Esti aici: Prima pagina » Arhiva pentru Decembrie 2008

Arhive pentru Decembrie 2008

Crestine, te-ai lepadat de Satana?

Pe 27 decembrie am participat la un botez romanesc, crestin, ortodox (vorba idiotului Ovidiu Cuncea in timpul unei emisiuni de Craciun). Ca de obicei, copilul care abia distinge formele este pus sa se lepede de Satana prin avand drept purtatori de cuvant pe nasii sai. Dumnezeul crestin este nitel surd se pare pentru ca trebuie sa i se repete de 3 ori ca bietul copil s-a lepadat de Satana. Sau poate ca i se spune o data lui Yehova, apoi lui Isus si apoi Stafiei Sfinte. O dilema sfasietoare in toata puterea cuvantului. Cautand pe internet toate intelesurile cuvantului “a lepada” mi s-a relevat un adevar incredibil: crestinii nu s-au lepadat de Satana. Conform dexonline.ro:

LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunţând la el. ♢ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preţ, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-şi dezbrăca un veşmânt, a-şi scoate haina, încălţămintea etc. ♢ Expr. A(-şi) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfăţişare morală. A-şi lepăda potcoavele = a muri. (Despre animale) A-şi schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei şi despre femelele animalelor) A naşte înainte de termen un făt mort; a avorta. Tranz. (Despre peşti) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna şi de bună voie), a renunţa la… Refl. A se lăsa de… 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. A nu recunoaşte ceva; a tăgădui.

Dintre toate intelesurile cuvantului a “lepada” se pare ca doar intelesul de “a parasi ceva, a renunta la…” se aplica atunci cand nasul spune ca finul/fina se leapada de Satana. Las la o parte faptul ca in crestinism copilul este considerat un dar de la Dumnezeu si, deci, legatura copil-Satana n-ar trebui sa existe (decat daca Dumnezeu este chiar Satana). Dar chiar si asa aceasta bolborisire preoteasca nu are nici o noima.

Preotii nu au renuntat (intelesul nr. 1) la folosirea lui Satan in a speria pe credinciosi si a-i atrage sub patrafir. Exista chiar o poveste despre parintele Galeriu care la prima slujba s-a folosit de Satan pentru a-i atrage pe credinciosi spunindu-le ca a fost anuntat ca Satana va apare intr-o anumita zi. De curiozitate multi oameni s-au adunat iar cum Satana n-a aparut (doh!) parintele Galeriu a spus: “Daca ati venit atit de multi sa-l vedeti pe Satan inseamna c-o sa veniti si mai multi sa-l vedeti pe Dumnezeu”. In acest sens preotii crestini nu s-au lepadat de Satan.

De asemenea crestinii recunosc existenta lui Satan si n-o contesta. Din acest punct de vedere crestinii nu s-au lepadat de Satana. Crestinii nu l-au parasit pe Satan (pentru totdeauna si de buna voie) pentru ca-l gasesc peste tot: in organizatii secrete, muzica ascultata invers, deliruri personale (vezi cazul Cleopa), Harry Potter etc.

De fapt crestinii nu se pot lepada de Satan cu adevarat. Ei au semnat un contract cu Yehova iar undeva, la clauze finale, cu scris foarte mic exista un articol care spune cam asa “Satana exista; fii cu ochii in patru”. Daca ti-e frica de drobul de sare cu siguranta ai sare in casa… sau cineva te-a pacalit sa crezi ca drobul de sare exista.

Directori de scoala: Idiotul

La Scoala nr. 46 din Bucuresti directorul Constantin Popescu a hotarat acum ceva timp crearea unui regulament de ordine interioara pentru clasele 5-8. Fiind destul de ocupat cu alte probleme nu a gasit timp sa prezinte regulamentul prin comunicarea fiecarei clase in parte. Sau poate ca nu a dorit sa-si consume timpul in acest mod destul de plictisitor.

Astfel, a hotarat sa comunice regulamentul de ordine interioara doar unui elev din fiecare clasa iar acesta urmand sa comunice colegilor regulamentul. Spre surprinderea unora directorul nu a transmis un document scris reprezentantilor claselor ci a ales sa-l comunice oral iar elevii sa-l scrie pe hartie. La fel de surprinzator a fost faptul ca directorul nu a ales sa comunice regulamentul tutoror reprezentatilor de clase in acelasi timp ci fiecaruia in parte. Dar mai surprinzator a fost faptul ca reprezentantii claselor a ales la intamplare reprezentantilor, excluzand insa din selectie primii 10 cei mai inteligenti elevi. Astfel, reprezentantii claselor au fost in cel mai bun caz elevi mediocri.

Reprezentatul ales al fiecarei clase avea urmatoarele indatoriri:

1. Sa transmita regulamentul de ordine interioara pentru colegii din clasa sa
2. Sa aleaga un coleg care sa transmita mai departe regulamentul catre cei ce veneau din urma. Astfel reprezentantul clasei a 6-a B alegea un coleg care sa transmita din nou regulamentul catre reprezentantul clasei a 5-a B atunci cand acesta intra in clasa a 6-a.

Din aceasta situatie cei mai avantajati (sau mai bine zis informati) au fost elevii claselor a 5-a pentru ca au primit regulamentul atit partea reprezentatul ales de director cat si din partea elevilor de clasa a 6-a, a 7-a si a 8-a atunci cand acestia au inaintat in varsta. Mai mult, la trecerea in clasa a 7-a au primit din nou regulamentul din partea celor care treceau intr-a 8-a care primisera si ei regulamentul cu un an inainte de la cei ce treceau intr-a 8-a. Astfel dupa 4 ani, cei din clasa a 8-a aveau cele mai multe informatii privitoare la regulamentul de ordine interioara creat de director atunci cand ei erau in clasa a 5-a.

Evident ca acest telefon fara fir a creat probleme de comunicare multe din paragrafele regulamentului de ordine interioara primite de la clasa mai mare fiind in contradictie cu paragrafele primite de prezentantul clasei. S-au creat multe discutii aprinse, dar in fiecare an se ajungea la un consens cu privire la regulamentul de ordine interioara prin reconcilierea noilor paragrafe cu cele vechi dar si cu perceptia elevilor despre cum trebuie sa functioneze o scoala model. Desigur ultimul cuvant il aveau intotdeauna reprezentantii claselor asa cum fusesera alesi de director.

Anii au trecut, elevii din clasa a 5-a au terminat scoala, s-au inscris la liceu iar unii chiar la facultate. Insa discutiile despre enigmaticul regulament de ordine interioara al scolii le-au dat batai de cap mereu. Pusi in fata unor noi informatii despre lume si vazand alte moduri de organizare a scolilor au inceput sa reinterpreteze pasaje din regulamentul de ordine interioara pentru ca acestea sa se potriveasca cat mai bine cu ideea pe care o avea ei despre o scoala model.

Dupa ani si ani unii dintre ei au realizat un lucru: reprezentantii claselor alesi de directori au fost niste idioti care nu au priceput mare lucru din regulamentul de ordine interioara creat de director dar ca directorul facuse o treaba buna prin crearea regulamentului iar ei gasisera dupa atitia ani adevaratul continut al regulamentului de ordine interioara. Desi nu admiteau, acestia credeau ca directorul a fost neglijent cand a ales reprezentantii desi continutul regulamentului (asa cum fusese “descoperit” de ei) avea toate semnele unei minti foarte ordonate si calculate.

Altii, ca sa nu-si mai piarda timpul in a gasi justificari pentru directorul scolii 46, au concluzionat ca directorul a fost pur si simplu un idiot.

Ogica cel Cucernic

La Cronica Carcotasilor una din balbele din televiziune a fost facuta de o prezentatoare B1TV care a intrebat o invitata daca nu a fost speriata de reputatia de cucernic a lui Ogica atunci cand a fost ceruta in casatorie de acesta. Lasand la o parte hahaha-urile si hihihi-urile obligatorii din partea celor care stiu definitia de dictionar a cuvantului “cucernic” cred ca acest episod merita o atentie mai mare din partea tuturor utilizatorilor de limbaj.  Nu pentru ca ne aduce aminte de un cuvant neutilizat de mult timp si ne imbogateste astfel vocabularul ci pentru ca ne invata ceva despre acest instrument universal numit limbaj verbal.

Ce s-a intamplat cu adevarat la emisiunea respectiva? Moderatoarea a luat cuvantul “cucernic”, l-a utilizat intr-un anumit sens (irelevant daca din ignoranta sau neatentie) si anume cel de “cuceritor”, “don juan”. Contextul discutiei (atit subiectul cat si subiectii) a facut ca sensul cuvantului asa cum a fost sugerat/comunicat de moderatoare sa fie acceptat de interlocutori si discutia sa continue ca si cum nimic neobisnuit nu s-ar fi intamplat. Persoana intervievata s-a temut de reputatia de cucernic a lui Ogica, iar Ogica s-a mandrit de reputatia lui de cucernic. Toate persoanele implicate in discutie agreasera (tacit) asupra sensului cuvantului “cucernic” astfel incat comunicarea nu a avut de suferit, chiar daca urechea fina a unui academician s-a simtit agresata .

Limbajul este un instrument, iar prin dictionar este standardizat astfel incat sa fie utilizat cu succes de cat mai multe persoane. Asta nu inseamna insa ca utilizarea unor definitii ad-hoc fac intotdeauna limbajul inutilizabil. Spre exemplu suruburile au dimensiuni standard care eficientizeaza productia si folosirea acestora; exista suruburi de 8, de 10 dar nu si de 9. Daca un tamplar ii va cere altuia un surub de 8 dar ambii considera ca de fapt surubul de 10 este cel de 8, al doilea tamplar ii va aduce gresit un surub de 10 care in perceptia celuilalt este surub de 8 si care va fi exact ceea ce a cerut si care va fi utilizabil in scopul in care a fost cerut.

Multe persoane fac caz de cunostintele pe care le detin in domeniul regulilor lingvistice si nu se sfiesc in a trata greseli gramaticale (mai mari sau mai mici, mai dese sau nu) drept produse ale unei minti subdezvoltate. Cateodata pe buna dreptate insa de cele mai multe ori aceasta judecata denota doar superficialitate din partea “acuzatorului”. Radem “almanahele” lui Vanghelie si de “globul” lui Becali pentru ca nu folosesc standardele agreate ale limbajului. Pe aceasta baza ii putem doar eticheta drept inculti sau ignoranti (si atunci doar limitat la domeniul lingvistic). Sau rebeli (daca credem ca au facut-o inadins). Dar nu prosti. Pentru a demonstra lipsa de logica a unui interlocutor trebuie sa arati erorile de logica pe care (sic!) le-a facut.

Teorema lui Pitagora nu este invalidata daca cineva spune “suma patratelor catetelor sunt egale cu patratul ipotenuzei”. La fel cum nu orice vorba spusa de Pruteanu era automat adevarata pentru ca respecta toate regulile de vorbire.

Pretul credintei

Laurentiu Dumitru isi intreaba fratii intru credinta ce parere au despre mersul pe apa al lui Criss Angel. Panica maxima printre credinciosi: Criss Angel lucreaza cu Satana. Ptiu drace! Fereasca crucea sa puna ortodoxul nostru mana pe google si sa caute o explicatie logica. Nu, in nici un caz. Inghit galusca produsa de camera de luat vederi si considera mersul pe apa un eveniment supranatural. Normal, cartile cu folclor bisericesc (da, inclusiv Biblia) sunt atit de pline de supranatural incat nimic nu mai e natural. Si cum Isus a mers pe apa, orice epigon este semn ca Satan si-a bagat coada.

Un sceptic intr-ale supranaturalului ar fi cautat o explicatie. Ar fi stiut probabil de mult timp ca magicienii de la TV sunt de fapt iluzionisti si asta e treaba iluzionistilor… sa creeze iluzii. Un sceptic ar fi gasit explicatia mersului pe apa si s-ar fi bucurat ca a mai aflat ceva despre lumea in care traieste. Credinciosul insa trebuie sa se lase prada paranoiei si sa-l vada pe dracu oriunde nu vede sigiliul de aprobare al bisericii ortodoxe (sau catolice dupa caz).

Panica e cu atit mai ilara cu cat acesti credinciosi cred ca Isus ii apara de Satan si ca credinta poate muta muntii din loc. Cand eram credincios visam ca ma lupt cu Satan si de fiecare data il invingeam rugandu-ma la Isus. La fel a facut cica si parintele Cleopa. Dar pretul cerut de credinta este sa-ti lasi creierul la intrarea in biserica. Iar unii chiar uita sa si-l puna la loc cand pleaca de la slujba.

La fel de interesant este ca multi credinciosi s-au grabit sa ofere explicatii naturale la miracolul lui Criss Angel. Aceleasi persoane care accepta ca o carte scrisa acum 2000 de ani contine adevarul despre un individ care a mers pe apa, a transformat apa in vin si a inviat din morti devin brusc sceptici cu privire la prezenta supranaturalului chiar daca li se arata in fata. Sunt convins ca aceiasi pseudo-sceptici imi vor nega mie dreptul de a fi sceptic cu privire la pretentia ca reprezentantii religiei din care fac parte il au pe Dumnezeu pe speed-dial. Aceeasi pseudo-sceptici care au dat buzna sa caute explicatii la mersul pe apa a lui Criss Angel vor refuza orice explicatie naturala privind presupusul miracol al focului sfant de la Ierusalim. Traiasca disonanta cognitiva!

Memoria colectiva e selectiva

TPL scria recent ca “Amintirile te mint, memoria ta e selectiva“. Creierul uman altereaza memoriile astfel incat viata sa fie mai “suportabila”. Clipele de umilinta sunt bine ascunse, iar micile succese sunt transformate in victorii de mare anvergura. Acum ceva timp am socat un cunoscut cand i-am spus ca prefer adevarul in locul fericirii. Suntem educati (de parinti si societate) si conditionati (de mecanismele evolutive) sa cautam fericirea cu orice pret. Probabil ca asta e motivul pentru care marea majoritate a credinciosilor nu se gandesc profund la conceptul de Rai. E suficient ca e o “stare de fericire absoluta”. Ca nu-si pot imagina fericirea facand mereu acelasi lucru e deja nesemnificativ. Dar sa revenim la oile amintirile noastre…

DebunkingCristianity scria acum ceva timp de “Sfantul Xavier si evolutia miracolelor legendare“. Articolul explica cum a fost posibil ca in decurs de 70 de ani, un personaj care n-a pretins niciodata ca a fost martorul unui miracol sa fie transformat de Biserica Catolica intr-un sfant care a provocat cutremure, a facut apa de mare potabila si a scos un cal dintr-un rau involburat. In 1622, cu ajutorul unor personaje importante ale Bisericii, “miracolele” Sfantului Xavier erau deja documentate.

Lipsa de incredere in memoria individuala si problemele ce pot apare la nivelul comunicarii intre indivizi face ca memoria colectiva sa fie mai putin de incredere. Probabilitatea ca o legenda sa apara in jurul unui personaj real sunt cu atit mai mari cu cat ne deplasam mai mult in timp. Sfantul Xavier a lasat scris ca nu a fost martorul unui vreunui miracol. Degeaba. Isus nu a lasat scris nimic. Cea mai veche scriere care-l mentioneaza este datata la 30-40 de ani dupa presupusa lui moarte si contine doar inregistrarea unei amintirii pastrate de “memoria colectiva”. Prea putin ca sa ma faca sa cred ca “blestematorul de smochini” este fiul unicului zeu omniscient.