Open your eyes, free your mind

Paradoxul naturalism-crestinism

Crestinii nu subscriu la o filozofie naturalista. Dumnezeu intervine in acest univers sa desparta ape, sa scoale mortii din gropi, ii vindeca telepatic de cancer, le trimite copilul in cele mai renumite facultati, le spune numerele castigatoare la loto si asa mai departe. Universul este, in viziunea crestina, un bol de portelan tinut in palme de o fiinta misterioasa care din cand in cand isi baga coada degetul in supa cosmica ca sa testeze daca viata are suficienta sare si piper si sa ajusteze corespunzator proportia de suferinta/bucurie din viata fiecarui om. Cateodata degetul lui Dumnezeu mai lasa urme prin natura sub forma unor moaste facatoare de minuni, icoane din care curge mir sau vreo cruce ascunsa intr-o buturuga.

Iar apologetii crestini sunt primii care contesta filozofia naturalista (cea care nu tine cont de ipoteza Dumnezeu) motivand ba ca este circulara, ba ca este o credinta si nu o concluzie fundamentata stiintific. Am o veste proasta pentru ei: ii asteapta o eternitate in care vor subscrie la filozofia naturalista. Sa vedem si de ce.

In primul rand crestinii (sau marea lor majoritate) cred ca toti ne vom petrece vesnicia undeva (Rai sau Iad). Aceasta viata este fie un test pentru a vedea cine merita sa mearga in Rai (in caz ca Dumnezeu nu stie deja cine merge in Rai) fie o mini-vacanta iluzorie (in caz ca Dumnezeu stie deja cine merge in Rai). Cert este ca suntem aici temporar pentru „teste”. Acum, sa dam timpul inainte pana in 2012, sau cand o veni Sfarsitul Lumii si sa ne imaginam ca suntem deja repartizati, unii in Rai, unii in Iad. Unii vor trai o stare permanenta de fericire, ceilalti de suferinta. Dar… daca si noua locatie este un test? Ok, „simtim”, „vedem”, „auzim” ceva in Rai (placere) sau Iad (durere), dar nu avem nici un motiv sa credem ca acele senzatii sunt „reale”. In fond una din contestatele premise ale naturalismului este ca simturile sunt „relativ” de incredere, iar aceasta „deficienta” necesita, existenta revelatiei ca modalitate sigura de cunoastere a adevarului. Si, asa cum il stim pe Dumnezeu pus pe teste, e posibil ca noua locatie sa fie tot un test. Spre exemplu, testul pentru cei din Rai va fi trecut doar de cei care se vor gandi cu compasiune la cei din iad si vor inceta sa fie fericiti? Sau din contra, doar cei indiferenti vor trece testul, caci lui Dumnezeu nu-i plac persoanele „plangacioase”. In fata acestor variante, pentru ca un locuitor al Raiului/Iadului sa creada ca este in Rai trebuie sa adere la o epistemologie naturalista. Adica sa se „uite” in „jur”, sa analizeze ce-i spun „simturile” si sa CREADA ca aceste informatii sunt reale. Mai mult, crestinul trebuie sa creada ca nu exista ceva „dincolo” de locatia in care se afla, ca nu exista ceva mai mult decat ceea ce poate cuprinde cu simturile. Adica exact ce refuza sa faca acum.

Paradoxul Raiului este ca trebuie sa denunti filozofia naturalista ca sa crezi ca exista (cand nu existi acolo), dar trebuie s-o imbratisezi ca sa crezi ca exista (cand esti acolo). Probabil ca asta e inca una din regulile bizare ale lui Dumnezeu.

Lasa un comentariu