Apologia dreptului la moarte

A avea dreptul de a muri nu inseamna altceva decat a decide care sunt conditiile care trebuie indeplinite ca sa traiesti. E simplu. Nu trebuie sa introduci in ecuatie concepte precum liberul arbitru sau preceptele unei carti scrise de un trib desertic. Viata iti ofera o optiune de tipul „take it or leave it”. Poti sa accepti ce iti propune sau nu. Singurele institutii care nu vor sa alegi optiunea a doua sunt: Statul si Biserica. Dar cand acestea isi vor dori, atat Statul cat si Biserica te vor trimite in razboi cu placere spunandu-ti ca „decat un caine inlantuit, mai bine un leu mort in lupta”.

Cel mai mare roman in istorie a fost Stefan cel Mare (ma rog, asa a iesit la vot). Si ce-a facut Stefan si Daniil Sihastru cand turcii au vrut sa ne islamizeze? Au pus prioritate pe viata sau pe calitatea ei? Nu au considerat cumva ca daca nu sunt indeplinite niste minime conditii atunci nu merita sa traiesti. Nu asa au gandit si eroii de la Termopile cand au aparat democratia ateniana? Nu asta a fost motivul pentru care Brancoveanu a ales sa moara alaturi de familie? Pentru niste principii, pentru o anume calitate a vietii? Il demonizeaza cumva Biserica pe Brancoveanu ca nu a tinut sa traiasca cu orice pret? Nu.

Si cine poate spune mai bine decat mine sau decat tine cand calitatea vietii nu ne mai satisface? Stie mai bine un calugar care traieste linistiti din donatiile fraierilor? Stie mai bine un politician care-si voteaza mariri de salariu dupa bunul plac? Nu. Dar ei vor sa ramai in viata ca sa platesti taxele si sa faci donatiile necesare ca ei sa huzureasca. Sa nu care cumva sa fie pusi sa ofere compatriotilor lor conditii decente de viata si acestia sa nu aleaga sa-si exercite dreptul la moarte. E mult mai simplu sa-ti refuze acest drept. Asa cum iti vor refuza si dreptul sa respiri cand vor simti ca le consumi aerul. Politicienii si preotii sunt cei care formeaza Matricea. Iar tu nu esti pentru ea decat o baterie care o alimenteaza.

Ne plangem ca societatea romaneasca nu mai are principii, ca nu exista modele, eroi de urmat. Mare parte din eroii pe care ii stim si pe care ii onoram au murit pentru principii. Ce modele sa existe cand suprema valoare este viata? Ce gazetar sa vorbeasca impotriva politicii editoriale a ziarului cand scopul suprem este sa ramanem in viata cat mai mult timp? Ce politist sa fie cinstit cand nu conteaza cum traiesti ci doar daca traiesti? Ce judecator sa nu cedeze amenintarilor cand longevitatea este singura masura a valorii vietii lui?

Ii veneram pe cei care au luptat sa traim mai bine dar acceptam sa traim in orice conditii. Pentru ca asa vor preotii si politicienii. Si pentru ca au reusit sa ne convinga ca asa trebuie.

Precizare!

Cred ca viata merita traita si ca greutatile inerente ii dau gustul dulce-amarui. Asta doar daca exista si dulce. Nu indemn pe nimeni sa se sinucida pentru esecuri in dragoste, scoalare sau alte mici „neplaceri” inerente vietii. Timpul vindeca, de obicei, multe. Dar nu suport sa vad ca bolnavii in stare terminala, fara speranta de viata, conectati la aparate, imbibati cu morfina si care nu mai doresc sa accepte ce le ofera viata sa nu-si poata exercita dreptul la moarte doar pentru ca niste politicieni mai vor sa stranga ceva impozite de pe urma lor sau pentru ca oamenii in negru (preotii) pretind ca-l au pe Dumnezeu pe speed-dial. Asa cum spune si Marcus Aurelius, cred ca „Toata viata moartea ne rade in fata, tot ce putem face este sa radem si noi”. Insa atunci cand nu mai putem rade nu are dreptul nimeni sa ne spuna ce decizie sa luam.

6 comentarii la „Apologia dreptului la moarte”

  1. Si cine poate spune mai bine decat mine sau decat tine cand calitatea vietii nu ne mai satisface?

    intotdeauna altii … ca daca „nu ne mai satisface” inseamna ca nu mai suntem „sanatosi” si ei ne fac de fapt un bine atunci cand decid in locul nostru. „dreptul la viata” devine astfel „obligatia la viata” … in orice conditii si cu orice pret!

  2. cred ca, daca s-ar generaliza practica eutanasiei voluntare, actul mortii ar deveni lipsit de dramatism si in felul acesta Biserica si-ar pierde din putere. Biserica intotdeauna a sustinut o teologie a terorii mortii rezervandu-si pentru ea controlul vietii de dupa.

    cred ca omul are dreptul sa decida asupra propriului sau corp, asupra propriului mod si timp de a muri.

  3. Eu cred ca toti ar trebui sa avem dreptul de proprietate asupra vietii si mortii noastre.Asa cum dreptul la viata este un drept al omului, dreptul la moarte, de ce nu ar fi ?
    Si nu, nu e corect ca doar cei in faza terminala sa aiba dreptul la moarte : ei sunt mai oameni decat mine, sau cum ? Fiecare ar trebui sa aiba dreptul de a dispune despre cand si cum sa moara, si sa nu fie fortat sa traiasca o viata , daca nu are chef sa o faca.
    Cred ca sinuciderea asistata ar trebui sa fie legalizata nu doar in cazul bolnavilor terminali : pur si simplu, sa poti merge la spital, si sa primesti contra semnatura, injectia letala, pentru ca asa ceri. Si asta, fara comitete si comitii, fara explicatii si expertize : e dreptul meu sa mor, si cine ce treaba are cu asta, daca asa aleg eu ?
    Consider ca e corect sa fiu ajutata sa mor decent, atunci cand voi dori, decat sa trebuiasca sa sar in fata metroului, sa am o moarte dureroasa si sa traumatizez si pe cei din jur cu asta.
    Consider ca e impotriva omului, a normalitatii, sa obligi pe cineva sa traiasca, contra vointei lui.

    De asemenea, nu mi se pare deloc normal sa fiu obligata sa traiesc o batranete plina de boli si neputinta, sa ma chinui si eu si sa chinui si pe cei din jurul meu, pentru ca in cativa ani, oricum sa mor. Nu e mai rational, mai decent sa aleg sa mor cativa ani mai devreme si sa scap de chin ? Banuiesc ca nici statul nu va fi suparat pentru asta, ca scapa de platit pensii …

    Ma bucur mult ca ai scris acest post, pentru ca pana acum, oricui spuneam acestea, se uita stramb la mine si imi spunea ca am idei ciudate …

  4. Sunt de acord ca nu doar oamenii in stare terminala ar trebui sa aibe acest drept ci toata lumea.
    Legat de stat, nu cred ca acesta este interesat suficient de mult de banii aia de pensie. Totusi, interzicerea mortii asistate si „obligativitatea vietii” creaza o presiune asupra societatii foarte necesara pentru mentinerea individului in stare de „stress” permanent. Ce s-ar intampla daca toti batranii bolnavi ar decide sa paraseasca lumea? Spitalele ar fi mai goale, restul populatiei ar trebui sa primeasca mai multa atentie din partea medicilor, ar cere-o si ar primi-o. Apartamentele si casele s-ar goli iar oamenii ar trebui sa munceasca mai putin ca sa cumpere o casa sau sa plateasca o chirie. Mancarea s-ar ieftini (cerere mai mica). Localitatile ar fi mai putin inghesuite.
    Pe de alta parte apreciez ca Stephen Hawking a ales sa continue sa traiasca in ciuda bolii sale si sa ne mai dezvaluie din misterele universului.

  5. Asa este cum spui tu, in privinta societatii, insa am profunde indoieli ca batranii ar alege sinuciderea asistata . Se agata de viata cu disperare, vor sa traiasca in orice conditii, oricum,daca se poate la infinit …cred ca de asta si vine religia cu promisiunea „vietii vesnice ” … ca sunt disperati sa traisca …
    In fine…cred ca putini vor alege sa plece mai devreme … plus ca intervin interdictiile religioase ( si majoritatea sunt religiosi ), prejudecatile, si faptul ca moartea este un soi de tabu in societate . Din aceste motive cred ca ar fi prea putini cei care ar avea suficienta ratiune incat sa-si hotarasca moartea, atunci cand considera ca e cazul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *