Cat ai sta in puscarie pentru 10 milioane de euro?

Nu inteleg de ce nimeni nu vede in mascarada asta de justitie care se intampla in zilele astea pe malurile Dambovitei doar o operatiune de spalare a… caracterelor; iei un mafiot, il freci bine de tot cu sapun si la sfarsit obtii un „business angel”. Toti vad ba rafuieli intre clanuri mafiote, ba o mult intarziata revenire la normalitate. Eu cred ca este pur si simplu o actiune similara cu spovedania la un popa indulgent: te bagi sub patrafir, spui ce pacate ai facut, primesti 10 „Ave Maria” si 2 saptamani de post si pacatele iti sunt iertate.

De la Nastase, la Vantu, la Becali si la toti cei ce vor urma pedepsele sunt insignifiante in raport cu faptele comise. 30 de milioane de euro inseamna, daca traducem in operatii de 100.000 de euro ce pot salva o viata de om, 300 de vieti omenesti. In acest caz o evaziune de 30 de milioane de euro inseamna genocid. Care se plateste cu 2,3,5 ani de puscarie. Asta in cazul in care nu vrei sa scrii vreo carte. Atentie, aici vorbim doar de evaziunea de 30 de milioane. Nu mai punem la socoteala cat de mult a fost umflat contractul pentru ca „baiatul destept” sa faca evaziunea de 30 de milioane din care sa plateasca spagile pentru cei care au semnat contractul. Pentru ca plimbatul banilor cu sacosa se face pentru a-i plati pe cei ce au aprobat contractele respective. Iar astia nu prea se vad. Pentru ca ei n-au nevoie de „spovedanie” pentru ca sistemul are nevoie in continuare de ei.

Uitati-va la Vantu si Nastase, primii mafioti iesiti din puscarie. Si-au platit datoria fata de societate, acum se pot bucura linistiti sufleteste de averile colosale acumulate in acest timp. Nu mai apar „pe sticla” si nu se mai uita lumea in gura lor ca la Sfantul Malahie. Asa si? Vantu incearca sa aprinda scanteia revolutiei, facandu-ne pe toti prosti, doar-doar mai explodeaza mamaliga. Si pentru el ar fi minunat daca tara scapa de coruptie, scad taxele si se imbunatateste mediul de afaceri; in felul asta poate deveni un „business angel” pentru afaceri care vor functiona intr-un mediu normal. Nu m-as mira sa-l vad peste 5 ani in „Arena Leilor” devenind actionar in afaceri care nu mai sunt nevoite sa functioneze in mocirla birocratica actuala.

Dupa ce au furat miliarde de euro, politicienii ce au luat prim-planul atentiei publice, vor suspina cativa ani prin puscarii si se vor intoarce in culisele vietii politice si economice, de unde, cu ajutorul miliardelor agonisite vor putea cumpara dupa plac afaceri profitabile din industria alimentara, confectii, mobila etc. Vor deveni oameni de afaceri de succes. Mai putin vizibili, dar mai bogati.

Nu credeti? Uitati-va la mafia italiana din SUA care, dupa ce a platit cu cativa „nasi” aruncati in puscari, conduce azi afaceri respectabile si legale in domenii diverse. Daca cea mai mare si eficienta firma de constructii de drumuri din Chicago este condusa de o „fosta” famiglie ghici cu cine va semna Primaria contractele banoase de asfaltare? Ce mai conteaza ca firma de constructii a fost cumparata cu bani din prostitutie si vanzari de droguri.

Milioane de romani au plecat in strainatate pentru ca aici n-au putut sa indure greutati pentru un viitor mai bun pentru ei si copii lor. De ce e asa de greu de acceptat faptul ca cei care pot sa indure AICI anumite greutati pentru un viitor mai bun pentru ei si copii lor? Chiar daca printre „greutati” se numara cativa ani de puscarie. Tu cat ai fi dispus sa stai in puscarie pentru ca tu, copii, nepotii si stra-nepotii tai sa duca o viata mai buna?

15 comentarii la „Cat ai sta in puscarie pentru 10 milioane de euro?”

  1. Stai 10 milionane e o oferta concreta sau vorbim teoretic? Cine da banii si unde trebuie sa fac parnaie? Cred ca 3 ani merge, scap 2 cu buna purtarea si nu va fi mare infglatie intre timp.

  2. Fara libertate viata nu are sens….asadar nu as face puscarie pentru nici o suma din lume dar as muri bucuros ca neamul acesta de idioti, in care eu sunt cel dintai, sa evolueze din mlastina morala in care se afla!

      1. Ce bine e sa fii prost! Poti crede orice! Daca puneam poza lui OBAMEZUL citeai cu atentie ce-am scris? Sau analfabetismul functional este asa de raspandit in mediul online incat trebuie sa folosim desen in loc de litere?

        1. @ThinkAgainRO
          Care este legatura dintre Putin si libertate? Singura pe care o poate avea un silovik, este cea din dictionarul sovietic; gen: „Stalin si poporul rus, libertate ne-au adus”. Ca doar „eliberau” de zor popoare de la Baltica la Marea Neagra si ar fi dorit sa „elibereze” toata Europa (le-a iesit pe jum’ate) si ulterior toata Planeta. Si recent, conform cu „sacra” mostenire bolsevica, s-au apucat iar de „eliberari”. Ca doar nu degeaba taica Putin regreta URSS-ul si il considera pe Stalin un erou…

  3. Eu cred ca gresesti. Toti indivizii astia nu au cum sa devina business angel sau oameni de afaceri de succes (in sensul clasic in care intreprinderea lor produce plus-valoare).
    Sunt multe exemple, dar il dau pe cel mai celebru: Paturiciu. Mare om de afaceri cat era conectat la bugetul de stat. A incercat si el sa faca o afacere pe cont propriu -MIC.ro. Vorbim de un lant de bacanii, ceva relativ simplu, nu industrie aerospatiala. Care lant de bacanii, nu numai ca a falimentat, dar a lasat in toata tara furnizori tepuiti. Deconectat de la bugetul de stat si cu credibilitatea praf in mediul privat (un asset absolut necesar in mediul real de afaceri) nu mai avea de facut decat un singur lucru: sa se care din tara si sa crape. Ceea ce le doresc si restului la care te referi…

    1. Depinde. Nu cred ca oamenii astia sunt chiar atat de prosti iar banii ii pot investi in zeci de afaceri. Faptul ca unele vor da faliment este o certitudine statistica. Daca investesc in ideile altora si-i lasa pe acestia sa lucreze, e posibil sa-si creasca averea. Cinstit de data asta.

      1. Exemplele pe care le am eu sustin ceea ce am spus mai sus. Nu am auzit de oameni cu un trecut dubios, conectati la structurile (post)comuniste care sa fi PRODUS ceva. Desigur, si-au inmultit banii, dar prin conexiuni cu bugetul de stat, sau ajutati de „prieteni”. Lasati liber pe piata, dau faliment rapid. Dimpotriva exemplele de succes din antreprenoriatul romanesc se refera la „oamenii simpli” (si am doua exemple de acest fel in familie). Unul din ele – absolut remarcabil – chiar a preluat o afacere falimentata de catre „tovarasi” (a platit pe ea cat nu facea, dar asta e mediul) a pus-o pe picioare si a devzoltat-o fenomenal.
        Pur si simplu „tovarasii” nu au structura mentala necesara antreprenoriatului.
        Ce voi spune acum nu e o metafora: structura lor mentala este de tip PCR (pile-cunostinte-relatii), reteaua care sa te ajute la „combinatii”; acest tip de structura mentala este incapabila sa inteleaga conceptul „plus-valoare”, necum sa-l puna la lucru. Totusi, daca ai contra-exemple, sunt curios…

  4. ar trebui confiscate averile. Nu ma incalzeste ca sta X 2 ani la parnaie. Prefer sa-l las liber si fara un leu, sub control sa nu poata cheltui mai mult de 1500 pe luna, sa zicem

    1. cei mai destepti dintre ei si-au ascuns bani in locuri greu de gasit.
      da, prioritatea ar trebui recuperarea banilor furati dar si recuperarea cheltuielilor pentru infaptuirea justitiei.

Dă-i un răspuns lui ThinkAgainRO Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *