Open your eyes, free your mind

Fiul mult prea-iubit al lui Dumnezeu

Ca oameni, apreciem dragostea parinteasca si in functie de modul in care un parinte alege sa-si protejeze copii si dupa disponibilitatea acestuia de a face rau altora doar din dorinta de a-si proteja copii, indiferent ce se intelege prin asta. Atunci cand un parinte da o palma unui copil care i-a palmuit fiul consideram asta o dovada de dragoste parinteasca. Cand patronul unei companii care-si plateste angajatii cu sume mizere si tine toate costurile sub control nu tine evidenta cheltuielilor copiilor sai apreciem ca fiind un parinte iubitor (sau idiot, dar asta e o alta problema). Sunt parinti gata sa faca „moarte de om” daca cineva „se atinge” de copilul lor. Si asta, o acceptam drept o dovada a dragostei parintesti.

Dogma crestina afirma ca Dumnezeu atat de mult l-a iubit pe om incat si-a trimis unicul fiu sa se sacrifice pentru iertarea pacatelor noastre. Deci chiar si in crestinism, disponibilitatea Tatalui de a provoca rau unei alte fiinte pentru protectia persoanei iubite este un semn al iubirii parintesti. (nu vreau sa aduc in discutie pervertirea ideii de dreptate care se intampla in aceasta situatie)

Ca sa intelegem cu adevarat care este fiinta cea mai iubita de Dumnezeu trebuie sa ne aducem aminte de pacatul originar. In gradina Raiului doua din creatiile lui Dumnezeu se intalnesc cu o alta creatie a lui Dumnezeu si incalca porunca lui Dumnezeu. Sunt pedepsite in ciuda circumstantelor atenuante (nu aveau cunostinta binelui si raului) in timp ce sarpele care prin natura lui este destinat sa se tarasca pe pamant este pedepsit prin… obligatia de a se tara pe pamant. Este ca si cum un parinte afla de conflictul in care a intrat fiul sau la scoala, intelege ca acest conflict a pornit de la fiul sau si alege sa-l „pedepseasca” punandu-l sa isi faca temele in timp ce „oponentului” ii aplica o corectie zdravana care se lasa cu spitalizare si mutilare pe viata. Totul ce urmeaza dupa pacatul originar este dovada dragostei pe care Dumnezeu i-o poarta lui Satan. Existenta Raului in lume este justificata de apologetii crestini de Liberul Arbitru care este necesar pentru ca noi sa-l putem alege in mod liber pe Dumnezeu. Sigur. In timp ce planeta Pamant a fost blagoslovita cu uragane, cutremure, inundatii, eruptii vulcanice, virusi si bacterii ucigase pentru privilegiul de a avea Liber Arbitru, „sarpele originar” a fost condamnat sa se tarasca.

Din toata aceasta expunere nu este clar ca Satan este fiul mult prea iubit al lui Dumnezeu? Si ca Planeta este doar un loc de joaca pentru cel mai rasfatat dintre copii? Nu inseamna asta ca noi, oamenii, pioni intr-un joc de Monopoly planetar? Sau vite intr-un abator gigantic? Si atunci intreb: nu cumva cea mai proasta decizie a unei vite este sa ingenuncheze si sa se roage in speranta ca acest „degraba varsatoriu de sange” posesor al abatorului nu o va taia si sperand ca va fi transformata intr-o oaie fericita care paste pe un camp inverzit?

PS: desigur ca disponibilitatea tatalui de a-i pedepsi pe aceia care il deranjeaza pe mult prea-iubitul sau fiu poate fi un semn al sadismului sau dementei. Sau poate noi, oamenii, habar nu avem de ceea ce inseamna cu adevarat sa ne iubim copii si ca parintii cu adevarat iubitori sunt cei care-si maltrateaza copii.

One Response to “Fiul mult prea-iubit al lui Dumnezeu”

  1. tronul spune:

    Rasistule šŸ˜›
    Chiar am vazut pe un tip catolic de e negru si isi face veacul prin bukale. si voia sa picteze ingeri, negri ca de asa e el. si cica popii nu, ca ingerii sunt albi si dracii sunt negri. imagine that.

Lasa un comentariu