptul de Dumnezeu poate invinge. Altfel, conceptul de Dumnezeu nu are nici o sansa. Scrie chiar in Biblie.
Bine gandit, bravo.
Ateismul si fair-play, vaca si chilotii.
nu crede dar crede.
@brudi
Citeste primul articol din seria „Ateism biblic” ca sa intelegi rolul acestor articole.