Sa va imbolnaviti bine, domnule Basescu!

Aseara la “Sinteza zilei” am auzit o noua perla din partea domnului Radu Tudor, de la care, fara sa am o justificare solida, am oarece pretentii. Prezentand zvonurile legate de starea de sanatate a presedintelui Traian Basescu, dl. Radu Tudor a simtit nevoia sa spuna ca ii doreste sanatate presedintelui pentru ca, parafrazez, atunci cand e vorba de aceasta problema “asa se cuvine”.

Nu inteleg de ce sanatatea este absolut(!!!) sacra. Sa inteleg ca domnul Radu Tudor dezavueaza (un cuvant “pe val” in emisiunea de aseara) cele peste 40 de tentative de asasinat ale lui Hitler? Daca domnul Radu Tudor i-ar fi luat interviu lui Al Capone ar fi incheiat cu “La revedere si multa sanatate”? Ma indoiesc.

Am fost unul din cei care s-a bucurat cand Ceausescu a fost impuscat si cred ca sunt multi in situatia asta. Stiu, Basescu nu e nici Ceausescu si nici Hitler, dar nici nu are puterea pe care au avut-o acestia din urma. Daca nu te cheama Boc, Udrea sau Videanu nu ai nici un motiv sa spui ca-ti doresti ca Basescu sa fie sanatos. Decat dintr-un reflex declasat de frica de “gura lumii”, pentru care urarea suprema este “va doresc sanatate ca-i mai buna decat toate”.

Iar Basescu nu este de acord, pe buna dreptate, cu aceasta conceptie. Petrece pana seara tarziu, consuma bauturi alcoolice pentru ca-i place asta. Nu conteaza ca nu e “sanatos”. S-a inconjurat de oameni ca Boc si Udrea pentru ca-i plac sclavii si blondele. Nu conteaza ca nu e “sanatos” din punct de vedere politic. Felul in care traiesti e mai important decat sa traiesti mult. Asta e filozofia lui Basescu. Asta e filozofia corecta.

Pentru ca pe mine ma afecteaza negativ faptul ca Basescu este presedintele Romaniei, pentru ca va fi presedinte inca 4 ani de acum incolo daca nu se intampla ceva rau cu el si pentru ca ma intereseaza mai mult CUM traiesc decat CA traiesc nu pot decat sa-i urez presedintelui “Sa va imbolnaviti bine!” si sa sper ca urarea mea nu va avea aceeasi soarta care a avut-o urarea presedintelui cand a fost ales.

Prima masura anti-criza a guvernului Boc

“Neimpozitarea micro-intreprinderilor cu 16%”

Asta a spus un bou la Antena 3. Cu asta se mandreste guvernarea PDL-ista? Ca nu a ingenunchiat micii intreprinzatori? Cine mai crede ca statul e solutia la iesirea din criza sa-si dea o palma. Si inca una. Si inca una, pana cand ii vine mintea la cap.

Despre legile anti-libertate

Joe Stack a intrat cu avionul intr-o cladire a Fiscului pentru ca sistemul legislative este prea incalcit, pentru ca cei care-l conduc sunt prosti sau rau-intentionati. O excelenta prezentare TED arunca o lumina asupra problemelor din sistemul legislativ actual (din SUA si de aiurea)

Poate credeti ca la noi nu e asa. In recentul caz Andrei Gheorghe, legea spune ca “in caz de accident cu victime politistul decide daca se iau probe cu etilotestul sau probe biologice”. Insa chiar daca ai cunoaste acea lege ar fi insuficient, pentru ca in spatele ei stau niste norme de aplicare. Astazi toata logica din lume nu te-ar putea ajuta intr-un proces. Ai nevoie de un avocat care sa cunoasca pasajele “corecte” din lege.  Nimeni nu mai asculta de “spiritul legii”. Pentru ca acesta a fost strivit de litera ei. Iar literele au fost puse acolo pentru a proteja anumiti indivizi si nu societatea in ansamblul ei.

Ii protejam pe prosti, de la cumparatorul idiot care cere o cafea si trebuie sa i se spuna ca este fierbinte pana la politistul idiot care trebuie sa aibe in fata o schema logica de tip “if-else”, si facem viata grea celor a caror minti inventeaza si in somn cai de imbunatatire a vietii tuturor. “Idiocracy” nu este doar titlul unui film, e viitoarea forma de organizare a societatii umane daca nu vom iubi libertatea, cu toate riscurile ei.

Sfantul Arsenie Boca Tortionarul

In primul rand trebuie sa prezint inca de la inceput definitia “tortionarului”. In sens general, tortionarul este persoana care aplica supune pe altcineva la chinuri fizice sau psihice, care schingiueste pe altii. Avand in vedere, trecutul relativ recent al Romaniei, dictatura comunista mai precis, tortionarul este unealta prin care dictatorul isi impune vointa discretionara. Din acest punct de vedere tortionarul este fie un sadic caruia ii place sa aplice directivele dictatorului, fie un individ indiferent la suferinta celorlalti, fie, in cel mai fericit caz, un individ inspaimantat de puterea dictatorului care ar putea sa-i faca rau inzecit tortionarului neascultator.

In al doilea rand, trebuie sa precizez, pentru cine nu a auzit pana acum de Arsenie Boca, cine este acesta. Arsenie Boca (1910-1989) este considerat drept unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai monahismului crestin ortodox, multi considerandu-l nici mai mult nici mai putin decat un sfant. “Sfantul Ardealului” cum este supranumit de adeptii sai nu a fost canonizat de BOR, desi exista o lucrare (n-o mai gasesc acum, cred ca se numeste “In cautarea unui sfant”) ce contine pledoaria pentru canonizarea acestuia, in cuprinsul careia gasim minunile din timpul vietii dar, si mai important, minunile facute de dincolo. “Părintele Arsenie nu are asemănare cu nici un duhovnic din România şi Europa, în ziua de azi.” ( păr. Petru Vanvulescu)

In al treilea rand se cuvine sa-i multumesc lui Arsenie Boca pentru faptul ca a contribuit la transformarea mea dintr-o leguma credincioasa intr-un om liber cugetator. Pe vremea cand eram credincios, mama a venit de la o slujba cu o brosura despre viata lui Arsenie Boca. Care continea, pe langa date biografice, si anectode numai bune de impresionat mintea naivilor. Arsenie Boca era renumit pentru capacitatea lui de a vedea trecutul si viitorul iar anectodele sunt pline de astfel de exemplu. Unul din ele, care m-a trezit din somnul ratiunii a fost urmatorul:

Era în război. O femeie din Sibiu, Cătălina, a aflat că soţul ei a murit. A luat în braţe copilul şi fugea cu el prin Sibiu. În pântece avea alt copil. La un moment dat a văzut că era plină de sânge. O schijă îi omorâse şi copilul din braţe. Deznădăjduită şi descumpănită s-a dus şi a avortat copilul din pântece. Auzind apoi de Părintele Arsenie s-a dus şi ea la Mănăstirea Sâmbăta. După Sf. Liturghie Părintele a ieşit şi a strigat: “Cătălină, Cătălină, ce-ai făcut! Ştiu că ţi-a murit soţul şi copilul. Ai fost încercată. Dar dacă-l lăsai pe cel din pântece… Ai omorât un copil cu care Dumnezeu avea un plan mare!”. ( pr. Petru Vanvulescu )

Apelul la realitate s-a facut cu intrebari rapide:

• Evident acea femeie a suferit. Ce rost avea s-o faca de ras pe femeie strigand la ea?
• Moise a supravietuit voiajului pe Nil pentru ca Dumnezeu avea un plan cu el. Copilul Isus a fost protejat pentru ca Dumnezeu avea un plan cu el. Iona a supravietuit 3 zile in burta unui peste pentru ca Dumnezeu avea un plan cu el. Cum a putut o femeie sa incurce planurile lui Dumnezeu?
• Cei care au avut grija de copii pentru care Dumnezeu avea planuri au fost ajutati in demersul lor (Moise, Isus). De ce acestei femei i-au fost omorat sotul si copilul?

Cum insa nu se cuvine ca crestinii de rand sa conteste actiunile purtatorilor de sutana, m-am intrebat mai tarziu: “Tu ce-ai fi facut daca ai fi primit de la Dumnezeu revelatia asta?”. (caci prin revelatii primea Arsenie Boca astfel de informatii). Avand in minte suferinta femeii care si-a pierdut copilul in drum spre locul in care era corpul sotului ei, mi-am raspuns:

L-as fi luat de guler pe Dumnezeu si i-as fi spus: “Cand ai avut planuri pentru altii ai avut grija sa fie duse la bun sfarsit. Testul pe care l-ai dat acestei femei este incalificabil. Poti sa-ti iei planurile si sa ti le bagi in cur. Eu nu sunt partas la asa ceva.”

Desigur, aceasta atitudine as fi avut-o DACA Dumnezeu ar fi fost cel cu care vorbea Arsenie Boca. Gaseam ca e imposibil ca creatorul universului sa fie atat de inapt sau rau intentionat. Astfel, povestea lui Arsenie Boca, cea care-i face pe multi crestini sa se afunde si mai mult in propria credinta, a fost unul din multele suturi in fund care m-au facut “sa pun mana pe carte” si sa-l caut pe Dumnezeul cel adevarat, nu pe cel pe care-l prezinta Biserica prin tortionarii sai. Caci daca Dumnezeu era dictatorul de care asculta Arsenie Boca, acesta nu putea fi, logic, decat un tortionar.

Alte torturi aplicate de Arsenie Boca

Desi orice crestin stie ca masturbarea este un pacat si ca aceasta conceptie provoaca traume psihice tortionarul Arseni Boca a gasit de cuvinta sa mai provoace o suferinta psihica unei familii, in care adolescentul cel cuminte era chinuit de hormonii specifici varstei.

O mamă s-a dus cu fiul ei, care avea în jur de 18 ani, la Părintele Arsenie. Când femeia s-a aflat în dreptul Părintelui, a început să-şi laude copilul şi a zis: “Părinte, am un băiat cuminte, nu bea, nu fumează, nu are treabă cu fetele. Este un băiat foarte cuminte! Părintele, privindu-l, a zis cu un glas domol, zâmbind: “Da mă, îi cuminte”, apoi a adăugat să audă toată lumea: “Mă, nu mai preacurvi cu mâna, mă!”, lăsând-o blocată pe biata femeie şi pe copilul ei.

Minim trei-patru copii. Minim am spus

Arsenie Boca a fost, asa cum ii sade bine unui ortodox fundamentalist, un nationalist care credea ca natiunea romana va dispare ca urmare a cresterii natalitatii tiganilor. Avea grija sa le reaminteasca enoriasilor ca o femeie trebuie sa faca minim 4 copii.

Părintele ne spunea tuturor că, pentru sănătatea femeii, e bine să avem 3 – 4 copii. Dacă nu naştem câţi vin, păcatul cade pe cei care sunt în viaţă. ( Emilia Şpan )

Un coleg de serviciu, Radu C., s-a dus la Părintele Arsenie pentru că avea mari probleme cu soţia lui, fiind foarte nervoasă. Şi i-a spus Părintelui Arsenie că nu ştie ce să mai facă cu ea. Părintele îi spune: “Mă, câţi copii aveţi?”. Colegul îi spune: “Unu Părinte, că viaţa îi grea şi nu am cu ce să-l cresc”. Părintele i-a spus imediat: “Mă, nu unu-doi, ci patru-cinci copii să ai mă, ai înţeles?!”. Omul a plecat supărat fără să spună un cuvânt, şi când a ajuns în dreptul uşii bisericii să dea afară, Părintele i-a strigat tare: “Mă, lasă mă copiii să vină, nu unu-doi, ci patru-cinci mă, că dacă nu va înnebuni, mă. Să ţii minte ce ţi-am spus!”. Desigur că acest avertisment l-a îngrozit. Ajuns acasă, i-a spus nevestei ce i-a spus Părintele. Astăzi, au cinci copii, iar soţia lui este cât se poate de liniştită, de calmă, se înţeleg foarte bine şi au şi cu ce să îi hrănească pe copii. Au tot ce le trebuie. ( Bogdan Juncu )

Odată, Părintele era în biserica de la Drăgănescu şi vorbea cu lumea. Îl chema pe fiecare aproape de dânsul şi îi zicea păcatele în auzul tuturor. L-a întrebat pe un bărbat de 46 de ani, cu femeia bolnavă: “Câţi copii aveţi, măi?”. Omul a zis că are 3 copii. “Şi ceilalţi unde-s, măi? Ori i-aţi aruncat pe gârlă?”. Omul i-a spus că n-a aruncat nici un copil pe gârlă. “Şi atunci – zice Părintele – atunci unde sunt ceilalţi? Ştiu că nu i-aţi înecat în gârlă, dar i-aţi “aruncat” aşa cum faceţi voi. Uite, ce-ţi spun. Du-te şi lămureşte-ţi femeia să mai facă încă un copil şi nu va mai fi bolnavă. Dacă va mai da naştere încă unui copil, vă va ierta Dumnezeu o parte din păcate, dar să ştiţi că vă mai rămân multe păcate. Ai înţeles, măi?”. “Am înţeles Părinte” – a zis omul. ( Biliboacă Matei )

Liberul arbitru e o prostie

Cu toate ca tortionarul Arsenie Boca gasea o oarecare placere din suferinta victimelor sale acesta considera ca nu prea exista liber arbitru. Din exemplul de mai jos rezulta ca cei doi soti n-ar fi putut sa se impace mai devreme de 7 ani, adica liberul arbitru nu exista. Cu toate astea tortionarul n-avea nici o problema sa-i acuze pe altii de ceea ce era dincolo de capacitatea lor de decizie.

Doi ingineri, soţ şi soţie din fabrica unde am lucrat şi eu, au divorţat din vina părinţilor lui. Când l-a văzut pe Părintele Arsenie, femeia ( Elena G. ) a început să plângă şi să-i spună de situaţia ei, că a divorţat de soţul ei din vina socrilor şi că are şi o fetiţă şi nu ştie ce să facă. Părintele Arsenie îi spune, zâmbind: “Lasă, mă, nu mai plânge, că după 7 ani vă veţi împăca”. Nu ştiu dacă inginera l-a crezut sau nu pe Părintele Arsenie, pentru că 7 ani nu sunt 7 zile sau 7 săptămâni, sau 7 luni, ci … 7ani. Cert este că exact la 7 ani s-au împăcat, au mai făcut un copil, iar astăzi trăiesc în pace şi bună armonie.

Oricat ar vrea un om sa se casatoreasca (liberul arbitru) uneori nu se poate ca… asa vrea muschii dictatorului.

“În biserică la Drăgănescu, o cetăţeancă îi spune Părintelui: “Părinte, băiatul meu are 38 de ani şi nu se poate însura. Părintele i-a zis: “E şi normal! Doar pe ceilalţi copii i-aţi trimis pe apa sâmbetei, iar acum, familia voastră se stinge. De aceea băiatul nu se poate însura”. ( Silvia Pătrucean )

Nu stiu cum coabitau in mintea tortionarului viziunile de la Dumnezeu cu pacatul originar (si implicit ideea ca liberul arbitru exista). Probabil ca nu dadea importanta acestor probleme fiind mai preocupat de filocalism. Tortionarul Arsenie Boca este considerat unul din cei mai mari ganditori filocalici (whatever that is).

Omnibelevolenta e supra-evaluata

Mă duceam la Părintele împreună cu alţi credincioşi, bărbaţi şi femei, pentru a-i vindeca sau pentru a le rezolva problemele. Odată însă, mi-a zis Părintele: “Să ştii că şi binele are o limită… Sunt lucruri în care nici noi, preoţii, nu ne băgăm”. ( Bica Ioan )

Dictaturofilia

Tortionarului ii placeau dictatorii in general sau cel putin gasea scuze pentru comportamentul acestora… precum in cer asa si pe Pamant

Spunea odată cineva: “Părinte, Ceauşescu strică bisericile”. “Nu el, mă, ci păcatele omenirii” – i-a răspuns Părintele. ( Maria Matronea )

Harry Potter e mic copil

Odată, la Sfânta Liturghie care se făcea la altarul din pădure, Părintele a strigat: “Mărie, din cutare sat, fă-ţi cruce!”; şi Măria: “Nu fac!”. Părintele îi zice a doua oară: “Fă Mărie cruce!”; ea din nou zice: “Nu fac!”. A treia oară strigă Părintele: “Fă Mărie cruce; piei diavole din zidirea lui Dumnezeu!”. Atunci biata Mărie s-a trezit şi a zis: “Fac, Părinte, fac”. Mai târziu, părintele îi zice: “Să vii să te botez, că ţi-ai dat mirul pe apă şi ai curvit cu fiu-tău la secta voastră”. A botezat-o Părintele şi i-a dat canon să umple cu gura o bute cu apă şi apoi să intre în ea şi să facă baie. Şi când a intrat în ea s-a umplut butea cu şerpi. ( Sârbu Elisabeta )

Pentru cine vrea sa afle mai multe despre viata si lucrarea Sfantului Arsenie Boca Tortionarul gasiti aici. E vreo asemanare fizica intre tortionar si Rasputin?

Scrisoarea lui Joe Stack

Cine nu stie, Joe Stack, este cel care a intrat cu avionul in cladirea fiscului din Austin. Am tradus scrisoarea pe care a lasat-o in urma. Nu sunt specialist si imi cer scuze pentru eventualele erori de traducere.

Dacă cititi această scrisoare, fără îndoială va întrebati: “De ce a trebuit sa se întâmple asta?” Adevărul este că raspunsul este destul de complicat complicat deşi era previzibil de o lungă timp. Procesul de scriere, început cu mai multe luni în urmă, a fost destinat sa fie terapie in lupta cu realizarea faptului că nu există terapie suficienta care poate repara ceea ce este cu adevărat stricat. Inutil să spun, acest strigat de disperare ar putea umple volume cu exemplu după exemplu, dacă as vrea sa fac asta. Consider ca procesul de scriere este frustrant, plictisitor, şi probabil fără rost … mai ales având în vedere incapacitatea de a-mi articula cu graţie gandurile, avand in vedere violenta furtuna de ganduri din capul meu. Nu stiu cat de terapeutic este acest proces, dar vremurile disperate cer masuri disperate.

Ca si copii suntem invatati ca fara legi nu exista societate, doar anarhie. Din pacate, incepand cu cele mai fragede varste, in aceasta tara, noi suntem indoctrinati sa credem ca, in schimbul serviciilor si daruirii noastre, guvernul ofera justitie pentru toti. Suntem mai departe indoctrinati sa credem ca exista liberate in acest loc, si ca ar trebui sa fim dispusi sa ne sacrificam vietile pentru principiile nobile reprezentate de Parintii Fondatori (nt: ai Statelor Unite). Va amintiti? Unul din acestea era “nici o taxare fara reprezentare” (eng: “no taxation without reprezentation”). Am petrecut mare parte din anii adolescentei uitand aceste prostii dupa ce le invatasem recent, in copilarie. In aceste zile, cine lupta pentru acest principiul este rapid etichetat drept “drogat”, tradator sau mai rau.

In timp ce putini oameni ai muncii ar putea spune ca nu au avut parte de portia lor de taxe (cum e cazul meu), in toata viata mea pot spune cu destula certitudine ca nu a existat vreun politician care sa voteze in orice problema avandui in vedere pe cei ca mine si dorintele lor. Totodata, ei nu sunt interesati nici macar in cea mai mica masura de mine sau de ceea ce am de spus.

De ce un grup de asasini si hoti pot comite cele mai abominabile atrocitati (si in cazul sefilor de la GM, ani la rand) si, cand e timpul ca palatul lor de coruptie sa cada sub greutatea propriei avaritii si imense stupiditati, intreaga forta federala a guvernului nu are nici o problema sa vina in ajutorul lor in cateva zile, daca nu chiar ore? In acelasi timp, gluma pe care noi o numim Sistemul Medical American, incluzand companiile farmaceutice si de asigurari, omoara zeci de mii de oameni pe an si fura de la victimele pe care le mutileaza, iar conducatorii aceste tarii nu vad aceasta stare de fapt la fel de importanta ca salvarea catorva prieteni ticalosi si bogati. Totusi, “reprezentatii” politici (hoti, mincinosi si ticalosi egoisti sunt termeni mai potriviti) au timp nelimitat sa stea si sa dezbata an dupa an starea “teribilei probleme a sistemului medical”. E clar ca ei nu vad nici o criza atat timp cat mortii nu intervin in calea profiturilor ce le parvin din partea corporatiilor.

Si justitie? Trebuie ca glumiti!

Cum poate orice individ rational sa explice elefantul alb din mijlocul sistemului de taxe si impozite si, intr-adevar, din mijlocul sistemului legislativ in totalitatea sa? Aici avem un sistem care este, de departe, prea complicat de inteles chiar si pentru cei mai educati. Totusi, el trage la raspundere fara mila victimele sale, pretinzand ca sunt reponsabile pentru respectarea in totalitate a legilor pe care nici expertii nu le inteleg. Legea “cere” o semnatura la sfarsitulul formularului; totusi nimeni nu poate spune cu mana pe inima ca intelege ceea ce semneaza; daca asta nu e “privare de liberate” atunci ce este? Daca asta nu e o masura a unui regim totalitare, atunci nimic nu este.

Cum am ajuns aici?

Am facut cunostinta cu adevarul cosmar American la inceputul anilor ‘80. Din pacate dupa mai mult de 16 ani de scoala, am aderat la notiunea absurda si pompoasa ca as putea citi si intelege limba engleza. Cativa prieteni mi-au prezentat un grup de oamenii care avea sesiuni de discutii pe baza “codului de taxe”. In particular, se interesau de sectiunea legat de exceptionalele “exceptii” care fac institutii vulgare si corupte precum Biserica Catolica incredibil de bogate. Am studiat cu atentie legea (cu ajutorul unora din “cei mai buni”, bine platiti, si experimentati avocati fiscali din domeniu), si apoi am inceput sa facem exact ceea ce “baietii mari” faceau (cu exceptia faptului ca noi nu furam de al enoriasii nostri si nici nu minteam guvernul in numele lui Dumnezeu cu privire la profiturile uriase). Am avut grija sa facem totul vizibil, sa urmam toate regulile, exact ceea ce legea spunea ca trebuie facut.

Scopul acestui exercitiu si al eforturilor noastre era sa provocam o reevaluare necesare a legilor care permit monstrilor din religia organizata sa-si bata jos de oamenii care castiga cinstit. Totusi, aici am invatat ca exista doua “interpretari” pentru fiecare lege; una pentru cei foarte bogati, si una pentru restul… Oh, si monstrii sunt chiar cei care fac si pun in aplicare legile; inchizitia este in viata si traieste bine-merci in aceasta tara.

Aceasta mica lectie de patriotism m-a costat 40.000 de dolari, 10 ani din viata si mi-a resetat planurile de pensionare la zero. M-a facut sa realizez pentru prima oara ca traiesc intr-o tara cu o ideologie baza pe minciuna totala. M-a facut sa realizez, nu numai cat de naiv am putut sa fiu, dar si cat de incredibil de idiot e publicul american; ei inghit pe nerasuflate toate prostiile legate de “libertatea” lor si ei continua sa faca asta in ciuda dovezilor coplesitoare si a tot ceea ce se intampla in fata lor.

Inainte de a fi nevoit sa ma recuperez de la durerea provocata de prima lectie privind sensul justitiei in aceasta tara (in 1984 dupa ce am terminat facultatea de inginerie au urmat 5 ani in care a trebuit sa “platesc datoriile”), am simtit ca trebuie sa-mi urmez drumul si sa devin un inginer independent.

Ca paranteza fie spus, in privinta ingineriei si viselor de independenta sunt sigur ca am mostenit fascinatia pentru rezolvarea creativa a problemelor de la tatal meu. Am fost constient de asta de la o varsta foarte frageda.

Totusi, importanta independentei av venit mai tarziu in primii ani de colegiul; la 18 sau 19 ani cand traiam pe cont propriu ca student intr-un apartament din Harrisburg, Pennsylvania. Vecinul meu era o batranica pensionara (80+ parea pentru mine o varsta antica) care era vaduva unui otelar pensionar. Barbatul ei a muncit toate viata in otelariile din centrul Pennsylvaniei cu promisiuni din partea marilor afaceristi si din partea sindicatelor ca, pentru cei 30 de ani de serviciu, va beneficia de pensie si de asistenta medicala. In schimb, a fost unul din miile de oameni care nu s-au ales cu nimic pentru ca managementul slab si sindicatul corupt (sa nu mai pun la socoteala guvernul) au deturnat fondul de pensii si privandu-i pe oameni de o pensie tihnita. Aceasta batranica traia din asistenta sociala.

In retrospectiva, situatia era amuzanta pentru ca eu traiam cu unt de alune si paine (si biscuiti Ritz cand imi permiteam sa ma rasfat) multe luni in sir. Cand am avut ocazia s-o cunosc pe batranica si sa-i ascult povestea imi parea mai rau de problemele ei decat de ale mele (in fond, eu credeam ca am totul inaintea mea). La un moment dat eram sincer ingrozit cand, in timp ce schimbam povesti si ne impartaseam frustrarile, batranica, in felul ei de bunica protectoare, incerca sa ma convinga ca as fi mai “sanatos” daca as consuma mancare de pisica (asa cum facea ea) decat sa incerc sa ma hranesc cu paine si unt de arahide. Nu puteam face acest pas, dar am ramas impresionat. Am decis sa nu am incredere ca marile corporatii vor avea grija de mine si ca-mi voi asuma responsabilitatea pentru mine si viitorul meu. Intorcandu-ne la inceputul anilor ‘80, acolo eram in fata unui terifiant inceput al unui contract naiv de inginer software… si dupa doi ani, multumita eforturilor executivilor ticalosi de la Arthur Andersen (acei oameni care ne-au adus apoi Enron si alte asemenea calamitati) si al la fel de ticalosului senator de New York (Patrick Moynihan), am vazut pasajul cu sectiunea 1706 din legea reformei fiscale din 1986.

Pentru cei nu cunosc, acesta este textul principal al Sectiunii 1706, ce defineste tratamentul muncitorilor (cum ar fi inginerilor) cu privire la regimul de taxare. Vizitati aceasta adresa pentru raportul unui comitet (http://www.synergistech.com/1706.shtml#ConferenceCommitteeReport) in privinta interpretarii dorite a sectiunii 1706 si a partilor relevante din sectiunea 530, asa cum au fost amendate. Pentru informatii privind cum aceste legi afecteaza muncitorii din serviciile tehnice si clientii lor, cititi discutia de aici (http://www.synergistech.com/ic-taxlaw.shtml).

SEC. 1706. Tratamentul anumitor persoane din domeniul tehnic.
(a) IN GENERAL - Sectiunea 530 a Legii Veniturilor din 1978 este modificat prin adaugarea la final a urmatoarei subsectiuni
(d) EXCEPTIE - Aceasta sectiune nu se va aplica in cazul indivizlor care, in urma unei intelegeri intre platitorul de taxe si alta persoana, furnizeaza servicii pentru cealalta persoana ca inginer, designer, programator, analist de sistem sau alte meserii similare implicate in acest timp de activitati
(b) DATA EFECTIVA - Amendamentul facut de aceasta sectiune se aplica remuneratiilor platite si serviciilor oferite dupa 31.12.1986.
Nota:
- “alta persoana” este clientul intr-o relatie cu un “magazin de reparatii”
- “platitorul de taxe” este angajatorul, agentia sau magazinul de reparatii
- “individul”, “angajatul” sau “muncitorul” esti tu

Desigur trebuie sa citesti paragraful ca sa intelegi ce spune, dar nu e atat de complicat. In concluzie e ca si cum ei ar fi pus numele meu in textul din sectiunea (d0. Mai mult, ar fi fost mai direct daca m-ar fi declarat in mod direct un infractor si un sclav fara drepturi cetatenesti. 20 de ani mai tarziu, si tot nu-mi pot crede ochilor.

In decursul anului 1987, am cheltuit aproape 5.000 din “banii de buzunar” si am petrecut aproape 1000 de ore scriind, tiparind si expediind scrisori catre orice senator, congressman, guvernator sau birocrat care ar fi putut sa ma asculte; nimeni n-a facut-o, si toti m-au tratat ca si cum le-as fi consumat inutil timpul. Am petrecut nenumarate ore pe autostrazile din Los Angeles conducand spre intalniri cu fel de fel de grupuri de profesionisti care incercau sa lupte impotriva acestei atrocitati. Asta, doar ca sa descopar ca eforturile noastre erau zadarnicite cu usurinta de cateva cartite de la agentii financiari care se bucurau de beneficiile noii declaratii a “liberatii” lor. Oh, sa nu uitam ca, pentru tot timpul petrecut in acest demers, pierdeam venituri pe care nu le puteam factura clientilor. Dupa cateva luni de eforturi era clar ca era un exercitiu de inutilitate. In cel mai bun caz am fi obtinut o declaratie din partea purtatorului de cuvant al Fiscului ca nu aveau de gand sa aplice litera legii (a se citi “hartuirea inginerilor si oamenilor de stiinta”). Asta s-a dovedit imediat a fi o minciuna, si doar existenta aceste reglementari a inceput sa-mi afecteze veniturile; acesta a fost, desigur, efectul dorit.

Din nou, planurile de mele de pensionare au fost resetate si le-am pus “in asteptare”. Daca as fi fost destept, ar fi trebui sa abandonez domeniul si sa nu mai uit inapoi. In schimb, am inceput sa fiu ocupat muncind 100 de ore pe saptamana. Apoi a venit recesiunea din Los Angeles la inceputul anilor 1990. Liderii nostri au deci ca nu au venoi de atatea baze aeriene in sudul Californei, si le-au inchis; pur si simplu. Rezultatul a fost un dezastru economic ce a rivalizat cu mult-publicatul fiasco Texas S&L. Totusi, pentru ca guvernul l-a cazut, nimeni nu a fost interesat de familiile tinere care si-au pierdut casele sau de zeilde de strazi cu case abandonate catre companiile de credit care au primit fonduri de la guvern sa-si “amortizeze” caderea. Din nou, mi-am pierdut fondul de pensii.

Ani mai tarziu, dupa ce am trecut printr-un divort si luptand continuu sa-mi cred afacerea, eram pe punctul de a incepe sa accelerez ritmul de crestere al afacerii. Apoi a venit caderea .COM si cosmarul numit 911. Liderii nostri au decis sa tina la sol toate avioanele pentru ceea ce parea a fi o eternitate; si multi timp dupa aceea, locatii “speciale” precum San Francisco erau in alerta de securitate luni la rand.

Asta a facut ca accesul la clientii mei sa fie din ce in ce mai costisitor. Ironic, dupa ce au provocat pagube companiilor aeriene Guvernul le-a venit in ajutor cu miliarde din impozitele noastre…. ca de obicei m-au lasat sa mor si sa putrezesc in timp ce si-au salvat CU BANII MEI prietenii bogati si incompetenti. Dupa aceste evenimente, afacerea a inghitit aproape toate economiile si fondul de pensionare.

La acel moment ma gandeam ca e o sansa de schimbare. La revedere California, urma sa-mi incerc norocul in Austin. Asa ca m-am mutat, doar ca sa aflu ca acest loc este in care exista un simt al auto-suficientei foarte umfrat si foarte putini ingineri ofereau servicii de calitate. Nu am experimentat niciodata atat de multe dificultati in gasirea unui loc de munca. Tarifele erau la o treime din cat castigam inaintea colapsului, pentru ca tarifele orare erau fixate de 3 sau 4 companii care-si unisera eforturile pentru a cobora salariile si preturile… si asta se intampla pentru ca cei din departamentul de justitie se ocupa doar de ajutorarea lor si a bogatilor lor prieteni.

Pentru a supravietui, am fost nevoit sa-mi consum economiile si fondul pe pensiile. Asta se intampla intr-un an cu cheltuieli foarte mari si fara venituri. Nu am completat nici un formular catre fisca gandindu-ma ca, pentru ca nu am avut venituri, nu era nevoie. Guvernul incompetent a decis sa nu fie de acord cu asta. Dar nici nu m-au anuntat din timp ca sa ma pot apara si, atunci cand am incercat sa intentez un proces, curtea a decis ca nu aveam dreptul pentru ca nu am facut-o la timp. Am mai scos 10.000$ cu ajutorul justitiei.

Asa ajungem in prezent. Dupa experientele cu lumea contabililor publici autorizati, dupa esecul afacerii am jurat sa nu mai intru vreodata in biroul unui contabil. Dar iata-ma cu o noua casatorie si o gramada de venituri neinregistrare, fara sa aduc aminte de un nou si costisitor obiect de inventar, un pian, pe care habar nu am sa-l folosesc. Dupa o atenta analiza m-am gandit ca as fi iresponsabil sa NU apelez la un specialist; mare greseala.

Cand am primit formularele eram foarte optimist ca sunt in ordinea corecta. Am dat toate informatiile anuale catre Bill Ross, si cand s-au intors rezultatele era similare cu cele pe care le asteptam. Cu exceptia faptului ca, din neglijenta, uitase sa includa toate veniturile neraportate ale lui Sheryl; 12.700 dolari. Ca sa faca treaba si mai complicata, Ross a stiut tot timpul ca aceasta informatie lipseste si nu am stiut de asta decat abia cand mi-a atras atentia asupra acestui fapt in mijlocul auditului. La acel moment a devenit evident ca se reprezenta pe el si nu pe mine.

Asta m-a lasat in mijlocul unui dezastru incercand sa justific tranzactiile care nu aveau legatura cu nimic legat de taxe (cel putin tranzactiile taxabile care nu erau documentate corect). Lucruri despre care nu stiam nicmi si lucruri despre care sotia mea credea ca nu conteaza. Rezultatul este… ei bine, uita-te in jur. Imi aduc aminte ca citeam de piata bursiere inainte de “marea” depresie si cum oameni de afaceri si bancheri bogati care sareau de pe geam cand realizau ca au gresit si au pierdut tot. Nu e ironic cat de mult s-a schimbat in 60 de ani in aceasta tara ca acum stiu cum sa repare aceasta mica problema economica; fura de la clasa de mijloc (care nu are nimic de spus, alegerile sunt o gluma proasta) pentru a-si acoperi spatele si totul e “business-as-usual”. Acum cand bogatii gresesc, saracii mor pentru erorile lor… nu-i o solutie desteapta? In privinta agentiilor guvernamentale, Agentia Federala de Aviatie este pe buna dreptate numita o agentie mortuara, desi ei nu sunt singurii. Cea mai recenta papusa prezidentiala, GW Bush, si prietenii lui au facut ca in 8 ani de mandat critica adusa AFA sa fie valabila tuturor institutiilor guvernamentale. Nimic nu se schimba daca nu exista victime sau daca nu e in interesul celor din guvern. Intr-un guvern plin de ipocriti de la cap la coada, viata este atat ieftina pe cat sunt minciunile lor si legile care servesc propriului interes.

Stiu ca nu sunt primul care a decis ca a suportat mai mult decat a putut duce. Intotdeauna a fost un mit ca oamenii au incetat sa mai moara pentru libertate in aceasta tara si asta nu se limiteaza la oamenii de culoare sau la imigrantii saraci. Au fost multi inaintea mea si vor fi multi dupa mine. Aleg sa nu mai uit peste umar la “fratele cel mare” in timp ce-mi pangareste corpul, aleg sa nu ignor ceea ce e in jurul meu, aleg sa nu ma mai prefac ca aceasta stare de fapt nu va continua; e de ajuns.

Pot doar sa sper ca numarul celor nemultimiti va creste mult prea rapid pentru a fi ignorat si ca zombii americani se vor trezi si se vor revolta; nu e nevoie de mai mult. Pot doar sa sper ca, prin stimularea unui nerv care va provoca guvernul sa instituie restrictii si mai draconice oamenii se vor trezi si ii vor vedea pe criminalii din politica drept ceea ce sunt. Din pacate, desi mi-am petrecut intreaga viata incercand sa cred ca nu este asa, ca violenta nu este o solutie, este singura solutie. Gluma cea mai sadica este ca in realitate rahatii din varful conducerii stiu asta si rad de prosti ca mine inca de la inceput.

Am citit candva definitia nebuniei care spunea ca nebunia este atunci cand folosesti aceleasi metode si astepti sa ai rezultate diferite. Sunt pregatit sa opresc nebunia. Ei bine, Domnule Frate mai Mare, omule de la Fisc, sa incercam ceva diferit; ia mana mea de carne si dormi linistit.

Crezul comunist: De la fiecare în functie de capacitatea lui, la fiecare în conformitate cu nevoile sale.
Crezul capitalist: De la fiecare în functie de credulitatea lui, la fiecare în functie de lacomia sa.

Joe Stack (1956-2010)