Open your eyes, free your mind

Andrei Plesu si reflexul libertatii

Domnul Andrei Plesu republica in „Onoarea Bisericii” gandurile produse de iritarea provocata de discutiile legate de Catedrala Manipularii Neamului. Daca n-as sti ca domnul Plesu este un om foarte serios, as putea pune ramasag ca glumeste.

Domnul Plesu pare ca nu cunoaste, in proportie de 99%, despre ce vorbeste. Ignoranta mi se pare scuzabila cateodata, dar nu cred ca pot acorda prezumtia de nevinovatie autorului tratatului de angelologie. Articolul este atat de plin de absurditati incat nu-l pot pune decat pe seama unui reflex umanist subconstient, sau mai degraba inconstient.

Domnul Plesu asteapta democratie in sanul Bisericii, ca parerea domniei sale sa fie ascultata de viermii in sutana, sau mai rau, o adevarata blasfemie, sa fie si respectata. De parca exista pe undeva in tot crestinismul vreo urma de democratie. Au fost intrebate mii de generatii de oameni daca vor sa plateasca pacatul originar al unui indivit retardat pe care nu l-au cunoscut nici macar stra-stra-stra-stramosii lor? Nu. Au fost intrebati evreii daca vor sa primeasca cele 10 porunci? Sau daca vor ca fie plimbati de nebuni prin desert timp de zeci de ani? A fost intrebat Iona daca vrea sa petreaca vreo 3 zile in burta unui peste? Sau poate fetele lui Lot au fost intrebate daca sunt de acord sa se prostitueze ca sa salveze un necunoscut de la viol? A fost intrebat Iov daca vrea sa fie cal de bataie in pariul dintre Dumnezeu si Satan? Nu.

Aceste intrebari sunt aproape detalii nesemnificative fata de chestiunea esentiala care scapa domnului Plesu: religia este epistemologie autoritariva. Exita unii (preoti, profeti) pe care Dumnezeu ii alege ca sa transmita la pulime Adevarul. Religia e in esenta sa autoritate. Domnul Plesu vrea sa fie, vorba romanului, si cu sula’n cur si cu sufletul in Rai. Pe de o parte vrea si o autoritate care sa-i dea instructiuni de moralitate primite prin SMS de la Dumnezeu si care sa-i asigure pacea sufletesca, sa-l linisteasca ca „daca Dumnezeu nu exista, atunci nu exista Binele si Rau” si sa-i garanteze ca exista un Judecator final care va face dreptate. Pe de alta parte domnul Plesu se asteapta ca acesti viermi pe care i-a investit anterior cu putere absoluta asupra propriei surse a cunoasterii, acceptandu-le „revelatiile”, sa-l consulte in probleme atat de insignifiante precum construirea unei catedrale.

Un om care arunca la gunoi revelatia ca metoda a cunoasterii poate pretinde ca parerea sa-i fie ascultata. Cei care o imbratiseaza insa au renuntat la acest drept. La fel cum nu poti spune ca logica nu te ajuta sa afli Adevarul, dupa care sa incerci sa argumentezi aceasta pozitie.

Îşi pot permite ierarhiile aşa ceva? În numele a ce? În numele cărei autorităţi morale, în numele cărei isprăvi civice, în numele cărei păgîne jurisdicţii? Cum poate Biserica să suspende libertăţile şi responsabilităţile membrilor ei? Cum altfel decît idolatrizîndu-şi oficialităţile ca pe un „detaşament de avangardă“ al tuturor credincioşilor?

Se pare ca domnul Plesu considera ca e normal sa-l idolatrizezi pe Imparatul Constantin sau pe Stefan cel Mare, 2 criminali mari ctitori de biserici, daca e anormal ca ierarhii ce vor sa construiasca Catedrala Matrasirii Neamului sa nu fie idolatrizati? O fi domnul Plesu vreun infailibil cunoscator al celor care merita sau nu merita a fi idolatrizati. Cat despre „inexistenta” autoritate morala, domnul Plesu pare ca nu stie mai nimic despre autoritatea cu care preotii sunt investiti in a sterge sau nu sterge pacatele (lasati tehnicalitatile voi ce vreti sa spuneti „numai Dumnezeu hotaraste asta”) in urma spovedaniilor. Atunci cand natiunea romana este prezentata, cu mandrie, drept una „crestin ortodoxa” chiar de domnul Plesu, nu poti sa te intrebi care este „isprava civica” care confera bisericii juristictie asupra acestei tari.

Articolul lui Plesu arata ca dorinta de libertate e in natura omului. Unii renunta la ea pentru ca sunt pacaliti de viermii in sutana ca vor primi, in schimbul obedientei, un loc in Rai. Reflexul dorintei de libertate, l-a facut pe domnul Plesu sa uite care este rasplata suprema si plata acesteia. Si sa scrie un articol plin de contradictii si intrebari absurde.

Cred ca asta e ultimul articol pe care-l scriu despre Plesu. Mi se pare ca articolele sale din Dilema Veche sunt atat de subtiri incat nu mai am nici o satisfactie in a gasi si comenta erori de rationament. Iar constructiile lingvistice stralucitoare dar lipsite de continut chiar nu sunt un hobby pentru mine.

Lasa un comentariu