Filozofie
Indoctrinare muzicala
De curand am vizitat Statele Unite, si plimbandu-ma pe strazile din Miami, unde se aude doar motoarele masinilor si camioanelor, am simtit nevoia sa ascult muzica. Am inceput sa caut pe telefonul mobil posturi de radio si am gasit unul care difuza muzica Hip-Hop si RnB. Nu mi-am batut capul cu versurile pana cand m-am trezit repetand refrenul unei melodii intr-o duminica dimineata. M-am trezit cantand ca Isus ma iubeste. Aveam o stare de buna-dispozitie care m-a facut sa cant in continuare desi stiam ca nu cred in asa ceva. Nu conta. Imi placea melodia si asta era tot ce conta.
Nu-mi pot decat imagina ce se intampla cu psihicul unui om care, asemenea mie, asculta muzica ce-i place, in mijlocul unor oameni la fiecare 2 minute striga “Praise Jesus”. Placerea produsa de ascultatul muzicii impreuna cu presiunea sociala aproape garanteaza succesul indoctrinarii. Daca mai punem la socoteala si faptul ca asta se intampla la varste foarte fragede, este de inteles de ce multi ajung la varsta adulta fara macar sa puna la indoiala cele invatate.
In Statele Unite, mai mult ca in alte parti, exista posturi de radio cu muzica crestina de toate tipurile: rock crestin, hip-hop crestin, soul crestin, country crestin. Indiferent de gusturile muzicale, asemenea mie, multi se vor trezi fredonand “Jesus loves me” fara sa treaca prin filtrul critic versurile melodiei.
Imi aduc aminte de povestea unui evreu care se afla in mijlocul unei multimi care asculta un discurs al lui Hitler in care acesta spunea ca evreii sunt pacoste pentru umanitate, evreu care s-a trezit strigand din ce in ce mai convins, pe masura ce discursul avansa,… “Heil Hitler”.
Va las mai jos analiza critica a unui celebru (in America) cantec crestin.
Daca intrerupi muzica, opresti indoctrinarea. Daca te antrenezi sa asculti versurile (fondul) si nu notele (forma), nu vei mai fi usor de pacalit.
Andrei Plesu si reflexul libertatii
Domnul Andrei Plesu republica in “Onoarea Bisericii” gandurile produse iritarea provocata de discutiile legate de Catedrala Manipularii Neamului. Daca n-as sti ca domnul Plesu este un om foarte serios, as putea pune ramasag ca glumeste.
Domnul Plesu pare ca nu cunoaste, in proportie de 99%, despre ce vorbeste. Ignoranta mi se pare scuzabila cateodata, dar nu cred ca pot acorda prezumtia de nevinovatie autorului tratatului de angelologie. Articolul este atat de plin de absurditati incat nu-l pot pune decat pe seama unui reflex umanist subconstient, sau mai degraba inconstient.
Domnul Plesu asteapta democratie in sanul Bisericii, ca parerea domniei sale sa fie ascultata de viermii in sutana, sau mai rau, o adevarata blasfemie, sa fie si respectata. De parca exista pe undeva in tot crestinismul vreo urma de democratie. Au fost intrebate mii de generatii de oameni daca vor sa plateasca pacatul originar al unui indivit retardat pe care nu l-au cunoscut nici macar stra-stra-stra-stramosii lor? Nu. Au fost intrebati evreii daca vor sa primeasca cele 10 porunci? Sau daca vor ca fie plimbati de nebuni prin desert timp de zeci de ani? A fost intrebat Iona daca vrea sa petreaca vreo 3 zile in burta unui peste? Sau poate fetele lui Lot au fost intrebate daca sunt de acord sa se prostitueze ca sa salveze un necunoscut de la viol? A fost intrebat Iov daca vrea sa fie cal de bataie in pariul dintre Dumnezeu si Satan? Nu.
Aceste intrebari sunt aproape detalii nesemnificative fata de chestiunea esentiala care scapa domnului Plesu: religia este epistemologie autoritariva. Exita unii (preoti, profeti) pe care Dumnezeu ii alege ca sa transmita la pulime Adevarul. Religia e in esenta sa autoritate. Domnul Plesu vrea sa fie, vorba romanului, si cu sula’n cur si cu sufletul in Rai. Pe de o parte vrea si o autoritate care sa-i dea instructiuni de moralitate primite prin SMS de la Dumnezeu si care sa-i asigure pacea sufletesca, sa-l linisteasca ca “daca Dumnezeu nu exista, atunci nu exista Binele si Rau” si sa-i garanteze ca exista un Judecator final care va face dreptate. Pe de alta parte domnul Plesu se asteapta ca acesti viermi pe care i-a investit anterior cu putere absoluta asupra propriei surse a cunoasterii, acceptandu-le “revelatiile”, sa-l consulte in probleme atat de insignifiante precum construirea unei catedrale.
Un om care arunca la gunoi revelatia ca metoda a cunoasterii poate pretinde ca parerea sa-i fie ascultata. Cei care o imbratiseaza insa au renuntat la acest drept. La fel cum nu poti spune ca logica nu te ajuta sa afli Adevarul, dupa care sa incerci sa argumentezi aceasta pozitie.
Îşi pot permite ierarhiile aşa ceva? În numele a ce? În numele cărei autorităţi morale, în numele cărei isprăvi civice, în numele cărei păgîne jurisdicţii? Cum poate Biserica să suspende libertăţile şi responsabilităţile membrilor ei? Cum altfel decît idolatrizîndu-şi oficialităţile ca pe un „detaşament de avangardă“ al tuturor credincioşilor?
Se pare ca domnul Plesu considera ca e normal sa-l idolatrizezi pe Imparatul Constantin sau pe Stefan cel Mare, 2 criminali mari ctitori de biserici, daca e anormal ca ierarhii ce vor sa construiasca Catedrala Matrasirii Neamului sa nu fie idolatrizati? O fi domnul Plesu vreun infailibil cunoscator al celor care merita sau nu merita a fi idolatrizati. Cat despre “inexistenta” autoritate morala, domnul Plesu pare ca nu stie mai nimic despre autoritatea cu care preotii sunt investiti in a sterge sau nu sterge pacatele (lasati tehnicalitatile voi ce vreti sa spuneti “numai Dumnezeu hotaraste asta”) in urma spovedaniilor. Atunci cand natiunea romana este prezentata, cu mandrie, drept una “crestin ortodoxa” chiar de domnul Plesu, nu poti sa te intrebi care este “isprava civica” care confera bisericii juristictie asupra acestei tari.
Articolul lui Plesu arata ca dorinta de libertate e in natura omului. Unii renunta la ea pentru ca sunt pacaliti de viermii in sutana ca vor primi, in schimbul obedientei, un loc in Rai. Reflexul dorintei de libertate, l-a facut pe domnul Plesu sa uite care este rasplata suprema si plata acesteia. Si sa scrie un articol plin de contractii si intrebari absurde.
Cred ca asta e ultimul articol pe care-l scriu despre Plesu. Mi se pare ca articolele sale din Dilema Veche sunt atat de subtiri incat nu mai am nici o satisfactie in a gasi si comenta erori de rationament. Iar constructiile lingvistice stralucitoare dar lipsite de continut chiar nu sunt un hobby pentru mine.
Andrei Plesu recunoaste ineptia religiei… altora
Cel mai recent articol al domnului Andrei Plesu, intitulat “Training“, imi provoaca sentimente contradictorii.
Imi place pentru ca Andrei Plesu face misto de o religie, religia “dezvoltarii personale”. Evident, nu tot ce intra sub umbrela “dezvoltarii personale” este o religie caci unele parti ale acestui domeniu sunt chiar sustinute de studii stiintifice si nu doar de experientele persoanale ale unor indivizi care nu spun nimic ci doar fac spectacol. Ca in orice religie exista profeti, denumiti “traineri” sau “coacheri”, exista texte sacre care nu spun nimic pentru cei din exterior dar sunt pline de invataminte pentru cei din interior. Ca in orice religie trebuie sa treci niste probe in fata “trainerului” ca sa primesti atestatul de membru al grupului (anafura “trainer-only”). Ca si in religie, esti la “training” pentru ca-ti lipseste ceva, nu ti-ai realizat potentialul tau uman si, in loc sa fii printre cei bogati (sfintii religiei) esti doar un om obisnuit (pacatos “by default”).
Am spus ca articolul imi provoaca sentimente contradictorii pentru ca, se pare, Plesu stie sa recunoasca ineptia religiilor, are la indemana ocaua cu care sa le masoare, dar prefera sa n-o faca atunci cand vine vorba de religia nationala. Iar asta ma deranjeaza pentru ca asta l-ar putea trece pe Plesu din categoria celor cu probleme de logica in categoria “viermilor in sutana”, a celor care stiu ca vorbesc prostii dar prefera s-o faca. Spre deosebire de un vierme in sutana obisnuit care castiga bani de pe urma predicilor inepte Andrei Plesu nu are nimic de castigat de pe urma prelegerilor vadit pro-religie. Sau poate e o decizie de “marketing”; stie ca auditoriul roman este crestin-ortodox (rar mergatoriu la biserica, dar asta nu conteaza) si gadila orgoliul acestuia care-l va rasplati prin cumpararea cartilor.
Ramane in continuare surprinzator cum un om poate face “fun” de faptul ca, intr-o carte care nu e DEX-ul, se spune ca “„Respectuos“ e cineva care „manifestă o atitudine de stimă, consideraţie şi preţuire faţă de cineva sau ceva“” si in acelasi timp sa ia in serios cartea care, desi nu este capodopera absurditatii, spune ca “Treimea e Unul” si ca “un monstru sadic e cel mai iubitor parinte“.
Despre fericire
Despre fericire, conceptia noastra despre fericire, cele 2 tipuri de fericire (a experientei si a memoriei). O alta excelenta prezentare TED.
Viata ca o loterie
Stim cum functioneaza o loterie: te duci la ghiseu, platesti un bilet si astepti extragerea; daca ai avut noroc castigi, daca nu, ai pierdut “investitia”. Voi ignora faptul ca premiul cel mare se strange din banii platiti pe bilete, pentru ca nu este relevant cu privire la subiectul articolului si voi considera ca exista resurse inepuizabile in privinta acordarii premiilor iar faptul ca tu trebuie sa dai bani pe bilet, face parte doar din “regulile” jocului.
Nu ti se pare ca viata, asa cum este ea propusa de marile religii ale lumii seamana teribil cu o astfel de loterie? Tii posturi, te rogi, asculti de un popa blajin sau betiv (dupa cum ti-e norocul), donezi din bani pentru construirea de catedrale, intr-un cuvant, investesti resursele proprii in schimbul unui bilet la loterie care-ti poate aduce “premiul cel mare”, o eternitate de fericire absoluta. Ii inteleg pe cei care-si vand intreaga avere pentru achizitia unui bilet la loteria care aduce cel mai mare premiu din istorie. Iar o viata dusa in genunchi, cu spatele garbovit, pupand moaste si icoane, e chiar un pret mic in schimbul recompensei. De fapt, avand in vedere valoarea premiului, ar fi chiar complet justificat sa-ti petreci toata viata intr-o camera de tortura daca asta ar garanta ca vei pe lista norocosilor.
Ca si in cazul unei loterii, daca norocul nu-ti surade, ai pierdut investitia facuta. Toate eforturile tale se duc pe apa sambetei. E normal, asa functioneaza loteria. (Cum ar fi ca cei ce nu castiga la Loto sau la Bingo sa ceara returnarea banilor?) Ce nu e normal la loteria vietii careia religiile abrahamice fac atat marketing este ceea se intampla atunci cand nu ai noroc. Nu pierzi doar ce ai investit, pierzi mult mai mult. Daca ai fost crestin si Allah exista loteria te cadoriseste cu o eternitate de chinuri. Daca ai fost catolic si credinta corecta e ortodoxia, vei face cunostinta, pe Gratarul Galactic, cu ateii pe care-i dispretuiai. Iar ceea ce este hidos la aceasta loterie, este faptul ca e obligatorie. Nu doar cei care si-au luat bilet vor risca sa castige sau sa piarda ci si cei ce au refuzat sa-si cumpere bilet. Organizatorul acestei loterii va trimite din casa in casa armata sa de angajati cu lista de castigatori. Cei fara de bilet sau cu biletul necastigator isi vor continua eternitatea in corul filarmonicii “Jalea Eterna”, spre desfatarea auditiva a publicului angelic.
Fiecare religie este organizatoarea unei astfel de loterii, iar participarea la una din ele, te exclude de la celelalte, fara insa a-ti diminua sansele de a pierde. Pentru ca regulile jocului sunt de asa natura incat nu poti scapa de neparticipare, trebuie spus ca si ateismul e o loterie. Ateii aleg sa-si investeasca timpul si resursele in activitati producatoare de placere fie ca e vorba de placerea unei lecturi, placerea de a descoperi ceva nou despre lume, placerea de a participa la crearea unei lumi mai bune, aici si acum, placerea savurarii unei fripturi miercurea sau a “tigarii de dupa”, placerea de a cauta solutii la probleme, placerea dialogului, placerea de a sta drept si nu cocosat etc. Asta e premiul loteriei ateiste. Costul biletului? Efortul de a gandi singur, increderea in fortele proprii si in capacitatea omului de a rezolva probleme, renuntarea la umbrela protectoare a autoritatii.
Eu ca ateu stiu ca particip la loteria vietii si am luat decizia de a participa la ea in cunostinta de cauza, stiind cu relativa certitudine care sunt riscurile. Tu, crestine, poti spune acelasi lucru despre tine? Stiu ca primul lucru care-ti vine in minte este sa ma intrebi: dar daca organizatorul loteriei este autorul Bibliei? Daca organizatorul loteriei vietii se va dovedi a fi psihopatul din Biblie, cu totii vom fi pierdut. Nu crezi? Citeste Biblia. Cu mintea ta si nu a angajatiilor loteriei al caror prim interes este sa te faca sa cumperi bilet.
Incarcare ...