Apologia dreptului la moarte
A avea dreptul de a muri nu inseamna altceva decat a decide care sunt conditiile care trebuie indeplinite ca sa traiesti. E simplu. Nu trebuie sa introduci in ecuatie concepte precum liberul arbitru sau preceptele unei carti scrise de un trib desertic. Viata iti ofera o optiune de tipul “take it or leave it”. Poti sa accepti ce iti propune sau nu. Singurele institutii care nu vor sa alegi optiunea a doua sunt: Statul si Biserica. Dar cand acestea isi vor dori, atat Statul cat si Biserica te vor trimite in razboi cu placere spunandu-ti ca “decat un caine inlantuit, mai bine un leu mort in lupta”.
Cel mai mare roman in istorie a fost Stefan cel Mare (ma rog, asa a iesit la vot). Si ce-a facut Stefan si Daniil Sihastru cand turcii au vrut sa ne islamizeze? Au pus prioritate pe viata sau pe calitatea ei? Nu au considerat cumva ca daca nu sunt indeplinite niste minime conditii atunci nu merita sa traiesti. Nu asa au gandit si eroii de la Termopile cand au aparat democratia ateniana? Nu asta a fost motivul pentru care Brancoveanu a ales sa moara alaturi de familie? Pentru niste principii, pentru o anume calitate a vietii? Il demonizeaza cumva Biserica pe Brancoveanu ca nu a tinut sa traiasca cu orice pret? Nu.
Si cine poate spune mai bine decat mine sau decat tine cand calitatea vietii nu ne mai satisface? Stie mai bine un calugar care traieste linistiti din donatiile fraierilor? Stie mai bine un politician care-si voteaza mariri de salariu dupa bunul plac? Nu. Dar ei vor sa ramai in viata ca sa platesti taxele si sa faci donatiile necesare ca ei sa huzureasca. Sa nu care cumva sa fie pusi sa ofere compatriotilor lor conditii decente de viata si acestia sa nu aleaga sa-si exercite dreptul la moarte. E mult mai simplu sa-ti refuze acest drept. Asa cum iti vor refuza si dreptul sa respiri cand vor simti ca le consumi aerul. Politicienii si preotii sunt cei care formeaza Matricea. Iar tu nu esti pentru ea decat o baterie care o alimenteaza.
Ne plangem ca societatea romaneasca nu mai are principii, ca nu exista modele, eroi de urmat. Mare parte din eroii pe care ii stim si pe care ii onoram au murit pentru principii. Ce modele sa existe cand suprema valoare este viata? Ce gazetar sa vorbeasca impotriva politicii editoriale a ziarului cand scopul suprem este sa ramanem in viata cat mai mult timp? Ce politist sa fie cinstit cand nu conteaza cum traiesti ci doar daca traiesti? Ce judecator sa nu cedeze amenintarilor cand longevitatea este singura masura a valorii vietii lui?
Ii veneram pe cei care au luptat sa traim mai bine dar acceptam sa traim in orice conditii. Pentru ca asa vor preotii si politicienii. Si pentru ca au reusit sa ne convinga ca asa trebuie.
Precizare!
Cred ca viata merita traita si ca greutatile inerente ii dau gustul dulce-amarui. Asta doar daca exista si dulce. Nu indemn pe nimeni sa se sinucida pentru esecuri in dragoste, scoalare sau alte mici “neplaceri” inerente vietii. Timpul vindeca, de obicei, multe. Dar nu suport sa vad ca bolnavii in stare terminala, fara speranta de viata, conectati la aparate, imbibati cu morfina si care nu mai doresc sa accepte ce le ofera viata sa nu-si poata exercita dreptul la moarte doar pentru ca niste politicieni mai vor sa stranga ceva impozite de pe urma lor sau pentru ca oamenii in negru (preotii) pretind ca-l au pe Dumnezeu pe speed-dial. Asa cum spune si Marcus Aurelius, cred ca “Toata viata moartea ne rade in fata, tot ce putem face este sa radem si noi”. Insa atunci cand nu mai putem rade nu are dreptul nimeni sa ne spuna ce decizie sa luam.
Incarcare ...