Open your eyes, free your mind

O istorie fantezista a aparitiei feminismului

Orice asemanare cu personaje reale este pur intamplatoare.

– Domnule Rockefeller!

– Da, William! Ia zi!
– Cand va pot rapi cateva ore? In legatura cu proiectul „Dezbina si cucereste”…
– Ah, da! Ai ceva interesant sa-mi prezinti?
– Categoric! O sa va placa la nebunie. Dar am nevoie de intreaga dumneavoastra atentie.
– Maine seara, la 6. La mine acasa. Organizez un dineu, oaspetii incep sa ajunga la ora 9. Avem timp?
– Desigur, domnule. Pe maine!

A doua zi, in biblioteca de la resedinta domnului Rockefeller…

– Oh, William! Bine ai venit?
– Scotch?
– Multumesc, domnule!
– Deci?
– Domnule Rockefeller, sunt seful proiectului „Dezbina si cucereste” de aproape un an si acum cateva luni am inceput sa analizam in detaliu una din ideile la care lucram. Cred ca este ceea ce cautati.
– Ok. Despre ce e vorba?
– Dupa cum stiti, in America exista un numar limitat de locuri de munca. Pentru care se bat un numar limitat de oameni. Din pacate pentru dumneavoastra si ceilalti membri ai elitei industriale americane, sunt prea putini. Sau mai bine zis, ar fi bine sa fie mai multi. Competitia scade preturile, iar competitia intre salariati scade costul fortei de munca.
– Corect!
– Daca pe piata fortei de munca oferta de personal ar fi de 2 ori mai mare…
– Inteleg unde vrei sa bati, dar… de doua ori mai mare? Dumnezeule…
– Imigratia ar fi o posibilitate.
– Nici nu se pune problema, Senatul nu va accepta asa ceva.
– Doar nu credeti ca v-am deranjat pentru asa ceva, domnule Rockefeller, spuse William zambind. Nici vorba de asa ceva, e vorba de… femei.
– Adica?
– Femeile, domnule Rockefeller. Ele vor intra in campul muncii.
– Femeile? Glumesti. De ce ar intra femeile in campul muncii? Nu e mai bine pentru ele sa stea acasa? Sa-si creasca copii?
– Probabil. Nu e chestiune de bine si rau. E vorba doar de niste preferinte.
– E acelasi lucru. Nu vor prefera sa stea acasa si sa aiba grija de copii? Se intalnesc in suburbie cu alte mame, stau la taclale, au grija de copii si de casa. Fara drumuri lungi pana la un job extenuant lucrand pentru un sef libidinos…
– Nu e acelasi lucru pentru ca nu vor lupta pentru job-urile astea.
– Cum sa nu? Astea sunt job-urile…
– Da, dar ele nu vor sti asta decat cand va fi prea tarziu.
– Prea tarziu?
– Da, domnule. Lasati-ma sa va prezint viziunea mea in intregime. Dupa care va raspund la intrebari.
– Bine, fie!
– Povestile pe care le auzim in copilarie ne deschid apetitul pentru ceea ce vrem sa facem in viata. Daca un pusti aude povesti despre actele de eroism ale soldatilor americani, poate va decide sa lupte pentru tara. Putem schimba povestile pe care le spunem fetitelor in asa fel incat sa-si doreasca sa munceasca intr-o corporatie. La fel cum omitem atrocitatile pe care trebuie sa le comita soldatii in timpul razboiului, la fel vom omite si detaliile legate de munca intr-o fabrica. Tinerele fete nu trebuie sa stie ca vor petrece 2 ore in fiecare zi pe drumul dintre casa si serviciu. Nu trebuie sa stie nici ca seful ala enervant al tatalui lor va fi seful lor. Si nici ca mirosul ala de benzina, peste sau cine stie ce substanta care s-a impregnat in pielea tatalui lor va dispare caci il vor dobandi si ele. Nu, domnule Rockefeller, ele trebuie sa stie doar ca vor lucra in cladiri elegante sau in magazine de parfumerie, pentru sefi bine imbracati, manierati, scoliti la Harvard. Desigur ca nu vor fi cele care spala toaletele, impart corespondenta sau cine stie ce munca ce implica transpiratie. Vor fi mereu imbracate la patru ace, inconjurate de colege prietenoase alaturi de care vor petrece seri in restaurante, in magazine si la cinema. Nu vor folosi transportul in comun ca sa ajunga la serviciu la ora 6, ci vor pleca la ora 9 intr-o masina decapotabila cumparata din banii lor. Asta este povestea pe care le-o vom spune. Va fi povestea unei femei… „empowered”. Desigur, drumul nu trebuie sa fie prea lin… femeia „empowered” trebuie sa simta ca a ajuns acolo unde este prin propriile eforturi. In plus de asta nu vrem sa le facem sa creada ca totul e o simpla plimbare prin parc si sa riscam astfel sa renunte dupa primul esec. Femeia „empowered” este o eroina, la fel ca barbatul ce se intoarce erou din razboi. Mandria care-l cuprinde pe cel care primeste o decoratie doar pentru ca un glont nenorocit l-a impuscat 10 cm mai sus de inima in timp ce alti zeci din acelasi batalion au murit in timp ce incercau sa cucereasca un deal, la fel de mandre vor fi acele foarte putine dintre femei care vor ajunge intr-adevar sa-si cumpere masina decapotabila cu care se vor indrepta spre cladirea firmei de textile pe care fondat-o din nimic. Iar povestea lor va ajunge la urechile tuturor fetitelor din tara asta. Si nu doar atat, dar femeile vor plati bani ca sa auda povestile de succes ale femeilor americane. O intreaga industrie va inflori in jurul acestei povesti. Vor trebui scrise carti pentru povestea asta, scenarii de filme, emisiuni de radio, zeci de reviste care sa explice cum poate o femeie sa ajunga si cum sa ramana o femeie „empowered”. Dar partea ce mai frumoasa este ca, fara sa stie, femeile empowered vor trebui sa lupte cot la cot cu sotii, iubitii, fratii si parintii lor. Nu exista suficiente posturi de secretara, telefonista, directoare de achizitii la un lant de magazine, asa ca mare majoritate a femeilor se vor lupta in final pentru posturi de macelarese, vanzatoare de legume si fructe, muncitoare in ferme de gaini si asa mai departe. Si vor trebui sa se multumeasca cu un salariu mai mic decat sotul, iubitul, fratele sau tatal lor. Iar acestia la randul lor vor trebui sa se multumasca cu salarii din ce in ce mai mici, caci sute de mii de femei vor sta la portile fabricilor in cautarea drumului spre succes. Vor trebui sa inlature din drumul lor spre succes, pe cei care le stau in cale, fie ca acela este sotul, iubitul, fratele sau tatal lor. Iar dupa ce isi vor fi primit salariul, il vor cheltui tot in dorinta de a atinge succesul. Mai multe carti cu povesti despre femei de succes, despre cum sa atinga succesul in afaceri, cum sa fie independente, mai multe masini, haine si bijuterii care sa arate lumii statutul profesional. Cred ca ati prins ideea.
– Da, William. E o idee buna. Totusi, nu putem ajunge aici doar cu povesti.
– Desigur domnule. Sunt convins ca sunt mii de femei in lume la fel de capabile ca si barbatii care se bucura de succes. Poate ca vor avea nevoie de ajutor sa atinga aceleasi rezultate. In mod sigur vor intampina o atitudine ostila din partea celor care cred ca misiunea femeii este aceea de gospodina si mama iubitoare. Asa ca va trebui ca dumneavoastra sa participati activ la crearea femeilor de succes. Si sa va asigurati ca povestea lor va fi auzita in toata tara.
– De ce as face asta? De ce sa fac o femeie director la una din companiile mele cand as avea aceleasi rezultate cu un barbat?
– Pentru ca acea femeie va determina alte 10.000 de femei sa lupte pentru un job intr-una din companiile dumneavoastra. Iar salariile vor scade. Iar cele 10.000 de femei vor cumpara obiecte si servicii produse de alte companii pe care le detineti. Nu doar ca veti plati salarii mai mici, dar veti vinde si mai mult. Dumneavoastra si prietenii dumneavoastra. Iar partea cu adevarat geniala a afacerii este ca nu trebuie sa depuneti prea mult efort. Trebuie doar sa impulsionati directorii de banci sa sustina afacerile „potrivite”, editorilor de carti si reviste sa publice cartile si articolele „potrivite”, directorilor de programe radio si TV sa difuzele mesajele „potrivite”. Restul va veni de la sine.
– Genial! Intr-adevar genial! Cum as putea sa te rasplatesc?
– Vreau sa creez un imperiu media. Evident va fi in slujba ideii ce tocmai v-am prezentat-o, dar nu am suficient capital pentru asta. Am ceva economii, dar nici pe departe cat imi trebuie pentru a ajunge acolo unde vreau.
– Inteleg! Stabileste o intalnire cu secretara mea pentru saptamana viitoare. Sa vii pregatit cu planul de afaceri si necesarul de finantare.
– Multumesc, domnule!
– Banuiesc ca sperai sa te ajut. Nu m-ar mira sa ai deja un nume pentru viitoarea ta companie.
– Evident, domnule! Va avea numele meu: Hearst Corporation.

4 Responses to “O istorie fantezista a aparitiei feminismului”

  1. Ioan spune:

    ..in realitate klanul Rockefeller&com, sunt niste Sfinti filantropi, puri ca roua diminetii.. carele si-au donat intreaga avere (din furtisaguri) ‘propasirii’ umanitatii si in prezent vietuiesc in izbe de lut cu WC in fundu ograzii,mai..o sa-i trec in Calindar cu stiloul cu cerneala rosie. merci de ‘info’.

  2. Nu neg posibila asemănare cu realitatea din sceneta de mai sus.
    Însă lui Hitler trebuie să-i mulţumim toţi pentru că a dat şanse egale feminismului

  3. Până la al doilea război mondial, femeile de carieră şi sufragetele erau văzute numai cu puţin mai multă îngăduinţă decât Hypatia. Numai cu puţin mai multă.
    După care Hitler a venit la putere, a început războiul iar bărbaţii au fost luaţi la oaste şi duşi să fertiliza pământuri la dracu-n praznic.
    Ca ei să poată să se ocupe de agricultura de transhumanţă militară, cineva a trebuit să se ducă la uzină şi să fabrice armele necesare unor masacre decente. Şi în lipsă de altcineva, ”cineva”-ul ăla au fost femeile.
    Iar nişte bărbaţi deştepţi au băgat de seamă că pot să le facă să muncească cel puţin la fel de mult cât bărbaţii, pe un salariu mai mic
    qed

Lasa un comentariu