„Armored” este cel mai prost film pe care l-am vazut in ultima vreme. Si in ultima vreme am vazut si „Ho Ho Ho” cu Stefan Banica Jr. Cred ca asta spune multe. Este atat de prost pe atat de multe niveluri incat am simtit nevoia sa avertizez omenirea.
Subiectul fimului: o echipa ce se ocupa de transportul de valori (bani in principal) hotaraste sa „pastreze” pentru ei banii dintr-un transport important (42 milioane dolari mai exact). Exista o poveste care le foloseste drept inspiratie cu o echipa care mai facuse asa ceva prin inscenarea unui accident. Prima parte retarda din film e chiar aceasta poveste de „succes”. Echipa care transporta 4 milioane de dolari a oprit pentru a ajuta victimele unui accident de circulatie, care surpriza… era o capcana. Unul din paznici a fost luat ostatic iar restul au fost nevoiti sa dea banii in schimbul colegului. Politia nu i-a gasit pe faptasi si nici banii. Cand un paznic care pazeste usa unei cladiri nu are voie sa ajute un om care s-a impiedicat cine poate crede ca o masina cu 4 milioane se poate opri altundeva decat la destinatie sau altfel decat prin forta. Daca politistii care anchetau cazul i-au suspectat pe transportori nu se stie.
In echipa de transportori care urma sa „dea lovitura” exista un individ, fost soldat in razboiul din Iraq, care se pare este blestemat de Yehova ca Egiptul antic. Parintii au murit, are un frate mai mic de intretinut, banca vrea sa-i ia casa. Iar el trebuie convins de un prieten (Matt Dillon) ca trebuie sa participe la jaf. Au loc niste discutii penibile care se doresc a fi manipulare subtila pentru ca personajul principal sa fie convins ca are o viata de kkt si ca trebuie sa faca ceva. Cu o seara inaintea jafului personajul principal afla ca a doua zi este jaful. Evident ca fostul luptator din Iraq, avand un filon moral exceptional, refuza. In aceeasi seara o noua urgie biblica se abate asupra-i, cand Asistenta Sociala vine sa-l instiinteze ca fratele cel mic poate fi mutat intr-o familie adoptiva. Picatura umple paharul si personajul pozitiv se prezinta la lucru dand de inteles colegilor ca a intrat in joc.
Nu stim nimic despre planul echipei si nici ca urmeaza o serie de faze retardate:
1. La banca pleaca 2 echipaje de transport, care urmeaza sa faca acelasi parcurs. Cele 42 milioane erau in bancnote de 1 dolar de trebuiau 2 masini?
2. La banca dureaza o groaza pana cand vine caruciorul cu bani, bani care trebuie mutati in 2 carucioare mai mici, cate unul pentru fiecare masina de transport. De ce n-a facut banca asta in prealabil?
3. Cat timp se asteapta „marele carucior cu bani” din seiful bancii exista niste schimburi de priviri penibile intre membri echipei. In aer plutesc caciuli cu muste pe ele.
Apoi masinile pleaca si trebuie sa dea raportul catre dispecerat, din ora in ora. Ultimul raport ii prinde pe eroii nostri in dreptul unei otelarii parasite unde intra sa-si ascunda banii, urmand apoi sa-si insceneze atacul.
Sub presiunea timpului, urmeaza alte faze la fel de retardate
1. Echipa scoate una (de ce doar una?) din cutiile cu bani din masini, o deschid si pret de cateva minute se bucura ca niste copii ce si-au vazut cadoul sub brad. Unii incep sa miroasa banii sigilati in plastic.
2. Pentru trecerea banilor din cutii pana la locul de depozitare se formeaza un lant prin care fiecare „caramida” (de BCA) cu bani este trecuta din mana in mana. De ce nu au transportat cutia cu totul la locul de depozitare numai scenaristul si Monstrul Zburator de Spaghete pot sti.
Cacatul loveste ventilatorul cand unul din transportori observa ca exista un aurolac ce i-a vazut in timp ce mutau banii ca prostii. Si aurolacul era prost se pare pentru ca a inceput sa faca zgomot atragand atentia asupra sa desi statea bine merci intr-un loc foarte strategic. Unul din transportori il impusca pe aurolac, simtul datoriei renaste ca pasarea Phoenix in inima fostului soldat din Iraq si asa incepe, ceea ce unii ar numi, „actiunea”.
Dupa ce detoneaza o bomba in locul in care au fost ascunsi banii, soldatul pleca cu una din masini (cea cu restul banilor) si este urmarit de prietenul lui. Dupa o urmarire foarte lunga si plina de ciocniri ambele masini ajung in locul din care au plecat (WTF?). Masinile sunt avariate. Cum ar fi fost explicata starea acestora e un mister. Important e ca mai erau bani intr-o masina. Sirena masinii in care este baricadat soldatul porneste si, la cativa kilometri departare, un politist care isi manca linistit hot-dog-ul o aude. Asa ca pleaca sa investigheze cazul. Incearca sa contacteze dispeceratul abia cand ajunge in otelarie, unde interferentele provocate de cantitatile imense de fier blocheaza comunicatia. Politistul este si el impuscat pentru ca soldatul din Iraq porneste alarma masinii desi putea sa plece (toti erau concentrati asupra politistului). Politistul ranit este adus in otelarie, iar soldatul, gratie unei noi diversiuni geniale il aduce in masina blindata in care se baricadase.
Cine nu e convins ca filmul este foarte prost e liber sa-l vada. Mai spun doar ca la final raman in viata doar politistul si soldatul care urmeaza sa fie recompensat pentru faptele sale.
PS: In film exista si un personaj, fost puscarias, salvat de Isus (Isus nu salveaza oameni de stiinta ci doar puscariasi, drogati si violatori) care isi ucide cu sange rece un coleg care voia sa-l ajute pe soldat, care este trimis sa-l caute pe soldat cand acesta a parasit masina blindata si care, cand il gaseste pe acesta, pe acoperisul otelariei, se sinucide intreband: „Crezi ca Dumnezeu ma va ierta?”. Da fiule, Dumnezeu te va ierta ca ai omorat si te-ai sinucis, ca doar nu esti ca javra aia de Richard Dawkins.