Open your eyes, free your mind

Vanitatea, pacatul favorit al preotilor

Iti aduci aminte de scena din „Avocatul diavolului” in care Diavolul, interpretat de Al Pacino, spune ca pacatul lui favorit este vanitatea?

Recent am citit interviu cu un escroc care a pacalit foarte multa lume si a fost condamnat sa petreaca foarte multi ani dupa gratii. Din pacate nu mai am linkul dar am retinut finalul articolului cand reporterul il intreaba pe escroc care este secretul persuasiunii. Raspunsul a fost acelasi: „vanitatea”.

Ce face un om sa accepte promisiunea unei eternitati in rai si sa accepte cu detasare ca o multime de oameni ce i se aseamana destul intr-o masura mai mare sau mai mica vor petrece aceeasi eternitate in iad?

Ce face un om sa fie recunoscator unui zeu care s-a sinucis pentru el timp de 3 zile fara sa se gandeasca o secunda ca cele 3 zile de calcat in picioare moarte reprezinta, la scara aceleasi eternitati, exact zero?

Cum poate un om sa se bucure ca trimisul lui Dumnezeu pe pamant, in fapt un slinos imbracat caraghios, ii pune mana pe cap si rosteste „Binecuvinteaza robul lui Dumnezeu” cand zilnic mii de copii mor de foame fara ca acelasi zeu sa arunce macar o flegma in directia lor?

Cand un popa prezinta oferta divinitatii unui om care-si apreciaza in mod corect locul in univers raspunsul pe care-l primeste suna cam asa: „Nu stiu cine dracu’ e Dumnezeu asta de care vorbesti si de ce ar vrea el sa ma cadoriseasca cu niste chestii de care n-am auzit pana acum, dar te astept sa revii cu oferta dupa ce Yehova sau ii zici tu rezolva problemele foametei, malariei si razboaielor. Daca tot e asa de darnic pe cat pretinzi.”

Cand iti bate la usa evanghelistul care te intreaba „Ai auzit vestea cea buna?” rauri de intrebari ar trebui sa se napusteasca asupra lui: „Nici o tara nu mai are focoase nucleare?”, „S-au oprit violurile in Rwanda?”, „A murit Kim Yong Un si Korea de Nord a devenit o tara democratica?”. Sute de astfel de intrebari ar putea fi puse inainte de „Dumnezeu are un loc pentru mine in Rai?”, desi ma indoiesc ca cineva care ar pune intrebari de genul celor dintai ar putea s-o rosteasca pe cea din urma.

Poate ca escrocul are dreptate; ipoteza e sustinuta de influenta pe care preotii o au asupra populatiei. Acum 2 secole am fi putut gasi o scuza drept scuza inexistenta, in spatiul cultural, a intrebarilor critice la adresa non-sensului religios, dar astazi aceasta scuza a disparut.

Lasa un comentariu